ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1289/2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI a civilă sub nr. x/2016 la data de 1 aprilie 2016, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și SC D. SRL, acordarea de daune morale în cuantum de 722.782 RON pentru reclamanta B. și 200.000 RON pentru reclamantul A., pentru prejudicii aduse onoarei, demnității și reputației prin fapta ilicită constând în nerespectarea obligațiilor contractuale și notificarea cu prioritate a reclamanților garanți ipotecari în cadrul Contractului de credit bancar nr. 5239/45137 din 23 octombrie 2007 încheiat între împrumutatul E., în calitate de împrumutat și C. SA, în calitate de împrumutător, deși potrivit art. 8.3 din contract aceasta avea obligația de a notifica, în cadrul urmăririi silite, mai întâi debitorul și apoi garanții.

Prin Sentința nr. 1447 din 15 noiembrie 2016 pronunțată în Dosar nr. x/2016 Tribunalul București, secția a IV a civilă a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de reclamantul A. și a respins cererea formulată de reclamanta B., ca nefondată; a obligat reclamanții să plătească pârâtei SC D. SRL suma de 1.602,32 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 837/A din 17 octombrie 2017 Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul reclamantei B. împotriva sentinței; a obligat apelanta-reclamantă la plata, către intimata-pârâtă SC D. SRL, a sumei de 700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. reclamanta B., arătând următoarele:

- În mod greșit s-a procedat la timbrarea cererii de chemare în judecată conform art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, în condițiile în care a solicitat acordarea de daune morale pentru prejudicii nepatrimoniale aduse onoarei, demnității și reputației persoanei fizice, toate celelalte elemente fiind aduse în discuție în justificarea întinderii acestora. În acest mod a fost schimbat, în mod nelegal, conținutul cererii de chemare în judecată și temeiul juridic al timbrajului, care ar fi fost art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013, iar nu art. 3 din actul normativ. Susține că nu a solicitat constatarea nulității cesiunii și nici daune morale pentru copii sau pentru societatea comercială, cum au apreciat instanțele care, în acest mod au schimbat cererea de chemare în judecată și valoarea taxei de timbru, ci doar a arătat cum a fost afectată de conduita ilicită a pârâtelor. Prejudiciul suferit se poate aprecia că este cert, actual și nereparat, astfel cum rezultă din hotărârile pronunțate în Dosarul x/2013

- Deși instanța de apel reține, cu referire la prejudiciul aferent dreptului la imagine, că în apel nu se pot formula cauze juridice noi, prin adresa transmisă la 10 martie 2017 pune în vedere reclamantei să precizeze în mod distinct valoarea pretențiilor, pentru daune morale corespunzătoare unor atingeri aduse onoarei, demnității și reputației și pentru daune morale corespunzătoare atingerilor aduse vieții familiale și private, vieții profesionale, siguranței financiare și sănătății, fiind stabilită taxa judiciară de timbru potrivit acestor precizări. Deși instanța reține că nu s-a plâns pentru încălcarea dreptului la viață privată, i s-a spus să defalce pretențiile pentru atingerea adusă vieții familiale și private, în vederea calculării taxei de timbru.

- În mod greșit instanța de apel a reținut că reclamanta nu a solicitat daune morale aferente efortului depus pentru menținerea calității profesionale, în condițiile în care aceasta a arătat, în cererea de chemare în judecată, că societatea pe care o conducea nu mai avea prestigiul inițial, iar reclamanta nu mai avea timp pentru a se dedica copiilor, întrucât muncea toată ziua, noaptea căutând soluții pentru a ieși din impasul executării ilegale, că era serios afectată de stresul situației create, și nu mai avea liniștea necesară pentru a munci normal, eforturile sale necontând nici pe plan familial și nici profesional. De asemenea, datorită publicațiilor de vânzare, societatea a înregistrat pierderi ce nu au putut fi acoperite ulterior.

