Decizia nr. 655/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios Administrativ și Fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a formulat contestația împotriva Deciziei nr. 72/2016 emisă de către Consiliul Național al Audiovizualului solicitând anularea deciziei și exonerarea de la plata amenzii aplicate. În motivarea a acțiunii, reclamanta a susținut că prin Decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) nr. 72 din 26 ianuarie 2016, SC A. SRL a fost sancționată cu amenda în cuantum de 15.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolului 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și ale art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 a CNA privind codul de reglementare al conținutului audiovizual.

Hotărârea instanței de fond Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 161 din 28 septembrie 2016, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC"A." SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului și, pe cale de consecință, a anulează Decizia nr. 72/2016 emisă de pârât și exonerează reclamanta de la plata amenzii în cuantum de 15.000 RON. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin Decizia nr. 72/2016 că membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul SC A. SRL a încălcat prevederile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului). Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor. Conform dispozițiilor din Codul audiovizualului, în virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzații unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susținute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-și exprima punctul de vedere; dacă acuzațiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situația în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. "Postul de televiziune A. a difuzat în data de 19 august 2015 o ediție a emisiunii "Raport de caz", moderată de domnul B., ediție ce i-a avut ca invitați pe doamna C. și dl. D. În debutul emisiunii, moderatorul a informat publicul despre faptul că d-na E. a câștigat concursul pentru ocuparea postului de "Șef ajutoare sociale" la Direcția de Asistență Comunitară lași, concurs pe care îl consideră "o făcătură", întrucât se cunoștea de dinainte cine va fi câștigătorul. Acesta apreciază că postul respectiv este o mină de aur pentru șpăgile electorale și face ape! ia procurorii DNA să cerceteze neregulile din primărie. Potrivit raportului de monitorizare, moderatorul nu a solicitat un punct de vedere conducerii Direcției de Asistență Comunitară din Iași pentru a-și exprima opinia cu privire la subiectul aflat în dezbatere. În cadrul ediției din 9 septembrie 2015. a emisiunii "Raport de caz", moderată de dl. B., invitații F. și G. au vorbit despre modul în care se desfășoară concursurile la Direcția de Asistență Comunitară din lași. în acest context, moderatorul a citit dintr-o informare făcută de dl. H., fost inspector în cadrul acestei Direcții, informare în care acesta susține că preocuparea primordială a conducerii Direcției de Asistență Comunitară din lași este fraudarea banului public. Moderatorul a subliniat că postul A. a semnalat de nenumărate ori că respectivele concursuri, ce au loc la Direcția de Asistență Comunitară din lași, sunt măsluite, fără a prezenta dovezi în acest sens pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt aceste acuzații. Conform raportului de monitorizare, moderatorul i-a adresat d-nei I., director executiv al Direcției de Asistență Comunitară din lași, invitația, dacă simte nevoia, să-și exprime punctul de vedere cu privire la subiectul prezentat, însă solicitarea a rămas fără rezultat. Invitatul F. a făcut afirmații acuzatoare la adresa doamnei I. despre care a susținut că este foarte slabă profesional, iar dl. J. a considerat că Direcția de Asistență Comunitară din lași este un veritabil motor electoral pentru K. la alegeri. Moderatorul nu a solicitat ferm interlocutorilor să probeze acuzațiile aduse sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. Ediția din 16 septembrie 2015. a emisiunii "Raport de caz", i-a avut ca invitați pe dl. L., consilier local, și M., jurnalist. Moderatorul B. a abordat ca subiect de discuție politizarea instituțiilor publice, una dintre acestea fiind Direcția de Asistență Comunitară, al cărei director este d-na I.. în acest context, moderatorul a prezentat ascensiunea profesională fulminantă a doamnei I., ascensiune care are la bază, apartenența sa politică (fiind sprijinită de dl. N. - deputat K.). În continuare, moderatorul a adus în discuție subiectul legat de abuzurile care se petrec la Direcția de Asistență Comunitară, abuzuri care se fac din bani publici, cadouri de ghiozdane pentru școlari etc., afirmând că acestea au fost achiziționate la suprapreț de la O., fără să prezinte dovezi în acest sens. În timpul emisiunii, moderatorul precizează că a invitat-o în emisiune pe doamna I., însă aceasta nu a venit. în continuare, moderatorul a afirmat că în cadrul Direcției de Asistentă Comunitară au fost realizate 3 centre din bani publici, centre care se află în stare de cvasi inutilitate (au costat peste 1 milion de euro), subliniind, în acest context, proasta gestionare a banilor în instituția condusă de d-na I. (cazul "Centrului de noapte P."). De asemenea, invitatul L. a evidențiat faptul că la "Direcția de creșe" s-au investit mulți bani, dar în realitate investiția nu se regăsește pe teren. Potrivit raportului de monitorizare, moderatorul are o poziție cvasi-neutră, în sensul că nu totdeauna dă dovadă de imparțialitate față de subiectele abordate și nu cere de fiecare dată probe clare cu privire la afirmațiile acuzatoare făcute de invitați la adresa