ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2017/2016

Decizia nr. 2017/2016

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 404 din 05 aprilie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței nr. 1102/2015 a Tribunalului Iași, pe care a casat-o în parte. În rejudecare, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași și s-au menținut restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei.

Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire reclamanții B. și A., întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând următoarele motive:

Decizia civilă nr. 404 din 05 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/99/2015 este nelegală deoarece în cauză este incidentă excepția autorității de lucru judecat, raportat la Sentința civilă nr. 931/2015 pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. x/99/2013/a1 prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de atragere a răspunderii administratorilor SC C. SRL, cerere formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Prin Sentința civilă nr. 931 din 20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - faliment, în Dosarul nr. x/99/2013/a1, s-a respins cererea formulată reprezentanții reclamatei AJFP Iași în contradictoriu cu pârâții B. și A.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul-sindic a reținut că, activitatea pârâților de a continua activitatea debitoarei prin generarea de debit în prejudiciul creditorilor reprezintă un aspect culpabil, necontestat de către cei dintâi.

Această activitate este sancționată de către disp. art. 138 lit. c) din Legea nr. 85/2006 în condițiile în care prin derularea ei s-ar întruni condițiile cauzalității dintre faptă și prejudiciul resimțit în patrimoniul creditorilor, însă avându-se în vedere că reclamanta s-a limitat doar a face simple aprecieri în ceea ce privește culpa pârâților, care chiar întemeiate fiind, nu pot forma convingerea instanței că din acest motiv s-a ajuns la incapacitatea de plată și totodată insolvența firmei.

Prin urmare s-a concluzionat că nu se poate reține o prezumție conform căreia, în condițiile în care pârâții au continuat activitatea debitoarei în prejudiciul creditorilor, acest lucru a fost premeditat, iar pe de altă parte, neținerea contabilității conforme legii, nu poate constitui în sine o condiție singulară pentru a atrage răspunderea patrimonială; aceasta întrucât nu se poate deduce legătura de cauzalitate necesară dintre neținerea contabilității și aspectul premeditat al conducerii debitoarei în incapacitate de plată și ulterior în insolvență.

Față de aceste considerente, judecătorul-sindic a apreciat că în lipsa îndeplinirii condițiilor impuse de lege nu poate să dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților.

Prin Decizia civilă nr. 404 din 05 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/99/2015 s-a admis recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași împotriva Sentinței nr. 1102/2015 a Tribunalului Iași, s-a casat în parte această sentință și în rejudecare, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, cu menținerea restul dispozițiilor sentinței recurate care nu contravin prezentei.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Iași a reținut că, prin decizia 210 din 20 martie 2013, pârâta a dispus atragerea răspunderii reclamanților în solidar cu debitoarea S.C.C. SRL pentru suma de 181.436 lei.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au promovat contestație administrativă și prin Decizia nr. 11 din 15 iulie 2014, pârâta a respins contestația ca nedepusă în termen, fără a antama fondul cauzei.

S-a reținut că această contestație a fost depusă tardiv, peste termenul legal, întrucât actul administrativ a fost comunicat în conformitate cu art. 44 din O.G. nr. 92/2003, inițial cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul reclamanților la 22 august 2013. Deoarece nu s-a prezentat nimeni să ridice corespondența, la 04 octombrie 2013 s-a procedat la afișare la sediul AFP Iași și pe pagina de internet. Pârâta a făcut precizarea în decizie că, au fost folosite date din evidența informatizată a persoanelor.

Împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat contestație în fața Tribunalului Iași, formulând critici doar pe fondul atragerii răspunderii, necriticând așadar aspectele de fapt sau de drept care au justificat emiterea deciziei de soluționare a contestației administrative.

Chiar și în acest context, Curtea de Apel a observat că decizia de soluționare a contestației este legală.

Decizia nr. 210 din 20 martie 2013 a AFP Iași putea fi atacată cu contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit art. 207 C. proc. fisc.: "(1) Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii."

Instanța a reținut că, Decizia nr. 210/2013 a fost comunicată reclamanților cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la domiciliul extras din evidențele informatizate ale persoanei, din Breazu, com. Rediu, după cum rezultă din recipisele de la dosar fond și din extrasele de interogare a bazei de date privind domiciliile persoanelor. Întrucât corespondența nu a fost ridicată de aceștia, pârâta a procedat la comunicarea anunțului colectiv din 4 octombrie 2013, în baza art. 44 din O.G. nr. 92/2003, fiind încheiat procesul-verbal din 4 octombrie 2013 de la dosar.

Reclamanții au formulat contestație administrativă la 16 iunie 2014, mult peste termenul de 30 de zile prevăzut de art. 207 C. proc. civ.

Potrivit cărții de identitate depuse de B. în fața instanței de recurs, aceasta are domiciliul în Breazu, com. Rediu din 11 decembrie 2007, așadar procedura de comunicare cu scrisoare recomandată, neridicată de aceasta, a fost corect îndeplinită de pârâtă, după cum corectă este și procedura cu reclamantul A., făcută la domiciliul aflat în evidențele poliției.

Prin urmare, corect a constatat pârâta că reclamanții au formulat peste termen contestația împotriva deciziei de atragere a răspunderii și pe acest motiv a respins-o.

