ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 848/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele; Prin sentința nr. 3287 din 07 decembrie 2011, Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, a respins cererea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu pârâții SC R.C.S. SA BUCUREȘTI și SC R.C.S.

SA CRAIOVA

privind obligarea pârâtei să răspundă favorabil cererilor nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și 5320 din 18 decembrie 2009. A obligat reclamantul la platei unei amenzi judiciare în cuantum de 700 lei. Împotrivă acestei sentințe a formulat apel reclamantul T.A., criticând-o ca netemeinică și nelegală. Prin decizia nr. 19/2012, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de reclamantul T.A., împotriva sentinței nr. 3287 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 15434/63/2011, în contradictoriu intimații pârâți SC R.C.S. SA BUCUREȘTI și SC R.C.S. SA CRAIOVA, PUNCT DE LUCRU.

A anulat sentința nr. 3287 din 07 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția a ll-a civilă, în dosarul nr. 15434/63/2011 și a reținut cauza pentru judecarea pe fond, la 22 martie 2012 Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, disjunsă la data de 18 martie 2011 conform sentinței comerciale nr. 5321/2011 a Judecătoriei Craiova, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei R.C.S.

să răspundă favorabil cererilor reclamantului înregistrate sub nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și nr. 5320 din 18 decembrie 2009. Prin cererea nr. 5315 din 17 decembrie 2009 reclamantul a solicitat pârâtei suma de 1000 Euro despăgubiri și recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009. Prin cererea nr. 5320 din 18 decembrie 2009 reclamantul a solicitat pârâtei suma de 2000 Euro despăgubiri, recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009, consemnarea în factura lunară a pachetului de programe BA2Ă pentru care abonatul a optat și plătește lunar suma de 24 lei, precum și introducerea programului TV F. Observând cererea de chemare în judecată disjunsă și conținutul cererilor, Curtea a apreciat că pretenția concretă dedusă judecății este obligarea pârâtei să răspundă cererilor prin care reclamantul a solicitat despăgubiri, recalcularea abonamentului și precizarea pachetului de programe BAZĂ incluse de abonamentul în valoare de 24 lei, precum și introducerea programului TV F. Așa cum rezultă și din întâmpinarea formulată de pârâtă R.C.S., aceasta nu a răspuns cererilor reclamantului, motivând că a fost în imposibilitatea de a răspunde favorabil, în considerarea caracterului neserios al cererilor, precum și în considerarea atitudinii abuzive a reclamantului față de societate.

În raport de cele reținute, Curtea a constatat că cererea reclamantului are ca obiect protejarea drepturilor acestuia izvorâte din contractul nr. 6902/ CC din 24 mai 2000 încheiat cu RCS și sentința nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 1055/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât se impune analizarea temeiniciei pretențiilor reclamantului. Cum cererea nu a fost analizată pe fond, tribunalul apreciind că nu sunt întrunite cumulativ condițiile 'pentru exercitarea acțiunii civile în sensul că reclamantul nu are, potrivit contractului 6902/ CC din 24 mai 2000, un drept ocrotit de lege căruia să-i corespundă obligația corelativă a pârâtei de a răspunde favorabil adreselor înregistrate sub nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și nr. 5320 din 18 decembrie 2009, Curtea, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., a admis apelul, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru judecare pe fond. Cât privește cererea de reexaminare formulată în cuprinsul motivelor de apel, aceasta a fost înaintată instanței competente, potrivit dispozițiilor art. 108 5 alin. (3) C. proc. civ. După anularea sentinței și reținerea cauzei pentru judecarea pe fond s-au depus la dosar decizia nr. 1055 din 15 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contractul de montare cablu și difuzare programe nr. 6902/ CC din 24 mai 2000, sentința nr. 109 din 01 martie 2005 a Tribunalului Dolj, ordinul de deplasare de punere în funcțiune pachet programe E+, adresele nr. 875 din 12 aprilie 2012 și 874 din 12 aprilie 2012. Din materialul probator administrat în cauză, Curtea a reținut următoarele: Prin sentința nr. 109 din 01 martie 2005, irevocabilă conform deciziei nr. 1055/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pârâta SC R.C.S.

