Decizia nr. 101/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 13.07.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții SC B. SRL și Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea, în tot, a Certificatului de înregistrare nr. x, obligarea pârâtului OSIM să înregistreze anularea Certificatului de înregistrare a modelului nr. x în Registrul Național al Desenelor și Modelelor, publicarea hotărârii de anulare în Buletinul Oficial de Proprietate Industrială - secțiunea Desene și Modele și obligarea pârâtei SC B. SRL la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin Sentința civilă nr. 779/23.05.2017, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes, a admis cererea de chemare în judecată, a anulat modelul industrial cu titlul "O șină de contact" înregistrat cu certificatului nr. x și a obligat pe pârâta SC B. SRL la plata către reclamantă a sumei de 2000 euro în echivalent în RON la cursul BNR la data plății, reprezentând onorariu de avocat [cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.] și 300 RON, taxă judiciară de timbru.

Hotărârea pronunțată în apel: Prin Decizia nr. 1.256A din data de 24 octombrie 2018, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă SC B. SRL împotriva sentinței primei instanțe și a obligat pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5200 euro, în echivalent în RON la data plății.

Cererea de recurs: Împotriva deciziei de apel a declarat recurs pârâta SC B. SRL, invocând următoarele motive, susținute pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.: 1. Interesul reclamantei în formularea cererii nu este născut și actual. Singurul motiv invocat în susținerea interesului a fost existența unei scrisori emanând de la recurentă, considerată a fi o notificare de încetare a folosirii modelului asupra căruia aceasta deținea protecție legală, deși din lecturarea acestei adrese, ce nu a fost urmată de nicio altă acțiune, rezultă că se referea la drepturile de autor asupra unui desen aflat pe site-ul reclamantei și nu avea legătură cu modelul industrial protejat de certificatul nr. x. Protecția dreptului recurentei depășește ca durată 10 ani - perioadă în care nu a existat niciun interes din partea reclamantei de anulare a modelului industrial (așa cum nu există nici în prezent), aceasta nu are un model similar protejat pe teritoriul României și nu dorește comercializarea vreunui produs similar, din nicio probă aflată la dosar nerezultând contrariul. S-a făcut și o greșită interpretare a cererii sub aspectul cauzei acesteia, întrucât nu rezultă că se dorește preîntâmpinarea unei pagube cauzate de existența modelului protejat, neafirmându-se în cererea de chemare în judecată că reclamanta dorește să comercializeze șina de contact pe teritoriul României sau că ar pierde dreptul de a utiliza șina prin existența modelului recurentei, nu a notificat niciodată reclamanta în acest sens și nu a fost dovedită în niciun mod intenția sa de a împiedica vreo comercializare de produse pe teritoriul României, prin opunerea protecției conferite de înregistrare. 2. Au fost respinse în mod nelegal atât cererea privind efectuarea probei cu expertiză, cât și motivul de apel referitor la acest aspect. Respingerea motivului de apel pe considerentul că este atributul instanței să respingă administrarea probei este corect, însă acest atribut nu trebuie exercitat discreționar, ci trebuie motivat. Simpla invocare de către instanța de apel a acestei posibilități legale nu motivează susținerea punctului de vedere al instanței de fond privind necesitatea expertizei. Expertiza nu era utilă doar pentru compararea modelului industrial cu probele invocate de reclamantă, ci și pentru a dovedi caracterul individual și al încorporării într-un produs complex al modelului deținut. Instanța de fond nu putea face compararea modelului cu propriile simțuri pentru a aprecia asupra identității, având în vedere că produsele sunt specifice unui domeniu ce nu este familiar publicului larg și nu putea aprecia asupra încorporării modelului, întrucât nu se poate cunoaște care este situația liniilor de metrou în zonele ce nu sunt accesibile publicului larg. Singura probă încuviințată de instanța de fond a fost aceea cu înscrisuri, iar aceasta și-a întemeiat soluția doar pe afirmațiile și desenele depuse de reclamantă, respingând solicitarea recurentei de a se efectua o expertiză în cauză. Modelul industrial în cauză privește un produs ce are o specificitate aparte, un produs industrial mai puțin cunoscut de publicul larg în toate detaliile sale și numai un specialist ar fi putut face compararea pe care a făcut-o instanța. De altfel, instanța de apel nici nu și-a motivat respingerea acestui motiv de apel, reținând doar că respingerea cererii privind expertiza a fost motivată de împrejurările concrete ale speței, fără a preciza care sunt acestea, ceea ce echivalează cu o nemotivare. 