ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 24 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului (autorul articolului incriminat) la plata sumei de 227.915 RON (50.000 euro la cursul BNR din 23.05.2017), reprezentând daune morale pentru atingerile aduse onoarei, demnității și reputației sale.

Prin Sentința civilă nr. 689 din 23.03.2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. A fost obligat reclamantul la plata, către pârât, a sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin Decizia nr. 772 A din 30 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 689 din 23.03.2018 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. A fost obligat apelantul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât în sumă de 1.000 RON (cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.).

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâtul B., invocând în drept dispozițiile art. 451, 453 482 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii de atac și modificarea parțială a hotărârii atacate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

În motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a redus în mod nejustificat cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat, de la 2.975 de RON la 1.000 de RON, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru a decide în acest sens, instanța trebuia să motiveze această decizie, dar motivația instanței, astfel cum aceasta este redată în ultimul paragraf al considerentelor, este nu doar eronată, ci nelogică.

Cu privire la cuantumul onorariului de avocat, acesta este nu doar proporțional cu volumul de muncă depus și cu circumstanțele cauzei, dar recurentul apreciază că ar fi putut fi semnificativ mai mare. Astfel, avocatul a redactat întâmpinarea la apelul formulat împotriva hotărârii de fond, a identificat și a depus în instanță practică judiciară a instanțelor din România, dar și ale Curții Europene a Drepturilor Omului, redactând și concluzii scrise. Astfel, volumul de muncă a fost considerabil, iar onorariul plătit de intimat a reflectat importanța și volumul acestei munci intelectuale.

Un ultim argument, a arătat recurentul-pârât, îl constituie faptul că a fost acuzat că nu ar fi respectat standardele profesiei de jurnalist, dar atât instanța de fond, cât și cea de apel, au considerat că această acuzație este nedreaptă și au respins-o. Prin urmare, faptul că instanțele de judecată au apreciat, în mod corect, că nu a fost vinovat de cele imputate, apreciază că îi dă dreptul să recupereze integral, de la partea adversă, sumele cheltuite cu acest litigiu, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantului a fost respinsă în totalitate, iar nu parțial. Dacă nu ar putea recupera integral cheltuielile avansate, aceasta ar fi echivalentă cu penalizarea sa, deși cealaltă parte a căzut în pretenții. Altfel spus, instanțele de judecată îi dau dreptate recurentului-pârât și resping cererea reclamantului, inclusiv acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 de euro, dar instanța de apel nu îi dă dreptul să recupereze cheltuieli rezonabile în sumă de 2.975 de RON, în condițiile în care venitul său lunar, ca jurnalist, este de 3.885 de RON.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat în cauză și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citarea părților, la data de 20 februarie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, Înalta Curte îl va admite, cu consecința casării în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește soluția dată cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, și va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel, pentru considerentele care succed.

Recurentul-pârât critică decizia atacată pentru faptul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de reducere în mod nejustificat a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, motivarea instanței de apel, astfel cum aceasta este redată în ultimul paragraf al considerentelor, fiind, în opinia recurentului, nu doar eronată, ci și nelogică.

Critica formulată de recurent este fondată, în cauză constatându-se incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părților au fost respinse sau parțial admise, lipsa motivării echivalând cu o nesoluționare pe fond a acestora.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituție și, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Obligația pe care art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului o impune instanțelor naționale de a-și motiva decizia nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument. Așa cum a arătat instanța europeană, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță națională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuși, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanța de apel nu a argumentat în mod detaliat soluția de reducere a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, cheltuieli solicitate de pârât, cerere pe care nu a analizat-o în raport de complexitatea și circumstanțele cauzei și proporțional cu volumul de muncă depus de avocat.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, iar în raport de cele reținute sub acest aspect de către instanța de apel, susținerile recurentului-pârât, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată și argumentată suficient în ceea ce privește soluția asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, sunt fondate.

Stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanență, la circumstanțele cauzei, instanța dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 772 A din data de 30.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Se va casa în parte decizia recurată, în ceea ce privește soluția dată cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 772 A din data de 30.05.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia recurată, în ceea ce privește soluția dată cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED