ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3557/2019

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 13 martie 2015 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosar nr. x/2015, reclamanta A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici constatarea nulității absolute/anularea totală a concursului de recrutare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de secretar al județului Argeș organizat de pârâtă în data de 23 iulie 2014 - 25 iulie 2014.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 2578 din 14 octombrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și cea a tardivității și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIONARILOR PUBLICI și intervenientul B., ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 2578 din 14 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea acțiunii formulate. În dezvoltarea motivului de recurs, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.) și prin depășirea de către instanță a atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.). S-a apreciat că instanța a realizat o confuzie între cazurile/cauzele de nulitate absolută și nulitate relativă aplicabile în prezenta cauză, posibilitatea de invocare a acestora, efectele juridice ale nulității - întinderea acestora, precum și tipul de nulitate aplicabil (de drept substanțial sau de drept procedural). Din modul în care a procedat la îmbinarea părților componente a nulităților rezultă ca prima instanță a înțeles să aplice prezentei cauze regimul juridic al nulităților de drept procedural reglementat de art. 174, 175 C. proc. civ. - nulitatea actelor de procedură - nulitatea condiționată de vătămare. Aceste aspecte rezultă din modul în care prima instanță a motivat pretinsa confuzie între regimul juridic al nulității aplicabile. Cu alte cuvinte, prima instanță a înțeles să judece o nulitate de drept substanțial prin aplicarea regimului juridic al nulităților procedurale reglementat de art. 174 și urm. C. proc. civ., deși incidentă în prezenta cauză este nulitatea absolută. Conform 1247 și art. 1325 C. civ., nulitățile și regimul juridic al acestora este aplicabil și actelor juridice unilaterale, respectiv actelor administrative. Raportat la art. 1250 C. civ., interesul ocrotit prin normele H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici acesta este unul general, după cum rezultă din modul de reglementare atât al funcției publice în Legea nr. 188/1999 - privind Statutul funcționarilor publici cât și din enunțarea principiilor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici cuprinse în H.G. nr. 611/2008. Prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material reglementate de art. 1246 și urm. C. civ. raportat la prevederile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 și ale art. 71 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici. Dispozițiile art. 71 din H.G. nr. 611/2008 au caracter de normă specială față de Legea nr. 554/2004 și sunt singurele în măsură să stabilească regimul juridic al nulității aplicabile și în cazul acțiunilor întemeiate pe art. 71 din H.G. nr. 611/2008 le este aplicabil regimul juridic al nulității absolute; și, prin urmare, odată ce instanța a constatat încălcarea de către intimată a obligațiilor sale statuate de H.G. nr. 611/2008 trebuia să constate nulitatea de drept a concursului, chiar și din oficiu. Susținerea de mai sus este compatibilă cu prevederile art. 1252 C. civ. întrucât nulitatea absolută rezultă neîndoielnic din lege și prin referirea la vătămarea produsă ca fiind insuficientă să conducă la nulitatea actului, instanța a aplicat în mod eronat normele procedurale în locul celor de drept material. 2. În ce privește motivul de casare privitor la depășirea de către instanța a puterilor judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.) judecătorul fondului a arătat că a realizat o evaluare a lucrării mele (substituindu-se comisiei de concurs - ca parte componentă a puterii executive) și a concluzionat că, chiar dacă i s-ar fi acordat un punctaj după un barem aferent noii reglementări, nu ar fi reușit să obțină cele 70 de puncte necesare probei scrise. Așadar, prin evaluarea lucrării, prima instanța și-a depășit competențele precum și limitele investirii. Dacă i s-ar fi acordat cele 20 de puncte aferente subiectului nr. 5, ar fi promovat proba scrisă și, mai mult decât atât, având în vedere punctajul obținut la celelalte subiecte, ar fi avut o notă mai mare decât a candidatului declarat admis, care a obținut nota de promovare în temeiul unui subiect stabilit nelegal iar instanța trebuia ca din oficiu să constate nulitatea concursului. 