ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1754/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 18 martie 2021
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 6.01.2021 sub nr. x/2019/a1, petentul A. a formulat contestație la tergiversarea procesului, vizând dosarul nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.
Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de petentul A. privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca neîntemeiată
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reținut că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil, se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice, iar în prezenta cauză, astfel de criterii au fost avute în vedere la stabilirea termenului de judecată.
Împotriva încheierii din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 22.02.2021, petentul A. a formulat plângerea prevăzută de dispozițiile art. 524 alin. (5) C. proc. civ., aceasta fiind înregistrată sub nr. x/2019/a2.
În motivarea plângerii, petentul a arătat instanța trebuia să țină cont de obiectul cauzei deduse judecății (furtul a 67 ha de pădure și 587 m.p. teren construcții în centrul comunei) și nu de încărcătura ședințelor de judecată, astfel încât să nu fie nevoit să aștepte 4 ani pentru soluționarea recursului. De asemenea, a solicitat să îi fie acordată posibilitatea de a se adresa Curții Europene a Drepturilor Omului.
Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.: " (1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;
când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege;
când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."
Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", reglementează un mijloc procesual pus la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situații.
Deși în prezenta cauză petentul nu a indicat în concret unul dintre cazurile reglementate de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.
Astfel cum a reținut și instanța învestită cu soluționarea contestației la tergiversare, problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durate medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.
La data de 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Hotărârârea nr. 109, prin care s-au aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție măsurile propuse cu referire la repartizarea pe ședințe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat și calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, iar la data de 20 decembrie 2018 s-a emis Hotărârea prin care s-a aprobat calendarul ședințelor de judecată pentru anul 2021, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, procedura de fixare a primului termen de judecată.
Cât privește termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completurile de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de hotărârile anterior menționate, dar și a dispozițiilor art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., art. 109 din Regulamantul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
Din punct de vedere al obiectului cauzei, dosarul privind recursul declarat de reclamantul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2.06.2020, nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În atare condiții, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere din data de 20 decembrie 2018 prin care s-a aprobat, la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, pentru anul 2021, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 18 noiembrie 2021, în raport de data înregistrării dosarului pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.
În ceea ce privește motivele de tergiversare prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că deși petentul nu a indicat concret unul din acestea, susținerile sale pot fi subsumate celui prevăzut la pct. 1 al textului de lege. În acest caz, contestația la tergiversare trebuie privită ca un remediu aplicabili în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului.
Noțiunea de termen de finalizare trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, impusă de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 C. proc. civ.
Or, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a procedat mai întâi la comunicarea actelor de procedură către părți și ulterior a fixat primul termen de judecată. Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului de finalizare a unei proceduri" în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului învestit cu soluționarea dosarului.
De asemenea, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată și prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată, constatările instanței învestite cu soluționarea contestației privind tergiversarea procesului fiind corecte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea petentului A. formulată împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii din data de 28 ianuarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 martie 2021.