ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1730/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra recursurilor de față;

Prin cererea înregistrată la data de 21 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ GORJ a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., obligarea acestuia la plata despăgubirilor în sumă totală de 895.547,11 RON, provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 141/2019 din 27 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamanta RNP ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj, în contradictoriu cu pârâta COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A.

Împotriva sentinței nr. 141/2019 din 27 noiembrie 2019 a Tribunalului Gorj reclamanta RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ GORJ a declarat apel, solicitând admiterea acestuia, anularea sau, după caz, schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul de a se dispune admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, cu consecința obligării intimatei la plata despăgubirilor provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului pentru suprafața și valoarea stabilită prin raportul de expertiză silvică.

Prin decizia nr. 380/2020 din 9 septembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis apelul declarat de reclamanta RNP ROMSILVA - DIRECȚIA SILVICĂ GORJ împotriva sentinței nr. 141 din 27 noiembrie 2019 a Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A.; s-a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că s-a admis acțiunea; pârâta a fost obligată la plata sumei de 746.289,16 RON + TVA, reprezentând despăgubiri aferente UA 111 și UA 112 din U.P.I. Amaradia, către reclamantă; de asemenea, intimata-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată pentru fond și apel, către apelanta-reclamantă.

La data de 2 noiembrie 2020 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016, recursurile declarate de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj și de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 380/2020 din 9 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea parțială a deciziei sub aspectul neacordării întregului cuantum al pagubelor produse prin ocuparea ilegală a proprietății publice a statului și sub aspectul reținerii eronate a suprafeței ocupate, în sensul de a dispune obligarea intimatei la plata integrală a despăgubirilor provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului pentru suprafața și valoarea stabilită prin raportul de expertiză silvică, respectiv 2.103.010,37 RON.

S-a criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta a admis apelul pentru cuantumul solicitat prin acțiune, și nu pentru cel solicitat în cuprinsul cererii de apel.

Recurenta-reclamantă susține că în fața instanței de fond a majorat cuantumul despăgubirilor solicitate, prin concluziile orale formulate la termenul de judecată din 20 noiembrie 2019, dată la care s-a cerut admiterea acțiunii potrivit raportului de expertiză.

Instanța nu a verificat concluziile orale formulate la data reținerii cauzei în pronunțare, fiind încălcate în acest fel dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora, "(2) Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când: 2. reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii".

Consideră că s-a încălcat și dreptul la recuperarea integrală a pagubelor create prin ocuparea ilegală a proprietății publice a statului, sume ce se virează la bugetul de stat.

Răspunderea juridică a pârâtei se circumscrie dispozițiilor art. 1349, art. 1357, art. 1359 și art. 1381 din C. civ.

Instanța de apel a observat că expertul a omis să calculeze despăgubirile pentru u.a. 111 și dispus completarea raportului de expertiză ocazie cu care s-a identificat în plus suma de 94.925,37 RON, astfel încât paguba totală a ajuns la suma de 2.103.010,37 RON, însă nu a admis decât suma solicitată prin acțiune, cu motivarea că pentru u.a. 113 reclamanta nu a solicitat despăgubiri.

Or, așa cum se poate observa din petitul acțiunii, reclamanta nu a indicat o anume suprafață, ci s-a menționat cu caracter general "suprafața ocupată ilegal" și valoarea existentă la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Valoarea și suprafața au fost modificate, ca urmare a faptului că ocuparea ilegală a continuat, de la data introducerii acțiunii în anul 2016 și până la data pronunțării hotărârii de fond în anul 2019.

Prin concluziile orale formulate în fața instanței de fond, la termenul de judecată din 20 noiembrie 2019, dată la care s-a solicitat "admiterea acțiunii potrivit raportului de expertiză", respectiv pentru suprafața și valoarea stabilită prin raportul de expertiză, ceea ce înseamnă că s-a majorat cuantumul despăgubirilor printr-o cerere verbală, pentru care nu era necesar să se acorde un nou termen de judecată.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate, recurenta-reclamantă apreciază că erau aplicabile dispozițiile procedurale prevăzute la art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., însă instanțele anterioare nu au ținut cont de acestea.

