ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 757/2019

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1200A din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâta A. SRL împotriva sentințelor civile nr. 723/16.05.2017 și nr. 1309/18.10.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanta B. și pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, precum și cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 08.08.2014 reclamanta B. a chemat în judecată pârâții A. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea certificatului de înregistrare a modelului industrial cu titlul "UMBRELE", obligarea pârâtei A. SRL la publicarea hotărârii judecătorești într-un cotidian de circulație națională, pe cheltuiala sa și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 1309 din 18.10.2016, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea, dispunând anularea înregistrării modelului industrial cu titlul "UMBRELE" - nr. de depozit f 2005 0964/25.11.2005 și obligarea pârâtei A. SRL să publice, pe cheltuiala sa, într-un ziar de largă circulație, dispozitivul prezentei hotărâri, într-un termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive, precum și la plata către reclamantă a sumelor de 1300 RON și 1000 euro (în echivalent în RON, la cursul BNR, la data plății) cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 723 din 16.05.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte cererea formulată de expert C. și a dispus majorarea onorariului de expertiză cu suma de 3000 RON, obligând-o pe reclamantă să plătească onorariul suplimentar de 3000 RON și pe pârâtă la plata către reclamantă a acestuia.

Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta A. SRL, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Prin cererea de apel a arătat că expertul desemnat de instanță nu a răspuns la două obiective încuviințate de prima instanță, reținându-se în decizie că acestea nu au fost încuviințate și, în plan secundar, nici nu ar fi putut fi încuviințate.

Instanța de apel trebuia să aprecieze că proba nu a fost încă administrată cu respectarea dispozițiilor instanței și să procedeze în consecință, punând în vedere expertului să răspundă la obiectivele stabilite, fiind obligat în acest sens de dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Lipsa răspunsului expertului la toate obiectivele stabilite de instanță echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

S-au interpretat în mod greșit dispozițiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003, care prevăd că aducerea la cunoștința publicului a unui desen sau model poate fi luată în considerare numai dacă aceasta are dată certă și cele ale art. 278 C. proc. civ., care definesc data certă.

A arătat în fața ambelor instanțe că materialele depuse de reclamantă în dovedirea lipsei caracterului noutății nu întrunesc cerințele prevăzute de lege, lipsindu-le data certă, iar instanța de apel a reținut în mod greșit că materialele de probă vizate ar putea fi doar înscrisurile sub semnătură privată.

Au fost interpretate în mod eronat și dispozițiile Legii nr. 105/1992, reținându-se că fiind vorba despre documente emise în străinătate, atât puterea doveditoare, cât și faptul publicării s-ar face conform dispozițiilor art. 161. Actul normativ a fost abrogat, iar prevederile art. 161 se referă la acte juridice, prevăzând și că administrarea probelor se face potrivit legii române.

În ceea ce privește capturile web, instanța de apel a reținut în mod greșit că nu au dovedit că acestea ar putea fi ulterioare datei arhivării pretinsă de către intimata reclamantă. Susținerea administratorului paginii de arhivare este necesară și suficientă pentru a înlătura acest document din categoria materialelor distructive de noutate. Proba administrată de către recurentă este una credibilă, cerința instanței de a dovedi că imaginile respective au fost încărcate ulterior fiind, de fapt, o probatio diabolica.

Și în ceea privește Anexa 12, Katalog 2002, instanța de apel a interpretat greșit normele legale întrucât: nu a fost depusă nicio dovadă cu privire la data la care acest catalog a fost făcut public; datorită mijloacelor tehnologice disponibile în prezent, oricine poate realiza un document cu orice dată dorește; simpla menționare a anului 2002 nu este suficientă să probeze că acest material a fost într-adevăr produs atunci și nici data aducerii acestuia la cunoștința publicului; dacă s-ar valida raționamentul instanței de fond, ar însemna că orice persoană interesată să anuleze un desen ar putea să o facă în baza unui simplu catalog, pe care îl poate realiza oricând, indicând ca dată de referință orice dată ar servi intereselor sale.

