ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1592/2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15.02.2016 reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului solicitând anularea Deciziei nr. 83/28.01.2016 emisă de pârât prin care i-a fost aplicată o amendă în sumă de 200.000 RON și sancțiunea complementară de aducere la cunoștința publicului aplicarea acestei sancțiuni.

Prin Sentința nr. 2092/15.06.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, a anulat parțial Decizia nr. 83/28.01.2016 a CNA în sensul reducerii amenzii aplicate de la suma de 200.000 RON la suma de 20.000 RON.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs reclamanta SC A. SRL solicitând casarea sentinței și admiterea în totalitate a acțiunii cu consecința anulării Deciziei nr. 83/28.01.2016.

Pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a declarat recurs împotriva hotărârii curții de apel solicitând casarea sentinței, iar în urma rejudecării cauzei respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea sancțiunii aplicate prin Decizia CNA nr. 80/2013.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta critică sentința de fond pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu poate fi considerat doar distribuitorul serviciului întrucât nu l-a preluat de la un radiodifuzor care deținea o licență audiovizuală și o decizie de autorizare, ci de la o societate ce nu deținea calitatea de radiodifuzor.

A concluzionat în mod eronat Curtea de apel, că procedând în acest fel reclamanta a încălcat dispozițiile art. 50 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, așa cum reținuse și pârâta CNA prin decizia de sancționare.

Solicită reclamanta să se constate că în Raportul de inspecție din 23.10.2015 care a stat la baza Deciziei de sancționare se vorbește doar de "Retransmisie" și doar de un program "local" oarecare, în niciun caz de un "program propriu" al subscrisei.

Deci, prin aplicarea greșită a prevederilor art. 50 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, Curtea a admis că a fost sancționată reclamanta de CNA în calitate de operator/radiodifuzor și nu de distribuitor de servicii/programe, ceea ce e inadmisibil.

De asemenea, reclamanta arată că societatea comercială E. SRL, cea care produce și furnizează programul "E. TV" a obținut licența audiovizuală nr. TV-C812 din 7.04.2016 și Decizia de autorizare nr. 2046/17.05.2016, fiind astfel considerat furnizor de servicii media/radiodifuzor încă de la data depunerii solicitării la CNA.

În ceea ce privește respectarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) și (3) din lege, recurenta- reclamantă recunoaște, așa cum a arătat încă din formularea plângerii, că din neglijență nu a actualizat la timp oferta de servicii de programe.

Legat de individualizarea sancțiunii aplicate recurenta arată, că instanța de fond nu a menționat dacă intimata CNA a analizat gravitatea faptelor și sub acest aspect, dacă nu ar fi fost mai potrivită sancțiunea adresării unei somații publice de intrare în legalitate.

De asemenea, susține recurenta că sancțiunea complementară a transmiterii anunțului privind aplicarea sancțiunii la care a fost obligată, nu poate fi pusă în executare întrucât, pe de o parte, programul E. TV nu îi aparține și nu are nicio influență asupra conținutului editorial, iar, pe de altă parte, pentru că în forma menționată în decizia de sancționare, anunțul conține date incorecte.

Pârâta CNA arată, în calea de atac exercitată că în mod greșit instanța de fond, deși reține că recurenta-reclamantă a încălcat prevederile legale menționate în decizia de sancționare, la individualizarea sancțiunii a dat eficiență unor argumente de ordin emoțional privind aspecte financiare, invocate de aceasta.

Așadar, susține că pentru săvârșirea celor patru fapte cu privire la care instanța de fond a apreciat că au fost în mod corect reținute de către consiliu, dozarea amenzii la suma de 20.000 RON arată o vădită aplicare greșită a dispozițiilor art. 90 alin. (2) și (4) din Legea audiovizualului, cumulul de fapte constituind o agravantă, de care judecătorul fondului nu a ținut cont la individualizarea sancțiunii.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.12.2016 CNA a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta SC A. SRL.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor invocate de ambii recurenți și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în temeiul dispozițiilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, Decizia nr. 83/28.01.2016 emisă de CNA, prin care a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1), art. 58 alin. (1), art. 74 alin. (3) și art. 82 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum și cu sancțiunea complementară de aducere la cunoștința publică a acestei sancțiuni.

În fapt, în urma controlului efectuat la data de 23.10.2015 la stația cap de rețea Sângeorgiu, aparținând SC A. SRL, județul Mureș s-a constatat că în rețeaua de comunicații electronice deținută de distribuitor erau retransmise în sistem analogic un număr de 26 programe, deși potrivit ultimei oferte de servicii de programe aprobată de CNA, numărul de programe ce trebuia retransmise în sistem analogic era de 26, rezultând astfel că erau retransmise în plus, fără a fi înscrise în aviz un număr de 60 de programe.

De asemenea, s-a constatat că rețeaua de comunicații electronice cu denumirea Sângeorgiu asigură distribuția semnalului de fibră optică având ca zonă de difuzare reală pe lângă cele înscrise în aviz și alte localități.

Totodată, distribuitorul retransmite în rețeaua de comunicații electronice pe care o deține și programul E. TV, care este un program tip videotext, pentru care societatea nu deține licență audiovizuală tip TV-C.