3. A precizat și că înțelege să recureze atât hotărârea cât și considerentele reținute de prima instanță, referitoare la partea din Subiectul nr. 5 - Registru de interese, apreciat de aceasta ca fiind abrogat implicit prin prevederile Legii nr. 176/2010. De asemenea, prin aplicarea greșită a legii, prima instanță a considerat că art. 75, 77, 78, 81 și 82 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali ar fi fost abrogate implicit prin prevederile Legii nr. 176/2010, deși, potrivit opiniei recurentei, întregul Capitol VIII din Legea nr. 393/2004 - Registrul de interese - art. 74 - 83, a fost abrogat implicit prin prevederile Legii nr. 144/2007 modificată și completată prin Legea nr. 176/2010.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări: Astfel, raportat la critica de nelegalitate a recurentei în ceea ce privește desfășurarea concursului de recrutare organizat în vederea ocupării funcției publice de conducere vacante de secretar al județului Argeș, respectiv, că "Subiectul nr. 5 - Registrul de interese" și baremul de rezolvare a acestui subiect exceda bibliografiei anunțată pentru concurs, în sensul că se întemeia pe prevederi legale abrogate implicit la dala organizării concursului"', apreciază că aceasta nu are un fundament real, întrucât nu exced bibliografiei. Chiar și în eventualitatea în care subiectele de concurs, precum și baremul de corectare al acestora, s-ar fi raportat la prevederi legale abrogate la momentul organizării concursului în speță, acest aspect nu poate să conducă la anularea concursului, întrucât nu există un temei legal în acest sens, singurul aspect pe care 1-a avut în vedere legiuitorul cu privire la organizarea concursurilor pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere vacante fiind că actele normative stabilite în bibliografia de concurs să aibă "relevanță pentru funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul". Este corectă mențiunea instanței de fond potrivit căreia, raportat la conținutul Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, cu modificările și completările ulterioare, ce a făcut parte din bibliografia stabilită la concursul în speță, "dispozițiile art. 75, art. 77, art. 78, art. 81, art. 82, vizează aspecte ce nu se regăsesc reglementate în Legea nr. 176/2010, astfel că ele continuă să fie în vigoare, fiind neîntemeiată susținerea reclamantei că și aceste articole au fost abrogate implicit". De asemenea, în mod corect a reținut instanța de fond faptul că "este greșit raționamentul reclamantei că în urma constatării unei neregularități privind unul dintre cele 5 subiecte de concurs s-ar impune anularea absolută și totală a concursului; întrucât, în materia contenciosului administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004 nu se face distincție între nulitatea absolută sau cea relativă a actului administrativ, ci ceea ce este esențial pentru admiterea unei astfel de acțiuni și anularea unui act administrativ îl reprezintă dovedirea procedurii unei vătămări reclamantei prin neregularitatea invocată", precum și faptul că, având în vedere cele mai sus argumentate, "nu se poate reține o vătămare produsă reclamantei și nu se poate dispune anularea concursului". Intimatul-intervenient B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, formulând următoarele apărări: Instanța de fond nu a reținut că intimata Agenția Națională a Funcționarilor Publici ar fi încălcat norme juridice în ceea ce privește procedura de organizare a concursului și, în altă ordine de idei, recurenta argumentează recursul formulat și analizează soluția instanței de fond în temeiul unor prevederi cuprinse în C. civ., în situația în care ne aflam sub incidența reglementărilor specifice contenciosului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 (act normativ invocat de recurentă în cererea inițială de chemare în judecată) dispozițiile legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, însă dispozițiile specifice contenciosului administrativ sunt îndestulătoare în ceea ce privește judecarea cauzei de față. De astfel, și instanța de fond reține că "în materia contenciosului administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004 nu se face distincție între nulitatea absolută sau relativă a actului administrativ, ci ceea ce este esențial pentru admiterea unei astfel de acțiuni și anularea unui act administrativ îl reprezintă dovedirea producerii unei vătămări reclamantei prin neregularitatea invocată.,, În materia contenciosului administrativ esențial este producerea unei vătămări (Orice persoană care se consideră vătămată ... - art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004), iar de vreme ce instanța de fond reține că "nu există o viciere a notei acordate reclamantei, - nu există nici vătămarea. În altă ordine de idei, recurenta apreciază că judecătorul fondului ar fi realizat evaluarea lucrării sale și a concluzionat că dacă i s-ar fi acordat un punctaj după un barem aferent noii reglementări nu ar fi reușit să obțină cele 70 puncte necesare probei scrise. Însă, judecătorul fondului nu a realizat o evaluare a lucrării recurentei, ci doar a concluzionat că nu este adusă o vătămare reclamantei, în acord cu cele reținute de Curtea Constituțională în Decizia nr. 172 din 20 martie 2014.