În primul rând Înalta Curte constată că, revizuenții prin motivele invocate susțin că cea de-a doua hotărâre pronunțată (nr. 404 din 05 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/99/2015) încalcă principiul autorității de lucru judecat raportat la Sentința civilă nr. 931 din 20 mai 2015 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - faliment.

Însă, pentru existența unor hotărâri contradictorii trebuie îndeplinite toate condițiile impuse de textul de lege - art. 509 pct. 8 C. proc. civ.:

- să existe hotărâri definitive contradictorii;

- hotărârile potrivnice să fie pronunțate în aceeași pricină;

- hotărârile să fie date în dosare diferite;

- în al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei;

- să se ceară anularea celei de a doua hotărâri.

De asemenea, trebuie precizat faptul că, principiul autorității de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având același obiect, aceeași cauză și fiind purtat între aceleași părți, ci și contrazicerea între două hotărâri judecătorești, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară dată în alt proces.

Or, rațiunea reglementării revizuirii se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâi care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că ambele hotărâri supuse revizuirii pe această cale sunt pronunțate în cauze diferite.

În primul Dosar nr. x/99/2013/a1 aflat pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - faliment, Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași a solicitat atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților B. și A., administratori statutari al debitoarei falite SC C. SRL.

În motivarea acestei cereri s-a susținut că, în perioada creării debitelor (209.121 lei) administratori la SC C. SRL au fost persoanele împuternicite să reprezinte societatea - B. și A., iar acestea sunt direct răspunzătoare de îndeplinirea obligațiilor pe care legea sau actul constitutiv le impun în sarcina societății. Acest proces s-a finalizat prin respingerea irevocabilă a cererii de chemare în judecată, așa cum rezultă din Decizia nr. 541 din 07 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, în Dosarul nr. x/99/2013/a1.

În cel de-al doilea Dosar nr. x/99/2015 instanța de fond a fost învestită cu cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții SC C. SRL, B. și A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, prin care s-a solicitat anularea Deciziilor nr. 11 din 15 iulie 2014 și nr. 210 din 20 martie 2013 emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași, precum și exonerarea reclamanților de plata sumei de 181.436 lei.

Analizând cele două dosare prin prisma dispozițiilor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că elementele autorității de lucru judecat nu sunt întrunite.

Cu privire la părțile implicate în proces se constată că, în ambele dosare sunt implicate aceleași părți, cu calități diferite: în primul dosar B. și A. au avut calitatea de pârâți, iar în cel de-al doilea dosar au avut calitatea de reclamanți.

Cu privire la obiectul cererii se constată că, primul dosar a avut ca obiect atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâților B. și A., administratori statutari al debitoarei falite SC C. SRL, iar în cel de-al doilea dosar reclamanții B. și A. au solicitat anularea Deciziilor nr. 210 din 20 martie 2013 privind angajarea răspunderii solidare a debitoarei SC C. SRL și nr. 11 din 15 iulie 2014 privind soluționarea contestației formulate de B. și A. împotriva Deciziei nr. 210 din 20 martie 2013.

Cu privire la cauza celor două dosare se constată că, în primul dosar s-a invocat producerea stării de insolvență și ca temei de drept dispozițiile art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006, iar în cel de-al doilea dosar s-a invocat neplata unor obligații fiscale, iar ca temei de drept dispozițiile art. 27 coroborate cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.

Reglementând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a sancționat nelegalitatea celei de-a doua hotărâri și imposibilitatea executării, iar pentru a se reține incidența lui este necesar să existe hotărâri potrivnice, date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, adică să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, care sunt elementele lucrului judecat.

Întrucât textul de lege nu distinge, s-ar putea reține că cerința existenței unor hotărâri potrivnice este îndeplinită chiar dacă prin acestea nu s-a rezolvat fondul pretențiilor deduse judecății, existând însă autoritate de lucru judecat numai atunci când sunt întrunite elementele specifice acestuia.

Așa cum s-a arătat mai sus, revizuentul este nemulțumit de modul în care a fost soluționat litigiul ce a format obiectul Dosarului nr. x/99/2015 al Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal prin care s-a dispus obligarea reclamanților B. și A. la plata sumei de menționate în Decizia nr. 210 din 20 martie 2013 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Iași.

Din analiza hotărârilor rezultă cu evidență că nu sunt întrunite elementele autorității de lucru judecat: părți, obiect, cauză și ca atare, principiul autorității de lucru judecat nu este înfrânt prin pronunțarea hotărârilor supuse revizuirii.

Ori, rațiunea reglementării revizuirii se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți. În asemenea situații executarea hotărârilor este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâi care înfrânge principiul autorității de lucru judecat.

Concluzionând, față de elementele de mai sus, rezultă, fără echivoc că printr-o hotărâre s-a respins "atragerea răspunderii patrimoniale", iar prin cea de-a doua s-a respins contestația formulată împotriva Deciziei nr. 210 din 20 martie 2013, prin care administratorii SC C. SRL au fost obligați la achitarea datoriilor fiscale, situație în raport de care Înalta Curte constată că, în cauza dedusă judecății, nu există contrarietate de hotărâri.

Având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textul de lege, potrivit art. 509 alin. (8) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții B. și A. împotriva Deciziei nr. 404 din 05 aprilie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 iunie 2016.

Procesat de GGC - NN