ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1368/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, obligarea acestuia la modificarea și completarea art. 1 din Decizia nr. 213/22.03.2016, prin care a decis sancționarea Radiodifuzorului S.C. D. S.A., titular al Licenței audiovizuale nr. x/27.03.2001 și al Deciziei de autorizare nr. x/25.10.2011, cu somație publică de intrare în legalitate, pentru încălcarea prevederilor art. 46 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare și implicit a Adreselor CNA nr: x/23.03.2016, nr. y/23.03.2014 și z/23.03.2016, prin:

- Consemnarea încălcării de către Radiodifuzor (în speța analizată) pe lângă art. 46 alin. (1) și a altor articole: art. 30, art. 32 art. 33, art. 40 și art. 66 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual cu modificările și completările ulterioare cu referire la emisiunea X. din data de 15.01.2016 dar și din emisiunile de știri din ziua de 16.01.2016 ale postului E.

- Aplicarea pedepsei maxime prevăzute de art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002 actualizată și Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare (Codul audiovizualului).

Totodată, au solicitat radierea link-urilor ce conțin emisiunea X. din data de 15.01.2016 și a celor de știri din ziua de 16.01.2016, de pe site-ul postului de televiziune E. și de pe oricare alt site (inclusiv site-ul facebook).

Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 210 din 6 decembrie 2016, a respins acțiunea formulată de reclamanți ca nefondată.

Totodată, a respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârât.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C.

3.1. În motivarea căii de atac, recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că prima instanță a încălcat prevederile art. 22 alin. (6), art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, făcând referire la solicitările formulate prin primul capăt de cerere, legate de consemnarea încălcării de către Radiodifuzor și a altor articole și în ceea ce privește aplicarea pedepsei maxime, dar și a dispozițiilor art. 304, art. 364, art. 281 și art. 367 din C. pen. arătate în întâmpinare, cât și la cele cerute prin al doilea capăt de cerere privind radierea unor link-uri, cu privire la care a arătat că a fost mințit cu privire la subiectul ce urma a fi dezbătut.

De asemenea, prima instanță a refuzat administrarea probei cu înregistrarea video a emisiunii, ceea ce constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, fiind încălcate prevederile art. 254 alin. (1) din C. proc. civ., după cum și consemnarea instanței referitoare la nesolicitarea acordului celorlalți reclamanți cu privire la aspectele discutate, de care, în opinia acestora, nu s-a ținut cont la aplicarea sancțiunii.

Totodată, au apreciat că hotărârea atacată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.

4.1 Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Național al Audiovizualului a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, în parte, a hotărârii atacate.

4.2. Odată cu întâmpinarea, pârâtul a formulat și recurs incident în privința soluției asupra excepției lipsei procedurii prealabile și, după caz, a inadmisibilității acțiunii, invocând prevederile art. 491 raportat la art. 472 și 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor formulate pe calea recursului incident, recurentul-pârât a susținut că împotriva deciziei autorității, Radiodifuzorul S.C. D. S.A nu a formulat contestație, această decizie fiind atacată de reclamanți, iar în raport cu argumentele reținute asupra celor două excepții a apreciat că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit normele de drept material.

4.2.1. În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile a considerat că prima instanță a interpretat greșit prevederile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, apreciind că adresele prin care reclamanții au sesizat Consiliul, cu privire la conținutul emisiunii "X." difuzată de postul E. în data de 15.01.2016, nu pot fi considerate plângeri împotriva actului administrativ individual de sancționare emis de Consiliu, cum greșit a reținut prima instanță.

Or, prevederile menționate stabilesc că deciziile de sancționare adresate radiodifuzorilor pot fi atacate direct la instanța de contencios administrativ a Curții de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, așadar această posibilitate este prevăzută doar în privința acestora, nu și pentru celelalte persoane care se consideră vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim prin respectivul act administrativ individual, cum este cazul reclamanților.

Prin urmare, recurenții-reclamanți aveau obligația să se adreseze Consiliului cu plângere împotriva deciziei de sancționare, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004.

4.2.2. Potrivit recurentului-pârât, prima instanță a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale și în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, apreciindu-se în mod greșit că reclamanții aveau dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ.

Astfel, dincolo de împrejurarea că această soluție nu a fost motivată, recurentul-pârât a susținut că solicitarea reclamanților de obligare a autorității să modifice și să completeze decizia contestată este inadmisibilă, singura abilitată să cenzureze legalitatea și temeinicia unui act administrativ este instanța de judecată.