Sa ( fostă SC R.C.S. SA) a fost obligată, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, ... să asigure reclamantului recepționarea a 66 programe de televiziune.

Hotărârea menționată a fost pusă în aplicare, reclamantul recepționând pachetul cu 66 de programe extra plus, așa cum rezultă din ordinul de deplasare nr. 103050 din 25 octombrie 2006. Ulterior, prin cererea nr. 5315 din 17 decembrie 2009 reclamantul a adus la cunoștință pârâtei întreruperi ale semnalului TV și a solicitat pârâtei suma de 1000 Euro despăgubiri și recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009, iar prin cererea nr. 5320 din 18 decembrie 2009 a reclamat, de asemenea, întreruperea semnalului și a solicitat pârâtei suma de 2000 Euro despăgubiri, recalcularea abonamentului TV pe luna decembrie 2009, consemnarea în factura lunară a pachetului de programe BAZĂ pentru care abonatul a optat și plătește lunar suma de 24 lei, precum și introducerea programului TV F. La aceste cereri pârâta a răspuns cu adresele nr. 874 și 875 din 12 aprilie 2012 prin care a comunicat pârâtului că nu au fost anunțate la datele și intervalele orare precizate de reclamant întreruperi ale semnalului TV, că firma nu răspunde potrivit prevederilor contractului nr. 6902/cc/24.()5.2000 pentru defecțiunile datorate unor fenomene naturale, întreruperi ale energiei electrice, variații ale energiei electrice de +/- 10 % față de valoarea nominală, defecțiuni ale aparatelor TV, montarea unor convectoare neautorizate de firmă, furtul de semnal,

distrugerea voluntară sau accidentală a unor componente, calitatea slabă datorată defecțiunilor tehnice ale emițătorului și că garanția de 12 luni de la data instalării prevăzută în contract a expirat, astfel încât se impune încheierea unui nou contract de furnizare, precum și că pachetul de programe extra plus pentru care reclamantul achită suma de 24 lei este furnizat în baza sentinței nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj și presupune 66 de programe corespunzătoare, iar introducere în grila de programe a unui nou program se poate realiza numai cu respectarea legislației în domeniul audiovizualului. Față de cele reținute, Curtea a constatat că raportat la contractul nr. 6902/ CC din 24 mai 2000 încheiat cu R.C.S.

și la sentința nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj, irevocabilă prin decizia nr. 1055/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pretențiile reclamantului privind acordarea de despăgubiri, recalcularea abonamentului TV și introducerea programului TV F., solicitate prin cererile nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și 5320 din 18 decembrie 2009 nu sunt întemeiate. În consecință, acțiunea reclamantului prin care a solicitat obligarea pârâtei SC R.C.S. SA Craiova să răspundă favorabil cererilor înregistrate sub nr. 5315 din 17 decembrie 2009 și 5320 din 18 decembrie 2009 nu este fondată. În consecință, prin decizia nr. 60 din 19 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul T.A.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul T.A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. și art. 6 din CE.D.O. În susținerea cererii, recurentul a arătat că instanța de apel nu a analizat toate motivele prezentate prin cererea de apel, încălcând art. 6 din CE.D.O. De asemenea, arată că nesoluționarea unei cereri în termenul de 30 de zile, se consideră soluționată în favoarea petiționarului. De altfel, pârâta recunoaște că nu a răspuns cererilor reclamantului. De la data formulării acestora, respectiv 17 decembrie 2009 și până la data răspunsului dat în timpul procesului, au trecut 28 de luni.

