ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 563/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Executor Judecătoresc "B.", a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 232.123,97 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului pe care acesta i l-a cauzat prin fapta sa culpabilă, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 194 și următoarele C. proc. civ., art. 1349 și art. 1357 C. civ., Legea nr. 188/2000, Legea nr. 85/2006.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 508/29.04.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, atât excepția lipsei interesului în promovarea cererii de chemare în judecată, cât și cererea de chemare în judecată formulată și a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamantul A. și cu apel incident de către pârâtul Biroul Executor Judecătoresc "B.".

Hotărârea instanței de apel

Prin Decizia civilă nr. 212A/06.03.2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins atât apelul principal, cât și apelul incident, precum și cererile privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantul A..

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., după prezentarea situației de fapt, recurentul a formulat, în esență, următoarele critici:

Instanța de apel a reținut că, pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtului, reclamantul ar fi trebuit, mai întâi, să facă dovada unei executări silite a debitorului C. SRL, deși dispozițiile art. 1382 C. civ. instituie regula solidarității între debitori în materie delictuală.

Tot în mod eronat a apreciat instanța de apel că prejudiciul nu are caracter cert, întrucât nu a fost demarată urmărirea silită împotriva SC C. SRL, în condițiile în care, potrivit art. 663 alin. (1) C. proc. civ. "executarea silită nu se poate face decât dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă."

Instanța de apel a apreciat în mod eronat că, întrucât nu a fost executată silit debitoarea SC C. SRL, prejudiciul solicitat a fi acoperit în prezenta cauză nu este cert.

Pentru atragerea răspunderii civile a pârâtului era suficientă verificarea încălcării unor dispoziții legale imperative și a obligațiilor profesionale ale executorului judecătoresc, rezultând din titlul executoriu în baza căruia a fost declanșată executarea silită și încheierile de eliberare a sumelor rezultate din executarea silită, acte ce au fost atașate la dosarul cauzei.

Sumele recuperate urmau să fie distribuite către creditorii înscriși în tabelul definitiv consolidat de creanțe, distribuirea urmând a se realiza conform ordinii de preferință stabilită de art. 123 din Legea nr. 85/2006 și nu conform C. proc. civ., aplicarea dispozițiilor speciale din Legea nr. 85/2006 având prioritate față de C. proc. civ.

Recurentul susține că, în toate cazurile în care se pune problema punerii în executare a unei hotărâri prin care a fost atrasă răspunderea în condițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este aplicabilă procedura reglementată de acest act normativ, cu respectarea regimului derogatoriu de la dreptul comun în materia insolvenței.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru atragerea răspunderii patrimoniale profesionale a pârâtului, recurentul a formulat, în esență, următoarele susțineri:

Fapta ilicită a pârâtului constă în aceea că, deși executorul judecătoresc trebuia să cunoască dispozițiile legale imperative, cu caracter special în materia executării silite (acesta neputându-se apăra prin necunoașterea legii), actele de executare au fost emise/întocmite în cadrul dosarului de executare nr. 260/2013, cu încălcarea tuturor dispozițiilor speciale în baza cărora executorul judecătoresc ar fi trebuit să desfășoare executarea silită, respectiv prevederile art. 140, 123, 142, 149 din Legea nr. 85/2006.

Vinovăția executorului judecătoresc constă în faptul că, deși aceste aspecte au fost semnalate imediat după înștiințarea despre înființarea popririi, solicitând executorului, prin adresa nr. x/06.12.2013, să comunice dacă s-a întocmit proiect de distribuire, prin adresa transmisă de pârât, nr. 260/09.12.2013, acesta a comunicat că în cauză există un singur creditor, iar dispozițiile art. 873 C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

Legătura de cauzalitate rezultă din faptul că, prin urmărirea silită efectuată în Dosarul nr. x/2013, executorul judecătoresc a realizat o eliberare a sumelor rezultate din executarea silită, în loc de o distribuire a acestor sume printr-un proiect de distribuire, pe care trebuia să-l întocmească potrivit art. 873 C. proc. civ., sumele realizate din executarea silită fiind eliberate exclusiv către C. SRL, care a fost persoana mandatată să promoveze acțiunea în răspundere patrimonială în cadrul procedurii de insolvență a SC D. SRL Totodată, susține că sumele realizate din urmărirea silită trebuiau să intre în averea debitoarei SC D. SRL, în temeiul tabelului definitiv consolidat de creanțe și potrivit ordinii de preferința stabilite de art. 123 din Legea nr. 85/2006, pentru acoperirea pasivului acesteia (art. 140 din Legea 85/2006), C. SRL neavând calitatea de creditor față de recurent.

