ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1304/A din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B.:

Prin Sentința penală nr. 410 din 25 aprilie 2019, pronunțată în Dosar nr. x/2018, Judecătoria Gherla a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acțiuni componente) și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 lit. c) din C. pen., a contopit pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare stabilite prin prezenta, în final aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare, în final rezultând pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

A dispus condamnarea inculpatului B. la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 din C. pen. și la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 38 alin. (2) și art. 39 lit. c) din C. pen., a contopit pedepsele de 1 an închisoare și 6 luni închisoare stabilite prin sentința mai sus menționată, în final aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare, la care s-a adăugat sporul de 2 luni închisoare, în final, rezultând pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare.

S-a respins excepția inadmisibilității acțiunii civile. S-a respins excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală.

În temeiul articolelor 14 și 346 din C. proc. pen., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată C. și, în consecință, a obligat pe inculpați, în solidar, să plătească în favoarea acesteia suma de 5.000 RON, cu titlul de daune morale.

În temeiul articolelor 14 și 346 din C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată în cadrul procesului penal de către partea vătămată D. și, în consecință, a obligat pe inculpați, în solidar, să plătească în favoarea acesteia suma de 5.000 RON cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., a dispus desființarea parțială a înscrisului falsificat ca urmare a conduitei inculpaților (certificatul de moștenitor nr. x din 16 august 2012), precum și a încheierii notariale din data de 16 august 2012, Dosar succesoral x/2012 al BNP E..

S-a reținut că, în drept, faptele inculpatei A. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în data de 16 iulie 2012 a declarat, în mod necorespunzător adevărului, în fața notarului public F., în cuprinsul cererii de deschidere a procedurii succesorale după defunctul G., că ea însăși și inculpatul B. sunt singurii succesibili ai defunctului, omițând în mod deliberat să le indice pe numitele C. și D. ca moștenitoare prezumtive, în scopul de a produce consecințe juridice, respectiv de a determina înlăturarea acestora din urmă de la moștenire, cu consecința creșterii cotei proprii de moștenire, după care, în data de 16 august 2012, cu ocazia întocmirii încheierii finale în Dosarul succesoral nr. x/2012, a dat, cu același scop, o declarație similară în fața notarului public, consemnată în cuprinsul încheierii, ambele declarații servind la producerea consecinței juridice urmărite (prin restrângerea cadrului succesoral), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată, prev. de art. 326 din C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. (două acțiuni componente).

Faptele aceleiași inculpate care, la datele și în contextul descris anterior, a determinat notarul public F. ca, fără vinovăție, să întocmească, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un înscris oficial (Certificatul de moștenitor nr. x din 16 august 2012) ce conține date necorespunzătoare adevărului, în sensul că moștenitorii defunctului G. ar fi A. și B., fără să existe renunțători sau moștenitori străini prin neacceptare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării, prev. de . art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen.

În drept, fapta inculpatului B. care, în data de 16 august 2012, cu ocazia întocmirii încheierii finale în Dosarul succesoral nr. x/2012, a declarat, în mod necorespunzător adevărului, în fața notarului public F., că el însuși și inculpata A. sunt singurii succesibili ai defunctului G. - declarație consemnată în cuprinsul încheierii, omițând în mod deliberat să le indice pe numitele C. și D. ca moștenitoare prezumtive, în scopul de a produce consecințe juridice, respectiv de a determina înlăturarea acestora din urmă de la moștenire, cu consecința creșterii cotei proprii de moștenire, declarația dată servind la producerea consecinței juridice urmărite (prin restrângerea cadrului succesoral), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prev. de art. 326 din C. pen. Fapta aceluiași inculpat care, la data și în contextul descris anterior, a determinat notarul public F. ca, fără vinovăție, să întocmească, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, un înscris oficial (Certificatul de moștenitor nr. x din 16 august 2012) ce conține date necorespunzătoare adevărului, în sensul că moștenitorii defunctului G. ar fi A. și B., fără să existe renunțători sau moștenitori străini prin neacceptare, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării, prev. de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) din C. pen.

Împotriva sentinței penale anterior menționate, au declarat apel inculpații A. și B..