3. Pe lângă faptul că este nelegală aprecierea că modelul industrial nu are caracter individual, instanța de apel nici nu a motivat în mod real respingerea criticilor pe care le-a formulat. Argumentul că impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este cea produsă de modelul reclamantei este greșit, întrucât instanța nu este un utilizator avizat în ceea ce privește șina de contact, pentru a formula un punct de vedere atunci când compară cele două modele. Se reține totodată că modelul pârâtei diferă numai în privința unor detalii care sunt nesemnificative, deși instanța nu are competența necesară să aprecieze dacă diferențele dintre modelul de șină de contact și cele invocate de reclamantă sunt nesemnificative sau nu. Astfel, deși recunoaște că există diferențe între modelele comparate, instanța apreciază, fără a avea vreo competență tehnică, că aceste șine sunt de fapt identice. Practica judiciară a admis faptul că și o diferență mică între două modele industriale este relevantă în condițiile în care există o utilitate a modificării modelului inițial. În cazul în speță această diferență există, întrucât diferența față de alt model determină alt comportament electric al șinei de contact. 4. În mod nelegal instanța de fond a apreciat că șina de contact este încorporată într-un sistem complex de fiecare dată, pentru orice utilizare și că nu rămâne vizibilă pe durata utilizării normale a acesteia, fără a administra un probatoriu adecvat, iar instanța de apel nu a analizat această critică. S-a acordat totală credibilitate doar afirmațiilor reclamantei și a înscrisurilor cu caracter general, fără referire la cazul concret și fără vreo verificare tehnică, în condițiile în care produsul nu este familiar publicului larg. Nu putea ști instanța de fond că șina de contact face parte întotdeauna dintr-un sistem complex ce nu o lasă să fie vizibilă, cu excepția stației de metrou, deoarece doar un specialist o putea face, însă nu a considerat necesar să afle un astfel de punct de vedere.

Instanța de apel a apreciat că modelul industrial a fost divulgat anterior înregistrării cererii la OSIM, deși nu există nicio dovadă în acest sens privind modelul industrial "Șină de contact", făcându-se confuzie cu alte modele de șină feroviară.

Instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii prin care a solicitat ca, în cazul în care se va respinge apelul, să se diminueze cuantumul cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat cel puțin la valoarea de la fond, întrucât acesta este disproporționat de mare în raport de valoarea de 2.000 euro a onorariului perceput la fond și reținut drept cheltuieli de judecată. 5. Apărările formulate în cauză Intimata reclamantă A. a formulat întâmpinare, invocând excepția nulității motivului privind nelegalitatea examinării condiției noutății modelului x [prin aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ.], și excepția inadmisibilității motivului privind nepronunțarea pe cererea de diminuare a cuantumului cheltuielilor de judecată solicitate de intimata reclamantă în etapa apelului (pe motiv că o atare completare a hotărârii ar fi putut fi realizată numai prin procedura prevăzută la art. 444 C. proc. civ.). Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținându-se, în esență, legalitatea deciziei și că în mod corect instanța de apel nu a mai examinat caracterul individual al modelului și chestiunea încorporării sale într-un produs complex, întrucât, oricare ar fi fost concluziile sale pentru cele două aspecte, soluția finală ar fi rămas aceea că modelul a fost acordat fără a fi îndeplinite condițiile legale, acestea trebuind a fi întrunite cumulativ. 6. Procedura de filtru Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul, reținând că sunt neîntemeiate excepțiile invocate pentru considerentele expuse în raport. În ceea ce privește excepția nulității, s-a apreciat că nulitatea cererii de recurs nu poate opera doar parțial, ci trebuie analizată raportat la întregul conținut al cererii, iar parte din criticile formulate de către recurenta pârâtă pot fi analizate din perspectiva motivelor de nelegalitate invocate. Referitor la excepția inadmisibilității, s-a arătat că instituția completării hotărârii, astfel cum este prevăzută de dispozițiile art. 444 C. proc. civ.., poate opera doar în situația în care prin hotărârea pronunțată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale. Or, criticile recurentei vizează cuantumul cheltuielilor de judecată, iar nu nepronunțarea de către instanța de apel pe petitul privind cheltuielile de judecată.