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 31 septembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019. Aspecte de fapt și de drept relevante Instanța de contencios administrativ a fost sesizată de către reclamanta A. cu acțiunea în anulare formulată împotriva Agenției Naționale a Funcționarilor Publici având ca obiect anulare act administrativ. Prima instanță a respins atât excepțiile lipsei calității procesuale pasive și cea a tardivității, cât și acțiunea formulată de reclamantă, reținând, în esență, următoarele: Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și tardivității acțiunii, s-a reținut că este nefondată susținerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici precum că nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauza de față întrucât aceasta este autoritatea care a organizat concursul contestat de reclamantă iar comisia de concurs nu reprezintă o autoritate publică distinctă de ANFP și nu are capacitate de drept administrativ pentru a putea sta în judecată în nume propriu. De asemenea, este nefondată și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intervenientul forțat B. față de măsura adoptată de instanță prin încheierea din 10 iunie 2015 de introducere în cauză a acestei persoane câștigătoare a concursului contestat de reclamantă iar motivele invocate de acesta în susținerea excepției reprezintă critici ale acestei încheieri ce se pot face doar prin exercitarea unei căi de atac, ci nu prin invocarea acestei excepții. Referitor la excepția tardivității acțiunii, s-a reținut că termenul de introducere al acțiunii în contencios administrativ se calculează potrivit art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, în cauza de față acest răspuns fiind reprezentat de adresa nr. x comunicată reclamantei la 11 septembrie 2014. Cererea reclamantei prin care a solicitat revocarea concursului și care întrunește elementele plângerii prealabile reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004 este plângerea din 25.08.2014, ci nu contestația anterioară la nota de concurs prin care nu s-a solicitat revocarea concursului. În ceea ce privește aspectele de fond ale cauzei, Curtea a reținut că reclamanta a solicitat anularea concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în perioada 23 iulie - 25 iulie 2014, pentru ocuparea funcției publice de conducere vacante de secretar al Județului Argeș întrucât unul dintre subiectele de concurs și baremul de notare au fost întemeiate pe dispoziții legale abrogate la data concursului, și anume dispozițiile cuprinse în cap. 8 "Registru de interese" art. 78 - 83 din Legea nr. 393/2004, pe care reclamanta le consideră abrogate implicit prin dispozițiile Legii nr. 144/2007 și ale Legii nr. 176/2010. Este greșit raționamentul reclamantei precum că în urma constatării unei neregularități privind unul dintre cele 5 subiecte de concurs s-ar impune anularea absolută și totală a concursului întrucât în materia contenciosului administrativ reglementată prin Legea nr. 554/2004, nu se face distincție între nulitatea absolută sau relativă a actului administrativ, ci ceea ce este esențial pentru admiterea unei astfel de acțiuni și anularea unui act administrativ îl reprezintă dovedirea producerii unei vătămări reclamantei prin neregularitatea invocată. Or, în cazul de față, Curtea constată că subiectul cu privire la care reclamanta susține că a fost stabilit și notat în baza unor norme legale abrogate a avut un punctaj de doar 20 de puncte din totalul de 100 de puncte, astfel că pentru a se putea adopta soluția anulării concursului trebuie stabilit atât dacă există respectiva neregularitate invocată precum și măsura în care aceasta a viciat rezultatul concursului, întrucât în cazul în care rezultatul concursului ar fi fost același și în lipsa neregularității invocate nu se poate reține o vătămare produsă reclamantei și nu se poate dispune anularea concursului. În ceea ce privește susținerile reclamantei că dispozițiile cuprinse în cap. 8 "Registru de interese" art. 78 - 83 din Legea nr. 393/2004 ar fi fost abrogate implicit prin dispozițiile Legii nr. 144/2007 și ale Legii nr. 176/2010, Curtea a apreciat că sunt doar în parte întemeiate, pentru că dispozițiile Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, în vigoare la data concursului, reglementau doar unele dintre aspectele ce fuseseră reglementate anterior prin cap. 8 "Registru de interese" art. 78 - 83 din Legea nr. 393/2004, însă există și aspecte