ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentința
nr. 3287 din 07 decembrie 2011, Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a
respins cererea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâții SC R.C.S.
SA BUCUREȘTI și SC R.C.S.
SA CRAIOVA
privind obligarea pârâtei să răspundă favorabil cererilor nr.
5315 din
17 decembrie 2009 și 5320 din 18 decembrie 2009.
A obligat
reclamantul la platei unei amenzi judiciare în cuantum de 700 lei.
Împotrivă
acestei sentințe a formulat apel reclamantul T.A., criticând-o ca netemeinică
și nelegală.
Prin decizia
nr. 19/2012, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul T.A.,
împotriva sentinței nr. 3287 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul
Dolj, secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 15434/63/2011, în contradictoriu
intimații pârâți SC R.C.S. SA BUCUREȘTI și SC R.C.S. SA CRAIOVA, PUNCT DE
LUCRU.
A anulat
sentința nr. 3287 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a
ll-a civilă, în dosarul nr. 15434/63/2011 și a reținut cauza pentru judecarea
pe fond, la 22 martie 2012
Pentru a hotărî
astfel, Curtea a reținut următoarele:
Prin cererea de
chemare în judecată, disjunsă la data de 18 martie 2011 conform sentinței
comerciale nr. 5321/2011 a Judecătoriei Craiova, reclamantul a solicitat
obligarea pârâtei R.C.S. să răspundă favorabil cererilor reclamantului
înregistrate sub nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și nr. 5320 din 18 decembrie 2009.
Prin cererea
nr. 5315 din 17 decembrie 2009 reclamantul a solicitat pârâtei suma de 1000
Euro despăgubiri și recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009.
Prin cererea
nr. 5320 din 18 decembrie 2009 reclamantul a solicitat pârâtei suma de 2000
Euro despăgubiri, recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009,
consemnarea în factura lunară a pachetului de programe BA2Ă pentru care
abonatul a optat și plătește lunar suma de 24 lei, precum și introducerea
programului TV F.
Observând
cererea de chemare în judecată disjunsă și conținutul cererilor, Curtea a
apreciat că pretenția concretă dedusă judecății este obligarea pârâtei să
răspundă cererilor prin care reclamantul a solicitat despăgubiri, recalcularea
abonamentului și precizarea pachetului de programe BAZĂ incluse de abonamentul
în valoare de 24 lei, precum și introducerea programului TV F.
Așa cum rezultă
și din întâmpinarea formulată de pârâtă R.C.S., aceasta nu a răspuns cererilor
reclamantului, motivând că a fost în imposibilitatea de a răspunde favorabil,
în considerarea caracterului neserios al cererilor, precum și în considerarea
atitudinii abuzive a reclamantului față de societate.
În raport de
cele reținute, Curtea a constatat că cererea reclamantului are ca obiect
protejarea drepturilor acestuia izvorâte din contractul nr. 6902/ CC din 24 mai
2000 încheiat cu RCS și sentința nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj, irevocabilă
prin decizia nr. 1055/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât
se impune analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantului.
Cum cererea nu a fost analizată pe fond,
tribunalul apreciind că nu
sunt întrunite cumulativ condițiile 'pentru
exercitarea acțiunii civile în sensul că reclamantul nu are, potrivit
contractului 6902/ CC din 24 mai 2000, un drept ocrotit de lege căruia să-i
corespundă obligația corelativă a pârâtei de a răspunde favorabil adreselor
înregistrate sub nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și nr. 5320 din 18 decembrie 2009,
Curtea, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a admis apelul, a anulat
sentința apelată și a reținut cauza pentru judecare pe fond.
Cât privește
cererea de reexaminare formulată în cuprinsul motivelor de apel, aceasta a fost
înaintată instanței competente, potrivit dispozițiilor art. 108
5
alin. (3) C. proc. civ.
După anularea
sentinței și reținerea cauzei pentru judecarea pe fond s-au depus la dosar
decizia nr. 1055 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
contractul de montare cablu și difuzare programe nr. 6902/ CC din 24 mai 2000,
sentința nr. 109 din 01 martie 2005 a Tribunalului Dolj, ordinul de deplasare
de punere în funcțiune pachet programe E+, adresele nr. 875 din 12 aprilie 2012
și 874 din 12 aprilie 2012.
