ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1212/2017

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională a Funcționarilor Publici, solicitând anularea concursului pentru ocuparea, prin recrutare, a funcției publice de conducere de secretar al comunei Udești, Suceava, organizat la data de 23 octombrie 2013.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 3180 din 21 noiembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Udești, nr. 778, Județ Suceava în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Primăria Comunei Udești.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței nr. 3180 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinței recurate, iar în rejudecare admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și dispunerea anulării concursului pentru ocuparea, prin recrutare, a funcției publice de conducere de secretar al comunei Udești, județul Suceava, organizat la data de 23 octombrie 2013. În esență, recurentul a susținut cu privire la organizarea și desfășurarea concursului contestat, că nu au fost respectate prevederile legale cuprinse de art. 21 alin. (3) și de art. 26 alin. (1) din H.G. nr. 611/2008. De asemenea, recurentul a arătat că nu s-au respectat prevederile legale cu privire la modalitatea de ocupare a funcției publice de conducere de secretar al comunei Udești, ocuparea funcției publice de conducere fiind făcută prin recrutare și nu promovare. În aceste condiții, consideră că se impunea verificarea, în raport cu respectarea condițiilor legale de participare la concurs, dacă candidatul declarat admis putea sau nu putea să participe la acesta având în vedere că la acea dată era funcționar public definitiv. În opinia recurentului, conform prevederilor legale cuprinse la art. 57 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, recrutarea se referă la intrarea în corpul funcționarilor publici și se face prin concurs, în limita funcțiilor publice vacante rezervate în acest scop prin planul de ocupare a funcțiilor publice, pe când promovarea, așa cum este definită la art. 64 din Legea nr. 188/1999 republicare 2, este o modalitate de dezvoltare a carierei prin ocuparea unei funcții publice superioare. Din modul în care sunt redactate art. 57 și art. 66 din Legea nr. 188/1999, se poate observa că funcțiile publice de conducere pot fi ocupate fie prin recrutare, condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere fiind stabilite potrivit art. 57 alin. (6), dar și prin promovare, condițiile pe care funcționarii publici trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a putea participa la concursul de promovare într-o funcție publică de conducere fiind stabilite prin art. 66. Apreciază recurentul că nu poate fi acceptată ideea ca la un concurs de recrutare, care presupune intrarea în corpul funcționarilor publici, să poată participa persoane care îndeplinesc o funcție publică, care sunt funcționari publici. Chiar dacă ar fi invocate dispozițiile art. 57 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 potrivit cărora concursul are la bază principiile competiției deschise, transparenței, meritelor profesionale și competenței, precum și cel al egalității accesului la funcțiile publice pentru fiecare cetățean care îndeplinește condițiile legale, din interpretarea acestora nu rezultă că la un concurs de recrutare ar putea participa și un funcționar public. PENTru ocuparea unei funcții publice de conducere funcționarul public va putea participa la un concurs de promovare, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 66 din Legea nr. 188/1999, republicată. În concluzie, recurentul apreciază că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, pentru că fiind un concurs de recrutare, adică pentru intrarea în corpul funcționarilor publici, a permis participarea la concurs a unui funcționar public definitiv.