Prin Decizia penală nr. 1304/A din 14 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpații A. și B. împotriva Sentinței penale nr. 410 din 25 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Gherla, pe care a desființat-o cu privire la soluționarea laturii penale și a laturii civile, și rejudecând în aceste limite.

În baza art. 292 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 art. 63 alin. (3) din C. pen. din 1969 și art. 5 din din C. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2.000 de RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. În baza art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 292 din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata A. la pedeapsa de 2.000 de RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni. În baza art. 34 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969, a contopit cele două pedepse de 2.000 de RON amendă penală și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2.000 de RON amendă penală.

În baza art. 81 și 82 din C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii penale de 2.000 de RON, aplicate inculpatei A. și a stabilit termenul de încercare de 1 an.

A atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 din C. pen. din 1969.

În baza art. 292 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 63 alin. (3) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2.000 de RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

În baza art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 292 din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. a condamnat pe inculpatul B. la pedeapsa de 2.000 de RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării.

În baza art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969, a constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni. În baza art. 34 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969, a contopit cele două pedepse de 2.000 de RON amendă penală și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2.000 de RON amendă penală.

În baza art. 81 și 82 din C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii penale de 2.000 de RON aplicate inculpatului B. și a stabilit termenul de încercare de 1 an.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 din C. pen. din 1969.

A constatat că părțile civile C. și D. au renunțat la pretențiile civile și la cheltuielile de judecată. A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

S-a reținut că starea de fapt reținută de instanța de fond corespunde realității și probelor administrate. Cei doi inculpați s-au prezentat în fața instanței de control judiciar și au dat declarații prin care recunosc starea de fapt, precum și împrejurarea că declarațiile date în fața notarului au avut ca scop înlăturarea de la succsesiune pe C. și D. care, în opinia lor, nu au avut legături familiale apropiate cu persoana decedată. Raportat la starea de fapt care rezultă din probele administrate, precum și declarațiile inculpaților, Curtea a reținut, alături de instanța de fond, că inculpații au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată.

Cu privire la individualizarea pedepselor și legea penală mai favorabilă, s-a reținut că argumentele instanței de fond cu privire la gravitatea faptei raportat la modalitatea de săvârșire a faptei și la consecințele rezultate, dar și revirimentul procesual din cursul apelului, când inculpații au recunoscut și și-au asumat săvârșirea faptelor și au făcut demersuri pentru înlăturarea consecințelor de natură civilă, iar urmare a acestor demersuri părțile civile au declarat că nu mai au niciun fel de pretenții de la inculpați. S-a apreciat că aceste împrejurări diminuează semnificativ gravitatea faptei, relevând eforturile inculpaților de a înlătura consecințele infracțiunilor; pe de altă parte, timpul scurs de la data săvârșirii faptelor, adică mai bine de șapte ani, în contextul în care cauza cunoaște o complexitate redusă, reclamă o compensație echitabilă de natură procesuală pentru cei doi inculpați.

Așadar, având în vedere că legea penală în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor, respectiv din C. pen. din 1969, cunoaște instituția suspendării condiționate a executării pedepsei, precum și pedepse alternative în cazul infracțiunii care face obiectul prezentei cauze, Curtea a considerat că aceasta este legea penală mai favorabilă celor doi inculpați, iar la individualizarea pedepselor, a avut în vedere argumentele privind gravitatea faptei și împrejurările ulterioare care diminuează răspunderea penală a celor doi inculpați și va alege ca pedeapsă principală pentru fiecare infracțiune amenda penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 1304/A din 14 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Cluj, a formulat cerere de recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 6 ianuarie 2020.

Prin cererea de recurs în casație formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a apreciat hotărârea instanței de apel ca fiind nelegală, în speță fiind incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) lit. 12 din C. proc. pen., în ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969, precum și în ceea ce privește termenul de încercare prevăzut de art. 82 din C. pen. din 1969.

S-a susținut că, în conformitate cu prevederile art. 289 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969, determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite aceea faptă fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune.