Decizia și considerentele Înaltei Curți asupra recursului: Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins. 1. În ceea ce privește interesul reclamantei în promovarea acțiunii, din perspectiva dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., instanța de apel a reținut în mod corect că acesta este justificat de pierderea dreptului privind propriul produs, pârâta notificându-i interzicerea utilizării fără acordul său, precum și că este dovedită intenția acesteia de a o împiedica pe reclamantă în a comercializa propriile produse pe teritoriul României, în temeiul dreptului protejat cu certificatul nr. x, preîntâmpinându-se astfel producerea unei pagube prin formularea acțiunii. Astfel, recurenta pârâtă a atenționat-o prin notificare pe intimata reclamantă asupra utilizării în prezentarea tehnică a produselor (Specificațiile șinelor de contact, cu referire expresă la produsul "șină", cod STR81) de informații care îi încalcă dreptul protejat prin certificatul nr. x, ce face obiectul cauzei, subliniind că aceasta poate fabrica, depozita, vinde sau exporta acest produs în orice teritoriu, cu excepția României, iar în răspunsul la această notificare este confirmată calitatea de producător de șine de căi ferate. Apărarea prin care se susține că protecția dreptului recurentei depășește ca durată 10 ani, perioadă în care nu a existat niciun interes din partea pârâtei de anulare a modelului industrial (așa cum nu există nici în prezent), și că reclamanta nu are un model similar protejat pe teritoriul României nu este de natură a infirma interesul născut și actual al intimatei reclamante. Interesul în formularea cererii de chemare în judecată a dobândit cerințele legale tocmai prin notificarea sus menționată, chiar dacă în perioada de protecție indicată recurenta nu s-a mai prevalat de dreptul conferit de certificatul de înregistrare a modelului (cum s-a și reținut în cauză, nu a unei mărci - cum s-a susținut la termenul de judecată), iar dispozițiile legale în materie nu impun deținerea de către titularul cererii a unui drept protejat, similar și în conflict cu cel a cărui valabilitate este contestată. Astfel, potrivit art. 42 din Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor, "Înregistrarea desenului sau modelului poate fi anulată, în tot sau în parte, la cererea unei persoane interesate, pentru motivele prevăzute la art. 22 alin. (3). Anularea poate fi cerută pe toată durata de valabilitate a certificatului de înregistrare (...)." 2. Dispozițiile Legii nr. 129/1992, în numerotarea în vigoare la data înregistrării cererii (20.04.2006), dată în raport de care se apreciază valabilitatea certificatului în cauză, impun îndeplinirea cumulativă a condițiilor cerute pentru protecția desenelor și modelelor industriale. Potrivit art. 9, " Obiectul cererii poate fi înregistrat în măsura în care constituie un desen sau model industrial, în sensul art. 2, este nou și are un caracter individual. Un desen sau model industrial este considerat nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înaintea datei de prioritate. Se consideră că desenele sau modelele industriale sunt identice dacă trăsăturile lor caracteristice diferă numai în ceea ce privește detaliile nesemnificative. Se consideră că un desen sau model industrial are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de cea produsă asupra unui asemenea utilizator de orice desen sau model industrial făcut public înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare sau, dacă a fost revendicată prioritatea, înainte de data de prioritate. Dacă un desen sau model industrial aplicat la un produs sau încorporat într-un produs constituie o parte componentă a unui produs complex, acesta va fi considerat nou și având caracter individual numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: a) partea componentă, odată încorporată în produsul complex, rămâne vizibilă pe durata utilizării normale a acestuia; utilizare normală înseamnă utilizarea de către beneficiar, fără a include întreținerea sau reparațiile; b) caracteristicile vizibile ale părții componente îndeplinesc ele însele condițiile privind noutatea și caracterul individual." În analiza criticii referitoare la neefectuarea unei expertize tehnice de specialitate pentru verificarea îndeplinirii cerințelor legale sus menționate, instanța de apel a reținut că aprecierea asupra necesității acesteia este atributul exclusiv al instanței, arătând că respingerea cererii a fost motivată de împrejurările concrete ale speței, care nu impuneau un specialist care să cerceteze împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului - în stabilirea situației de fapt, prima instanță procedând la compararea obiectului protecției cu materialele puse la dispoziție de reclamantă, reprezentate de standardul european privind șinele de tren, considerate pertinente pentru a fi opuse în aprecierea noutății, în acord cu dispozițiile art. 9 alin. (1) din lege, precum și Regula 26 pct. G alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 1.171/2003. Aceste documente confirmă aducerea la cunoștința publicului a modelului industrial înaintea datei de depunere a cererii de înregistrare de către pârâtă, fiind distructive de noutate în sensul articolului 9 alin. (2) din Legea nr. 129/1992 și al Regulii 5 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1.171/2003. Aceste considerente susțin motivarea criticilor de apel aferente, iar raționamentul primei instanțe a fost însușit de instanța de apel, care a arătat că nu sunt necesare cunoștințe de specialitate față de complexitatea scăzută a termenilor de comparat. În acest context, instanța de apel a făcut o proprie analiză, arătând că, în cercetarea cerinței noutății, Regula 26 alin. (4) din H.G. nr. 1.171/2003 prevede că aceasta se face prin compararea aspectului exterior al produsului sau al unei părți a acestuia, rezultat din combinația dintre principalele caracteristici (linii, contururi, culori, formă, textură și/sau materiale și/sau ornamentația produsului în sine) cu materialul opus, cel mai apropiat de desenul sau modelul industrial examinat. Astfel, s-a constat că reclamanta a probat că modelul în litigiu este identic, în înțelesul art. 9 alin. (3) din lege, cu mai multe modele, aflate la dispoziția publicului începând cu 2003, făcându-se referire, totodată, la documentele de referință. Raționamentul instanței de apel în ceea ce privește abilitarea judecătorului de a face o comparație cu anterioritățile opuse este confirmat și de prezenta instanță, față de complexitatea obiectului protecției contestate și termenii de comparație, conformi, existenți la dosar, precum și față de dispozițiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că instanța poate solicita părerea unor specialiști atunci când o consideră necesară pentru lămurirea unor împrejurări de fapt. Critica de recurs care privește modul de apreciere a identității, în înțelesul art. 9 alin. (3) din lege, nu poate fi însă cenzurată de prezenta instanță, din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., punând în discuție temeinicia, modul de apreciere a probatoriilor administrate. În condițiile în care cerințele impuse de lege pentru înregistrare sunt cumulative, față de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 129/1992, instanța de apel a reținut în mod corect că lipsa unui singur element (noutatea) este de natură să ducă la respingerea cererii de înregistrare a modelului, context în care nu a considerat necesar a mai analiza considerentele tribunalului cu privire la caracterul individual și încorporarea într-un produs complex. Dat fiind faptul că, pentru considerentele anterior arătate, a fost confirmată decizia instanței de apel, nu se mai impune analiza celorlalte critici de recurs referitoare la cerințele de acordare a protecției. 3. În analiza motivului de recurs referitor la nepronunțarea asupra cererii privind cheltuielile de judecată solicitate de partea adversă, se constată că instanța de apel nu a fost sesizată în condiții procedurale cu soluționarea acesteia. Cererea în discuție a fost formulată în termenul de pronunțare a deciziei de apel, după închiderea dezbaterilor (la care recurenta pârâtă a fost prezentă, prin reprezentant, și nu a formulat nicio cerere), în condițiile în care art. 394 alin. (2) C. proc. civ. prevede că după închiderea dezbaterilor părțile pot depune completări la notele privind susținerile lor, întocmite potrivit art. 244 C. proc. civ. (normă ce se referă la chestiuni susținute în cauză deja). În considerarea acestor argumente care susțin caracterul nefondat al recursului, în limitele în care acesta a putut fi analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să dispună în consecință. Ținând cont de complexitatea și circumstanțele cauzei (care rezultă din considerentele reținute în analiza cererii de recurs), precum și activitatea desfășurată de avocat în cadrul dosarului de recurs (concretizată în întâmpinare, punct de vedere la raportul de admisibilitate și susținerile la termenul de judecată), Înalta Curte, urmează să facă aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., și să reducă la 10.810 RON cheltuielile de judecată solicitate de către intimata reclamantă A. (21.620 RON).