ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5466/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5466/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2021
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția pronunțată în recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4812 din 1 octombrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a respins recursul formulat de contestatorii A. și B. împotriva sentinței nr. 2596 din 5 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.
În temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. a aplicat contestatorilor amendă judiciară în cuantum de 1.000 RON. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce privește sancțiunea aplicată.
Calea de atac exercitată
Împotriva deciziei nr. 4812 din 1 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018 contestatorii A. și B. au formulat contestație în anulare.
Soluția Înaltei Curți asupra contestației în anulare
Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 137 din C. proc. civ., excepția netimbrării contestației în anulare, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente.
Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că contestatorii nu și-au îndeplinit obligația legală de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecat stabilit, deși au fost citați cu mențiunea depunerii taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, conform rezoluției aflate la dosarului.
Potrivit art. 486 din C. proc. civ. - "(2) La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic".
(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."
Potrivit art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:
"Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege".
În raport cu dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că contestatorii nu și-au îndeplinit obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 24 din O.U.G nr. 80/2013, astfel cum li s-a pus în vedere și nici nu au formulat cerere de reexaminare, astfel cum le permitea legea.
Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Față de dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., raportate la prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, Înalta Curte reține neîndeplinirea cerinței de formă a timbrării acesteia, lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., împrejurare care atrage anularea contestației în anulare ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează contestația în anulare declarată de contestatorii A. și B. împotriva deciziei nr. 4812 din 1 octombrie 2020 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, ca netimbrată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 noiembrie 2021.