ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3841/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 276/F/Cont din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.C.O. SA în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F - D.S.C. și D.G.F.P. Argeș. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, examinând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată din oficiu, a reținut că în cauză, autoritatea de lucru judecat este întrunită, însă nu în raport de Decizia nr. 3203/2009, decizie prin care a fost reformată sentința nr. 6/FC/2009 a Curții de Apel Pitești (filele 299-306). Cu acea ocazie, a reținut instanța supremă (filele 40-46) că se impune respingerea ca inadmisibilă a acțiunii, însă motivat de faptul că nu s-a urmat procedura prevăzută de Ordinul M.F.P.

nr. 1899/2004. În aceste condiții, s-a apreciat că, în măsura în care partea acoperă aceste cerințe, este de principiu admisibilă o altă judecată. O astfel de judecată s-a purtat însă, chiar dacă obiectul său nu a fost reprezentat tot de o cerere de restituire a unor sume de bani, despre care reclamanta pretinde că au fost plătite fără temei organelor fiscale. Astfel, prin sentința nr. 159/F/Cont/2009 (filele 494-497), s-a soluționat acțiunea formulată de SC A.C.O. SA împotriva acelorași autorități fiscale bugetare, în sensul anulării deciziei pronunțate asupra unei contestații fiscale și desființării, de asemenea, a deciziei de impunere.

Cu această ocazie, litigiul pe care instanța l-a avut de soluționat privea realitatea concluziilor unei verificări fiscale, verificare solicitată de aceeași reclamantă pentru a demonstra că în perioada 2001-2006, stocul valoric înregistrat în contabilitate în contul „Produse finite” și în raport de care s-a calculat profitul impozabil și deci impozitul pe profit, este lipsit de suport și diferit de stocul produselor finite inventariate. În esență, instanța a apreciat că organele fiscale au reținut în mod greșit că există lipsă în gestiune, constând în diferența între stocul înscris în contabilitate și stocul faptic, pentru că în realitate stocul înscris în contabilitate este eronat, el a fost crescut artificial și că această diferență nu poate fi imputată agentului economic.

Statuând asupra faptului că în perioada 2001-2006, s-a înscris în contabilitate ca produs finit un stoc de marfă, care nu corespunde realității, fiind mult peste producția reală, ceea ce a determinat plata unui impozit pe profit nedatorat, s-a dezlegat o chestiune de fapt hotărâtoare în prezenta cauză. Această sentință însă a fost atacată cu recurs de către organele fiscale, cale de atac soluționată prin Decizia nr. 1752 din 30 martie 2010 (filele 570-574), în care s-a statuat în mod contrar în sensul că „în speță nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu angajeze răspunderea societății, ci despre greșita aplicare a legislației fiscale, care este producătoare de consecințe juridice și fiscale”, reținându-se și opinia expertului potrivit căreia „organele fiscale au tratat corect operațiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite și că această sumă are corespondent în realitate”.

În esență, instanța de recurs a reținut înscrierea corectă a stocului de produse finite în contabilitate și sub aspectul interesat în prezenta cauză și deci faptul că la acesta se datorau obligațiile bugetare. În concluzie, Curtea a apreciat că problema de soluționat în prezenta cauză este aceea de a ști dacă înscrierea stocului de marfă în contabilitate și pentru care s-au plătit obligații bugetare, s-a făcut pe baze reale, situație în care suma pretinsă de reclamantă a fost corect plătită sau în evidența contabilă s-a trecut un stoc de marfă fără suport, în sensul unuia mult peste stocul realizat efectiv, situație în care obligațiile bugetare achitate de către reclamantă, în raport de acest element, constituie o plată nedatorată.

Atâta vreme cât, printr-o hotărâre irevocabilă s-a statuat în sensul că înscrierile în contabilitate privind stocul de marfă au fost corecte, iar faptul că ele nu au fost identificate ulterior, constituie lipsă în gestiune, instanța de fond a apreciat că acest aspect a fost deja dezlegat și el nu mai poate fi supus verificării judecătorești în actualul cadru procesual. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC G.A. SRL, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - în mod greșit instanța de fond a admis excepția autorității lucrului judecat în prezenta cauză, în raport de Decizia nr. 1752 din 23 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, deoarece această decizie a fost atacată pe calea revizuirii, în cadrul Dosarului nr. 3099/1/2010 aflat pe rolul aceleiași instanțe.

