ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2082/2021

Ședința publică din data de 31 martie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POS Mediu - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în temeiul art. 8 alin. (1); art. 10 alin. (1) și alin. (1)

1

; art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 formulând acțiunea în contencios administrativ împotriva Notei privind neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă de pârâtă de rând 2 sub nr. x/11.12.2015, solicitând instanței: anularea Notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă sub nr. x/11.12.2015; obligarea pârâților la aprobarea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare astfel cum au fost acestea solicitate prin adresa reclamantei cu nr. x/25.09.2014; obligarea pârâților la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 31 din 30.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, s-a respins respins acțiunea formulată de către reclamanta A. împotriva notei nr. x/11.12.2015 de neîncadrare în prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2003 emisă de Autoritatea de Management POS Mediu.

Prin Decizia nr. 3410 din 20 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2016, s-a admis recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței nr. 31 din 30 ianuarie 2017 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, hotărârea atacată fiind casată în întregime, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea deciziei de casare s-a reținut, în esență, că judecătorul fondului nu a analizat, în mod efectiv, argumentele expuse de reclamantă, ceea ce conduce la concluzia că susținerile și mijloacele de apărare invocate nu au fost serios examinate, împrejurare care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

În urma casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III - a contencios administrativ și fiscal sub numărul x/2016*.

La termenul de judecată de la data de 4.11.2019, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Mediului, pentru motivele indicate în cuprinsul încheierii de ședință de la acea dată. Drept consecință, acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât se va respinge ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă.

Prin sentința civilă nr. 264 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2016, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitatea procesuală pasivă.

Totodată, s-a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de ordonator principal de credite cu rol de autoritate de management pentru Programul operațional sectorial Mediu și de autoritate de management pentru Programul operațional Infrastructură mare și pe cale de consecință: a fost anulată în parte Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă de Autoritatea de Management POS Mediu - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene sub nr. x/11.12.2015 cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziție nr. x/18.03.2011; a fost obligat pârâtul, în calitatea de autoritate de management pentru Programul operațional sectorial Mediu și de autoritate de management pentru Programul operațional Infrastructură mare să certifice solicitarea formulată de reclamantă de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziție nr. x/18.03.2011 ca încadrându-se în situațiile prevăzute la art. 2 din O.G. nr. 15/2013 și să o supună aprobării conducerii autorității de management; s-au respins restul pretențiilor formulate de reclamantă; în baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a fost obligat pârâtul la plata în favoarea reclamantei a sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată parțiale aferente celor două cicluri procesuale.

Împotriva sentinței civile nr. 264 din 20 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, atât reclamanta A. S.A., cât și Ministerul Fondurilor Europene au formulat cereri de recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1 Recurenta-reclamantă a solicitat casarea în parte a sentinței recurate cu privire la soluția de respingere a acțiunii în partea referitoare la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x și y din 07.10.2013, rejudecarea în fond a litigiului și pronunțarea unei hotărâri de admitere în parte a acțiunii cu privire la anularea Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 și cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x și y din 07.10.2013, suportarea de la bugetul de stat și a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x și y din 07.10.2013.

A arătat că art. 3 alin. (6) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2112/2013 nu instituie reguli speciale privitoare la motivarea notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013, devenind incidente regulile generale privitoare la motivarea actului administrativ. Or, din cuprinsul actului administrativ, prin raportare la dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013 și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, din coroborarea celor două texte legale, ar rezulta că fac obiectul suportării de la bugetul de stat doar corecțiile financiare rezultate din constatarea unor nereguli ce rezultă din nerespectarea legislației în domeniul achizițiilor publice, aplicate prin note de constatare.

Prin urmare, în opinia recurentei, din cuprinsul actului administrativ se înțelege că soluția de respingere a cererii formulată de reclamantă este motivată de faptul că sumele reprezentând corecții au fost stabilite prin procese-verbal, nu prin note de constatare.

În aceste condiții a susținut recurenta că sentința este nelegală sub două aspecte:

- contrar celor reținute de prima instanță, motivarea actului administrativ nu este corespunzătoare. Distincția operată de autoritatea emitentă între corecții stabilite prin procese-verbale și corecții stabilite prin note de constatare, prin raportare la dispozițiile legale antereferite nu este de natură a justifica în mod clar și neechivoc de ce reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013 (astfel cum impun dispozițiile art. 3 alin. (6) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2112/2013).

- criticile reclamantei privitoare la fondul acțiunii în contencios administrativ au fost respinse în considerarea unui motiv care nu a fost invocat de părți, respectiv neîncadrarea în dispozițiile art. O.G. nr. 15/2013 prin raportare la art. 2 alin. (4) lit. d) din actul normativ menționat.