Procedura de filtrare a recursului Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în cauză potrivit art. 493 alin. (2)-(3) C. proc. civ., a fost comunicat părților în baza încheierii din data de 15 martie 2016, în condițiile alin. (4) al aceluiași articol. Prin încheierea din data de 13 octombrie 2016, completul de filtru a constatat că recursul îndeplinește condițiile de regularitate și de admisibilitate prevăzute de art. 486 și 487 C. proc. civ. și l-a admis în principiu, fixând termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, potrivit art. 483 alin. (7) C. proc. civ.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Criticile formulate de recurent subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate, sentința pronunțată în litigiu fiind dată ca urmare a interpretării și aplicării corecte a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei. Acest motiv de recurs nu subzistă în cauză. Argumentele dezvoltate în cererea de recurs reiau, în esență, criticile de nelegalitate expuse de reclamantul-recurent în cererea de chemare în judecată, instanța de fond pronunțându-se în mod corect cu privire la toate aceste aspecte. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că reclamatul a participat la concursul organizat de către ANFP, în conformitate cu art. 22 alin. (1) lit. j1) coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, dar și cu prevederile H.G. nr. 611/2008, pentru ocuparea funcției publice de conducere de secretar al comunei Udești, din data de 23 octombrie 2013. În urma concursului, postul a fost ocupat de contracandidatul reclamantului. În ceea ce privește prima critică invocată de recurent, Înalta Curte constată în acord cu judecătorul fondului, că stabilirea relevanței actului normativ în cadrul bibliografiei pentru concurs se raportează, potrivit art. 21 alin. (2) lit. e) alin. (3) și (4) din H.G. nr. 611/2008, la atribuțiile funcției, stabilite prin fișa postului și că printre aceste atribuții se numără aceea de semnare a autorizațiilor de construire și a certificatelor de urbanism, pentru legalitate. Prin urmare, Legea nr. 50/1991 menționată de recurent a fost în mod legal inclus în bibliografie. Totodată, se reține că neincluderea altor acte normative, altele decât cele obligatorii potrivit art. 21 alin. (4) din H.G. nr. 611/2008, nu constituie un argument care să susțină nelegalitatea concursului organizat, revenind conducătorului instituției publice în al cărei stat de funcții publice se află funcția publică pentru care se organizează concursul, atribuția de a decide cu privire la relevanța actelor normative care vor face parte din bibliografie, conform art. 21 din H.G. nr. 611/2008. Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului conform cărora membrii comisiei de concurs ar trebui să facă parte din cadrul Primăriei comunei Udești, județul Suceava sau din instituția publică ierarhic superioară, constată că potrivit dispozițiilor art. 29 din H.G. nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare: "în situația în care în cadrul unei autorități sau instituții publice constituirea comisiei de concurs și a comisiei de soluționare a contestațiilor nu se poate realiza cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri din cauza numărului mic de funcționari publici, pot fi desemnați membrii din cadrul altor autorități sau instituții publice, la solicitarea autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul." Din analiza textului de lege rezultă tară echivoc că la solicitarea autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții se află funcția publică vacantă pentru care se organizează concursul, pot fi desemnați membri și din cadrul altor autorități sau instituții publice, fără ca legiuitorul să indice din cadrul căror autorități sau instituții publice ar trebui să fie desemnați membrii, alegerea revenind instituției organizatoare a concursului. De asemenea, Înalta Curte nu poate reține argumentele recurentului privind nerespectarea prevederilor legale cu privire la modalitatea de ocupare a funcției publice de conducere de secretar al comunei Udești, întrucât potrivit art. 56 din Legea nr. 188/1999, ocuparea funcțiilor publice se face prin promovare, transfer; redistribuire, recrutare și în alte modalități prevăzute expres de lege, iar conform art. 8 din H.G. nr. 611/2008, Funcțiile publice care se vacantează în cursul anului și nu au fost prevăzute în planul de ocupare a funcțiilor publice pot fi ocupate prin recrutare, promovare, transfer și redistribuire, în condițiile legii. În speță, concursul de recrutare a fost organizat pentru un post care s-a vacantat în cursul anului 2013 și care, din acest motiv, nu a fost inclus în planul anual de ocupare a funcțiilor publice la nivelul Primăriei Udești, pârâta alegând una dintre modalitățile de ocupare a funcției prevăzute de lege. Totodată, Înalta Curte observă că este corectă constatarea instanței de fond, în sensul că în cadrul concursului organizat în 2013 pentru ocuparea funcției de secretar al comunei, în modalitatea recrutare, nu era obligatorie îndeplinirea condiției prevăzute la art. 57 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora Pentru participarea la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere, candidații trebuie să fi absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice. În concluzie, se constată că toate criticile recurentului sunt nefondate, judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată, cu interpretarea corectă a probelor administrate, iar considerentele hotărârii reflectă aplicarea adecvată a cadrului normativ incident. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.