ÎCCJ, Decizia nr. 211/2019

Asupra recursurilor de față, analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1512 din 20 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2019, s-au respins cererile de revizuire formulate de revizuentele Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Iași și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială împotriva Deciziei civile nr. 2300 din 3 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a reținut că hotărârile indicate nu sunt potrivnice în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. astfel, cele două litigii au avut același părți și s-au referit la raportul de serviciu al reclamantului A. cu A.J.P.I.S. Iași, însă au avut un obiect diferit, rezultând că nu este îndeplinită condiția revizuirii prevăzută de articolul anterior menționat, anume ca prin cea de-a doua hotărâre să se încalce autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, situație care implică în mod necesar întrunirea triplei identități: de părți, obiect și cauză juridică.

Totodată, s-a apreciat că, din coroborarea dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu prevederile art. 513 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ., rezultă cu evidență că o contrarietate la nivelul considerentelor nu poate conduce la incidența cazului de revizuire menționat întrucât, în ipoteza admiterii revizuirii, soluția este aceea de anulare a celei din urmă hotărâri, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei. Aceasta înseamnă că instanța învestită cu cererea de revizuire nu reanalizează cauza soluționată prin cea din urmă hotărâre, ci anulează hotărârea pronunțată, tocmai în considerarea ipotezei avută în vedere de legiuitor în reglementarea cazului de revizuire, a soluționării pentru a doua oară a unui litigiu cu același obiect, purtat între aceleași părți.

Cazul de revizuire menționat nu conferă, așa cum au susținut revizuentele, protecție tuturor motivelor decizorii ale hotărârii prim pronunțate și nu urmărește înlăturarea din ordinea juridică a unei hotărâri judecătorești apreciată drept contradictorie cu o alta pronunțată anterior, prin prisma considerentelor care rezolvă unele aspecte ale litigiului. Dimpotrivă, cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. are în vedere inadmisibilitatea coexistenței unor hotărâri definitive potrivnice pronunțate în aceeași pricină și, drept urmare, este menit să înlăture din ordinea juridică o a doua hotărâre judecătorească pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat a unei prime hotărâri, exclusiv în ipoteza în care au tranșat același litigiu, sintagma "hotărâri definitive potrivnice" din noul C. proc. civ. implicând, prin definiție, existența triplei identități de părți, cauză și obiect.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs recurentele Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (prin două memorii distincte, dar cu aceeași argumentare), solicitând admiterea acestora, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire, în sensul constatării existenței hotărârilor potrivnice definitive, date de instanțe de același grad, invocând drept motiv de nelegalitate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că cele două hotărâri judecătorești sunt potrivnice, argumentele expuse în susținerea cererilor de revizuire fiind interpretate eronat; astfel, o chestiune litigioasă dezlegată în cadrul unui proces, chiar în mod incidental, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, în acest sens fiind și prevederile art. 431 din C. proc. civ., care dă expresie modalității în care se produc efectele lucrului judecat și consacră cele două forme de manifestare a acestuia respectiv, efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și cel pozitiv, conform căruia o soluție data raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională.

Cele două hotărâri judecătorești conțin dispoziții potrivnice ce nu se pot concilia și care pun instituțiile revizuente în imposibilitatea de a le pune în aplicare, întrucât, pe de o parte ar trebui să reintegreze pe post intimatul, iar pe de altă parte să dispună încetarea raporturilor de serviciu.

Totodată, se susține că instanța a făcut greșit aplicarea prevederilor art. 451 - 453 din C. proc. civ., raportat la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, reprezentând onorariu de avocat, ținând seama de faptul că cererea este scutită de la plata taxei de timbru, iar volumul muncii îndeplinite de apărător care nu a implicat formularea de apărări pe fondul pricinii nu justifică acordarea celor 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la 2 iulie 2019, intimatul a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, solicitând admiterea acesteia, având în vedere că, deși formal, cererea de recurs este motivată în drept, în realitate, prin argumentele pe care se sprijină, recursul vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate, limitându-se practic la o reiterare a situației de fapt a cauzei, o analizare a probațiunii administrate în cauză și o expunere a relațiilor tensionate dintre părți, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Examinând decizia recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele și criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește excepția nulității recursului, din analiza argumentelor expuse, se constată că recursurile declarate îndeplinesc condiția legală a dezvoltării criticilor de nelegalitate, acestea fiind circumscrise de recurente motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului.