S-a susținut că, în speță, în condițiile în care instanța de apel nu a reținut circumstanțe atenuante, nu putea aplica inculpaților pedeapsa amenzii pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969.

În această situație, întrucât una din pedepsele aplicate inculpaților este închisoarea, chiar orientată spre minimul prevăzut de lege, s-a arătat că termenul de încercare, stabilit potrivit art. 82 alin. (1) din C. pen. din 1969, este de 2 ani.

Prin încheierea din 25 februarie 2020 s-a admis în principiu recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1304/A din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de Minori, în Dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B. și s-a stabilit termen de judecată la data de 24 martie 2020.

S-a reținut că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului care a formulat cererea, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Prin Rezoluția din 19 martie 2020 s-a suspendat de drept judecata pe durata stării de urgență conform art. 43 alin. (2) din Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 al Președintelui României, iar ulterior, prin rezoluția din 18 mai 2020, conform art. 43 alin. (3) din Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 212 din 16 martie 2020 al Președintelui României, în termen de 10 zile de la încetarea stării de stării de urgență, s-au luat măsuri și s-a stabilit termen de judecată la data de 16 iunie 2020.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1304/A din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de Minori, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Definind scopul recursului în casație, art. 433 din C. proc. pen. abilitează instanța competentă - Înalta Curte de Casație și Justiție - să examineze deciziile atacate sub toate aspectele de legalitate și să sancționeze, prin casare, orice nelegalitate a acestora, desigur cu observarea cazurilor de casare strict și limitativ enumerate la art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat recurs în casație, invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv că "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", referitor la pedeapsa aplicată inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969, precum și în ceea ce privește termenul de încercare prevăzut de art. 82 din C. pen. din 1969.

În susținerea cererii, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 289 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Totodată, s-a precizat că în condițiile în care instanța de apel nu a reținut circumstanțe atenuante, nu putea aplica inculpaților pedeapsa amenzii pentru infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 289 din C. pen. din 1969.

Înalta Curte reamintește că este motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, aplicarea unei pedepse principale care se încadrează în alte limite decât cele prevăzute de lege. De asemenea, constituie motiv de casare stabilirea pedepsei sub sau peste limitele prevăzute de lege în cazul reținerii circumstanțelor atenuante și, respectiv a circumstanțelor agravante sau nerespectarea dispozițiilor prevăzute de lege pentru stabilirea pedepsei în caz de pluralitate de infracțiuni ori infracțiune continuată.

Cazul de casare analizat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

După cum s-a observat, inculpații A. și B. au fost trimiși în judecată și condamnați în primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în formă continuată prev de art. 326 din C. pen. cu aplicarea art. 35 din C. pen. și participație improprie la fals intelectual prev de art. 52 alin. (3) din C. pen. raportat la art. 321 din C. pen.

Instanța de apel a admis apelurile declarate de către inculpații A. și B. și a dispus condamnarea inculpaților A. și B. în baza art. 292 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969, art. 63 alin. (3) din C. pen. 1969 și art. 5 din C. pen. la pedeapsa de câte 2.000 de RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații. În baza art. 31 alin. (2) din C. pen. din 1969 raportat la art. 292 din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen. a dispus condamnarea inculpaților A. și B. la pedeapsa de câte 2.000 de RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la fals intelectual, în forma instigării. A constatat că cele două infracțiuni au fost săvârșite în condițiile concursului real de infracțiuni și în baza art. 34 alin. (1) lit. c) din C. pen. din 1969 s-a dispus contopirea cele două pedepse de câte 2.000 de RON amendă penală și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2.000 de RON amendă penală, iar în baza art. 81 și 82 din C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei amenzii penale de 2.000 de RON aplicate inculpaților, stabilind termenul de încercare de 1 an.

Potrivit art. 289 din C. pen. din 1969, falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu știință de a insera unele date sau împrejurări, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Prin urmare, Înalta Curte constată că pedeapsa principală de 2000 RON amendă penală aplicată celor doi inculpați de către instanța de apel este o pedeapsă nelegală, fiind aplicată pedeapsa amenzii,în condițiile în care limitele prevăzute de lege sunt pedeapsa de la 6 luni la 5 ani închisoare, astfel, pedeapsa aplicată este în alte limite decât cele prevăzute de lege, motiv pentru care instanța de recurs constată incidența cazului de casare invocat, reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cu consecința admiterii recursului în casație promovat și casării deciziei pronunțate.

