ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2161/2019

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2019, în Dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat contestație la tergiversarea procesului, arătând, în esență, că termenul fixat pentru soluționarea recursului peste 2 ani și 3 luni, respectiv la 16 martie 2021, nu respectă legea și nu este rezonabil.

Prin încheierea din 19 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă contestația la tergiversarea procesului formulată de recurentul-reclamant A.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a reținut că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 522 alin. (2) C. proc. civ., raportat la situația de fapt rezultată din lucrările dosarului.

Împotriva încheierii din 19 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluția de respingere a contestației privind tergiversarea procesului, a formulat plângere petentul A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 25 martie 2019, sub numărul x/45/2017/a1.

În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că încheierea din 19 februarie 2019 este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 522 alin. (2) pct. 1 și 4 din C. proc. civ., întrucât legile și hotărârile Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și natura cauzei (obligația de a face), reținute de instanță în motivarea încheierii nu sunt de natură să justifice acordarea termenului în anul 2021, pentru judecarea recursului pe care l-a formulat în cauză și care trebuie soluționat cu celeritate.

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.: "(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

(...)

Art. 522 - 526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea " Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, fiind precizate expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot formula contestația.

Deși în prezenta cauză petentul a susținut incidența primului (pct. 1) și ultimului (pct. 4) caz dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durate medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de față, recursul declarat de reclamantul A. împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 2 aprilie 2018, dată la care era în vigoare procedura de filtrare a recursului, reglementată de dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Această procedură a fost prevăzută de legiuitor exclusiv pentru cazul în care recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar derularea sa a presupus parcurgerea anumitor etape procedurale, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 493 C. proc. civ., coroborat cu art. XVII din Legea nr. 2/2013.

Astfel, în cazul recursului declarat de reclamantul A., fiind de competența Înaltei Curți, s-a procedat mai întâi la regularizarea cererii de recurs în completul de filtru și la comunicarea actelor către părți.

Ulterior, prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018 s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

La aceeași dată, 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Hotărârea nr. 109, prin care s-au aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție măsurile propuse cu referire la repartizarea pe ședințe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat și calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât privește termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completele de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de hotărârile antemenționate și a dispozițiilor art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei (respectiv obligația de a face), s-a reținut că dosarul privind recursul declarat de reclamantul A. nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În atare condiții, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere din data de 20 decembrie 2018 prin care s-a aprobat, la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, pentru anul 2021, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 16 martie 2021, în raport de data înregistrării Dosarului nr. x/2017 pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului.

Noțiunea de termen de finalizare trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, impuse de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 din C. proc. civ.

Or, astfel cum s-a reținut și în considerentele încheierii atacate, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a procedat mai întâi la regularizarea cererii de recurs în completul de filtru, la comunicarea actelor de procedură către părți și ulterior a trecut la fixarea primului termen de judecată.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului de finalizare a unei proceduri" în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului învestit cu soluționarea dosarului.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., se reține că, în cazul recursului care este de competența Înaltei Curți, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii numai după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluționarea recursului împrejurări obiective ce țin de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestuia și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei deduse judecății.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susținerile și criticile petentului nu pot fi primite, instanța respingând în mod corect contestația privind tergiversarea procesului.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. împotriva încheierii din 19 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, ca neîntemeiată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2019.

GGC - GV