ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1445/2017

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 558 din 2 martie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis în parte acțiunea reclamantului A., a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de credit x/15.08.2007, în ceea ce privește calitatea reclamantului de codebitor și a obligațiilor asumate de acesta, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/15.08.2007 la BNP B., a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulității/anularea procurilor autentificate sub nr. x/28.06.2007 la BNP C. și nr. 548/25.06.2007 la BNP B., a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.5 din contractul de credit în ceea ce privește modalitatea în care variază dobânda și comisioanele, cu consecința lipsirii de efecte a acesteia și a respins celelalte capete de cerere, privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor 4.1, 4.8, 7.1, 5.3, 4.10, ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția netimbrării apelului formulat de pârâta D. împotriva sentinței civile nr. 588/02.03.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă și, în consecință, apelul a fost anulat ca netimbrat.

S-au respins ca nefondate excepția lipsei calității procesuale active a apelantei E. S.A. și excepția tardivității formulării apelului de către apelanta E. S.A..

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta E. S.A. împotriva sentinței civile nr. 588/02.03.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2014.

Reclamantul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 656 din 2 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., care a fost soluționat prin decizia nr. 307 din 22 februarie 2017 de către Înalta Curte de Casație Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii ca inadmisibil. Decizia a fost pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a reținut că valoarea totală a pretențiilor contestate în acel litigiu nu depășește pragul de 1.000.000 RON.

La data de 20 iunie 2017, A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., cerere de revizuire a deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație Justiție, secția a II-a civilă.

În motivarea acestei cereri, revizuentul A. a susținut că prin decizia atacată cu revizuire a fost respins ca inadmisibil recursul ce a format obiectul dosarului nr. x/2014

Revizuentul a mai precizat că între timp temeiul inadmisibilității a fost declarat neconstituțional prin decizia nr. 369 a Curții Constituționale, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

La data de 9 octombrie 2017, revizuentul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., solicitând în consecință sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

În cuprinsul cererii, revizuentul a precizat că modul limitativ de reglementare a căii de atac a revizuirii îi încalcă dreptul de acces la instanță, consacrat de prevederile art. 21 din Constituția României. În acest sens, a învederat că situația este similară celei de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, deja constatate ca atare.

În acest context, opinia revizuentului este în sensul că, în speță, se impune intervenția Curții Constituționale în ceea ce privește conținutul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., împrejurare care va avea efect direct asupra eventualei soluții nefavorabile ce urmează a se pronunța asupra prezentei revizuiri, fiind ea însăși revizuibilă.

În consecință, revizuentul a susținut că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Excepția de neconstituționalitate invocată vizează dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., urmărind reevaluarea efectelor unei decizii a Curții Constituționale în planul proceselor deja soluționate pe baza unor dispoziții legale declarate neconstituționale.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuentul A. constată că, analiza de conținut a dispozițiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cade în sarcina instanței de judecată în fața căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ la art. 29 alin. (1), (2) și 3 din lege și anume: dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Rezultă din textul de lege mai sus citat că pentru a putea fi admisă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: legea, ordonanța sau dispoziția legală cu privire la care se referă excepția de neconstituționalitate să fie în vigoare și aceasta să aibă legătură cu cauza.

Din această perspectivă, trebuie evaluat dacă dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. au legătură cu cauza, adică dacă instanța va ajunge, în procedura de judecată a revizuirii, la aplicarea acestor dispoziții.

În acest sens, Înalta Curte reține că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., dacă după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională prevederea care a făcut obiectul acelei excepții.

Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și a faptelor pe care se întemeiază.

Trebuie menționat ca aspect de admisibilitate că pe lângă motivele expres și limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă revizuirea este necesar să fie susceptibilă de exercițiul acestei căi de atac.

În speță, Înalta Curte constată că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A., din perspectiva criteriului valoric al litigiului, care se situa sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu poate forma obiectul revizuirii având în vedere următoarele:

Potrivit prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Astfel, se constată că hotărârea ce formează obiectul revizuirii pendinte a fost pronunțată în procedura de filtrare a recursurilor de competența Înaltei Curți, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul fiind respins ca inadmisibil.

În consecință, Înalta Curte reține că nu pot forma obiect al revizuirii acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins ca inadmisibil printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerințelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă niciunei căi de atac.

Altfel spus, în prezenta cauză, decizia atacată cu revizuire fiind pronunțată sub aspectul inadmisibilității recursului, care potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nu este supusă niciunei căi de atac, nu este susceptibilă de a fi retractată pe calea revizuirii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, iar din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă.

Mai mult, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta...", ceea ce înseamnă că orice cale de atac, inclusiv cea extraordinară a revizuirii, poate fi exercitată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

Raportat la argumentele care susțin inadmisibilitatea cererii de revizuire expuse anterior, Înalta Curte apreciază că nu poate fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții nu vor ajunge să fie aplicate în speță având în vedere că revizuirea formulată împotriva unei hotărâri care potrivit legii se dă fără nicio cale de atac nu este admisibilă.

În plus, problema neconstituționalității dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu prezintă relevanță în cauză, astfel încât este inutil să se dezlege această problemă de către Curtea Constituțională, cu atât mai mult cu cât prevederile invocate nu au legătură cu litigiul pendinte.

Având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunțată în cadrul unui recurs respins ca inadmisibil în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. respectiv, fără nicio cale de atac, Înalta Curte constată că această hotărâre nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., astfel încât, în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) același cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Ca o consecință a respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, motiv pentru care urmează să o respingă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2017.