Au fost interpretate în mod greșit și dispozițiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, potrivit cărora întinderea protecției este determinată de reprezentările grafice ale desenelor sau modelelor înregistrate. Întrucât desenele opuse de intimata-reclamantă nu cuprind și reprezentări grafice schematice, nu se poate realiza o analiză comparativă corectă și completă, neputându-se astfel stabili care sunt limitele protecției deținute de fiecare desen în parte, și, în consecință, dacă desenele considerate a fi anterioare înfrâng sau nu caracterul noutății desenului a cărui anulare se solicită.

În fața instanței de fond au fost prezentate pe larg elementele distinctive ale desenului a cărui anulare se solicită, atât de către recurentă, cât și de către expertul parte ales de aceasta, aspect reținut greșit de către instanța de apel.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Deși prin încheierea din 23 iunie 2015 prima instanță a reformulat obiectivele încuviințate, dispunând ca expertul să aibă în vedere și obiectivele propuse de pârâtă, iar la termenul de judecată a cauzei s-au respins obiecțiunile formulate în același sens, cu motivarea că li s-a răspuns, Înalta Curte nu va reține incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în analiza acestui motiv de recurs (din perspectiva tuturor aspectelor procedurale valorificate) față de argumentarea în subsidiar a instanței de apel. Aceasta din urmă se subsumează însă temeiniciei deciziei și nu este supusă cenzurii instanței de recurs, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cererea ce face obiectul dosarului a fost analizată din perspectiva dispozițiilor art. 9 alin. (1) - (3) din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale (Legea nr. 129/1992), în numerotarea de la data constituirii depozitului, care reglementează două dintre condițiile de înregistrare a unui desen sau model industrial, noutatea și caracterul individual.

Astfel, un "desen sau model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Se consideră că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative.

Se consideră că un desen sau model industrial are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model industrial făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înainte de data de prioritate."

Probatoriile reținute în fundamentarea soluției au fost contestate, cu prioritate, sub aspectul lipsei datei certe, cerută de dispozițiile art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale (H.G. nr. 1171/2003), care prevede că aducerea la cunoștință publicului, în condițiile art. 10 alin. (1), a unui desen sau model industrial poate fi luată în considerare dacă există materiale de orice natură, cu dată certă, cu sublinierea prin recurs că definiția datei certe este cuprinsă în art. 278 C. proc. civ.

Instanța de apel a înlăturat în mod corect norma din C. proc. civ. întrucât aceasta se referă la data certă a înscrisurilor sub semnătură privată, în categoria cărora nu se încadrează probele vizate - capturi de ecran de pe arhivele unor site-uri web și copii de pe catalog. Se observă, oricum, și o incompatibilitate totală a ipotezelor pe care le reglementează cu înscrisurile în cauză.

Contrar cererii de recurs, domeniul de aplicare al art. 5 alin. (3) din H.G. nr. 1171/2003 a fost reținut astfel cum acesta este fixat de normă, ca nereferindu-se exclusiv la înscrisuri sub semnătură privată, care să fie supuse regimului reglementat de art. 278 C. proc. civ., ci și la orice materiale, a căror verificare a datei certe nu intră sub regimul special al normei procedurale.

Aplicarea legii române a fost confirmată de instanța de apel și din perspectiva elementului de extraneitate probator, cu referire la art. 161 din Legea nr. 105/1992 privind reglementarea raporturilor de drept internațional privat. Pentru critica formulată recurenta pârâtă nu justifică un interes atât timp cât prin cererea de recurs nu s-au indicat dispoziții legale care să înlăture aplicarea legii române, dispozițiile acesteia fiind valorificate inclusiv în susținerea cererii de recurs.

Procedând la verificarea îndeplinirii cerințelor legale, în limitele criticilor de apel formulate, instanța de apel a reținut că apărarea în sensul că imaginile din capturile web ar putea fi ulterioare datei arhivării paginii nu a fost dovedită, prezumând, motivat, că întreaga pagină web arhivată corespunde imaginii pe care aceasta o avea la data arhivării.