În concluzie, hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor privind dreptul de dispoziție al părților (art. 9 C. proc. civ.) și la motivarea hotărârii prin raportare la cererile și apărările părților (art. 425 C. proc. civ.).

3.2 Recurentul-pârât, prin cererea întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 09.12.2019 și a sentinței civile nr. 264 din 20.12.2019, și trimiterea cauzei spre rejudecare (în cazul constatării incidenței pct. 6), respectiv reținerea cauzei și, în rejudecare, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

A susținut că încheierea de ședință din data de 09.12.2019 și sentința civilă nr. 264/20.12.2019 au fost pronunțate de Curtea de Apel Cluj cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material sub aspectul respingerii excepției inadmisibilitații și admiterii în parte a acțiunii, respectiv fără să fie riguros motivate în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilitații, calificând hotărârea judecătorească sub imperiul motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Astfel, în opinia sa, soluția de respingere a excepției inadmisibilității invocate de instituția pârâtă, reținute prin încheierea de ședință pronunțată în data de 09.12.2019 și prin sentința civilă nr. 264/20.12.2019 este circumstanțiată unor motive contradictorii și deficitară totodată pentru complinirea unui act de judecată riguros, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de obiectul cauzei și de dispozițiile art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, în opinia recurentului, intimata-reclamantă neavând la îndemână posibilitatea învestirii directe a instanței pentru valorificarea unor drepturi a căror fundamentare și temeinicie comportă un regim de analiză exclusiv administrativă conform prevederilor O.G. nr. 15/2013, ci demersul prevăzut de art. 8 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, de obligare pe cale judecătorească a organului emitent la soluționarea contestației formulate pe cale administrativă, în ipoteza analizată instanța neavând competență decât a obliga instituția, învestită cu rezolvarea cererii, să o soluționeze, astfel cum prevede art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Drept urmare, în speță, singurul demers posibil era acela de a solicita instanței obligarea MFE la soluționarea contestației împotriva respectivei Notei de neîncadrare, iar nu de a o învesti direct cu analizarea legalității și temeiniciei pretențiilor pecuniare a căror pertinență rămâne tributară unor rigori procedurale și administrative, făcând trimitere la dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare (art. 46 și 47 și 51 alin. (2), act normativ ce a constituit împreună cu O.G. nr. 15/2013 temeiul legal al emiterii Notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 nr. 19399/11.12.2015.

Din considerentele încheierii de ședință pronunțată în data de 09.12.2019, reținute și în sentința civilă nr. 264/20.12.2019, rezultă faptul că aspectele avute în vedere de către prima instanță, pentru care a înlăturat excepția invocată de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Notele scrise sunt atât de succinte, încât dobândesc caracter contradictoriu cu considerentele dezvoltate prin sentință în dezlegarea pe fond a pricinii, invocând și aspecte privind nemotivarea sentinței cu trimitere la dispozițiile art. 425 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 09.12.2019, instanța de fond a reținut următoarele: "în actualul ciclu procesual, excepția a fost invocată de Ministerul Fondurilor Europene în calitate de pârât, urmând a fi analizată de instanță ca excepție de ordine publică".

Așadar, dând eficiență prevederilor imperative ale art. 247 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora excepțiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanță în orice stare a procesului, instanța a apreciat în mod legal că sunt îndeplinite condițiile legale de investire a instanței cu judecarea respectivei excepții.

Cu aplicarea greșită a legii însă instanța de fond, deliberând, a respins excepția inadmisibilității "având în vedere prevederile art. 502 C. proc. civ. care instituie motivul neagravării situației în propria cate de atac aplicabil și în rejudecare după casare, precum și împrejurarea că în primul ciclu procesual litigiul a fost soluționat pe fond".

Îmbrățișând o astfel de interpretare, practic, excepțiile de ordine publică nu ar mai putea fi invocate niciodată câtă vreme prin acestea s-ar tinde la agravarea situației părții căreia i se opun astfel de excepții, interpretare care nu poate fi reținută câtă vreme principiul invocării excepțiilor absolute ca remediu procesual de apărare trebuie interpretat în sensul în care își produce efecte nu în cel în care nu ar putea să producă nici un efect, pentru că nu ar servi intereselor reclamantului.

A mai susținut recurentul-pârât că sentința civilă nr. 264/20.12.2019 este pronunțată cu aplicarea greșită a legii în ceea ce privește reținerea ca nemotivată și neîntemeiată a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 prin raportare la contractul de achiziție nr. x/18.03.2011 pentru care s-a încheiat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, referitor la contractul de achiziție nr. x/18.03.2011 pentru care s-a încheiat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013, instanța de fond a apreciat totala nemotivare a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 și pe cale de consecință nelegalitatea acesteia, cu consecința anulării în parte a actului administrativ, respectiv cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin Nota de constatare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziție nr. x/18.03.2011.

