ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1644/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 iulie 2016, pe rolul Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Infrastructură Mare – Autoritatea de Management POS Mediu, a solicitat: (i) în principal, anularea în tot a Deciziei nr. 30537 din data de 14.04.2016 privind soluționarea contestației formulate de către S.C. A. S.A. Baia Mare, admiterea în tot a plângerii prealabile și, pe cale de consecință, anularea în tot a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu nr. de înregistrare x din data de 04.02.2016; (ii) în subsidiar, anularea în parte a Deciziei nr. 30537 din data de 14.04.2016 privind soluționarea contestației formulate de către S.C. A. S.A. Baia Mare, admiterea în parte a plângerii prealabile și, pe cale de consecință, individualizarea sancțiunii aplicate prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare cu nr. de înregistrare x din data de 04.02.2016, în sensul diminuării acesteia la cel mult 5% din valoarea contractului.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 398 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: (i) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice; (ii) a anulat parțial decizia de soluționare a contestației nr. 30537/14.04.2016, respectiv nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.02.2016, emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Infrastructură Mare - Autoritatea de Management POS Mediu în sensul că a redus corecția financiară de la 10% la 5%.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 398 din 14 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În motivarea recursului, pârâtul critică soluția instanței de fond de reducere a corecției financiare de la 10% la 5%, apreciind că se află în contradicție cu considerentele pentru care au fost respinse motivele de nelegalitate referitoare la neregula reținută conform notei de constatare a neregulilor. Arată recurentul-pârât că, din prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, rezultă că neregula produce efecte și în situația în care există un risc/o potențialitate de prejudiciere a bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naționale aferente, iar nu doar în ipoteza în care un astfel de prejudiciu s-a produs efectiv. În acest sens, prima instanță nu a ținut cont de jurisprudența Înaltei Curți, astfel cum rezultă din deciziile nr. 3764/2012 și nr. 1353/2014. Mai susține recurentul-pârât că, din conținutul pct. 9 al notei de constatare a neregulilor, rezultă că autoritatea de control a aplicat principiul proporționalității, reducând corecția financiară de la maximul de 25% la 10%, astfel că, deși instanța de fond a constatat în mod corect că neregula există, totuși a apreciat greșit că se impune o reducere suplimentară a corecției financiare. În opinia recurentului, prima instanță a reținut în mod greșit și aspectele factuale referitoare la demolarea vechii stații de epurare, prezentând o serie de considerente contradictorii. Atât expertiza tehnică realizată în cauză, cât și proba testimonială au confirmat că stația de epurare veche fusese demolată cu mult timp înainte de punerea în funcțiune a noii stații de epurare. Împrejurarea că reclamanta a obținut autorizație de demolare a vechii stații de epurare și autorizație de construire a noii stații este lipsită de relevanță, câtă vreme demolarea vechii stații de epurare s-a realizat cu încălcarea regulilor stabilite prin documentația de atribuire, care prevedeau că planificarea și executarea lucrărilor trebuia făcută astfel încât pe toată durata de execuție a lucrărilor să se asigure funcționarea stației de epurare la parametrii inițiali. Arată recurentul-pârât că primul martor audiat în cauză a confirmat că documentația de atribuire a fost elaborată în luna februarie 2013, când vechea stație de epurare era funcțională în proporție de 48%, neputând fi acceptată ideea că stația s-a deteriorat într-o perioadă atât scurtă de timp, respectiv până la momentul încheierii contractului de achiziție cu ofertantul câștigător, în luna august a aceluiași an. Nu poate fi reținută nici o acuratețe sporită a depoziției martorului cu privire la modalitatea de prezentare a ofertei depuse de asocierea câștigătoare, dată fiind depunerea depoziției la peste patru ani distanță. Mai arată recurentul-pârât că depoziția celui de-al doilea martor, în care s-a arătat că beneficiarul împreună cu firma de consultanță și constructorul au hotărât să demoleze vechea stație de epurare, este lipsită de relevanță, câtă vreme fiecare dintre acești participanți la procedură cunoștea condițiile impuse de autoritatea contractantă în documentația de atribuire, iar primul martor, de profesie inginer instalații, a arătat că, în opinia sa, era necesară o perioadă de maxim patru zile în care să fie efectuată trecerea de la vechea stație de epurare la noua stație de epurare.