ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2017

HOTĂRÂRE
18.10.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1473/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 456 din 16 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 620 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a formulat cerere de revizuire, invocând drept temei de drept dispozițiile art. 509 pct. 11 din C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esență, următoarele:

Motivul de revizuire prevăzut la art. 509 pct. 11 din C. proc. civ. are în vedere remedierea situației în care instanța a pronunțat hotărârea în temeiul unui text legal în legătură cu care una dintre părți a invocat excepția de neconstituționalitate.

Pentru a reține existența acestui motiv, trebuie întrunite următoarele condiții: hotărârea supusă revizuirii să fie definitivă, una din părți să fi invocat în timpul judecății excepția de neconstituționalitate cu privire la o lege sau o ordonanță, prevederile a căror neconstituționalitate se invocă să aibă legătură cu judecata cauzei respective, Curtea Constituțională să fi declarat neconstituțională prevederea în legătură cu partea care formulează cerere de revizuire și care a invocat excepția de neconstituționalitate.

În ce privește condiția generală în materie de revizuire și anume ca aceasta să fie formulată împotriva unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, Curtea Constituțională a admis prin decizia nr. 866/2015 excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma legată de fondul cauzei, este neconstituțională.

Dat fiind acest aspect, atunci când se analizează admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, nu se mai impune ca aceasta să aibă ca obiect o hotărâre pronunțată asupra fondului sau care evocă fondul.

În ce privește celelalte condiții prezentate mai sus, acestea sunt îndeplinite, dat fiind faptul că:

- hotărârea 456/2017 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă;

- A. a invocat în timpul procesului excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013;

- prevederile menționate au legătură cu soluționarea litigiului, întrucât în baza acestora a fost invocată excepția inadmisibilității recursului formulat.

De altfel, instanța a menționat expres faptul că obiectul litigiului evaluat la suma de 674.221,65 RON este situat sub plafonul impus de dispozițiile criticate și anume 1.000.000 RON.

Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, motiv pentru care sunt întrunite condițiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru calea de atac a revizuirii.

Revizuenta a expus și argumente vizând recursul declarat în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata B. a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă. Raportat la prevederile art. 509 pct. 11 din C. proc. civ., nu este îndeplinită condiția potrivit căreia este necesar ca instanța constituțională să se fi pronunțat asupra excepției invocate în cauza în care se solicită revizuirea. A arătat că cererea este inadmisibilă și raportat la aplicabilitatea în timp a deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017. În speța dedusă judecății fiind în prezența unei hotărâri pronunțate de Înalta Curte la data de 16 martie 2017, acestei hotărâri nu îi este aplicabilă decizia Curții Constituționale, aceasta având putere numai pentru viitor.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare și nesuspensivă de executare, ea putându-se exercita în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 456 din 16 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă A. S.A. împotriva deciziei nr. 620 din 23 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a Civilă.

Conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., "În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."

Reiese așadar că împotriva deciziei atacate nu se poate exercita calea de atac a revizuirii.

Prin art. 129 din Constituția României, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procedurale în condițiile legii.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Înalta Curte, raportat la textele legale mai sus arătate, apreciază că nu se mai impune analizarea motivelor invocate de către instimată în susținerea excepției inadmisibilitaății cererii de revizuire.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă calea extraordinară de atac declarată împotriva deciziei instanței de recurs pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nesusceptibilă de exercițiul căilor de atac.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 456 din 16 martie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-11-07
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1602/2017
speță sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire raportat la motivul invocat întrucât Decizia Curții Constituționale din 30 mai 2017 a intervenit după ce hotărârea atacată a devenit definitivă, a fost declarată necon
ÎCCJ 2018-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1359/2018
Ședința publică din data de 25 aprilie 2018 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 325 din 23 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Just
ÎCCJ 2018-09-13
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 159/2019
unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o soluție inadm
ÎCCJ 2017-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 903/2017
expuse și a prevederilor art. 295, art. 296 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a respins ca nefondat apelul reclamantei și a admis în parte apelul pârâtului, conform dispozitivului prezentei decizii. Împotriva acestei decizii și a tuturor înch
ÎCCJ 2023-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 479/2023
tradus în limba română; 11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții. (2) Pentru motiv
Sursă