Totodată a susținut că o conduită culpabilă a autorității pârâte ar fi putut fi reținută doar în cazul în care aceasta ar fi refuzat să dezbată sesizările reclamanților, iar soluția instanței ar fi fost în sensul obligării autorității la soluționarea acestor sesizări, dacă nu le-ar fi comunicat răspunsul în termenul legal și nu la soluționarea într-un anumit mod favorabil a cerinței acestora.

În cauză, recurenții-reclamanți nu au solicitat anularea deciziei contestate, ci completarea dispozitivului acestui act cu alte temeiuri juridice dorite de aceștia, sancțiunea aplicată prin actul atacat fiind adresată radiodifuzorului D. cu care Consiliul Național al Audiovizualului are raporturi juridice, act comunicat acestuia și care a intrat în circuitul civil, or, o reindividualizare a unei sancțiuni, din punct de vedere juridic, nu o poate face decât autoritatea care a emis actul.

Din acest punct de vedere, instanța nu se poate substitui unei autorități publice și nu poate dispune în sensul completării unui act administrativ.

Competențele Consiliului sunt stabilite de art. 88 alin. (1) din Legea audiovizualului, iar rolul instanței de contencios administrativ este de a exercita controlul de legalitate cu privire la sancțiunile aplicate de această instituție.

Așa fiind, raportat la prevederile Legii nr. 504/2002 și Legii nr. 554/2004, cererea reclamanților în sensul obligării Consiliului de a modifica și completa art. art. 1 din decizia contestată cu art. 30, 32, 33, 40 din Codul audiovizualului este inadmisibilă.

Totodată, inadmisibilă este și solicitarea reclamanților în sensul obligării Consiliului de a radia link-urile ce conțin emisiunea X. din data de 15.01.2016 și a celor de știri din ziua de 16.01.2016, de pe site-ul postului de televiziune E. și de pe oricare alt site (inclusiv site-ul facebook), întrucât Consiliul nu are atribuții în domeniul internetului.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului incident și casarea hotărârii atacate doar în privința soluțiilor asupra excepțiilor invocate, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților pe aceste aspecte.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenți și în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat, iar recursul incident declarat de pârât este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

1.1. Cu privire la recursul reclamanților

Recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea intimatului-pârât la modificarea și completarea art. 1 din Decizia nr. 213/22.03.2016, privind somarea radiodifuzorului S.C. D. S.A., în sensul consemnării încălcării de către radiodifuzor, pe lângă art. 46 alin. (1), reținut de Consiliu ca temei juridic la aplicarea sancțiunii, și articolele 30, 32, 33, 40 și 66 din Codul audiovizualului, precum și aplicarea "pedepsei maxime" prevăzute de art. 91 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 și Codul audiovizualului.

Totodată, au solicitat radierea link-urilor ce conțin emisiunea X. din data de 15.01.2016 și a celor de știri din ziua de 16.01.2016, de pe site-ul postului de televiziune E. și de pe oricare alt site (inclusiv site-ul facebook).

Contrar criticile recurenților-reclamanți, se constată că judecătorul fondului a aplicat în mod corect prevederile legale în raport cu conținutul emisiunii difuzate și, ținând cont de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, a reținut că recurentul-reclamant A. a avut posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere în intervenția sa telefonică din timpul emisiunii, iar cu privire la ceilalți doi recurenți-reclamanți Consiliul a făcut o individualizare corectă a sancțiunii, sancționând radiodifuzorul pentru că acestora nu li s-a solicitat acordul cu privire la aspectele discutate.

Prin urmare, în cauză nu sunt incidente prevederile din art. 22 alin. (6) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., iar textele de lege din C. pen., de asemenea, nu au relevanță, vizând elemente străine de natura litigiului dedus judecății.

Cât privește invocarea încălcării prevederilor art. 254 alin. (1) din C. proc. civ. se reține, contrar afirmațiilor recurenților-reclamanți, că prima instanță a avut în vedere această probă, întrucât și-a format convingerea în urma analizării raportului de monitorizare depus la dosar, în care este redată fapta săvârșită care s-a circumscris prevederilor reținute drept temei juridic la aplicarea sancțiunii.

Referitor la criticile constând în nepronunțarea instanței asupra celui de-al doilea capăt de cerere legat de radierea link-urilor respective se constată că prima instanță a soluționat cauza în limitele fixate de art. 18 din Legea nr. 554/2004.

Totodată, se reține că judecătorul fondului a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, prin urmare hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate de recurenții-reclamanți sunt nefondate.