Or, în virtutea principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, precum și a faptului că motivarea nu este o problemă de volum, ci de esență, de conținut, a apreciat recurentul că Nota de neîncadrare nr. x/11.12.2015 anulată în parte prezintă o minimă motivare în ceea ce privește contractul de achiziție nr. x/18.03.2011, ceea ce conferă caracter neîntemeiat susținerilor din sentință privitoare la completa nemotivare a actului.

În contextul în care intimata-reclamantă a avut posibilitatea de a supune analizei instanței pretinsele apecte nemulțumitoare, cale pe care a și urmat-o, făcând obiectul prezentei cauze, nu se poate susține că s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea, fie și în parte, a actului administrativ.

Astfel, în condițiile în care intimata-reclamantă nu a dovedit și probat un eventual prejudiciu concret prin pretinsa nemotivare invocată, și mai mult, aceasta a fost în măsură să critice actul administrativ chiar prin acțiunea care face obiectul prezentei cauze, susținerile din sentință privitoare la completa nemotivare a actului justifică solicitarea noastră de admitere a recursului formulat.

În fine, a criticat recurentul-pârât și obligarea sa la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat, susținând că aceasta nu se face în temeiul contractului de asistență juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), astfel că acest contract nu produce efecte juridice directe pentru un terț, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativității efectelor juridice ale actului juridic civil.

Așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență, se poate afirma că și în dreptul intern partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Or, în speță, instanța a înțeles să acorde suma cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse proporțional, arătând faptul că aceastea "au fost dovedite", fără să arate în concret modalitatea și înscrisurile prin care acestea ar fi fost dovedite, fără să se facă trimitere la vreo Fisă de timp, Raport de activitate sau vreun extras din serviciile avocațiale care să detalieze activitățile efectiv prestate de avocat.

Intimata-reclamantă nu a arătat cheltuieli necesare și reale, facturate în baza contractului de asistență juridică, nu a demonstrat în mod concret în ce constau acestea și în ce rezidă necesitatea efectuării lor.

În concluzie, în opinia sa, din aspectele expuse rezultă că intimata-reclamantă nu a făcut dovada realității sumelor pretinse cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu de avocat), deci nu s-a justificat îndeplinirea uneia dintre condițiile cumulative care ar fi putut conferi caracter întemeiat solicitării sale.

Totodată, a apreciat că raționamentul instanței de fond de reducere a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată prin raportare la faptul că au fost invocate vicii de formă și fond validate doar în privința unuia dintre cele 6 contracte de achiziții publice nu este corect, câtă vreme prin însăși sentința atacată se arată că viciile de formă au fost validate doar în privința unuia dintre cele 6 contracte însă viciile de fond au fost invalidate în totalitate.

În acest sens a solicitat instanței de recurs să constate faptul că, respectivele cheltuieli de judecată la plata cărora instanța de fond a dispus obligarea instituției sunt nejustificate în raport de complexitatea cauzei și de soluția de admitere în parte a acțiunii și de anulare a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 numai în privința unui contract și numai pentru vicii de formă, întrucât nu justifică și nu reflectă realitatea și necesitatea unor cheltuieli cu caracter rezonabil.

4.1 Recurenta-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârât ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală sub aspectele criticate de acesta.

4.2 Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat de reclamantă pentru neformularea de critici concrete care să se circumscrie dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Pe fond a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt, susținerile recurentei-reclamante fiind nefondate.

Prin răspunsurile la întâmpinări, recurentii au solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinări, reiterând, în esență argumentele prezentate prin cererile de recurs.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererile de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 15 mai 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 17 martie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Prin încheierea din data de 17 martie 2021, s-a constatat că, din eroare, în citativ, în stadiul procesual al recursului, a fost menționat intimatul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor, soluția de respingere a acțiunii împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive nefiind recurată.

Prin aceeași încheiere, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului, apreciind că recurenta-reclamantă a invocat critici de nelegalitate care se încadrează în motivele de recurs invocate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Management POS Mediu - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare din cadrul Ministerului Fondurilor Europene și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, anularea Notei de neîncadrare în prevederile O.G. nr. 15/2013 emisă sub nr. x/11.12.2015 și obligarea pârâților la aprobarea suportării de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare astfel cum au fost acestea solicitate prin adresa reclamantei cu nr. x/25.09.2014.