conducerii Direcției de Asistență Comunitară din lași. Moderatorul a vorbit despre abuzurile și comportamentul incalificabil al doamnei I., reamintind publicului că a invitat-o în emisiune pentru a da explicații, însă aceasta nu a venit. în continuare, prin telefon, a intervenit dl. H., fost angajat al Direcției de Asistență Comunitară din lași, care a susținut că doamna I. a făcut angajări pe bază de prietenie și a transformat direcția într-un fel de "Bastilia". De asemenea, dl. H. a afirmat că doamna director I. are un comportament abuziv, dictatorial, că a adus în direcție persoane necalificate pentru posturile respective și că are sprijin politic. La aceste acuzații, moderatorul nu a solicitat interlocutorului său să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile, astfel cum prevede norma invocată. Invitatul L. a afirmat că această instituție este politizată, fără ca moderatorul să-i solicite dovezi în acest sens. în timpul emisiunii, moderatorul încearcă să o contacteze, prin telefon, pe d-na I., încercare rămasă fără rezultat. Potrivit raportului de monitorizare, pe parcursul emisiunii moderatorul nu a solicitat invitaților probe clare cu privire la afirmațiile acuzatoare făcute la adresa conducerii Direcției de Asistență Comunitară din lași. În timpul emisiunii, prin telefon, a intervenit dl. Q., fost angajat al Direcției de Asistență Comunitară care a afirmat că s-a simțit umilit în discuțiile purtate cu doamna I., în sensul că aceasta avea toane și era extrem de nervoasă. Dl. Q. consideră că instituția este condusă ca un srl, că doamna I. angajează și dă afară pe cine vrea, că această instituție face campanie electorală de când a venit doamna I. și că din instituție se fură la greu, fără ca moderatorul să-i solicite să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să-și formeze propria opinie cu privire la acest subiect și să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile aduse. Potrivit raportului de monitorizare, pe parcursul emisiunii, uneori, moderatorul se situează pe post de acuzator și nu dă dovadă de imparțialitate și echilibru față de subiectul abordat, în sensul că nu a solicitat invitaților din platou și celor contactați, prin telefon, să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru ca publicul să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile aduse. Prin telefon, a intervenit, dl. R., care a comentat metoda prin care doamna I. a ajuns director în locul acestuia, susținând că l-a nemulțumit pe domnul S. (fost primar al municipiului lași), pentru că nu s-a implicat suficient în campanie. Pentru aceasta, el a fost schimbat cu doamna I. la conducerea Direcției de Asistență Comunitară din lași. Nici de această dată, moderatorul nu a solicitat invitaților din platou, dar și celor aflați în legătură telefonică, să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru ca publicul să-și formeze propria opinie în legătură cu subiectul prezentat. În prima parte a emisiunii "Raport de caz", ediția din 23 septembrie 2015. moderatorul B. a citit integral dreptul la replică, transmis de conducerea Direcției de Asistență Comunitară lași, îndemnând pe cei care urmăresc emisiunea să treacă pe alt canal. La sfârșitul prezentării textului replicii, moderatorul îi îndeamnă pe telespectatorii care urmăresc emisiunea să comute pe A., deși emisiunea a început la ora 19:00. În data de 30 septembrie 2015, postul A. a difuzat o altă ediție a emisiunii "Raport de caz", moderator fiind B., iar invitați, doamna T. și domnii H. și Q. În timpul emisiunii, moderatorul, împreună cu invitații acesteia, comentează dreptul la replică (citit pe post într-o emisiune precedentă), drept la replică solicitat de conducerea Direcției de Asistență Comunitară din lași. în acest context, moderatorul consideră că instituția (U.) este profund politizată, un fel de casierie publică și precizează că face eforturi mari să o convingă pe doamna I. (director U.) să vină într-o emisiune, eforturi rămase fără rezultat. La min. 06:22, moderatorul invită la telefon pe doamna I., pentru a respinge acuzațiile aduse în emisiune, invitație rămasă fără rezultat. Invitatul H. (fost angajat al U.) susține că a fost îndepărtat de la U. din cauza unor conflicte personale cu doamna I. Din discuțiile moderatorului cu invitații rezultă că în U. există o dictatură față de angajați, impusă de doamna I. În partea a doua a emisiunii, moderatorul a adresat întrebări invitaților, pentru a contura o schiță de profil a doamnei I.. Invitații consideră că doamna I. este o femeie duplicitară, isterică, face abuzuri în instituție etc. La min 07:00, moderatorul încearcă din nou să o contacteze, la telefon, pe doamna I., încercare rămasă fără rezultat. La min. 09:12, moderatorul precizează (citând dintr-un text primit de la angajații U.) că doamna I. obișnuiește să mănânce, din hrana săracilor, la cantina de ajutor social sau trimite șoferii să-i aducă mâncarea. Invitatul Q. (fost șofer la U.) confirmă că se ducea după mâncare (de la cantina de ajutor social) pentru doamna I.. La min. 15:16, emisia încearcă să o contacteze, prin telefon, pe doamna I., încercare rămasă fără rezultat. La min. 20:44, invitatul H. susține că doamna I. este "doamna de fier" a Iașului. La min. 22:04 moderatorul susține că doamna I. are o forță în plus și datorită relației indefinibile cu domnul deputat N.. Invitatul Q. susține că a fost terorizat de doamna I.. Întrebările moderatorului au la bază dreptul la replică solicitat de Direcția de Asistență Comunitară. La min. 09:28 moderatorul citește din Raportul de Control al ANFP. Invitatul Q. susține că doamna director angajează la U., prieteni, cunoștințe și obligații. Moderatorul precizează că