ÎCCJ, Decizia nr. 1/2018

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Cadrul procesual

Prin Sentința civilă nr. 558 din 2 martie 2015, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului A., a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de credit din 15 august 2007, în ceea ce privește calitatea reclamantului de codebitor și a obligațiilor asumate de acesta, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea contractului de ipotecă autentificat în 15 august 2007 la BNP B., a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulității/anularea procurilor autentificate în 28 iunie 2007 la BNP C. și în 25 iunie 2007 la BNP B., a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.5 din contractul de credit, în ceea ce privește modalitatea în care variază dobânda și comisioanele, cu consecința lipsirii de efecte a acesteia și a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate.

Prin Decizia civilă nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția netimbrării apelului formulat de pârâta D. împotriva Sentinței civile nr. 588 din 2 martie 2015 pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă și, în consecință, apelul a fost anulat ca netimbrat.

S-au respins, ca nefondate, excepția lipsei calității procesuale active a apelantei E. S.A. și excepția tardivității formulării apelului de către apelanta E. S.A.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul A. și de pârâta E. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 588 din 2 martie 2015, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Reclamantul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului Deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia civilă nr. 656 din 2 decembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva Deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a formulat recurs, care a fost soluționat prin Decizia nr. 307 din 22 februarie 2017, de către Înalta Curte de Casație Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii, ca inadmisibil. Decizia a fost pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac.

1.2. Cererea de revizuire

La data de 20 iunie 2017, A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., cerere de revizuire a Deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație Justiție, secția a II-a civilă.

În cursul judecării cererii de revizuire, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., solicitând sesizarea Curții Constituționale cu această excepție.

În motivarea cererii, revizuentul a susținut că modul limitativ de reglementare a căii de atac a revizuirii îi încalcă dreptul de acces la instanță, consacrat de prevederile art. 21 din Constituția României. În acest sens, a învederat că situația este similară celei de neconstituționalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, deja constatate ca atare.

În opinia revizuentului, intervenția Curții Constituționale în ceea ce privește conținutul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. se impune pentru că ar avea efect direct asupra eventualei soluții nefavorabile ce urmează a se pronunța asupra revizuirii.

I.3. Hotărârea atacată

Prin Decizia nr. 1445 din 17 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul x/2017, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. și s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Referitor la cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional, Înalta Curte a reținut, în esență, că nu poate fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., întrucât aceste dispoziții nu vor ajunge să fie aplicate în speță, având în vedere că revizuirea formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, se dă fără nicio cale de atac nu este admisibilă.

II. Cererea de recurs

Împotriva soluției date, prin decizia menționată, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, a declarat recurs petentul A., invocând dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a reiterat criticile formulate pe fondul excepției de neconstituționalitate și a susținut, din perspectiva cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în esență, că soluția atacată este pronunțată atât cu încălcarea, cât și cu aplicarea greșită a normelor de drept material în materia excepțiilor de neconstituționalitate (respectiv, a prevederilor art. 29 din Legea 47/1992), câtă vreme condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. erau punctual îndeplinite.

Consideră recurentul că inclusiv cerința privind legătura cu cauza este îndeplinită, deoarece obiectul dedus judecății în cadrul dosarului x/2017 de pe rolul secției a II-a civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție îl constituie o revizuire întemeiată tocmai pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate și admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în cele ce succedă.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

Fiind învestită de către revizuent cu solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra conformității cu legea fundamentală a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a da curs unui asemenea demers.

În mod just, instanța de revizuire a reținut că, raportat la particularitățile speței, nu este îndeplinită cerința existenței unei veritabile legături între soluționarea excepției de neconstituționalitate și judecarea căii de atac deduse judecății.

Într-adevăr, prefigurarea unei soluții vizând neconstituționalitatea textului procedural criticat nu creează premisele aplicării directe a acestei norme de către secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție la speța dedusă judecății, dat fiind faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, iar, potrivit prevederilor art. 248 alin. (1) din același cod, aspectele de admisibilitate se soluționează cu prioritate.

Ceea ce avea de rezolvat prioritar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca instanță de revizuire, viza admisibilitatea căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri pronunțate în procedura de filtrare a unui recurs, prin raportare exclusiv la dispozițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., conform cărora hotărârea atacată nu este supusă niciunei căi de atac.

Or, asupra acestei chestiuni, norma legală criticată nu are aplicabilitate directă, întrucât nu influențează soluționarea cererii de revizuire.

Cu alte cuvinte, și în ipoteza în care s-ar constata neconstituționalitatea dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ., această împrejurare nu ar putea atrage admisibilitatea cererii de revizuire formulate împotriva unei hotărâri care, potrivit unui alt text procedural, nu este supusă niciunei căi de atac.

În acest context și în temeiul acestor considerente, secția a II-a civilă, a concluzionat în sensul lipsei legăturii dintre norma contestată și soluționarea cauzei.

Or, criticând această soluție, autorul recursului nu demonstrează de ce este nelegal raționamentul instanței.

Argumentul pentru care recurentul susține că instanța a greșit atunci când a apreciat asupra relevanței excepției de neconstituționalitate, care impunea ca norma criticată să aibă incidență în soluționarea pricinii, nu are relevanța atribuită, având în vedere că aspectele vizând pretinsa similitudine cu constatarea neconstituționalității prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ce interesau un stadiu procesual anterior (recursul), iar nu cererea de revizuire, nu justifică interesul procesual invocat.

Această aserțiune a recurentului, prin care nu sunt combătute efectiv statuările instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, nu poate fi reținută, având în vedere justețea argumentului care a constituit fundamentul soluției de nesesizare a Curții Constituționale.

Față de cele ce preced, instanța de revizuire a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, atunci când a stabilit că nu poate fi primită cererea de sesizare a Curții Constituționale formulate de revizuentul-petent, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de reglementate de lege.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 1445 din 17 octombrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul x/2017 (în ceea ce privește respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - CL