ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3576/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra plângerii de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22 mai 2020, în dosarul nr. x/2019, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, intimata-reclamantă A. a formulat contestație la tergiversarea procesului, arătând, în esență, că termenul fixat pentru soluționarea recursului la data de 7 octombrie 2021 este de natură să încalce prevederile art. 6 din CEDO, dar și art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004.

Prin încheierea din 28 mai 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă contestația la tergiversarea procesului formulată de intimata-reclamantă A..

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a reținut că nu este incidentă ipoteza prevăzută de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., referitoare la situația în care instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil, întrucât, la stabilirea termenului de judecată s-a ținut seama de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestora, data înregistrării dosarului de recurs, precum și obiectul cauzei. În același sens, s-a reținut că nu sunt incidente în cauză nici dispozițiile art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, invocate de petentă.

Împotriva încheierii din 28 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat plângere petenta A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2020, sub numărul x/2019/a1.

În motivarea plângerii, petenta a susținut, în esență, că încheierea din 28 mai 2020 este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 522 alin. (1) și (2) pct. 1 C. proc. civ., acesta fiind temeiul de drept invocat în susținerea contestației privind tergiversarea procesului și a cărui ipoteză era îndeplinită în ceea ce privește contestația formulată.

A arătat petenta că aspectele reținute de instanță în motivarea încheierii nu sunt de natură să justifice acordarea termenului în anul 2021, pentru judecarea recursului formulat în cauză de către partea adversă și care trebuie soluționat cu celeritate, având în vedere natura cauzei și prevederile art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, în forma în vigoare începând cu data de 16 octombrie 2018 (deci anterior pronunțării sentinței ce face obiectul recursului declarat în cauză de către Inspecția Judiciară).

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este neîntemeiată.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

Articolele 522-526 din C. proc. civ., reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, fiind precizate expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot formula contestația.

Deși în prezenta cauză petenta a susținut incidența primului (pct. 1), iar nu a ultimului caz (pct. 4) dintre cele reglementate de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului învestit cu soluționarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durate medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe complete de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfășurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de față, recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 5 februarie 2020, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 7 octombrie 2021.

La data de 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Hotărârârea nr. 109, prin care s-au aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție măsurile propuse cu referire la repartizarea pe ședințe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat și calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, iar la data de 20 decembrie 2018 s-a emis Hotărârea prin care s-a aprobat calendarul ședințelor de judecată pentru anul 2021, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât privește termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completurile de judecată cu respecarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal, în raport de hotărârile antemenționate și a dispozițiilor art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamantul de ordine interioară al instanțelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei, dosarul privind recursul declarat de pârâta Inspecția Judiciară nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În atare condiții, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere din data de 20 decembrie 2018 prin care s-a aprobat, la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, calendarul ședințelor de judecată pentru fiecare complet, pentru anul 2021, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 7 octombrie 2021, în raport de data înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situațiile în care chiar instanța cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluționării procesului.

Noțiunea de termen de finalizare trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care țin de dorința părții de a-i fi soluționată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, impusă de dispozițiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, a procedat mai întâi la comunicarea actelor de procedură către părți și ulterior a trecut la fixarea primului termen de judecată.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului de finalizare a unei proceduri" în soluționarea cauzei, trebuie luate în considerare și alte elemente obiective, care țin de încărcătura instanței de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza și, implicit, a completului învestit cu soluționarea dosarului.

În ceea ce privește și motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., se reține că, în cazul recursului care este de competența Înaltei Curți, noțiunea de termen optim și previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispozițiile anterior menționate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. și fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că, la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluționarea recursului împrejurări obiective ce țin de planificarea ședințelor completului de judecată, de încărcătura acestuia și de necesitatea respectării dreptului părților la apărare, luându-se în considerare și obiectul cauzei deduse judecății.

În referire la trimiterile făcute de petenta A. la aplicabilitatea prevederilor art. 47 alin. (8) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte reține că dispozițiile incidente cererii sale de contestare a rezoluției de clasare sunt cele prevăzute la art. 45

1

din Legea nr. 317/2004, ce nu stabilesc obligația de soluționare a cauzei într-un termen de 6 luni.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susținerile petentei nu pot fi primite, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 525 C. proc. civ., va respinge plângerea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. împotriva încheierii din 28 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.