Prin sentința recurată, acțiunea a fost admisă în parte, atât reclamanta, cât și pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate.

Înalta Curte constată că esența criticilor formulate de reclamantă, în baza cărora a solicitat anularea Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 și cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin procesele-verbale de constatare nr. x și y din 07.10.2013, privesc faptul că, în opinia sa, motivarea actului administrativ nu este corespunzătoare, distincția operată de autoritatea emitentă între corecții stabilite prin procese-verbale și corecții stabilite prin note de constatare, prin raportare la dispozițiile legale antereferite nefiind de natură a justifica în mod clar și neechivoc de ce reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013 (astfel cum impun dispozițiile art. 3 alin. (6) din Normele aprobate prin Ordinul nr. 2112/2013), critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 15/2013 (actualizată la data de 11.12.2015 - data emiterii actului administrativ contestat), "Creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor, în aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru neregulile constatate în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, de la o poziție distinctă din cadrul titlului 56 "Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare", în situațiile prevăzute la alin. (4)."

Totodată, potrivit alin. (4) al art. 2 din același act normativ: "Prevederile alin. (1)-(3) se aplică: (…) d) în cazul contractelor de achiziție publică, încheiate de beneficiarii prevăzuți la art. 1, a căror procedură de atribuire a fost inițiată anterior datei de 1 octombrie 2011 și în cazul cărora au fost aplicate corecții financiare pentru cel puțin una dintre încălcările prevăzute în anexa la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare").

Rezultă, așadar, că suportarea de la bugetul de stat a creanțelor bugetare rezultate din corecțiile financiare și a sumelor de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor este condiționată de aplicarea acestor corecții nu pentru orice neregulă constatată în desfășurarea procedurilor de achiziție publică, ci pentru (cel puțin) una din neregulile expres și limitativ prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Prevederile exprese ale art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, stabilesc că "În cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexă, în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziție, în raport fie cu reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, fie cu reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, fie cu procedurile specifice/instrucțiunile de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, se emit note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21."

Având în vedere că art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că "Verificările (prevăzute la alin. (1), referitoare la activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare) se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare", rezultă nu doar împrejurarea că încheierea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare acoperă situația constatării altor abateri decât cele prevăzute în anexă (situație prevăzută de art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011), ci și împrejurarea că această constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare nu se poate face prin alte acte administrative decât prin cele nominalizate expres:proces-verbal sau notă de constatare.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că sunt lipsite de suport susținerile recurentei în sensul că distincția operată de autoritatea emitentă între corecții stabilite prin procese-verbale și corecții stabilite prin note de constatare nu sunt de natură a justifica în mod clar și neechivoc de ce reclamanta nu se încadrează în prevederile O.G. nr. 15/2013.

Astfel, prima instanță a reținut în mod corect neregulile evidențiate în cele două procese-verbale de constatare a neregulilor au rezultat că urmare a efectuării de către reclamantă, în calitate de beneficiar al proiectelor, de cheltuieli neeligibile (cheltuieli aferente organizărilor de șantier) și nu ca urmare a aplicării unor corecții aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice, nefiind, în mod evident, îndeplinită condiția constatării unor nereguli determinate de vreuna dintre abaterile expres și limitativ prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011, motivarea nefiind distincția între nota de constatare și procesul-verbal de constatare astfel cum încearcă să inducă recurenta-reclamantă, judecătorul fondului reținând în mod expres că aceste două acte sunt actele administrative emise ca efect al activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare.

În fine, nu pot fi reținute nici susținerile recurentei-reclamante cu privire la încălcarea principiului disponibilității părților, or nemotivarea hotărârii, sau existența unor motive contradictorii.

Amintește instanța de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru motivele expuse la punctul anterior, încheierea de dezbateri și sentința din care face parte integrantă îndeplinind cerințele legale ale unei motivări corespunzătoare, necuprinzând nici motive contradictorii.

Tot cu privire la acest aspect, reține instanța de recurs că potrivit dispozițiilor art. 502 C. proc. civ., "La judecarea recursului, precum și la rejudecarea procesului după casarea hotărârii de către instanța de recurs, dispozițiile art. 481 sunt aplicabile în mod corespunzător."

Complinitor, art. 481 C. proc. civ. prevede că "Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege."

