ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3410/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POS MEDIU - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Ministerul Apelor și Pădurilor, anularea

Notei nr. x/11 decembrie 2015 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 15/2013 și obligarea acestora la aprobarea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare astfel cum au fost solicitate prin adresa nr. x/25 septembrie 2014.

Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 31 din 30 ianuarie 2017, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și acțiunea formulată de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenta a reluat situația de fapt și a susținut, în esență, că în mod greșit prima instanță a apreciat că actul administrativ contestat este motivat, deși aceasta recunoaște implicit că motivarea este lacunară prin reținerea în sensul că motivarea actului poate fi făcută și ulterior.

Or, trecând peste faptul că argumentația refuzului este identică pentru cinci din cele cele șase contracte de achiziție publică pentru care s-au aplicat corecțiile financiare solicitate a fi suportate de la bugetul de stat, în privința contractului nr. x/18 martie 2011 nu există niciun motiv pentru care s-a refuzat suportarea corecției de la bugetul de stat (corecția fiind aplicată prin notă de constatare), aceasta rezultând din nota de neîncadrare unde rubrica destinată prezentării argumentelor privind refuzul a rămas necompletată.

Recurenta a susținut că motivarea primei instanțe încalcă prevederile art. 425 din C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o nemotivare, din moment ce nu a analizat punctual toate apărările formulate, invocând și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe fond, recurenta a arătat că în mod greșit prima instanță a apreciat că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013, însușindu-și punctul de vedere al autorității de management, or, contrar celor reținute, în cauză sunt aplicabile aceste prevederi indiferent că sunt în discuție corecții constatate prin note de constatare sau corecții constatate prin procese-verbale și note de audit, textul de lege nefăcând distincție în privința actului prin care acestea au fost aplicate.

Totodată, a susținut că a atras atenția primei instanțe că dacă se admite raționamentul autorității de control că doar sumele constatate prin note ar putea forma obiectul suportării de la bugetul de stat, atunci refuzul sumei constatate prin note de constatare este nelegal, cu toate acestea nu se regăsește vreo trimitere la respectiva apărare.

Or, în condițiile în care soluția instanței a fost una de respingere a acțiunii în totalitate chiar și atunci când corecțiile sunt cuprinse în note de constatare se observă că motivele care au stat la baza acestei soluții sunt contradictorii.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu anularea Notei nr. x/11 decembrie 2015 privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 15/2013, prin care a fost refuzată suportarea din bugetul de stat a unor sume solicitate de reclamantă prin adresa nr. x/25 septembrie 2014, prin care cerea suportarea din bugetul de stat a contravalorii unor corecții financiare aplicate în sarcina acestea prin: procesul-verbal de constatare nr. x/7 octombrie 2013; procesul-verbal de constatare nr. x/7 octombrie 2013; nota de constatare nr. x/3 iunie 2013; procesul-verbal de constatare nr. x/27 ianuarie 2012; raportul de audit nr. 51299/23 august 2013.

Criticile recurentei urmează să fie analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;".

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, Hotărârea din 28 aprilie 2005, §30).

Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (Hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

În cauză, se constată că hotărârea recurată nu respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept pe care se fundamentează soluția pronunțată sunt insuficient argumentate, respectiv prima instanță nu a analizat dacă situația juridică a reclamantei se încadrează efectiv în dispozițiile normei prevăzute de O.G. nr. 15/2013 (art. 2 alin. (1)).

Considerentele sentinței atacate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanța a ajuns la această soluție și nu dovedesc că judecătorul fondului a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamant, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Înalta Curte constată astfel că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, prima instanță va proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, urmând să analizeze dacă situația juridică a reclamantei se încadrează efectiv în dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013.

În raport cu soluția preconizată, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și și art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SA împotriva Sentinței nr. 31 din 30 ianuarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - CL