Față de toate aspectele expuse, recurentul-pârât CNA a constatat, prin decizia atacată în prezenta cauză, încălcarea dispozițiilor art. 50 alin. (1), art. 58 alin. (1); art. 74 alin. (3) și art. 82 alin. (1) și (2) din Legea audiovizualului.

Curtea de apel, soluționând cauza, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, a anulat parțial Decizia nr. 83 din 28.01.2016 emisă de CNA, în sensul reducerii amenzii aplicate de la suma de 200.000 RON la suma de 20.000 RON, reținând ca fiind întemeiate doar criticile ce vizează individualizarea sancțiunii, anume neluarea în considerare a faptului că este o societate cu activitate redusă (5.800 abonați), cu venituri reduse, ce nu îi permite plata unei amenzi într-un cuantum foarte ridicat, precum și faptul că nu a mai fost sancționată.

Soluția instanței de fond este împărtășită de instanța de control judiciar pentru că reflectă aplicarea dispozițiilor legale incidente cauzei.

În acord cu dezlegarea dată de instanța de fond, Înalta Curte reține că faptele imputate reclamantei, așa cum au fost reținute prin raportul întocmit cu ocazia controlului efectuat în data de 23.10.2015 constituie încălcări ale dispozițiilor Legii audiovizualului, respectiv dispozițiilor art. 50 alin. (1), art. 58 alin. (1), art. 74 alin. (3) și art. 82 alin. (1) și (2).

În ceea ce privește recursul declarat de recurenta -reclamantă arată în recursul promovat că sancționarea sa pentru transmiterea programului E. TV a fost făcută cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 50 alin. (1) și al art. 58 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, întrucât Curtea de apel, în acord cu reținerile autorității pârâte, a reținut că sancțiunea a fost aplicată în calitatea sa de operator/radiodifuzor și nu de distribuitor de servicii/programe.

Din examinarea cuprinsului deciziei de sancționare precum și a considerentelor sentinței recurate reiese cu evidență că recurenta nu poate fi considerată doar distribuitorul acestui serviciu, întrucât acesta nu a fost preluat de la un radiodifuzor care deținea o licență audiovizuală și o decizie de autorizare, ci de la o societate ce nu deținea calitatea de radiodifuzor, asumându-și în acest fel răspunderea pentru transmiterea acestui program fără licență audiovizuală și decizie de autorizare.

De altfel, aceste împrejurări rezultă din acordul de retransmisie încheiat între SC E. SRL și recurentă (depus la dosar fond) din care rezultă că SC E. SRL nu deține Licența audiovizuală și nici Decizia audiovizuală de autorizare, iar introducerea programului E. TV în oferta de servicii a recurentei, se face pe răspunderea acesteia.

Faptul că SC E. SRL a obținut Licența audiovizuală nr. TV-C 812/07.04.2016 și Decizia de autorizare nr. 2046/17.05.2016 fiind astfel considerat furnizor de servicii media/radiodifuzor, este lipsit de relevanță în prezenta cauză, întrucât autorizarea a survenit ulterior controlului finalizat prin Decizia nr. 83/28.01.2016, contestată în prezenta cauză.

De asemenea, nu prezintă relevanță sub aspectul reținerii în sarcina recurentei a nerespectării obligației prevăzute de art. 74 alin. (3) din Legea nr. 204/2002, apărarea acesteia în sensul că oferta de servicii de programe nu a fost actualizată din neglijență, situația de fapt fiind necontestată.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor art. 82 alin. (2) din Legea audiovizualului, recurenta arată că la data controlului societatea retransmitea două programe locale, respectiv B. și E. TV și chiar dacă în privința programului E. TV pot apărea discuții, acesta se situează tot în interiorul prevederilor legale, deoarece din motive tehnice în cazul programului C. Târgu Mureș nu se putea recepționa alt program local decât B.. Astfel, susține recurenta ca se prevalează de sintagma cuprinsă în dispozițiile alin. (2) al art. 82 "acolo unde acestea există".

Susținerea recurentei nu poate fi reținută, având în vedere că, în ceea ce privește programul E. TV, așa cum deja s-a arătat, era preluat de la o societate ce nu deținea calitatea de radiodifuzor, astfel că nu putea fi încadrat în categoria programelor prevăzute de art. 82 alin. (2) din Legea nr. 504/2002.

Pe de altă parte, în zona deservită de rețeaua de comunicații electronice obținută de recurenta-reclamantă puteau fi retransmise programele C. Târgu Mureș și D. Cluj-Napoca.

Cu privire la recursul formulat de pârâtă, recurs ce vizează exclusiv soluția de reducere a sancțiunii aplicate de la 200.000 RON amendă aplicată prin decizia atacată la 20.000 RON, Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Judecătorul fondului a reținut în mod judicios faptul că autoritatea pârâtă nu a respectat criteriile de individualizare prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 potrivit cărora "individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre contravențiile prevăzute în prezenta lege se face ținându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior pe o perioadă de cel mult un an".

Astfel, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale raportat la împrejurările faptei și la gradul de pericol social al acesteia, având în vedere și faptul că societatea reclamantă nu a mai fost sancționată pentru astfel de fapte, că are o activitate redusă și implicit venituri reduse, Înalta Curte apreciază că amenda în cuantum de 20.000 RON a fost corect individualizată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de reclamanta SC A. SRL și de pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului împotriva Sentinței civile nr. 2092 din 15 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.

GGC - GV