În dosarul de revizuire, prin încheierea de ședință din data de 30 noiembrie 2010 s-a dispus admiterea în principiu a cererii de revizuire, reținându-se că sunt îndeplinite toate condițiile speciale de admisibilitate cerute pentru promovarea acestei căi de atac și s-a acordat termen pentru soluționarea pe fond a revizuirii la 8 martie 2011. Astfel, excepția autorității de lucru judecat ar rămâne fără obiect în ipoteza admiterii acestei cereri de revizuire îndreptate împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010; - în speță nu sunt întrunite elementele cerute cumulativ de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru judecat, respectiv identitatea de părți, obiect și cauză între prezentul dosar și dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 1752 din 23 martie 2010 (decizia față de care s-a reținut existența autorității de lucru judecat).

Obiectul dosarului soluționat prin decizia menționată l-au constituit obligațiile suplimentare reprezentând taxa pe valoarea adăugată și accesorii pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 2006, pe când în cadrul prezentului dosar s-a solicitat restituirea sume de 1,2 milioane lei, reprezentând impozit pe profit plătit în plus pentru întreaga perioadă 2002 - 2006. Criticile formulate de recurentă se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. La termenul din 16 octombrie 2014 recurenta a depus la dosar Decizia nr. 1771 din 3 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 526/46/2009. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru următoarele considerente: Împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în raport de care instanța de fond a reținut existența autorității de lucru judecat în prezenta cauză, s-a formulat cerere de revizuire ce a fost admisă prin Decizia nr. 2337 din 19 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, fiind schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admis recursul declarat de pârâte împotriva sentinței civile nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Pitești și a fost casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În urma rejudecării fondului, prin sentința civilă nr. 298/F/Cont din 21 august 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC G.A. SRL (fostă SC A.C.O. SA) în contradictoriu cu pârâții M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.S.C. și M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș, a anulat Decizia nr. 87 din 17 martie 2009 a M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. și Decizia de impunere nr. 156 din 7 noiembrie 2007 cu privire la impozit pe profit pe profit, accesorii, T.V.A. și accesorii și a obligat pârâtele să plătească reclamantei 11.880 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta D.G.R.F.P. (în calitate de succesoare a D.G.F.P.

Argeș) în nume propriu și în numele A.N.A.F., recurs ce a fost respins ca nefondat, fiind menținută ca legală și temeinică sentința atacată. Față de desființarea Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010 Înalta Curte costată că autoritatea de lucru judecat reținută de instanța de fond nu mai subzistă. Totodată, instanța de control judiciar reține că nu există identitate de obiect între Dosarul nr. 526/46/2009* și prezenta cauză, în sensul că în primul litigiu s-a solicitat anularea Deciziei de impunere ce a vizat obligațiile fiscale ale societății privind T.V.A. pentru perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 2006 și accesorii (anulare act administrativ fiscal), în timp ce în prezentul litigiu obiectul acțiunii îl constituie restituirea unei sume reprezentând impozit pe profit pretins a fi fost plătit în plus pentru perioada 2002 - 200 (obligarea la emiterea unui act administrativ fiscal de rambursare a unor sume de bani).

În raport de prevederile art. 120 1 C. civ. și de considerentele expuse, autoritatea de lucru judecat nu poate fi reținută. Acest lucru nu înseamnă, însă, de plano, că cele statuate în cadrul Dosarului nr. 526/46/2009 nu au valoare probatorie în prezentul dosar. Pentru motivele arătate în prezentul recurs urmează a fi admis, cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru analizarea altor aspecte ce țin de admisibilitatea sau temeinicia cererii, excepția autorității de lucru judecat fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC G.A. SRL (fostă SC A.C.O. SA) împotriva Deciziei nr. 276/F/Cont din 2 decembrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2014.