În continuare, recurentul arată că instanța a luat în considerare un ordin de deplasare din care rezultă că s-a reparat o presupusă defecțiune și nicidecum că s-a executat titlul executoriu sentința nr. 109/2005 a Tribunalului Dolj. Mai arată că ordinul de deplasare este un fals și solicită ca instanța să îl declare fals. Mai mult, recurentul precizează că înțelege să formuleze plângere penală împotriva pârâtelor cât și împotriva judecătorilor corupți. Nu se poate reține fiind corectă afirmația instanței de apel, în sensul că sentința nr. 109/2005 a fost pusă în aplicare. Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod, a luat în examinare excepția nulității recursului, și a reținut următoarele: Recurentul a indicat drept motiv de recurs art. 304 și următoarele C. proc.

civ., care pot constitui temei pentru modificarea sau casarea unei hotărâri. Acest motiv de recurs trebuie analizat în contextul celorlalte prevederi procedurale care califică recursul drept o cale extraordinară de atac nedevolutivă, ceea ce înseamnă pe de o parte că regulile instituite pentru promovarea și susținerea criticilor trebuie să fie respectate întocmai, iar pe de altă parte, că prin recurs se examinează legalitatea soluțiilor anterior pronunțate fără să fie provocată o rejudecare a fondului în orice situație. Din acest punct de vedere trebuie observate nu doar dispozițiile art. 304 C. proc. civ. ci și dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., care obligă la „dezvoltarea motivelor de nelegalitate” a hotărârii recurate.

în speță, din redarea criticilor pe care recurentul și-a sprijinit motivul invocat, se poate constata că au fost aduse spre o nouă examinare chestiuni de fond legate de administrarea și interpretarea probelor care nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat. În realitate recurentul prin trimitere la art. 304 C. proc. civ., se limitează la o simplă indicare „de formă” a textului din moment ce din „dezvoltarea motivului” nu s-a adus o minimă argumentare în drept a acestui motiv. Din prisma invocării încălcării art. 6 din C.E.D.O., recurentul nu a arătat care sunt dispozițiile legale greșit aplicate, ci s-a limitat la a reconsidera din punctul său de vedere probele care au stat la baza soluției, înscrisurile, precum și alte chestiuni de fapt care țin de judecata în fond și nu de nelegalitatea soluției rezultat al aplicării greșite a legii.

În fine, problema existenței falsului, pusă în discuție, în alți termeni prin motivele de recurs este o chestiune de fapt, de netemeinicie. Fiind o chestiune, de fapt care se probează în fața instanțelor investite să judece fondul, probele care țin de aceste susțineri și apărări se prezintă instanțelor respective. În acest sens, art. 129 alin. (1) C. proc. civ., stabilește îndatorirea părților ca, în condițiile legii, să-și exercite drepturile în ordinea și la termenele stabilite de lege sau judecător, „precum și să-și probeze pretențiile și apărările”. În condițiile speței în care s-au administrat toate probele utile și necesare, tocmai pentru a se verifica dacă acțiunea este întemeiată, nu numai că se creează dubii cu privire la existența lor, dar pun sub semnul îndoielii modul de exercitare a drepturilor procedurale de către recurent, or, art. 723 alin. (1) C. proc.

civ., stabilește că drepturile se exercită cu bună-credință. Independent de aceste considerații, se va reține că recursul nu-și propune în actuala reglementare o rejudecare a fondului, ci doar o verificare a legalității soluției, așa încât în lipsa motivelor de nelegalitate dezvoltate și argumentate în drept, nu există nici un fundament pentru a se analiza soluția pronunțată în apel din perspectiva propusă de recurent. Așa fiind, constatând că recurentul nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, urmează să aplice cererii de recurs sancțiunea nulității.

În ceea ce privește cererea formulată de intimata SC R.D.S. SA BUCUREȘTI, privind acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurentul la plata acestora, astfel cum au fost justificate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea cererii de recurs declarată de reclamantul T.A. împotriva deciziei nr. 60 din 19 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurentul T.A. la plata sumei de 1500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC R.C.S. SA BUCUREȘTI. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013.