Aplicarea în cauză a prezumției nu a fost contestată sub aspectul admisibilității, iar apelarea la aceasta a fost determinată și de modul de apreciere a unicei probe administrată de către recurentă - afirmațiile administratorului site-ului de arhivare de capturi de pagini web, invocată și prin cererea de recurs, a cărei reapreciere din partea prezentei instanțe nu este permisă de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile referitoare la Anexa 12 - Catalogul din 2002, reduse față de cele valorificate în apel, se constată că instanța de apel i-a confirmat în mod corect acestuia reperele legale de referință, ținând seama că a fost editat de o societate terță, de mențiunile pe care cuprinde, de scopul tipăririi catalogului și de rolul pe care un catalog de produse îl are în strategia de marketing a unei societăți comerciale producătoare. Recurentei îi revenea sarcina să demonstreze contrariul prezumțiilor de care beneficiau materialele de referință, cu atât mai mult cu cât prima instanță le confirmase deja relevanța în context.

Curtea de apel a apreciat că este greșit sensul dat de recurentă dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, același cu cel susținut prin cererea de recurs, întrucât acesta nu se referă la elementele de comparație în cadrul examinării din procedura de înregistrare sau în cadrul unei acțiuni în anulare, elementele de comparație fiind cele prevăzute de art. 24 alin. (2)-(4) din H.G. nr. 211/2008 și de Regula 26 pct. B alin. (2)-(4) din H.G. nr. 1171/2003, din care nu rezultă că acestea ar putea fi doar "reprezentări grafice schematice", așa cum se pretinde. Regulile de comparație în cadrul procedurii de examinare sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în cazul acțiunii în anularea înregistrării. Dacă textul art. 31 alin. (1) ar fi interpretat în modul propus de apelantă, nu ar putea fi probată contrafacerea unui model decât dacă actul de contrafacere ar consta în reproducerea reprezentării grafice a modelului, însă contrafacerea unui model se realizează de regulă prin realizarea unui produs al cărui aspect exterior este identic și nu diferă decât prin detalii nesemnificative față de modelul contrafăcut, iar nu prin realizarea de reprezentări grafice asemănătoare.

Critica de recurs formulată vizează numai formal interpretarea textului legal întrucât aceasta nu cuprinde argumente prin care să se demonstreze nelegalitatea modului de dezlegare al instanței de apel, anterior redat, așa cum impune art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

În ceea ce privește ultima critică de recurs, instanța de apel a reținut că atât cu privire la noutate, cât și cu privire la caracterul individual, pârâta a susținut că modele pe care le-a înregistrat îndeplinesc aceste exigențe legale, fără a arăta însă care sunt acele elemente pe care le consideră a fi diferite și distinctive în raport cu modelele din anexa 10 și anexa 12, reținute de prima instanță ca fiind distructive de noutate și de caracter individual. Curtea a acceptat că în cazul umbrelelor de tipul celor înregistrate de reclamantă nu există un grad de libertate foarte mare pentru autori în crearea de modele noi, având în vedere pe de o parte multitudinea de umbrele deja existente pe piață, precum și cerințele de ordin tehnic și funcțional care condiționează în mare măsură aspectul exterior, concluzionând că acest grad limitat nu justifică însă înregistrarea unor modele care să nu conțină elemente diferite, elemente care să poată fi calificate ca fiind semnificative și care să confere un aspect exterior diferit de un aspectul unui model anterior.

Prin cererea de recurs s-a contestat decizia, susținându-se că în fața instanței de fond au fost prezentate pe larg elementele distinctive ale desenului a cărui anulare se solicită, atât de către recurentă, cât și de către expertul parte ales de aceasta.

Înalta Curte constată că recurenta pârâtă justifică această critică făcând referire la elemente valorificate în fața primei instanțe, deși acestea trebuiau a fi arătate prin cererea de apel. Articolul 470 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. impune ca cererea de apel să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, iar art. 479 alin. (1) C. proc. civ. obligă instanța de apel să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată caracterul nefondat al motivelor de recurs, urmând să dispună în consecință, cu aplicarea art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va fi obligată recurenta pârâtă la plata către intimata reclamantă B. a sumei de 3279,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. SRL împotriva Deciziei nr. 1200A din data de 20 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. SRL la plata către intimata-reclamantă B. a sumei de 3279,84 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 aprilie 2019.

GGC - GV