Din materialul
probator administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele:
Prin sentința
nr. 109 din 01 martie 2005, irevocabilă conform deciziei nr. 1055/2006 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, pârâta SC R.C.S.
Sa
( fostă SC R.C.S. SA) a fost obligată, sub sancțiunea plății de daune
cominatorii, ... să asigure reclamantului recepționarea a 66 programe de
televiziune.
Hotărârea
menționată a fost pusă în aplicare, reclamantul recepționând pachetul cu 66 de
programe extra plus, așa cum rezultă din ordinul de deplasare nr. 103050 din 25
octombrie 2006.
Ulterior, prin
cererea nr. 5315 din 17 decembrie 2009 reclamantul a adus la cunoștință pârâtei
întreruperi ale semnalului TV și a solicitat pârâtei suma de 1000 Euro despăgubiri
și recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009, iar prin cererea nr.
5320 din 18 decembrie 2009 a reclamat, de asemenea, întreruperea semnalului și
a solicitat pârâtei suma de 2000 Euro despăgubiri, recalcularea abonamentului
TV pe luna decembrie 2009, consemnarea în factura lunară a pachetului de
programe BAZĂ pentru care abonatul a optat și plătește lunar suma de 24 lei,
precum și introducerea programului TV F.
La aceste
cereri pârâta a răspuns cu adresele nr. 874 și 875 din 12 aprilie 2012 prin
care a comunicat pârâtului că nu au fost anunțate la datele și intervalele
orare precizate de reclamant întreruperi ale semnalului TV, că firma nu
răspunde potrivit prevederilor contractului nr. 6902/cc/24.()5.2000 pentru
defecțiunile datorate unor fenomene naturale, întreruperi ale energiei
electrice, variații ale energiei electrice de +/- 10 % față de valoarea
nominală, defecțiuni ale aparatelor TV, montarea unor convectoare neautorizate
de firmă, furtul de semnal, distrugerea voluntară sau accidentală a unor
componente, calitatea slabă datorată defecțiunilor tehnice ale emițătorului și
că garanția de 12 luni de la data instalării prevăzută în contract a expirat,
astfel încât se impune încheierea unui nou contract de furnizare, precum și că
pachetul de programe extra plus pentru care reclamantul achită suma de 24 lei
este furnizat în baza sentinței nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj și presupune
66 de programe corespunzătoare, iar introducere în grila de programe a unui nou
program se poate realiza numai cu respectarea legislației în domeniul
audiovizualului.
Față de cele
reținute, Curtea a constatat că raportat la contractul nr. 6902/ CC din 24 mai 2000
încheiat cu R.C.S. și la sentința nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj, irevocabilă
prin decizia nr. 1055/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pretențiile
reclamantului privind acordarea de despăgubiri, recalcularea abonamentului TV și
introducerea programului TV F., solicitate prin cererile nr. 5315 din 17
decembrie 2009 și 5320 din 18 decembrie 2009 nu sunt întemeiate.
În consecință,
acțiunea reclamantului prin care a solicitat obligarea pârâtei SC R.C.S. SA
Craiova să răspundă favorabil cererilor înregistrate sub nr. 5315 din 17
decembrie 2009 și 5320 din 18 decembrie 2009 nu este fondată.
În consecință,
prin decizia nr. 60 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă,
a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul T.A.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.A., prin care a solicitat
admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fondul cauzei
admiterea acțiunii.
Cererea de
recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și
art. 6 din CE.D.O.
În susținerea
cererii, recurentul a arătat că instanța de apel nu a analizat toate motivele
prezentate prin cererea de apel, încălcând art. 6 din CE.D.O.
De asemenea,
arată că nesoluționarea unei cereri în termenul de 30 de zile, se consideră
soluționată în favoarea petiționarului. De altfel, pârâta recunoaște că nu a
răspuns cererilor reclamantului. De la data formulării acestora, respectiv 17
decembrie 2009 și până la data răspunsului dat în timpul procesului, au trecut
28 de luni.