reglementate în aceste articole și nereglementate prin Legea nr. 176/2010 și care au rămas în vigoare. Astfel, dispozițiile art. 75, art. 77, art. 78, art. 81, art. 82 reglementează aspecte ce nu se regăsesc reglementate în Legea nr. 176/2010, astfel că ele continuă să fie în vigoare, fiind neîntemeiată susținerea reclamantei că și aceste articole au fost abrogate implicit. Mai mult, Curtea reține că deși dispozițiile art. 74, art. 76, art. 79, art. 80 și 82 din Legea nr. 393/2004 se referă la aspecte ce au fost reglementate ulterior prin Legea nr. 176/2010 astfel că baremul de corectare trebuia stabilit în funcție de noua reglementare, totuși constată că în lucrarea reclamantei aceasta nu a tratat aceste aspecte nici potrivit reglementării abrogate și nici potrivit noii reglementări, de unde rezultă că nu justifică acordarea unor puncte suplimentare la nota acordată de către comisia de concurs. De asemenea, dată fiind existența celor două reglementări ce necesita o analiză comparativă pentru a se stabili care sunt normele în vigoare, candidații la concurs aveau obligația de a cunoaște ambele reglementări, astfel că nu se poate reține că subiectul respectiv de concurs nu era prevăzut în bibliografia de concurs și că potențiali candidați erau îndreptățiți să nu se pregătească cu privire la aspectele menționate în baremul de corectare, astfel că s-a apreciat că nu există o viciere a notei acordate reclamantei în așa măsură încât, dacă baremul de corectare ar fi fost stabilit luând în considerare și dispozițiile Legii nr. 176/2010, aceasta ar fi obținut cele 70 de puncte necesare promovării probei scrise; și deci, nu se poate reține o vătămare produsă reclamantei.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Criticile aduse de recurentă hotărârii atacate, prin prisma cazurilor/cauzelor de nulitate absolută și, respectiv, nulitate relativă sunt nerelevante în cauză, după cum de altfel a reținut și instanța de fond, în condițiile în care, în materia contenciosului administrativ nulitățile absolute sau relative ale actelor administrative contestate nu prezintă relevanță din punct de vedere al cauzelor de nulitate privind regimul juridic aplicabil, deoarece sunt aplicabile dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu actele normative speciale în raport de natura și emitentul actului administrativ contestat (ICCJ, secția contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 901 din 15 februarie 2011; Decizia nr. 3064 din 26 septembrie 2006; Decizia nr. 3727 din/ noiembrie 2000; Decizia nr. 1995 din 31 mai 2006). Acceptând așadar distincția între "nulitate expresă" și "nulitate virtuală", invocarea ambelor presupune o vătămare, însă în cazul primului tip de nulitate, vătămarea se prezumă, rămânând autorității sarcina să răstoarne această prezumție. Însă în speță, nefiind vorba despre o asemenea nulitate (expresă), instanța de fond a analizat eventuala vătămare reclamantă de recurentă, concluzionând că aceasta nu există. Deși prin cererea de recurs reclamanta susține incidența unei nulități exprese și, implicit, vătămarea unui interes public, Înalta Curte apreciază că prin raportare la prevederile art. 8 alin. (11) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, reclamanta era în măsură să poată invoca apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, dacă vătămarea acestuia ar fi decurs logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat. În același sens, s-a pronunțat instanța supremă, statuând că "nu se poate contesta că principiul legalității este elementul central al autorităților publice, dar reclamantul, în calitate de persoană fizică pretins vătămată printr-un act administrativ considerat nelegal, a învestit instanța cu acțiune în contencios subiectiv, în cadrul căruia nu poate fi sancționată o nelegalitate obiectivă a actului administrativ, sancțiunea nulității urmând a fi aplicată numai cu condiția existenței unei vătămări produse reclamantului într-un drept subiectiv sau într-un interes legitim privat" (I. C. civ..J., secția contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1266 din 6 martie 2009). Revenind la speța dedusă judecății, Înalta Curte apreciază că prima instanță a fost chemată să apere interesul legitim privat al recurentei - reclamante, justificat de modul de notare (pretins eronat) la concursul la care aceasta a participat, respectiv că unul dintre subiectele de concurs - și baremul aferent - se referea la prevederi legale abrogate, ce nu putea constitui în mod valabil subiecte de examinare. Însă, după cum s-a reținut de către instanța de fond, este de necontestat faptul că recurenta nu a tratat, în cuprinsul răspunsului la subiectul nr. 5 - Registrul de interese - niciunul dintre aspectele cuprinse în cele trei acte normative (Legea nr. 393/2004, Legea nr. 