Recurenta relevă faptul că suprafața a fost indicată prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul primei instanțe și că s-au formulat obiective, în conținutul cărora se menționează suprafața.

Totodată, a învederat că la termenul de judecată din 11 ianuarie 2017 instanța de fond a pus în discuție obiectivele respective, iar la stabilirea obiectivelor de către instanță au fost avute în vedere suprafețele din u.a. 111 și u.a. 112, inclusiv u.a. 113 ocupate ilegal.

Ca atare, în mod incorect, a motivat instanța de apel cu privire la suprafața ocupată ilegal, în sensul că nu s-a indicat prin acțiune u.a. 113, de vreme ce prin petitul acțiunii s-a precizat cu caracter general suprafața ocupată ilegal.

În concret, recurenta susține că este greșită concluzia instanței de judecată, potrivit căreia u.a. 113 nu ar fi făcut obiectul acțiunii, întrucât u.a. 113 a fost indicat prin obiectivele expertizei, pus în discuția părților la termenul din data de 11 ianuarie 2017 și tranșat prin rapoartele de expertiză depuse la dosarul de fond.

În drept, recursul reclamantei a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și menținerea soluției pronunțate de instanța de fond, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a invocat faptul că instanța de apel a pronunțat hotărârea cu încălcarea principiului disponibilității și cu încălcarea prevederilor art. 998-999 din C. civ. de la 1864, care reglementează răspunderea civilă delictuală.

Instanța de apel a dat eficiență juridică criticilor formulate de apelanta- reclamantă cu privire la sentința apelată, cu referire la faptul că "interpretarea eronată a probelor din dosar care au condus la reținerea unei alte stări de fapt, decât cea din petitul acțiunii".

Recurentul a menționat că prin motivele de apel s-a invocat că instanța de fond a reținut o altă stare de fapt, respectiv că reclamanta a solicitat, prin petitul acțiunii, obligarea intimatei-pârâte la plata despăgubirilor provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului fără să indice u.a.-urile, ci doar le-a indicat în considerente, cu titlu de exemplu, suprafața și amplasamentele ocupate ilegal precum și valoarea reală urmând a fi constatate prin expertiza solicitată prin cererea de chemare în judecată și răspunsul la întâmpinare.

Prin cererea introductivă de instanță reclamanta a cerut despăgubiri pentru ocuparea suprafeței de teren forestier de 7,6 ha situată în UP Amaradia, u.a. 111 și u.a. 112, iar în "Centralizatorul despăgubiri" a indicat suprafața pentru u.a. 111 de 0,9 ha și pentru u.a. 112 de 6,7 ha.

În raportul de expertiză judiciară administrată în fața instanței de fond, expertul judiciar a stabilit ca fiind în litigiu suprafețele forestiere renumerotate în u.a. 111 de 5,4 ha și u.a. 112 de 7,7 ha, suprafețe care exced cadrului procesual stabilit de reclamantă prin cererea introductivă.

Lecturând cererea de chemare în judecată, se observa exprimarea clară cu privire la cadrul procesual stabilit de reclamantă, în sensul că s-a solicitat să fie obligat pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A. la plata despăgubirilor în sumă totală de 895.547,11 RON, provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului, respectiv suprafața de teren de 7,6 ha situată în U.P.I Amaradia, u.a. 111 și 112 din cadrul Ocolului Silvic Hurezani.

Astfel, instanța de fond a apreciat, în mod corect, că "nu se poate analiza ocuparea acestor din urmă suprafețe de teren forestier, deoarece nu fac obiectul cererii deduse judecății, în baza principiului disponibilității reglementat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., conform căruia "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

În concluzie, s-a constatat corect că suprafața de teren de 7,6 ha, descrisă de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj ca fiind amplasată în UP IV Amaradia, u.a. 111 (suprafața de 0,9 ha) și 112 (suprafața de 6,7 ha), este ocupată, în mod legal, de către pârâtul COMPLEXUL ENERGETIC OLTENIA S.A., fiind trecută în administrarea acestuia, respectiv a unităților miniere care au fost preluate de către pârât, prin actele guvernamentale menționate în cuprinsul cererii de recurs.