În continuare,
recurentul arată că instanța a luat în considerare un ordin de deplasare din
care rezultă că s-a reparat o presupusă defecțiune și nicidecum că s-a executat
titlul executoriu sentința nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj.
Mai arată că
ordinul de deplasare este un fals și solicită ca instanța să îl declare fals.
Mai mult, recurentul precizează că înțelege să formuleze plângere penală
împotriva pârâtelor cât și împotriva judecătorilor corupți.
Nu se poate
reține fiind corectă afirmația instanței de apel, în sensul că sentința nr.
109/2005 a fost pusă în aplicare.
Înalta Curte,
în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302
1
alin. (1) lit. c) din același cod, a luat în examinare excepția nulității
recursului, și a reținut următoarele:
Recurentul a
indicat drept motiv de recurs art. 304 și următoarele C. proc. civ., care pot
constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri.
Acest motiv de
recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale care
califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutivă, ceea ce
înseamnă pe de o parte că regulile instituite pentru promovarea și susținerea
criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin
recurs se examinează legalitatea soluțiilor anterior pronunțate fără să fie
provocată o rejudecare a fondului în orice situație. Din acest punct de vedere
trebuie observate nu doar dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ci și
dispozițiile art. 302
1
lit. c) C. proc. civ., care obligă la
„dezvoltarea motivelor de nelegalitate” a hotărârii recurate. în speță, din
redarea criticilor pe care recurentul și-a sprijinit motivul invocat, se poate
constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de
administrarea și interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de
nelegalitate invocat.
În realitate
recurentul prin trimitere la art. 304 C. proc. civ., se limitează la o simplă
indicare „de formă” a textului din moment ce din „dezvoltarea motivului” nu s-a
adus o minimă argumentare în drept a acestui motiv.
Din prisma
invocării încălcării art. 6 din C.E.D.O., recurentul nu a arătat care sunt
dispozițiile legale greșit aplicate, ci s-a limitat la a reconsidera din
punctul său de vedere probele care au stat la baza soluției, înscrisurile,
precum și alte chestiuni de fapt care țin de judecata în fond și nu de
nelegalitatea soluției rezultat al aplicării greșite a legii.
În fine,
problema existenței falsului, pusă în discuție, în alți termeni prin motivele
de recurs este o chestiune de fapt, de netemeinicie. Fiind o chestiune, de fapt
care se probează în fața instanțelor investite să judece fondul, probele care
țin de aceste susțineri și apărări se prezintă instanțelor respective. În acest
sens, art. 129 alin. (1) C. proc. civ., stabilește îndatorirea părților ca, în
condițiile legii, să-și exercite drepturile în ordinea și la termenele stabilite
de lege sau judecător, „precum și să-și probeze pretențiile și apărările”. În
condițiile speței în care s-au administrat toate probele utile și necesare,
tocmai pentru a se verifica dacă acțiunea este întemeiată, nu numai că se
creează dubii cu privire la existența lor, dar pun sub semnul îndoielii modul
de exercitare a drepturilor procedurale de către recurent, or, art. 723 alin.
(1) C. proc. civ., stabilește că drepturile se exercită cu bună-credință.
Independent de
aceste considerații, se va reține că recursul nu-și propune în actuala
reglementare o rejudecare a fondului, ci doar o verificare a legalității
soluției, așa încât în lipsa motivelor de nelegalitate dezvoltate și
argumentate în drept, nu există nici un fundament pentru a se analiza soluția
pronunțată în apel din perspectiva propusă de recurent.
Așa fiind,
constatând că recurentul nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile
art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va
cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor,
Înalta Curte, urmează să aplice cererii de recurs sancțiunea nulității.
În ceea ce privește cererea formulată de intimata
SC R.D.S. SA
BUCUREȘTI, privind acordarea cheltuielilor de judecată
ocazionate de prezenta cale de atac, Înalta Curte urmează a face aplicarea
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurentul la plata acestora,
astfel cum au fost justificate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată
nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul T.A. împotriva deciziei
nr. 60 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, în
temeiul art. 302
1
lit. c) C.
proc. civ.
Obligă
recurentul T.A. la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată
în favoarea intimatei SC R.C.S. SA BUCUREȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.