doamna I. are probleme cu justiția (citează dintr-un act a procurorului V.). Radiodifuzorul nu a asigurat o informare obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor în legătură cu activitatea d-nei I., director executiv la Direcția de Asistență Comunitară din lași. Astfel, Consiliul a constatat că, în niciuna din cele trei ediții ale emisiunii "Raport de caz", difuzate în zilele de 19 august, 9 și 30 septembrie 2015, radiodifuzorul nu a prezentat punctul de vedere al d-nei I., cu privire la acuzațiile ce i-au fost aduse, atât de către moderator, cât și de către invitații emisiunii, punct de vedere care ar fi fost în măsură să clarifice aspectele criticate și care ar fi permis publicului să-și poată forma o opinie pe baza unor informații complete și corecte, astfel cum impune norma prevăzută la art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului. Potrivit dispozițiilor invocate, toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor. Neprezentarea punctului de vedere al conducerii Direcției de Asistență Comunitară din lași la adresa căreia au fost aduse acuzațiile, a fost de natură să afecteze în mod negativ percepția publicului cu privire la aspectele aduse în atenția sa. De asemenea, membrii Consiliului au constatat că, deși în emisiunea din 23 septembrie 2015. radiodifuzorul a difuzat textul replicii solicitat de către Direcția de Asistență Comunitară din lași pentru ediția precedentă din 16 septembrie 2015, ulterior, în data de 30 septembrie 2015. atât moderatorul, cât și invitații emisiunii au făcut comentarii pe marginea textului dreptului la replică acordat în emisiunea precedentă și au făcut, din nou, afirmații acuzatoare la adresa d-nei I., fără ca acestea să fie susținute cu dovezi. Consiliul consideră că atitudinea moderatorului este cu atât mai gravă, cu cât el însuși a făcut afirmații acuzatoare la adresa d-nei I., deși, potrivit prevederilor art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului, acesta are obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru ca publicul să-și formeze propria opinie cu privire la justețea acuzațiilor aduse. Având în vedere domeniul în care își desfășoară activitatea, un moderator, realizator sau prezentator de emisiuni, formator de opinii, trebuie să aibă o conduită de respectare a dispozițiilor legale care reglementează comunicarea audiovizuală și să-și exercite dreptul la liberă exprimare cu respectarea drepturilor celorlalți. Încercarea formală a moderatorului de a o invita pe d-na I. să-și exprime punctul de vedere cu privire la acuzațiile formulate la adresa sa, atât de către acesta, cât și de către invitații emisiunii, nu îl absolvă pe radiodifuzor de respectarea prevederilor invocate, având în vedere faptul că, prezentarea, în concret, a punctului de vedere în cadrul emisiunii, ar fi clarificat aspectele aduse în atenția publicului cu privire la activitatea persoanei în cauză și a direcției pe care o conduce. Or, în lipsa acestui punct de vedere, publicul nu și-a putut forma propria opinie în legătură cu subiectul dezbătut." Analizând rapoartele de monitorizare având ca obiect emisiunile "Raport de caz", edițiile din 19 august 2015, 9 septembrie 2015, 16 septembrie 2015 și 30 septembrie 2015, ediții din al căror conținut s-a redat mai sus, membrii Consiliului au constatat că acestea au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și ale art. 40 alin. (2) din Codul audiovizualului. În ceea ce privește apărarea privind neîndeplinirea procedurii obligatorie a somației prealabile instanța retine în primul rând ca aceasta se aplică doar în cazul încălcării dispozițiilor art. 40 din lege. În al doilea rând trebuie avut în vedere că nu mai era necesară îndeplinirea acesteia în condițiile în care, anterior, fusese emisă o altă Decizie de sancționare cu nr. 489/2015. Nu prezintă relevanța că această din urmă sancțiune a fost anulată în instanța deoarece la data controlului erau îndeplinite condițiile art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului și deci nu se impunea o nouă procedură. La analiza legalității deciziei de sancționare instanța trebuie să aibă în vedere atât reglementările naționale, cât și mai ales dispozițiile art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului care reglementează dreptul la libertatea de exprimare cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie. Odată stabilit că a avut loc o ingerință în dreptul reclamantei la libertatea de exprimare, prin aplicarea unei sancțiuni administrative ca urmare a constatării atingerii aduse reputației unor persoane și al încălcării dreptului la informare corectă, trebuie analizat în lumina jurisprudenței Curții dacă această limitare este conformă Convenției respectiv dacă îndeplinește cele trei condiții cumulative enumerate în paragraful 2 al art. 10: să fie prevăzută de lege, să urmărească cel puțin unul din scopurile legitime prevăzute de textul Convenției și să fie necesară într-o societate democratică pentru atingerea acelui scop. În mod constant Curtea a apreciat că neîndeplinirea oricăreia din condițiile mai sus indicate, atrage încălcarea Convenției, fără a mai fi necesară analiza celorlalte aspecte. Nu prezintă nici un fel de relevanță dacă limitarea exercitării dreptului la liberă exprimare îmbracă forma unei sancțiuni penale, civile sau administrative. Chiar și sancțiunile simbolice (ceea ce nu este cazul în speță) pot ridica probleme din punctul de vedere al Convenției datorită caracterului infamant și descurajator pe care îl pot avea, în special atunci când este vorba de ziariștii care folosesc libertatea de exprimare pentru a discuta subiecte de interes public. Ingerința este prevăzută de lege, actul normativ de