În ce privește prejudiciul, recurentul susține că acesta constă în paguba generată în patrimoniul său, prin urmărirea silită nelegală efectuată de pârât și se compune din sumele rezultate din executarea silită și eliberate SC C. SRL sau pentru acoperirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 232.123,97 RON, la care se adaugă cheltuielile cu onorariul de avocat în faza de executare, cheltuielile de judecată în contestația la executare și celelalte demersuri judiciare privind desființarea acestei executări silite nelegale și restabilirea situației anterioare.

Mai susține recurentul că, împrejurarea că prin prezenta acțiune a solicitat acoperirea doar în parte a prejudiciului, constând din sumele rezultate din executarea silită și eliberate C. SRL sau pentru acoperirea cheltuielilor de executare, în cuantum de 232.123,97 RON, nu echivalează cu lipsa prejudiciului sau nedovedirea acestuia, cum greșit a apreciat instanța de fond, întrucât exercitarea dreptului la acțiune este supusă principiului disponibilității.

În final, recurentul susține că, din evidențele Ministerului Finanțelor Publice, afișate pe site, rezultă că SC C. SRL are activitatea suspendată din anul 2013, astfel că nu există vreo șansă reală de a recupera prejudiciul suferit, în ipoteza în care s-ar fi îndreptat împotriva acesteia.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 22 mai 2018.

Prin rezoluția din 18 iunie 2018, completul de filtru a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

La 25 octombrie 2018, cauza a fost suspendată în baza dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea Dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

La 1 aprilie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu, completul de filtru urmând să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, care nu au formulat punct de vedere.

Prin încheierea din 17 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat în cauză și a fixat termen pentru soluționarea pe fond a acestuia la 13 februarie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată următoarele:

Sub un prim aspect, se constată că, având în vedere că instanța de recurs exercită controlul judiciar numai cu privire la soluția și argumentele instanței de apel reținute în justificarea soluției pronunțate, Înalta Curte constată că numai susținerile privind existența prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, vor fi analizate de prezenta instanță, întrucât numai acesta a fost analizat de instanța de apel, iar în calea de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății recursului fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

În raport de situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanțele fondului și care nu mai poate fi reapreciată în recurs față de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale incidente.

Astfel, întrucât reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile din C. civ. care reglementează răspunderea civilă delictuală, în mod corect instanța de apel a analizat cerințele pentru antrenarea acestei răspunderi și, constatând că prejudiciul invocat de reclamant nu are caracter cert, a apreciat că nu se mai impune analiza și a celorlalte condiții.

Sub aspectul prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată relevantă împrejurarea că recurentul a obținut o hotărâre de întoarcere a executării silite împotriva SC C. SRL, în baza art. 722 alin. (1) C. proc. civ., respectiv Sentința civilă nr. 9172/27.06.2014 a Judecătoriei Sectorului 3 București, astfel că acesta a dobândit deja, printr-o hotărâre judecătorească dreptul de creanță pe care îl solicită în prezenta cauză.

Invocând în motivarea recursului dispozițiile art. 1382 C. civ. care consacră regula solidarității codebitorilor, recurentul ignoră faptul că în speță nu se pune problema solidarității, deoarece nu sunt chemați în judecată mai mulți debitori, ci se solicită antrenarea răspunderii delictuale integrale în sarcina unui singur pârât.

De asemenea, recurentul consideră greșit că i s-ar fi opus beneficiul de diviziune. Motivul respingerii acțiunii sale nu este acela că ar trebui să formuleze acțiunea împotriva mai multor pârâți, deopotrivă obligați la dezdăunare (aceasta fiind semnificația beneficiului de diviziune), ci instanța a reținut că, pentru prejudiciul invocat a fost deja emis un titlu executoriu pe baza căruia creditorul poate trece la recuperare.

Cum reclamantul nu a făcut dovada că a încercat să recupereze prejudiciul prin punerea în executare a titlului deja emis în favoarea sa, nu se poate stabili dacă și în ce măsură se poate antrena răspunderea delictuală în sarcina executorului judecătoresc, prejudiciul pretins a fi provocat prin fapta acestuia nefiind cert.

Recurentul nu a dovedit o imposibilitate de executare a sentinței de întoarcere a executării sau de recuperare a sumei, în altă modalitate, eventual benevolă, de la SC C. SRL și nici nu a făcut dovada stării de insolvență a acestei societăți, astfel cum susține, simpla afirmație că de pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice rezultă că are activitatea suspendată din anul 2013 neprezentând relevanță sub acest aspect.

Ca atare, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii delictuale a pârâtului, astfel cum nefondat susține recurentul.

Pentru aceste considerente, recursul declarat în cauză urmează a fi respins, ca nefondat și, în raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pe recurent să plătească intimatului cheltuieli de judecată în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, dovedite cu înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 212A din 6 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul pârât Biroul Executor Judecătoresc B.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 februarie 2020.

GGC - GV