1.2. Cu privire la recursul incident formulat de pârât

Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile pârâtului circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 213/22.03.2016, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat Sesizarea nr. 534/18.01.2016 cu privire la emisiunea "X." difuzată de postul E., în ziua de 15.01.2016 și a decis că radiodifuzorul se sancționează cu somație publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 46 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 privind codul de reglementare a conținutului audiovizual, obligând totodată radiodifuzorul conform art. 93

1

alin. (1) și (2), din Legea 504/2002 să transmită în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor și vizual, de cel puțin de 3 ori, în intervalul orar 18 - 22, din care o dată în principala emisiune de știri, cu textul impus de CNSC:

"CNSC a sancționat postul de televiziune E. cu somație publică, deoarece în emisiunea "X." din 15.01.2016 au fost difuzate informații și date personale privind starea de sănătate a unor persoane aflate sub tratament, ceea ce contravine art. 46 din Codul audiovizualului".

Reclamanții s-au adresat Consiliului reclamând conținutul emisiunii difuzate de postul menționat, iar controlul exercitat de Consiliu s-a realizat, în temeiul art. 10 alin. (5) din Legea audiovizualului, ca urmare a sesizării celor trei reclamanți, în baza căreia s-a întocmit Raportul de monitorizare analizat de Consiliu în ședința publică din 22 martie 2016, răspunsul la sesizări fiindu-le comunicat acestora în 23 martie 2016 după aplicarea sancțiunii prin decizia contestată, pentru a fi informați cu privire la măsura luată.

Se reține că decizia contestată privește un raport juridic cu două părți, decizia de sancționare i-a fost comunicată radiodifuzorului E., cel care a difuzat emisiunea și cel îndrituit să o atace, care însă nu a contestat-o. De altfel, în raport cu sancțiunea aplicată, nu se poate susține producerea unei vătămări prin această decizie, cu atât mai puțin pentru un terț.

Totodată, se reține că solicitarea reclamanților de obligare a autorității pârâte să modifice și să completeze decizia contestată nu se încadrează în prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004, singura abilitată să cenzureze legalitatea și temeinicia unui act administrativ fiind instanța de judecată.

Faptul că reclamanții nu sunt îndrituiți să atace o decizie în care raportul juridic privește alte părți nu se poate reține că în acest mod sunt vătămați în drepturile lor, demersul judiciar, având la bază nemulțumirea acestora față de sancțiunea aplicată prin respectiva decizie, ca urmare a sesizării formulate, sancțiune adresată radiodifuzorului D. cu care Consiliul Național al Audiovizualului are raporturi juridice, apare, în aceste condiții, ca inadmisibil.

Or, o eventuală conduită culpabilă a autorității pârâte ar fi putut fi reținută doar în cazul în care aceasta ar fi refuzat să dezbată sesizările reclamanților, iar soluția instanței ar fi fost în sensul obligării autorității la soluționarea acestor sesizări.

Așadar, reindividualizarea unei sancțiuni, din punct de vedere juridic, nu o poate efectua decât autoritatea care a emis actul, în speță Consiliul, dacă constată că argumentele radiodifuzorului sunt pertinente și concludente în raport cu fapta săvârșită și doar în condițiile în care actul nu a intrat în circuitul civil.

Prin urmare, instanța nu se poate substitui unei autorități publice și nu poate dispune în sensul completării actului administrativ, în raport cu prevederile art. 8 și art. 18 și din Legea nr. 554/2004.

Instanța de control judiciar apreciază că aceeași dezlegare se impune și în privința celui de-al doilea capăt de cerere, referitor la radierea link-urilor ce conțin emisiunea X. din data de 15.01.2016 și a celor de știri din ziua de 16.01.2016, de pe site-ul postului de televiziune E. și de pe oricare alt site (inclusiv site-ul facebook).

Referitor la excepția lipsei procedurii prealabile urmează să fie menținută soluția primei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamanților ca nefondat.

Totodată, ca admite recursul incident formulat de pârât, va casa, în parte, sentința atacată, și, rejudecând, va respinge acțiunea ca inadmisibilă, menținând soluția referitoare la respingerea excepției lipsei procedurii prealabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva Sentinței nr. 210 din 6 decembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței nr. 210 din 6 decembrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată, și, în rejudecare, respinge acțiunea, ca inadmisibilă.

Menține soluția referitoare la respingerea excepției lipsei procedurii prealabile.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie 2019.

GGC - NN