reglementare, respectiv Legea nr. 504/2002 îndeplinind cerințele de accesibilitate și previzibilitate cerute de Curte. Este îndeplinită și cerința scopului legitim urmărit după cum mai sus s-a precizat, acesta constând în principal în apărarea reputației persoanelor vizate prin acele emisiuni și protejarea drepturilor telespectatorilor de a fi informați în mod corect. Cea mai importantă dintre cerințele pe care statul sau autoritățile statului trebuie să o îndeplinească în momentul în care restrânge libertatea de exprimare este cea a necesității măsurii într-o societate democratică. Această necesitate implică faptul că ingerința în cauză trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase (Cauzele nr. 39288/98 Association E Kim c. Franța și nr. 57597/00 Osterreichs Rundfuch c. Austriei). Proporționalitatea ingerinței cu scopul legitim urmărit este un instrument important prin care se poate aprecia îndeplinirea condiției necesității într-o societate democratică. În cauza de față, pentru a putea determina dacă ingerința era proporțională, se impune a fi cântărit, pe de o parte, exigențele protecției interesului în cauză respectiv reputația și dreptul la informare corectă iar pe de altă parte interesul comunicării prin media a informațiilor respective, în vederea realizării unui just echilibru între cele două interese prezente. Marja de apreciere de care poate dispune CNA pentru a restrânge prin sancțiunea aplicată libertatea de exprimare a societății de televiziune este variabilă, în funcție de conținutul mesajului media, transmis precum și de valoarea legitimă pe care autoritatea o invocă pentru a justifica necesitatea ingerinței. Curtea europeană a fundamentat necesitatea protejării libertății de exprimare în primul rând pe valoarea pe care aceasta o reprezintă ca mijloc pentru a asigura buna funcționare a societății democratice. De aici decurge poziția privilegiată acordată liberei discutări a chestiunilor de interes general mai ales de către presă, cum este și situația de față, atunci când aceasta intră în conflict cu alte valori pe care statul le poate apăra în mod legitim. Prin urmare, în condițiile în care în cauză subiectele abordate vizează funcționarea unor instituții publice precum și actele și faptele unui demnitar public, marja de apreciere a autorității publice este redusă. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat expres în Cauza Thorgeirsan c. Islandei (hotărârea din 25 iunie 1992) că articolul 10 din Convenție apără nu numai afirmațiile incluse în cadrul unei dezbateri politice propriu-zise, ci și discutarea oricăror subiecte care interesează opinia publică în general sau un segment al acesteia. Aceiași Curte a apreciat că sunt de interes public informațiile privind funcționarea instituțiilor publice sau cele referitoare la activitatea unei persoane aflate într-o funcție de decizie. (Cauza Fressoz și Roire c. Franței). Trebuie avut în vedere la stabilirea proporționalității cu scopul legitim urmat și natura și severitatea sancțiunii aplicate (Cauza 46572/1999 Sahon și Pârcălab c. României). Apreciază instanța de judecată că în cauză sancțiunea aplicată societății de televiziune nu era necesară în vederea protejării valorilor prevăzute de dispozițiile art. 10 punctul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. S-a avut în vedere faptul că suntem în situația existenței unui discurs jurnalistic referitor la activitatea unui funcționar public cu funcție de conducere precum și cu privire la funcționarea unei instituții aflate în subordinea primăriei. Această categorie de discurs este una privilegiată din punctul de vedere al instanței de la Strasbourg în sensul că se bucură de o mare protecție. Pentru a justifica această poziție, Curtea europeană a subliniat dreptul opiniei publice de a fi informată cu privire la chestiunile ce prezintă un interes public. Acestui drept îi corespunde și o obligație corelativă a ziariștilor de a răspândi informații și idei, îndeplinind în acest fel rolul de "câine de pază al democrației". S-a afirmat astfel că presei îi revine obligația de a comunica, cu respectarea responsabilităților și îndatoririlor sale, informațiile și ideile asupra chestiunilor politice ca și asupra altor teme de interes general (Cauzele Busuioc c. Moldovei, Johes Abeherry c. Franței, Tammer c Estoniei, Gowada c Poloniei). Prin urmare, se impune a pune în balanță, pe lângă cele două interese contrare, respectiv cele ale ziaristului de a se exprima și interesul statului de a limita libertatea de exprimare în vederea atingerii scopurilor enumerate în paragraful 2 al art. 10 din Convenție, și al treilea interes, cel al societății, de a exercita un control eficient asupra acțiunilor demnitarilor precum și asupra modului în care funcționează instituțiile publice locale. Apreciind că acest control se exercită într-o mare măsură prin intermediul presei, Curtea europeană a reținut că presa joacă un rol esențial pentru existența și buna funcționare a unei democrații transparente. O parte din informații, deși de o anumită gravitate, au la bază o serie de informații care căpătaseră anterior caracter public. De asemenea, o serie de alte informații prezentate în emisiuni cu privire la activitatea directorului Direcției de Asistenta Comunitara Iasi, nu erau decât reluări ale unor informații mai vechi furnizate publicului în cadrul unor emisiuni anterioare, ce nu fac obiectul deciziei de sancționare, acestea fiind prin urmare rezultatul unor anchete jurnalistice mai vechi. Ori, Curtea europeană a reținut că în situația în care informația pe care statul susține că este îndreptățit să o cenzureze este deja accesibilă opiniei publice din alte surse, interdicția ei nu se poate justifica (Cauza Weber c. Elveției: Hotărârea din 22 mai 1990, Cauza Fressoz și Roire c Franței hot. din 21 ianuarie 1999). Trebuie avut în vedere faptul că o mare parte din discuțiile purtate cu privire la funcționarea Direcției de Asistență Comunitară Iași au avut la bază fie informații publice, rapoarte ale instituțiilor abilitate fie declarațiile unor persoane angajate în cadrul direcției, persoane care au perceput în mod nemijlocit anumite fapte și evenimente și le-au relatat publicului larg prin intermediul emisiunii TV. În alte situații jurnalistul a precizat de câte ori a fost necesar că nu există probe. Ori acest tip de afirmații, prezentate sub acest beneficiu, nu poate decât să aducă o atingere minimă reputației persoanei vizate, atingere ce nu justifică cuantumul sancțiunii aplicate. De asemenea, o parte din afirmații sunt doar judecăți de valoare, adevărul acestui tip de afirmații nefiind necesar a fi dovedit (Cauza Cumpănă și Mazăre c României, Cauza Busuioc c. Moldovei, Cauza Harlanova c Letoniei, Cauza Mr Vicor c. Marii Britanii). În consens cu jurisprudența CEDO instanța reține faptul că adevărul obiectiv al afirmațiilor făcute nu trebuie să reprezinte singurul criteriu de analiză. Buna-credință a jurnalistului văzută ca și atitudine subiectivă a acestuia în raport cu adevărul afirmațiilor sale reprezintă un factor important de analiză. Ori, instanța reține că acesta a depus diligențele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica corectitudinea datelor și a informațiilor prezentate. Emisiunea, prin structura și conținutul său, nu a fost una calomniatoare, scopul urmărit fiind acela de a realiza o investigație jurnalistică și de a informa opinia publică cu privire la unele chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria profesională de a răspândi idei și informații asupra unor subiecte de interes public. Micile derapaje de exprimare și de conținut, chiar dacă au existat, nu au urmărit în mod expres afectarea reputației unor persoane și nu au justificat sancțiunea aplicată. Chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în anumite cauze (Cauza Thor Thorgeirson c Islandei) faptul că libertatea jurnalistică presupune și dreptul de a recurge la o anumită două de exagerare. Curtea a mai reținut și că, datorită îndatoririlor și responsabilităților ce le incumbă potrivit paragrafului 2 din art. 10 al Convenției, protecția oferită ziariștilor în momentul în care comunică informații ce privesc chestiuni de interes public, operează atunci când aceștia se exprimă cu bună - credință. (Cauza Gaweda C Poloniei, cauza Toyamer c Estoniei etc) . În ceea ce privește dreptul la replică acesta a fost respectat. Din conținutul înregistrărilor rezultă că moderatorul a solicitat de nenumărate ori persoanei vizate să intervină și să răspundă întrebărilor adresate. De asemenea rezultă că într-una dintre emisiuni s-a dat citire răspunsului înaintat ca urmare a exercitării dreptului la replică de către directorul Direcției de Asistență Comunitară Iași. În final instanța reține că, Consiliul Național al Audiovizualului nu a realizat un just echilibru între, pe de o parte, protecția dreptului consacrat de art. 10 din Constituție și, pe de altă parte, dreptul la reputație al persoanelor vizate, care, ca element al vieții private, este protejat de art. 8 al Convenției, iar măsura aplicată este de natură a descuraja societatea de presă să-și îndeplinească rolul de alertare a publicului în cazul unor abuzuri aparente sau presupuse ale puterii publice.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 161 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal a promovat recurs pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, în condițiile art. 483 C. proc. civ., invocându-se prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. S-a susținut de către recurent că, prin actul contestat, Consiliul nu a reținut "caracterul privat al informațiilor și că acestea nu ar putea fi unele de interes public, ci că unele "fapte" și "evenimente", cu caracter ilegal sau imoral din activitatea persoanei deținătoare a unei funcții publice, prezentate publicului, nu au fost probate. De asemenea, jurisprudența CEDO pe care instanța de fond o invocă în sprijinul considerentului său se referă la o amendă aplicată pentru încălcarea confidențialității unei investigații judiciare sau utilizarea pentru probarea susținerilor dintr-un articol a unor documente fiscale nepublice. Or, aspectul faptic din actul contestat nu prezintă elemente de similitudine cu speța invocată de instanța de fond, fapta intimatei-reclamante care a înțeles să prezinte în mod repetat informații de natură acuzatoare, pe parcursul mai multor emisiuni, fără să le probeze în concret, chiar și după ce a primit un drept la replică pe care l-a prezentat într-una dintre emisiuni, reprezintă o agravantă, având în vedere că, în niciuna din aceste ediții, intimata-reclamantă nu a prezentat punctul de vedere al persoanei la adresa căreia au fost făcute afirmații acuzatoare pentru ca publicul să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile respective. Raportat la aceste considerente, în fapt, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la obligațiile intimatei-reclamante circumscrise în prevederile legale încălcate reținute în actul contestat, respectiv la modalitatea în care aceasta a informat publicul, ci s-a raportat permanent la modul în care alte persoane au înțeles să uzeze de drepturile lor sau la informațiile oferite de către acestea. Mai mult decât atât, faptul că Jurnalistul a precizat de câte ori a fost necesar că nu există probe", situație de natură să "aducă o atingere minimă reputației persoanei vizate", nu demonstrează respectarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor legale privind informarea corectă a publicului a căror încălcare a fost reținută în sarcina sa. La edictarea normelor reținute în actul contestat, legiuitorul a avut în vedere respectarea de către radiodifuzori a prevederilor care impun în sarcina lor asigurarea unei informări corecte a publicului în cazul în care interlocutorii fac afirmații acuzatoare la adresa unor persoane, caz în care moderatorii au obligația de a le solicita ferm să probeze astfel de afirmații sau să indice probele care le susțin pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. Or, în prezenta speță, tocmai pentru această nesocotire a prevederilor legale, reținute în mod corect în considerentele actului contestat, a fost sancționată intimata-reclamantă. În legătură cu acest aspect, în numeroase cauze, Curtea Europeană a reținut obligația ce revine jurnaliștilor de a relata cu bună credință, pe baza faptelor exacte, furnizând informații fiabile și precise, respectând etica jurnalistică, statuând că garanțiile oferite jurnaliștilor de articolul 10 din Convenție sunt supuse condiției ca aceștia să acționeze cu bună credință, astfel încât să furnizeze informații exacte și credibile, cu respectarea deontologiei jurnalistice. În acest sens, Curtea a arătat că trebuie cercetat dacă jurnalistul a luat măsurile necesare pentru a-și îndeplini obligația deontologică de a verifica în prealabil adevărul declarațiilor factuale, întrucât trebuie să existe motive particulare care să permită înlăturarea acestei obligații. Mai mult, la art. 36 din Rezoluția 1003/1993 cu privire la etica jurnalistică, se precizează că presa este obligată să se supună unor principii etice, ferme, prin care se garantează libertatea de exprimare și dreptul fundamental al cetățeanului de a primi informații corecte și opinii sincere. Prin urmare, toate argumentele și considerentele instanței de fond au în vedere în mod greșit "afectarea reputației unor persoane", cu ignorarea deplină a temeiului juridic reținut în decizia de sancționare contestată ce privește informarea corectă a publicului. Deși consideră că au existat "mici derapaje de exprimare și de conținut", instanța de fond apreciază în mod greșit că acestea "nu au urmărit în mod expres afectarea reputației unor persoane...". În considerentele actului contestat nu a fost reținută, ca nerespectare a dispozițiilor legale, afectarea reputației unor persoane. Abaterea săvârșită de intimata-reclamantă și reținută în considerentele actului contestat vizează nerespectarea obligației de către moderator de a solicita invitaților să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, într-o problemă de interes public, pentru ca publicul să-și formeze propria opinie cu privire la justețea faptelor de care este acuzată conducerea unei instituții publice. Soluția pronunțată de instanța de fond se bazează exclusiv pe nerespectarea libertății de exprimare și a dreptului la reputație al persoanelor vizate, apreciind că afirmațiile acuzatoare aduse de către invitați sunt "mici derapaje de exprimare și de conținut', dar pe care le califică ca fiind judecăți de valoare. În speță, invitații emisiunii nu și-au exprimat opinii (judecăți de valoare) cu privire la activitatea unei persoane, ci aceștia au formulat acuzații la adresa acesteia, fără ca publicul să beneficieze de o informare corectă și obiectivă pentru a-și forma propria opinie cu privire la subiectul discutat și fără ca moderatorul să solicite invitaților să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin. Afirmațiile acuzatoare făcute de către invitații emisiunii și reținute în actul contestat nu reprezintă judecăți de valoare, cum greșit a reținut instanța de fond, ci sunt veritabile afirmații acuzatoare inechivoce exprimate de invitații emisiunii la adresa conducerii Direcției de Asistență Comunitară. În consecință, în considerentele actului contestat, nu s-a reținut că intimata-reclamantă nu ar fi respectat dreptul la reputație al persoanelor vizate, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, temeiurile juridice reținute în actul contestat constând în nerespectarea dreptului la informare corectă a publicului telespectator care nu și-a putut forma în mod liber opinia cu privire la afirmațiile acuzatoare aduse de către interlocutorii emisiunii la adresa unor persoane.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă SC A. SRL, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. În esență, recurenta argumentează faptul că instanța de fond nu a evaluat limitele libertății de exprimare raportat la scopul normei pretins a fi fost încălcate de reclamantă, acela de protecție a dreptului publicului la o informare corectă, acest argument fiind urmat de o serie de subargumente referitoare la modul în care comportamentul pretins al reclamantei reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale pentru care a fost sancționată. Se susține în primul rând de către recurentă că instanța de fond a omis sa aibă în vedere la pronunțarea hotărârii scopul edictării normei cuprinse la art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 în analiza incidenței prevederilor art. 10 Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, instanța de fond a avut în vedere acest scop atunci când a reținut în considerentele hotărârii că "Este îndeplinită și cerința scopului legitim urmărit după cum mai sus s-a precizat, acesta constând în principal în apărarea reputației persoanelor vizate prin acele emisiuni și protejarea drepturilor telespectatorilor de a fi informați în mod corect. Instanța de fond merge însă mai departe în analiza condițiilor prevăzute de jurisprudența CEDO în privința libertății