Aceste acte au fost depuse, în copie, la dosarul cauzei, astfel că nu există fapta ilicită imputată pârâtului și, pe cale de consecință, nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a acestuia.

Chiar reclamanta a recunoscut, prin cererea de apel, faptul că nu există identitate între suprafețele menționate în acțiunea introductivă și cele invocate în apel, fiind vorba de o pădure comunală ce exista în amenajamentul din 1977 (parcela x,6 și 7) și care nu avea denumirea de u.a. 111 și 112.

În ceea ce privește fapta ilicită, Curtea de Apel Craiova a constatat că prima instanță a reținut greșit că "nu se poate analiza ocuparea acestor suprafețe (u.a. 111 și 112) de teren forestier, deoarece nu fac obiectul cererii deduse judecății".

Or, este fără dubiu că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul creat prin ocuparea și defrișarea de către pârât a fostelor parcele PC 5 și 6 Roșia de Amaradia, care nu apar ca fiind scoase din fondul forestier proprietatea publică a statului în niciunul din actele invocate de pârât în favoarea sa.

În concret, recurentul a susținut faptul că instanța de apel, reapreciind probele din dosar, a reținut că reclamanta a solicitat, în fapt, despăgubiri pentru fostele parcele PC 5 și 6 Roșia de Amaradia, care nu apar ca fiind scoase din fondul forestier proprietatea publică a statului.

Recurentul-pârât consideră că nu se putea reține în sarcina sa o faptă ilicită, respectiv cea de ocupare ilegală a terenului forestier indicat în cererea de chemare în judecată.

A mai susținut că reclamanta (conform art. 11 din Legea nr. 46/2008) nu și-a intabulat în cartea funciară înscrierea provizorie și, prin urmare, nu se poate cunoaște cert identitatea dintre teren și amenajament conform Legii nr. 7/1996.

În această situație, recurentului-pârât nu îi sunt opozabile amenajamentele elaborate.

În opinia recurentului-pârât, și din această perspectivă a fost atrasă, în mod greșit, răspunderea sa civilă delictuală.

În drept, recursul pârâtului a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj a depus la dosar întâmpinare la recursul pârâtului, prin care a solicitat anularea acestuia, întrucât motivele de recurs prezentate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De asemenea, a arătat că aspectele invocate de pârât cu privire la recunoașterea proprietății statului nu pot fi primite, conform dispozițiilor art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

La data de 11 decembrie 2020 recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. a transmis întâmpinare la recursul formulat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, s-a întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursurilor, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 27 mai 2021 s-au admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj și de pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A., stabilindu-se termen la data de 16 septembrie 2021, pentru judecata pe fond a acestora, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește solicitarea recurentei-reclamante R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj de a se anula recursul declarat de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A., în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., pe motiv că niciuna dintre criticile formulate de către acesta nu se încadrează între cele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din același cod, Înalta Curte reține că această apărare nu mai poate fi avută în vedere, cât timp, prin încheierea din 27 mai 2021, au fost admise, în principiu, recursurile și s-a acordat termen în fond, cu citarea părților.

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins (...)".

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. privește ipoteza "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității" și a fost raportat la încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a susținut faptul că soluția instanței de apel este nelegală, întrucât nu i-au fost acordate integral despăgubirile provenite din ocuparea ilegală a proprietății publice a statului, ca urmare a modificării verbale a cererii de chemare în judecată, pentru suprafața și valoarea stabilite prin raportul de expertiză.

În conformitate cu principiul disponibilității, părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și al participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. În aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție, reclamantul își poate modifica cererea de chemare în judecată numai în fața primei instanțe, nu și în căile de atac.

Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Astfel, prin cererea introductivă înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, la data de 21 septembrie 2016, reclamanta R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj a chemat în judecată pe pârâtul Complexul Energetic Oltenia S.A., solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor în sumă totală de 895.547,11 RON, provenite din ocuparea ilegală a fondului forestier proprietate publică a statului, indicând în acțiune suprafața de teren de 7,6 ha situată în U.P. I Amaradia, u.a. 111 și u.a. 112 din cadrul Ocolului Silvic Hurezani, aflat în subordinea sa.