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. S.A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Alte aspecte procesuale Potrivit art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 212/2020, recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (care, anterior, a purtat și titulatura de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene) și-a schimbat denumirea, în prezent figurând ca Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sens în care instanța de recurs a dispus rectificarea citativului și citarea ministerului recurent sub noua denumire. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene este nefondat, pentru următoarele considerente: Recurentul-pârât a invocat o pretinsă contradicție între considerentele sentinței atacate, în ceea ce privește aspectele reținute de instanța de fond cu privire la prejudiciul produs prin neregula constatată prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/04.02.2016, în raport de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, pe care recurentul le consideră incidente atât în cazul unui prejudiciu efectiv, cât și în cazul unui prejudiciu potențial. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a normei legale amintite, precum și a principiilor consacrate în jurisprudența CJUE invocată în cuprinsul sentinței, reținând că neregula este relevată când acțiunea sau inacțiunea beneficiarului prejudiciază sau poate prejudicia bugetul Uniunii și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit. În continuarea acestui raționament juridic, instanța de fond a constatat că în speță se confirmă existența neregulii, care nu poate rămâne nesancționată, însă a apreciat că lipsa unui impact financiar precis constituie un argument în sprijinul aplicării unei corecții financiare reduse. Prin urmare, instanța de fond nu a derogat de la regula existenței și sancționării financiare a neregulii chiar și în cazul unui prejudiciu potențial, dar a valorificat această împrejurare ca motiv de admitere a cererii subsidiare de reducere a cuantumului corecției aplicate, cu aplicarea principiului proporționalității. Respingerea motivelor de nelegalitate formulate de intimata-reclamantă cu privire la cererea principală, prin care se urmărea anularea în tot a actelor administrative contestate, nu se află în contradicție cu soluția de reducere a corecției financiare aplicate de autoritatea de control, câtă vreme niciunul dintre considerentele primei instanțe nu susține inexistența neregulii ca urmare a producerii doar a unui prejudiciu potențial, ci are în vedere lipsa impactului financiar doar din perspectiva proporționalității corecției. Înalta Curte constată, astfel, că recurentul-pârât face o confuzie între condițiile necesare existenței unei nereguli, prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 și caracterul proporțional și adecvat al corecției financiare, prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ. Potrivit acestui din urmă text de lege, caracterul adecvat și proporțional al măsurilor dispuse trebuie să țină seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv, criterii care, fiind examinate de instanța de fond, au condus judecătorul cauzei spre concluzia unui cuantum excesiv al corecției aplicate prin nota de constatare a neregulilor. Nu pot fi primite nici criticile recurentului-pârât referitoare la aplicarea principiului proporționalității prin însăși nota de constatare a neregulilor, în sensul reducerii corecției de la 25% la 10%. Operațiunea realizată de autoritatea pârâtă la emiterea actului administrativ nu împiedică instanța de contencios administrativ, sesizată cu o cerere de către reclamanta care susține lipsa de proporționalitate a cuantumului corecției, să efectueze propria analiză asupra modului de aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 și să reaprecieze cuantumul corecției, în raport de criteriile legale și de circumstanțele speței. În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât referitoare la concluziile expertizei tehnice și la depozițiile martorilor, Înalta Curte constată că aceste critici privesc modalitatea de interpretare și apreciere de către instanța de fond a probelor administrate în cauză, neputând face obiectul recursului, întrucât nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Într-adevăr, prima instanță a avut în vedere, în soluția de reducere a corecției financiare, o serie de aspecte referitoare la circumstanțele producerii neregulii, în acord cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011. Însă ceea ce recurentul-pârât solicită instanței de control judiciar este să reaprecieze valoarea probatorie a dovezilor administrate, contrar dispozițiilor art. 483 și art. 488 C. proc. civ. care permit casarea hotărârilor de fond doar pentru motive de nelegalitate, iar nu pentru motive de netemeinicie. Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, ca nefondat.