de exprimare și analizează și îndeplinirea condiției privitoare la necesitatea ingerinței într-o societatea democratică pentru atingerea scopului protecției drepturilor telespectatorilor de a fi informați în mod corect. Din acest punct de vedere, instanța de fond a procedat la analiza justului echilibru între cele două drepturi cu luarea în considerare a dreptului publicului de a fi informat în mod corect, drept cu privire la care recurenta susține că reprezintă scopul normei pretins a fi încălcate. În analiza proporționalității ingerinței raportat direct la acest scop, instanța de fond reține în mod întemeiat că "Emisiunea, prin structura și conținutul său, nu a fost una calomniatoare, scopul urmărit fiind acela de a realiza o investigație jurnalistică și de a informa opinia publică cu privire la unele chestiuni de interes public, îndeplinindu-și astfel datoria profesională de a răspândi idei și informații asupra unor subiecte de interes public." Cu privire la utilizarea de reportaje expuse anterior publicului ca mijloace de probă, instanța nu poate reține culpa reclamantei, întrucât aceste reportaje nu cuprind afirmații acuzatoare neprobate, ci tocmai mijloacele de probă necesare pentru susținerea afirmațiilor discutate în cuprinsul emisiunilor monitorizate Cu privire la caracterul de afirmații factuale sau de opinii/judecăți de valoare a afirmațiilor vizate din emisiunile monitorizate, recurenta nu mai indică în mod concret în cuprinsul motivelor de recurs care sunt afirmațiile la care face referire atunci când susține faptul că instanța de fond le-a calificat în mod incorect ca fiind judecăți de valoare și nu afirmații factuale. Mai mult decât atât, ceea ce nu a avut în vedere recurenta este faptul că ceea ce s-a intenționat prin emisiunile analizate și sancționate de către CNA a fost expunerea unor judecăți de valoare de către o televiziune. Judecățile de valoare sunt esența activității jurnalistice. Jurnaliștii nu trebuie să expună numai fapte seci, expuse în emisiuni de tip "Documentar". Cu privire la neacordarea dreptului la replică, deși recurenta pretinde că nu acesta este motivul sancționării, face referire la aceste argumente, motiv pentru care reiterează susținerile prin care arată că a îndeplinit aceste obligații.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Pentru exercitarea controlului de legalitate prin raportare la dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., modalitatea cercetării fondului este un element esențial întrucât situația de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile din proces. În speță, starea de fapt dedusă judecății vizează următoarele: Prin Decizia nr. 72/2016, intimata-reclamantă a fost sancționată cu amendă de 15.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și ale art. 40 alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, potrivit cărora toți furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor și evenimentelor și să favorizeze libera formare a opiniilor iar moderatorii programelor au obligația să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice, cel puțin, probele care le susțin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzațiile. În esență, în sarcina intimatei-reclamante s-a reținut că, în cadrul edițiilor emisiunii "Raport de caz", difuzate în zilele de 19 august, 9 și 30 septembrie 2015, în care au fost abordate subiecte privind activitatea conducerii Direcției de Asistență Comunitară din Iași, modul de prezentare și conținutul emisiunilor analizate nu au reflectat în mod corect și obiectiv faptele și evenimentele aduse în atenția publicului iar moderatorul programului nu a solicitat interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare, situație de natură să afecteze posibilitatea telespectatorilor de a-și forma în mod liber o opinie cu privire la aspectele aduse în atenția sa și, având în vedere că radiodifuzorul mai fusese sancționat anterior pentru încălcarea acelorași dispoziții privind informarea corectă a publicului, Consiliul a decis sancționarea intimatei-reclamante cu amendă în cuantum de 15.000 RON. Instanța de fond a apreciat că "în cauză sancțiunea aplicată societății de televiziune nu era necesară în vederea protejării valorilor prevăzute de dispozițiile art. 10 punctul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului", având în vedere că discursul jurnalistic era "referitor la activitatea unui funcționar public cu funcție de conducere precum și cu privire la funcționarea unei instituții aflate în subordinea primăriei". Judecătorul fondului concluzionează că emiterea actului contestat ar constitui o încălcare a prevederilor art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte validează afirmațiile recurentului în sensul că soluția pronunțată de instanța de fond se bazează prioritar pe analiza libertății de exprimare și a dreptului la reputație al persoanelor vizate, apreciindu-se că afirmațiile acuzatoare aduse de către invitați sunt "mici derapaje de exprimare și de conținut, calificate ca fiind judecăți de valoare, considerându-se eronat că marja de apreciere de care poate dispune CNA pentru a restrânge prin sancțiunea aplicată libertatea de exprimare a societății de televiziune este variabilă, în funcție de conținutul mesajului media transmis precum și de valoarea legitimă pe care autoritatea o invocă pentru a justifica necesitatea ingerinței. În acest context, instanța de recurs va readuce în discuție distincția ce trebuie făcută între fapte, a căror existență poate fi demonstrată, și judecățile de valoare, al căror adevăr nu este susceptibil de a fi dovedit. Prin urmare, persoanelor care afirmă fapte obiective li se poate cerere în mod legitim să dovedească