ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3534/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1715/2018 a Curții de Apel Iași. Prin Decizia nr. 1715/2018 a Curții de Apel Iași a fost respins ca neîntemeiat recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 51/2018 a Tribunalului Iași.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 757 din 7 mai 2019, a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva Deciziei 1715 din 5 septembrie 2018 și a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.

Calea de atac exercitată Împotriva Deciziei nr. 757/2019 din 7 mai 2019 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, A. a declarat recurs în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. În motivarea recursului se arată că instanța de judecată a schimbat sensul și semnificația actului a cărei anulare a solicitat-o, transformându-l din act administrativ, cu toate caracteristicile unui act administrativ care a produs efecte juridice în sensul întregirii drepturilor de pensie pentru 9 ani (aprilie 2001- decembrie 2010) urmare a neplății obligațiilor către stat de către angajator, în act preparator cu intenția clară de a absolvi de responsabilitate intimații care prin natura obligațiilor impuse de legea fiscală aveau obligația să determine angajatorul la plata obligațiilor reținute din drepturile salariale și nicidecum să determine acoperirea unui abuz. Schimbarea sensului și semnificației actului administrativ nr. 475 din 13 ianuarie 2017 a cărui anulare se solicită constituie evidentă greșeală materială. Atribuindu-i statutul de act preparator instanța a determinat absolvirea de responsabilitate a intimaților cu întregirea drepturilor de pensie. Prin raportare la art. 16 alin. 1 din Constituție, recurenta susține că nu a beneficiat de egalitate în fața legii, atâta timp cât, susținerile sale au fost ignorate de instanță pentru a face loc scenariilor false și mincinoase ale intimaților și aceasta cu scopul de a ascunde neimplicarea acestora în îndeplinirea unei atribuții legale - plata obligațiilor către stat de către angajator. Recurenta susține că, prin raportare la art. 21 alin. (1) din Constituție, nu i-au fost apărate drepturile și interesele atât timp cât, deși a dovedit că aceste obligații i-au fost reținute din drepturile salariale pentru 9 ani dar nu au fost achitate de angajator, instanța a căutat să absolve de vinovăție intimații și a recurs la a transforma un act administrativ într-un act preparator pentru a acoperi abuzurile intimaților. Recurenta mai arată că prin raportare la art. 21 alin. (3) din Constituție, nu a avut parte de un proces echitabil atât timp cât toate argumentele sale privind neplata obligațiilor pentru cei 9 ani au fost ignorate de instanță, fiind imparțială.

Soluția instanței de recurs Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Înalta Curte apreciază că instanța în mod corect a constatat că, în cauză, criticile aduse art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu vizează textul respectiv în sine și condițiile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac, ci doar modul în care prima instanță a stabilit definitiv natura juridică a actului contestat. Așadar, în mod temeinic s-a reținut că, în cauză, criticile nu vizează o situație actuală, care să aibă relevanță în prezentul dosar ci vizează doar procedura și echitatea acesteia din cauza soluționată definitiv. Înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Analizând această condiție de admisibilitate, instanța de fond motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Înalta Curte constată că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal. Prin urmare, instanța de control judiciar apreciază că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.