Instanța de apel nu putea să stabilească pedeapsa principală amendă penală de 2.000 RON pentru infracțiunea prev de art. 289 din C. pen. din 1969, având în vedere că limitele speciale ale pedepsei prevăd pedeapsa de la 6 luni la 5 ani, fără a fi prevăzută pedeapsa amenzii.

În raport de cele anterior menționate cu privire la pedeapsa de 2.000 RON aplicată inculpaților, întrucât una din pedepse este închisoarea termenul de încercare stabilit de instanța de apel de 1 an este, de asemenea, greșit, potrivit dispozițiilor art. 82 alin. (1) din C. pen. din 1969 acesta fiind de 2 ani. Așadar, având în vedere aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, Înalta Curte constată că și stabilirea termenului de supraveghere este mai mic, ceea ce constituie o nelegalitate a hotărârii care se circumscrie cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

În jurisprudența instanței supreme s-a statuat că problematica legalității unei pedepse nu poate fi analizată doar sub aspectul particular al felului ori limitelor speciale ale pedepsei principale, deoarece, în procesul penal, sancțiunea nu poate fi aplicată în afara unui regim expres prevăzut de lege ori cu depășirea exigențelor normative ale unui anumit mod de executare. Încălcarea dispozițiilor legale relative la aceste din urmă elemente ale regimului sancționator plasează acest regim și, implicit, pedeapsa aplicată, în afara limitelor determinate de legiuitor și justifică intervenția instanței în calea extraordinară de atac (Decizia nr. 143/RC din data de 23 aprilie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 522/RC din data de 25 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

Înalta Curte apreciază că această nelegalitate nu poate fi suplinită sub nicio formă în calea extraordinară a recursului în casație.

A admite ipoteza contrară ar echivala cu privarea părților la accesul efectiv la o cale de atac, contrar exigențelor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În considerarea acestor exigențe, unicul remediu pentru a asigura o judecată efectivă este trimiterea cauzei spre rejudecare. Înalta Curte consideră că o analiză concretă, bazată pe întreg sistemul de individualizare judiciară a unei sancțiuni, se impune a fi efectuată de o instanță ce se găsește într-o cale ordinară de atac, sens în care în funcție și de jurisprudența constantă a instanței supreme care, atunci când constată necesitatea de apelare la astfel de operațiuni ce reclamă aprecieri din partea judecătorului, recurge la formula dispunerii rejudecării laturii penale a cauzei de către o astfel de instanță, va proceda în consecință și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Curtea constată că soluția se impune relativ la cele ce preced, la care se adaugă garantarea respectării dreptului la două grade de jurisdicție în materie penală consacrat de art. 2, Protocol 7 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în caz contrar, Înalta Curte consideră că, în speță, privarea de un al doilea grad de jurisdicție ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dreptul la un proces echitabil fiind în strânsă legătură cu dreptul la dublul grad de jurisdicție în materie penală. În același sens este și jurisprudența CEDO, cauza Grecu contra România din 30 noiembrie 2006, în care Curtea Europeană a constatat că recurentul a fost lipsit de dreptul de a i se examina cauza penală în două grade de jurisdicție, ceea ce a atras încălcarea art. 2 al Protocolului nr. 7 la Convenție.

Raportat la toate considerentele anterior expuse, la cazul de casare incident și la dispozițiile art. 449 alin. (4) din C. proc. pen., această etapă va fi limitată la motivele pentru care s-a dispus casarea și rejudecarea cauzei, respectiv tratarea tuturor elementelor ce vizează regimul sancționator incident pentru inculpații A. și B..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1304/A din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de Minori, în Dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B.

Va casa decizia penală recurată și se va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel Cluj.

Potrivit art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 1304/A din data de 14 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B..

Casează decizia atacată și dispune rejudecarea cauzei de Curtea de Apel Cluj.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.

GGC - LM