adevărul acestora, iar în absența oricăror dovezi acestea nu se mai bucură de protecția art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, judecățile de valoare sunt protejate de art. 10 cu condiția ca ele să se bazeze pe niște fapte adevărate sau să fie susținute de o argumentare logică a autorului lor. Or, de vreme ce reclamanta a evocat fapte obiective, privind activitatea conducerii Direcției de Asistență Comunitară din Iași, trebuia să prezinte dovezi care să susțină o astfel de teorie, condiție ce nu a fost îndeplinită în cauză. Informațiile aduse la cunoștința publicului au îmbrăcat forma unor declarații factuale, nu a unor opinii astfel cum în mod greșit le califică instanța de fond, ele nefiind verificate ori susținute. Chiar în situația în care jurnalistul precizează că nu există probe, situație de natură să "aducă o atingere minimă reputației persoanei vizate", nu se demonstrează respectarea de către intimata-reclamantă a dispozițiilor legale privind informarea corectă a publicului, a căror încălcare a fost reținută în sarcina sa. În situația dată, chiar dacă jurnalistul "a depus diligentele necesare, în circumstanțele date, pentru a verifica corectitudinea datelor și informațiilor prezentate", acest fapt nu este suficient pentru a respecta norma, întrucât moderatorul are obligația de a solicita ferm interlocutorilor să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice probele care le susțin pentru o corectă informare a publicului telespectator. Înalta Curte observă că dreptul la exprimare nu este un drept absolut, art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispunând că "exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești." În cazul de față, Curtea constată că intervenția autorității statului, în calitate de garant al interesului public în domeniul audiovizual, astfel cum se prevede la art. 10 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o limitare firească a libertății de exprimare, justificată de interesul public constând în protecția moralei publice și a drepturilor altor persoane, respectând exigențele Convenției. Totodată, instanța reamintește că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că dreptul prevăzut de art. 10 din Convenție nu este absolut, exercițiul libertății de exprimare comportând, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din Convenție, "îndatoriri și responsabilități" care capătă o importanță sporită atunci când există riscul de a se aduce atingere reputației persoanelor, garantată și ea de Convenție, și de a pune în pericol drepturile altora (cauza Cumpănă și Mazăre împotriva României). De asemenea, în cauza Dalban împotriva României Curtea arată că, "Pentru a se pronunța în cauză, Curtea trebuie deci să țină seama de un element deosebit de important: rolul esențial jucat de presă într-o societate democratică. Dacă presa nu trebuie să depășească anumite limite, îndeosebi în ceea ce privește reputația și drepturile celorlalți, precum și necesitatea de a împiedica divulgarea unor informații confidențiale, sarcina sa este totuși comunicarea, cu respectarea datoriilor și responsabilităților proprii, a informațiilor și ideilor referitoare la orice problemă de interes general." Reclamanta nu se poate prevala de notorietatea faptelor pentru a invoca scutirea de probă. Greșit a a considerat judecătorul fondului că "o parte din informații, deși de o anumită gravitate, au la bază o serie de informații care căpătaseră anterior caracter public", ori că "o serie de alte informații (...) nu erau decât reluări ale unor informații mai vechi furnizate publicului în cadrul unor emisiuni anterioare, ce nu fac obiectul deciziei de sancționare, acestea fiind prin urmare rezultatul unor anchete jurnalistice mai vechi", invocând în sprijinul acestor considerente jurisprudența CEDO privind cenzurarea unor informații deja accesibile publicului. Or, așa cum arată recurentul, situația în care unele informații mai fuseseră aduse la cunoștința publicului anterior de către același radiodifuzor, sau că acestea reprezentau reluări, nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât, în prezenta speță caracterul public este dat doar de "aducerea lor la cunoștința publicului în mod repetat, situație care nu le oferă acestora nici veridicitate, nici corectitudine și nici obiectivitate. Astfel, nu existau motive particulare care să înlăture această obligația moderatorului de a solicita probe în sprijinul afirmațiilor făcute de invitați. Raportat la aceste considerente, în fapt, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la obligațiile intimatei-reclamante circumscrise prevederilor legale încălcate respectiv la modalitatea în care aceasta a informat publicul, ci s-a raportat permanent la modul în care alte persoane au înțeles să uzeze de drepturile lor sau la informațiile oferite de către acestea. În ceea ce privește considerentul instanței de fond potrivit căruia dreptul la replică a fost respectat și că moderatorul a solicitat de nenumărate ori persoanei vizate să intervină și să răspundă întrebărilor adresate, din actul contestat rezultă că aceste aspecte au fost avute în vedere la aplicarea sancțiunii. Prin urmare, se constată că în cauză nu s-au conturat elemente de nelegalitate în ceea ce privește actul administrativ contestat, argumentele expuse de către recurentul-intimat în calea de atac de atac a recursului fiind apte să conducă la casarea hotărârii instanței de fond.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 161 din 28 septembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal., casarea sentinței atacate și, în rejudecare, va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC "A." SRL, ca neîntemeiată.