- În mod greșit instanța de apel a reținut că cesiunea s-a realizat pentru o creanță ce nu era exigibilă integral, doar ratele deja scadente având acest caracter, întrucât hotărârea Tribunalului Brăila este în sensul că, prin nerespectarea prevederilor contractuale, banca a considerat creditul acordat lui E. exigibil și a cesionat creanța către SC D., care a trecut la somarea debitorului și a garanților să achite întregul credit și ulterior la executarea silită, procedură demarată pentru o creanță considerată, în mod nelegal, exigibilă. Procedând astfel, instanța a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii Tribunalului Brăila. Nu consideră că anularea executării silite este reparatorie pentru prejudiciul moral cauzat.

- În mod eronat instanța de apel reține că reclamanta a susținut că fotografiile cu imobilul ipotecat au fost expuse la adresele unde au fost publicate, aceasta arătând doar că banca a culminat în atingerea onoarei, reputației și demnității când a afișat de 8 ori publicațiile de vânzare, fiind făcute publice pozele din casă. De asemenea, în mod eronat, instanța de apel reține că reclamanta ar fi fost de acord cu fotografierea, la care nu s-a putut împotrivi, chiar dacă acest lucru i-a provocat suferințe prin încălcarea dreptului de proprietate, întrucât în cadrul executării silite nu te poți împotrivi cerințelor executorului judecătoresc.

Invocă reaua-credință a pârâtelor, care s-au folosit de practici comerciale incorecte, apreciind că prejudiciul nepatrimonial nu a fost acoperit doar prin anularea formelor de executare.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând prin care a arătat că, față de temeiul juridic invocat în susținerea cererii de acordare a daunelor morale, acțiunea sa a fost corect timbrată

Intimata-pârâtă SC D. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 10 septembrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, completat la data de 31 ianuarie 2019, actele procedurale fiind comunicate părților pentru depunerea punctelor de vedere.

Recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raportul inițial, prin care a solicitat admiterea recursului, acordarea cheltuielilor de judecată și judecata în lipsă.

Părțile nu au formulat punct de vedere la completarea la raport.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta a formulat un prim rând de critici cu privire la modalitatea de calcul a taxei de timbru, susținând că instanța de apel ar fi schimbat, în mod nelegal, conținutul cererii de chemare în judecată și, în consecință, temeiul juridic al timbrajului din art. 7 în art. 3 din O.U.G.. nr. 80/2013, defalcând între prejudiciul pretins pentru atingeri aduse onoarei, demnității și reputației și prejudicii corespunzătoare atingerilor aduse vieții familiale și private, vieții profesionale, siguranței financiare și sănătății, pe care le-a considerat timbrabile la valoare. Recurenta afirmă că a solicitat acordarea de daune morale doar pentru prejudicii nepatrimoniale aduse onoarei, demnității și reputației persoanei fizice, toate celelalte elemente fiind aduse în discuție în justificarea întinderii acestora.

Critica recurentei, ce vizează nerespectarea unor dispoziții ce țin de legala sesizare a instanței, încadrată în dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., nu va putea fi analizată în prezenta cale extraordinară de atac, dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte, se are în vedere că reclamanta impută nerespectarea dispozițiilor art. 7 din O.U.G. nr. 80/2013 atât instanței de fond, cât și instanței de apel. În ceea ce privește hotărârea fondului, aceasta face obiectul controlului de legalitate și temeinicie în apel, neputând fi formulate critici omisso medio, trecând peste un grad de jurisdicție, direct în recurs. Pe de altă parte, față de conținutul criticilor, care se referă la modalitatea de stabilire a taxei de timbru, sunt incidente cele statuate în Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul privind recursul în interesul legii, conform cărora partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului. Chiar dacă decizia menționată este dată în interpretarea dispozițiilor Legii nr. 146/1997, pentru identitate de rațiune, dat fiind identitatea de reglementare, această soluție este aplicabilă și în prezenta cauză, motiv pentru care aspectele referitoare la timbrarea la valoare a acțiunii nu pot fi cenzurate pe calea prezentului recurs.

