ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4812/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2596 din 5 iunie 2018, a respins contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. în contradictoriu cu intimata Universitatea București prin rector C., împotriva sentinței civile nr. 1902/2018 pronunțată de Curtea de Apel București, ca inadmisibilă, reținându-se că sentința atacată cu contestație în anulare, prin care s-a admis excepția de necompetență materială, nu este supusă niciunei căi de atac.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs contestatorii A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și susținând că respectiva cale de atac este admisibilă.

I. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte constată că hotărârea recurată este definitivă, calea de atac promovată de recurenți nefiind prevăzută de lege.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituția României:

"Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Principiul legalității căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. și art. 129 din Constituția României, presupune, așadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Hotărârea atacată cu recurs nu face parte din categoria hotărârilor prevăzute de textul de lege sus-menționat, ci este pronunțată într-o contestație în anulare împotriva unei sentințe prin care s-a admis excepția de necompetență materială, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, se rețjne că prin contestația în anulare formulată în fața primei instanțe s-a urmărit anularea unei sentințe de declinare de competență, care nu este supusă nici unei căi de atac, conform art. 132 alin. (3) C. proc. civ.. Așadar, recurenții au formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă.

Prin urmare, recursul declarat împotriva unei hotărâri care nu are cale de atac este inadmisibil.

Totodată, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanța, potrivit dispozițiilor prezentului articol, va putea sancționa următoarele fapte săvârșite în legătură cu procesul, astfel:

a) introducerea, cu rea-credință, a unor cereri principale, accesorii, adiționale sau incidentale, precum și pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

În cauză, se reține că recurenții au formulat o cale de atac fără finalitate juridică, împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

În plus, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt înregistrate numeroase dosare având ca obiect recurs, cu conținut identic, formulate de contestatori în aceleași condiții, așa încât se apreciază că prezenta cale de atac a fost declarată cu rea credință și într-un alt scop decât cel reglementat de lege, constituind doar un prilej de lansare a unor afirmații generale, grave, nefundamentate, injurioase și nerelevante cadrului procesual la adresa instanțelor de judecată și a părților chemate în judecată.

Prin introducerea unei astfel de cereri, care nu se circumscrie principiului legalității exercitării căilor de atac prevăzut de art. 457 C. proc. civ., partea își exercită în mod abuziv drepturile procesuale.

Or, potrivit dispozițiilor art. 12 din C. proc. civ., drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege, în caz contrar partea răspunzând pentru prejudiciile materiale și morale cauzate și putând fi obligată și la plata unei amenzi judiciare. Formularea unei cereri judiciare nu trebuie să constituie o formă de încurajare a abuzului de drept. Această instituție trebuie să acorde posibilitatea părții de a beneficia de analizarea pretențiilor, formulate cu bună - credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Astfel, se circumscrie abuzului procesual situația în care partea urmărește, prin exercitarea drepturilor sale procesuale, îndeplinirea unor obiective aflate în distonanță cu scopul procesului, respectiv soluționarea justă și cu celeritate a cauzelor.

Consecința unor astfel de demersuri inadmisibile este aceea a încărcării în mod nejustificat a rolului instanțelor, atât în ceea ce privește instrumentarea unor dosare în care nu se dezbat decât chestiuni procedurale fără finalitate juridică, cât și prin efectuarea unor activități specifice judecății (emiterea citațiilor, adreselor, calcularea unor taxe de timbru, etc) care sunt complexe și costisitoare.

În concluzie, față de vădita netemeinicie a cererii de recurs și exercitarea repetată a acestei căi de atac, Înalta Curte apreciază că prezenta cale de atac a fost declarată într-un alt scop decât cel reglementat de lege, aspect de natură a contura reaua-credință a părții în exercitarea dreptului prevăzut de art. 488 și următoarele din C. proc. civ., prin urmare devin incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., situație în care se va aplica recurenților o amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil, ținând seama și de prevederile art. 499 teza a doua din același cod.

Totodată, va aplica recurenților prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de contestatorii A. și B. împotriva sentinței nr. 2596 din 5 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. aplică contestatorilor amendă judiciară în cuantum de 1000 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.