Or, la termenul de dezbateri de la data de 09.12.2019, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin notele scrise înregistrate la dosar la data de 05.11.2019 de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reținându-se în motivare necesitatea respectării principiului neagravării situației în propria cale de atac aplicabilă și în rejudecare după casare, astfel că sunt nefondate atât susținerile recurentului-pârât cu privire la nemotivarea soluției data excepției inadmisibilității, cât și interpretarea data de acesta în sensul că o atare soluție echivalează cu a admite că excepțiile de ordine publică nu ar mai putea fi invocate niciodată câtă vreme prin acestea s-ar tinde la agravarea situației părții căreia i se opun astfel de excepții.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile formulate de pârât prin care a susținut reținerea greșită a primei instanțe cu privire la nemotivarea actului administrativ, în sensul că instanța a apreciat totala nemotivare a Notei de neîncadrare nr. x/11.12.2015 și pe cale de consecință nelegalitatea acesteia, cu consecința anulării în parte a actului administrativ, respectiv cu privire la solicitarea de suportare de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare stabilite prin Nota de constatare nr. x/03.06.2013 aferentă contractului de achiziție nr. x/18.03.2011.

Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, constată că pentru acest contract pentru care s-a încheiat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013, deși este cuprins la punctul penultim al notei de neîncadrare, lipsește orice fel de analiză care ar putea justifica concluzia autorității, mai ales în contextul în care motivele de fapt și de drept reținute pentru celelalte contracte de achiziții (corecții financiare stabilite prin proces-verbal de constatare și/sau declarate neeligibile în baza unui raport de audit, respectiv incidența art. 6 din O.G. nr. 15/2013) nu sunt incidente situației acestui contract, nota de neîncadrare contestată fiind nelegală pentru nerespectarea cerinței motivării acesteia.

Astfel, amintește instanța de control judiciar că obligația motivării actului administrativ reprezintă o cerință de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât și la nivel comunitar, constituind o garanție împotriva arbitrariului și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective, așa cum este cazul în speță.

Motivarea unei decizii administrative trebuie să conțină dezvoltări și elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască și să evalueze temeiurile deciziei raportat la actul normativ incident, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, neputând fi limitată la considerente legate de simpla descriere a unei stări de fapt, fără implicații juridice, cum este cazul în speță, respectiv menționarea datei încheierii contractului, a obiectului acestuia și a actelor administrative ulterioare încheiate în baza acestui contract.

În atare condiții, se constată că în privința contractului de achiziție publică în discuție, instanța este lipsită de orice repere care să poată conduce la un control adecvat de legalitate, astfel că nu pot fi primite alegațiile recurentului cu privire la faptul că reclamantul nu a dovedit vătămarea concretă suferită prin pretinsa nemotivare a actului.

Înalta Curte nu poate reține nici criticile recurentului-pârât cu privire la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat și solicitarea de reducere a acestora conform art. 452 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", art. 452 din același Cod prevăzând că "Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei."

Cheltuielile de judecată reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie să le suporte părțile în legătură cu activitatea lor procesuală, este firesc ca acestea să plătească anticipat anumite cheltuieli, iar, la sfârșitul dezbaterilor, să fie suportate de partea care a pierdut procesul, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile legale privind dovedirea acestora,

Din analiza dispozițiilor legale antereferite rezultă că partea care pretinde recuperarea cheltuielilor de judecată de la partea adversă este ținută să administreze dovezi cu privire la cuantumul acestora, respectiv la fiecare componentă a acestora, iar momentul-limită până la care partea este în drept să administreze probele referitoare la cheltuielile de judecată pretinse în proces este închiderea dezbaterilor asupra fondului cauzei.

Așa fiind, nu pot fi primite alegațiile recurentului cu privire la obligarea sa la plata sumelor care constituie onorariul serviciilor prestate de avocat nu se face în temeiul contractului de asistență juridică, ci în temeiul legii (art. 453 C. proc. civ.), acest contract neproducând efecte juridice directe pentru un terț, pentru că în caz contrar s-ar încălca principiul relativității efectelor juridice ale actului juridic civil.

Prin urmare, se constată că în mod corect prima instanță a analizat necesitatea și realitatea efectuării cheltuielilor de judecată în cele două cicluri procesuale conform dovezilor aflate în dosare (onorariu avocațial - 7920 RON prim ciclu procesual + 7735 RON recurs + 7735 RON rejudecare = 23390 RON, și taxă de timbru fond și recurs - 150 RON), procedând la reducerea proportională a acestora în măsura pretențiilor admise (reținând că au fost invocate atât vicii de formă, validate doar în privința unuia din cele 6 contracte de achiziții publice însă valoric situat la aproximativ 33% din valoarea totală a contractelor afectate de nereguli, cât și vicii de fond, invalidate în totalitate, instanța respingând totodată și petitul 2 al acțiunii.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. și de recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (Autoritatea de Management Pos Mediu Direcția Programe Infrastructură Mare) împotriva sentinței nr. 264 din 20 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2021.