Art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează o altă formă a cererii adiționale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispozițiile alin. (1) și (3) ale art. 204 din aceeași normă dispozitivă.

Astfel, potrivit dispoziției menționate, nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință declarațiile verbale făcute în instanță când se îndreaptă greșelile materiale din cuprinsul cererii, când reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii, când se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului, dar și când se înlocuiește o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului sau invers, atunci când cererea în constatare este admisibilă.

Mărirea sau micșorarea cuantumului obiectului cererii presupune formularea unei cereri patrimoniale, al cărei obiect poate fi exprimat în bani. Nu este exclusă posibilitatea ca partea să solicite prin cererea precizatoare mărirea suprafeței de teren revendicate, însă cu condiția ca obiectul cererii adiționale să vizeze același teren ca cel care figurează în cererea principală, dar a cărui suprafață a fost indicată greșit de către reclamant. În măsura în care limitele obiectului indicat în cererea introductivă de instanță au fost depășite prin cererea adițională, aceasta va urma regimul prevăzut de dispozițiile art. 204 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ., iar nu cel stipulat prin art. 204 alin. (2) din același act normativ, astfel cum susține recurenta-reclamantă.

Din interpretarea dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că declarațiile verbale ale reclamantului privind mărirea sau micșorarea cuantumului obiectului cererii trebuie făcute în instanță înainte de intrarea în dezbateri, pentru ca pârâtul să poată lua la cunoștință de acest aspect și să-și formuleze apărări, iar nu cu ocazia dezbaterilor.

Or, raportând cele anterior expuse la litigiul pendinte, verificând aspectele deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că în raport de limitele învestirii instanța de apel a constatat în mod legal că pe parcursul litigiului reclamanta nu și-a majorat pretențiile din cererea introductivă, în condițiile legii, astfel încât i-a acordat, cu titlu de despăgubiri, suma solicitată prin acțiune.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că, în mod evident, cererea formulată de reclamantă în apel prin care a solicitat și despăgubirea aferentă u.a. 113 se referă la o pretenție nouă, nededusă judecății prin solicitările regăsite în cererea inițială, iar faptul că prin expertiză s-au făcut aprecieri și asupra acestui teren nu are relevanță în cauză.

Aceste pretenții noi, ce nu au format obiectul cererii de chemare în judecată, fiind efectuate mult mai târziu, cu ocazia dezbaterilor de la termenul din 20 noiembrie 2019 (când recurenta susține că a solicitat admiterea acțiunii potrivit raportului de expertiză), nu pot fi considerate ca fiind circumscrise textului de lege invocat, instanța de judecată fiind ținută, sub aspect procedural, de limitele învestirii sale.

În acest context, este nefondat motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanța de apel nu a încălcat nicio regulă de procedură prevăzută sub sancțiunea nulității.

Recurenta-reclamantă a indicat formal dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fără a preciza dispoziția legală de drept material care a fost greșit interpretată și aplicată de către instanța de apel, iar faptul că instanța nu ar fi ținut seama de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, sunt simple afirmații și susțineri nestructurate din punct de vedere juridic, care nu se pot încadra în niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Recursul declarat de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu preliminar, este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esențială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, instanța de recurs nu poate analiza aspecte pe care părțile ce promovează această cale de atac înțeleg să le invoce cu depășirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greșita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecății realizate de instanța ierarhic inferioară.

Nu poate constitui motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, modul în care instanța de apel a analizat probele (înscrisurile), concluziile raportului de expertiză și cele referitoare la situația de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Recurentul-pârât a susținut faptul că instanța de apel a încălcat art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. referitor la principiul disponibilității și dispozițiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864 privind răspunderea civilă delictuală, întrucât nu există o faptă ilicită de ocupare ilegală a terenului forestier indicat în cererea de chemare în judecată.