Corolar acestei critici, recurenta susține, tot în baza art. 488 pct. 5 C. proc. civ., că instanțele au schimbat temeiul juridic al acțiunii introductive, extinzând atât obiectul acțiunii la o cerere de constatare a nulității cesiunii, pe care nu a formulat-o, cât și sfera valorilor patrimoniale și nepatrimoniale deduse judecății cu unele pe care nu le-a solicitat, cum ar fi daunele pentru prejudiciul cauzat copiilor sau societății comerciale pe care o conduce.

Este eronată această apreciere în condițiile în care instanța de apel, pronunțându-se în limitele învestirii, a decelat între prejudiciul personal nepatrimonial și cel patrimonial și a analizat fiecare dintre valorile nepatrimoniale pretins afectate, reținând ca prejudiciu suferințele psihice, cauzate reclamantei, prin sentimentele de teamă, neputință, frustrare, generate de atitudinea pârâtelor; afectarea demnității reclamantei, sub ambele sale aspecte, intern (subiectiv, al stimei/prețuirii de sine) și extern (obiectiv, al aprecierii în sânul societății), inclusiv sub aspect profesional (în limitele sale stricte de asociat fondator și administrator al societății comerciale, care nu se confundă cu faima societății sau pierderile și profitul societății comerciale, entitate juridică distinctă de reclamanta persoană fizică); afectarea vieții private sub aspectul vieții de familie a reclamantei care s-a simțit nevoită să aloce din timpul său resurse morale în lupta cu executarea silită, apreciind că nu s-a făcut dovada unei intensități ce excede celei ce ar decurge în mod firesc din declanșarea executării silite și că, în raport cu întinderea în timp și intensitatea lor concretă, prejudiciul a fost reparat prin dispozitivul și considerentele Judecătoriei Brăila pronunțată în 2014.

Faptul că, pentru a identifica valorile nepatrimoniale a căror încălcare a fost dedusă judecății, instanța a procedat la analiza tuturor aspectelor ce au rezultat din descrierea situației factuale prin acțiunea introductivă de instanță, dându-le o calificare corespunzătoare nu înseamnă că a modificat temeiul juridic al acțiunii.

Într-o altă critică, recurenta susține că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu ar fi solicitat daune morale aferente efortului depus pentru menținerea calității profesionale, deși ea arătase în cererea de chemare în judecată, că societatea pe care o conduce nu mai avea prestigiul inițial datorită publicațiilor de vânzare, înregistrând pierderi ce nu au putut fi acoperite ulterior, că reclamanta nu mai avea timp pentru copii, că era serios afectată de stresul situației create și nu mai avea liniștea necesară pentru a munci normal. Această critică se subsumează tezei unei motivări contradictorii sau străine de cauză, întemeiate pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Este nefondată o astfel de critică având în vedere că argumentele dezvoltate de recurentă nu sunt de natură a susține existența unui prejudiciu determinat de efortul suplimentar pe care reclamanta pretinde că l-a depus în vederea menținerii calității profesionale, ci sunt subsumate modalității în care aceasta pretinde că i-a fost afectată viața de familie, circumstanță pe care instanța de apel a analizat-o.

Cu privire la pierderea financiară a societății, în mod corect instanța a apreciat că nu poate fi analizată întrucât ar depăși limitele învestirii. Astfel instanța de apel a precizat, în analiza sa, că reține dreptul personal nepatrimonial al demnității sub aspectul sau extern, respectiv prejudiciul moral ce vizează strict reputația profesională a reclamantei în calitatea sa de fondatoare, asociată și bună administratoră a unei societăți comerciale, nu și elementele patrimoniale, respectiv ce sume ar fi putut obține material reclamanta sau societatea sa, dacă nu se canaliza un timp pe problemele generate de executarea silită.