Pe fondul recursului, potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispozițiile legale citate, invocate de recurente drept temei al cererii formulate în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

În speță, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătorești invocate de recurentele-revizuente ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Așa cum corect a reținut și instanța de revizuire, se constată că, în procesele soluționate prin pronunțarea de către Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a Deciziilor nr. 2300/2018 (în Dosarul nr. x/2016) și nr. 2293/2018 (în Dosarul nr. x/2016), nu există identitate de obiect, întrucât prin acțiunile formulate în cele două dosare au fost contestate acte diferite, emise pe temeiuri juridice diferite.

Astfel, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus anularea raportului de evaluare comunicat cu Adresa din 25 ianuarie 2016, a raportului de evaluare comunicat cu adresa din 3 februarie 2016, a răspunsului la contestația administrativă nr. 4730 din 3 martie 2016 și a Deciziei nr. 86 din 11 martie 2016 a Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, s-a dispus reintegrarea reclamantului A. pe postul și în activitatea de coordonare deținute la data emiterii Deciziei nr. 86 din 11 martie 2016, s-a dispus obligarea ordonatorului de credit la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, cu celelalte drepturi salariale pe care era îndreptățit să le primească anterior încetării raportului la serviciu, începând cu 11 martie 2016, până la data efectivă a reintegrării.

În Dosarul nr. x/2016, în schimb, s-a respins acțiunea introdusă de același reclamant A., dar care privea anularea raportului de evaluare înregistrat la Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, sub nr. x din 31 martie 2016, precum și răspunsul la contestația nr. 8791 din 11 mai 2016.

Privite comparativ, contrar susținerilor recurentelor, cele două litigii au obiect și cauză diferite, prin aceasta din urmă înțelegându-se scopul urmărit de reclamant la momentul sesizării instanțelor de judecată.

Nefiind îndeplinită condiția identității de obiect și cauză între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile în discuție, în mod corect a reținut instanța de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice și nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că litigiile au privit, în esență, aceleași raporturi de serviciu ale reclamantului nu reprezintă o condiție suficientă pentru a se putea tranșa asupra îndeplinirii condiției identității de obiect și cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reține autoritatea de lucru judecat, și deci a dispozițiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanța de revizuire analizând temeinic condițiile de admisibilitate a cererii și prezentând pe larg, în mod clar și detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentelor nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.

Recurentele susțin că instanța de revizuire nu ar fi observat chestiunea litigioasă dezlegată definitiv în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Iași cu privire la modalitatea de evaluare a funcționarului public A. în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu luarea în considerare a criteriilor de evaluare care s-ar fi impus cu autoritate de lucru judecat și, de asemenea, în ceea ce privește modalitatea de evaluare a acestuia în cadrul raportului supus cenzurii instanței în Dosarul nr. x/2016, întrucât ambele raporturi ar fi fost întocmite cu aplicarea acelorași norme de drept material. Acest motiv nu poate fi primit, considerentele la care se face referire în calea de atac neputând fi opuse în fața efectului pozitiv al autorității de lucru judecat în al doilea litigiu desfășurat între aceleași părți, dar cu un obiect diferit.

Dezlegările date problemelor de drept în considerente, precum și situațiile de fapt stabilite beneficiază de autoritate de lucru judecat în anumite condiții.

Considerentele unei hotărâri prin care instanța interpretează texte de lege la modul general, efectuează analize teoretice ale stărilor de fapt, fără a lămuri direct drepturile părților în cauză, nu intră în puterea de lucru judecat.

În ceea ce privește obligarea revizuentelor la plata cheltuielilor de judecată, constatând culpa procesuală a acestora, în mod corect instanța de revizuire a dat eficiență dispozițiilor art. 453 din C. proc. civ.

Instanța de revizuire a procedat, în virtutea dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., la reducerea cheltuielilor de judecată ale intimatului, reprezentând onorariul avocațial, la suma de 2.000 RON.

În recurs nu pot fi formulate critici privind acest cuantum, întrucât proporționalitatea onorariului avocațial cu valoarea ori complexitatea cauzei și cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune lăsată la aprecierea instanței în fața căreia se solicită aceste cheltuieli, astfel încât criticile asupra modului de soluționare a cererii accesorii nu pot fi primite în recurs, unde pot fi valorificate doar critici de nelegalitate.

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurente, decizia atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor ca nefondată.

Respinge recursurile declarate de recurentele Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecția Socială Iași, împotriva Deciziei civile nr. 1512 din 20 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 octombrie 2019.

Procesat de GGC - LM