Se observă că motivul invocat în cadrul căii de atac a recursului, ce poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în legătură cu încălcarea principiului disponibilității, respectiv a obiectului cauzei, sub aspectul reținerii unei alte stări de fapt de către instanța de apel este nefondat, întrucât au fost respectate dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că într-o corectă aplicare a dispozițiilor de drept material - art. 998-999 din C. civ., Curtea de Apel Craiova a reținut îndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului Complexul Energetic Oltenia S.A., respectiv fapta ilicită, prejudiciul cauzat reclamantei, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei.

În ceea ce privește fapta ilicită, instanța de apel a constatat, cu justețe, pe baza probatoriului administrat în cauză, care nu mai poate fi reevaluat în recurs, că indicativul suprafețelor în litigiu a fost menționat de reclamantă conform renumerotării acestora, anterior având indicativele PC 5 și, respectiv PC 6 Roșia de Amaradia, în raportul de expertiză tehnico-judiciară reținându-se că "terenul în litigiu din u.a 111, 112, 113 (foste PC 5, 6, 7 Roșia de Amaradia) nu se regăsește în Decretul Prezidențial 137/1987".

Astfel, s-a constatat că reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul creat prin ocuparea și defrișarea de către pârât a fostelor parcele PC 5 și 6 Roșia de Amaradia, care nu apar ca fiind scoase din fondul forestier proprietatea publică a statului în niciunul din actele invocate de pârât în favoarea sa. Aceste suprafețe au fost renumerotate prin Amenajamentul silvic al UP IV Amaradia din 1989, devenind u.a. 111 și, respectiv u.a. 112, iar din raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert A. rezultă că u.a. 111 în suprafață de 0, 9029 ha și u.a. 112 în suprafață de 6,7004 ha au fost defrișate în totalitate, concluzionându-se că amplasamentul terenurilor menționate în acțiunea introductivă nu este același cu amplasamentul terenurilor pentru care s-au emis aprobări de scoatere definitivă din fondul forestier.

Criticile prin care recurentul-pârât face trimitere la expertiza silvică administrată în cauză și la modul de interpretare a acesteia au în vedere aspecte de netemeinicie care exced controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs.

Totodată, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au fost analizate de instanța anterioară și care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel.

Contrar susținerilor recurentului-pârât, la data ocupării ilegale de către acesta a suprafețelor și amplasamentelor constatate prin expertiza judiciară nu era necesară înscrierea în cartea funciară a proprietății publice a statului, art. 12

1

din Codul silvic, invocat de recurent fiind introdus prin art. I pct. 5 din Legea nr. 175/2017, după introducerea acțiunii.

Prin urmare, nu se poate reține că reclamanta, conform art. 11 din Legea nr. 46/2008, nu și-a intabulat în cartea funciară înscrierea provizorie și nici faptul că nu se poate cunoaște cert identitatea dintre teren și amenajament conform Legii nr. 7/1996.

În ceea ce privește prejudiciul, acesta a fost stabilit pe baza solicitării reclamantei din acțiunea introductivă și prin raportul de expertiză refăcut, întocmit de expert B., raportul de cauzalitate a rezultat din producerea prejudiciului prin ocuparea fără drept a acestor suprafețe de către pârât și defrișarea acestora de vegetație, iar vinovăția autorului faptei ilicite a reieșit din faptul că ocuparea terenurilor respective și distrugerea vegetației forestiere s-a produs din culpa pârâtului, care nu a respectat actele administrative de scoatere din fondul forestier, în sensul că a ocupat și defrișat și suprafețe învecinate (u.a. 111 și u.a. 112) cu cele legal acordate.

Este cert, raportat la cele arătate mai sus și consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanța și-a motivat în mod corespunzător soluția adoptată, aceasta fiind în concordanță cu actele aflate la dosar și textele legale incidente în cauză. Totodată, se reține că au fost interpretate și aplicate în mod corect dispozițiile art. 998-999 din C. civ. de la 1864, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Față de toate considerentele ce preced, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate în cauză de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj și de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă R.N.P. ROMSILVA - Direcția Silvică Gorj și de recurentul-pârât Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 380/2020 din 9 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2021.