Consideră recurenta că, atunci când reține că cesiunea s-a realizat pentru o creanță ce nu era exigibilă integral, doar ratele deja scadente având acest caracter, instanța de apel nesocotește statuările pe care chiar ea le-a extras din hotărârea Tribunalului Brăila conform cărora SC D. a trecut la executarea silită a întregului debit.

Nu poate fi reținută o motivație contradictorie în sensul pretins de recurentă, întrucât, invocând statuările irevocabile ale sentinței Judecătoriei Brăila, Curtea de apel a reținut, ca ilicită, fapta pârâtei C. de a declara, contrar convenției semnate cu debitorul și reclamanta, în calitate de garant imobiliar, exigibilitatea anticipată a împrumutului, inițiind contractul de cesiune cu pârâta SC D. SRL, precum și fapta pârâtei SC D. SRL de a realiza executarea silită imobiliară prin forme de executare lovite de nulitate, aceasta fiind baza analizei în apel. De esența raționamentului instanței de apel este faptul că reclamanta a cunoscut o reparație echitabilă prin măsurile luate în litigiul referitor la executarea silită, în care au fost anulate formele de executare, nefiind probate, în prezentul litigiu, aspecte suplimentare prejudiciabile, în temeiul cărora poate pretinde și primi o indemnizație bănească, în același scop reparatoriu.

Recurenta a mai apreciat, printr-o altă critică formulată, că instanța de apel a reținut eronat că reclamanta ar fi susținut că fotografiile cu imobilul ipotecat au fost expuse la adresele unde au fost publicate, aceasta arătând doar că banca a culminat în atingerea onoarei, reputației și demnității când a afișat de 8 ori publicațiile de vânzare, fiind făcute publice pozele din casă, acțiune căreia nu i s-a putut împotrivi, acesta fiind un aspect de natură să producă un prejudiciu moral, prin afectarea vieții private.

Această critică ce a fost dedusă judecății și în fața instanței de apel, care, contrar susținerilor reclamantei, a stabilit că fotografiile, prelevate cu consimțământul acesteia, au fost utilizate în raportul de evaluare și nu au fost afișate odată cu publicațiile de vânzare, vizează situația de fapt astfel cum a fost reținută în cauză, pe baza interpretării probatoriului administrat și care nu poate face obiectul controlului de legalitate întrucât excedează limitelor recursului a cărui analiză se circumscrie exclusiv aspectelor de nelegalitate și nu celor de netemeinicie.

Recurenta susține că pârâtele au acționat cu rea credință, folosindu-se de practici comerciale incorecte, prejudiciul nepatrimonial nefiind acoperit doar prin anularea formelor de executare.

Această alegație este pur formală, neconstituind o critică de nelegalitate a unei dezlegări punctuale date de instanța de apel.

Astfel, se constată că instanța de apel a statuat cu privire la valorile nepatrimoniale și la faptele ilicite ale pârâtelor, despre care a reținut că au izvorât exclusiv din procedura de executare silită, constatând că prejudiciul produs astfel a fost reparat prin pronunțarea sentinței Judecătoriei Brăila care a anulat actele de executare întocmite cu nerespectarea legii. Or, recurenta nu a combătut aceste statuări, indicând, în mod concret, un prejudiciu suplimentar pentru dreptul nepatrimonial încălcat prin fapta ilicită, ce se impune a fi acoperit prin daunele pretinse pe calea prezentei acțiuni.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 496 C. proc. civ., recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B., domiciliată în comuna Cazasu, sat Cazasu, județul Brăila împotriva Deciziei nr. 837/A din 17 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., domiciliat în comuna Cazasu, sat Cazasu, nr. 375, județ Brăila și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat F., cu sediul în București, str. x, bloc Verde, intimatele-pârâte C., cu sediul în București, B-dul x, nr. 5, SC D. SRL, cu sediul în București, B-dul x, nr. 5.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2019.

Procesat de GGC - LM