176/2010 și Legea nr. 161/2003), care de altfel erau cuprinse în bibliografie; astfel că o abrogare implicită, parțială a Cap. 8 din Legea nr. 393/2004, este nerelevantă sub acest aspect. O pretinsă vătămare ar fi putut invoca recurenta în condițiile în care răspunsul la subiectul nr. 5 ar fi cuprins referiri la actele normative în discuție, relative la subiectul de tratat - Registrul de interese - însă Comisia de concurs ar fi acordat un punctaj inferior celui rezultat din lucrare. Or, în aceste condiții recurenta nu poate justifica o vătămare a interesului său legitim privat, cu atât mai mult cu cât chiar acordarea unui punctaj maxim (20 p.) pentru acest subiect nu ar fi fost relevant pentru ordinea clasificării. Așa fiind, pretinsa încălcare de către intimată a propriilor obligații ce-i reveneau prin prisma H.G. nr. 611/2008, nu este justificată în opinia Înaltei Curți, astfel că, sub acest aspect, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este întemeiat. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv că hotărârea a fost dată cu depășirea, de către instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești, Înalta Curte reține că nici acesta nu este întemeiat, pentru cele ce urmează. Astfel, se susține că prima instanță ar fi procedat la evaluarea lucrării, substituindu-se comisiei de concurs (parte a puterii executive) și că prin aprecierea posibilității acordării unui punctaj maxim pentru subiectul incriminat, recurenta nu ar fi obținut cele 70 puncte necesare probei scrise. În opinia instanței de control judiciar această depășire a atribuțiilor puterii judecătorești este doar aparentă, întrucât aprecierile instanței de fond asupra aspectelor circumscrise subiectului nr. 5 - bibliografie, modalitate de notare - și cuprinse în considerentele sentinței atacate, au fost necesare în vederea stabilirii existenței/inexistenței unui interes legitim privat al reclamantei, prin prisma căruia, ulterior, să fie posibilă declanșarea controlului de legalitate. De altfel, și abordarea Înaltei Curți a fost în același sens, pentru că doar astfel era posibilă identificarea unui eventual interes de a acționa al reclamantei; astfel că, nu se poate susține, cu suficient temei, că prima instanță ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești. De remarcat este și faptul că doar printr-o asemenea apreciere, superficială, se putea contura un argument sustenabil al lipsei interesului legitim al reclamantei, care să justifice, în mod logic, soluția instanței de fond. Și, nu în ultimul rând, este de remarcat că, acest motiv a fost invocat de către recurentă după cel prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., tocmai datorită caracterului subsidiar, acesta fiind invocat prin raportare la argumentul primei instanțe relativ la lipsa interesului legitim privat. Pe de altă parte, prezența excesului de putere are în vedere, în principiu, depășirea de către judecători a atribuțiilor conferite de lege, prin ingerința în domeniul puterii legislative sau a puterii judecătorești, prin atribuirea unei valori legale unor texte abrogate sau a negat orice valoare a unui text care are încă forță juridică, sau a adus critici legiuitorului; ipoteze nerealizate în cauză, întrucât instanța de fond a aplicat legea la speța dedusă judecății. Și nu în ultimul rând, analogia recurentei între concursul ce face obiectul judecății și modalitatea de desfășurare a concursului pentru admitere și absolvire a Institutului Național al Magistraturii, nu este permisă în cauză, prin incidența celor două reguli: specialia generalibus derogant (norma specială derogă de la norma generală) de generalia specialibus non derogant (norma generală nu derogă de la norma specială). De altfel, din perspectiva dreptului civil, prin art. 10 din noul C. civ. sunt instituite cazurile exceptate de la analogie. Astfel, nu poate fi aplicată analogia în privința legilor care derogă de la o dispoziție generală, cele care restrâng exercițiul unor drepturi civile precum și cel care prevăd sancțiuni civile. Analogia este prevăzută în art. 1 alin. (2) din noul C. civ., în art. 5 alin. (3) din noul C. proc. civ. ambele cuprinzând cele două forme (analogia legii, aplicabilă în situația în care nu există o normă juridică ori aceasta este inexactă prin raportare la situația supusă judecății, caz în care se recurge la o altă normă asemănătoare și analogia dreptului, aplicabilă în ipoteza inexistenței normelor asemănătoare care prin analogie să devină aplicabile situației deduse judecății, în acest caz urmează a se recurge la principiile generale ale dreptului).

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ. sunt neîntemeiate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, raportat la și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de reclamantă.