ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3841/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

Decizia nr. 276/F/Cont din 2 decembrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta

SC A.C.O. SA în contradictoriu cu pârâții A.N.A.F - D.S.C. și D.G.F.P. Argeș.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond, examinând cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată

din oficiu, a reținut că în cauză, autoritatea de lucru judecat este întrunită,

însă nu în raport de Decizia nr. 3203/2009, decizie prin care a fost reformată

sentința nr. 6/FC/2009 a Curții de Apel Pitești (filele 299-306). Cu acea

ocazie, a reținut instanța supremă (filele 40-46) că se impune respingerea ca

inadmisibilă a acțiunii, însă motivat de faptul că nu s-a urmat procedura

prevăzută de Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004.

În aceste condiții, s-a apreciat că, în

măsura în care partea acoperă aceste cerințe, este de principiu admisibilă o

altă judecată.

O astfel de judecată s-a purtat însă, chiar

dacă obiectul său nu a fost reprezentat tot de o cerere de restituire a unor

sume de bani, despre care reclamanta pretinde că au fost plătite fără temei

organelor fiscale.

Astfel, prin sentința nr. 159/F/Cont/2009

(filele 494-497), s-a soluționat acțiunea formulată de SC A.C.O. SA împotriva

acelorași autorități fiscale bugetare, în sensul anulării deciziei pronunțate

asupra unei contestații fiscale și desființării, de asemenea, a deciziei de

impunere.

Cu această ocazie, litigiul pe care instanța

l-a avut de soluționat privea realitatea concluziilor unei verificări fiscale,

verificare solicitată de aceeași reclamantă pentru a demonstra că în perioada

2001-2006, stocul valoric înregistrat în contabilitate în contul „Produse

finite” și în raport de care s-a calculat profitul impozabil și deci impozitul

pe profit, este lipsit de suport și diferit de stocul produselor finite

inventariate.

În esență, instanța a apreciat că organele

fiscale au reținut în mod greșit că există lipsă în gestiune, constând în

diferența între stocul înscris în contabilitate și stocul faptic, pentru că în

realitate stocul înscris în contabilitate este eronat, el a fost crescut

artificial și că această diferență nu poate fi imputată agentului economic.

Statuând asupra faptului că în perioada

2001-2006, s-a înscris în contabilitate ca produs finit un stoc de marfă, care

nu corespunde realității, fiind mult peste producția reală, ceea ce a

determinat plata unui impozit pe profit nedatorat, s-a dezlegat o chestiune de

fapt hotărâtoare în prezenta cauză.

Această sentință însă a fost atacată cu

recurs de către organele fiscale, cale de atac soluționată prin Decizia nr. 1752

din 30 martie 2010 (filele 570-574), în care s-a statuat în mod contrar în

sensul că „în speță nu este vorba despre simple erori de calcul, care să nu

angajeze răspunderea societății, ci despre greșita aplicare a legislației

fiscale, care este producătoare de consecințe juridice și fiscale”,

reținându-se și opinia expertului potrivit căreia „organele fiscale au tratat

corect operațiunea ca fiind lipsă în gestiune produse finite și că această sumă

are corespondent în realitate”.

În esență, instanța de recurs a reținut

înscrierea corectă a stocului de produse finite în contabilitate și sub

aspectul interesat în prezenta cauză și deci faptul că la acesta se datorau

obligațiile bugetare.

În concluzie, Curtea a apreciat că problema

de soluționat în prezenta cauză este aceea de a ști dacă înscrierea stocului de

marfă în contabilitate și pentru care s-au plătit obligații bugetare, s-a făcut

pe baze reale, situație în care suma pretinsă de reclamantă a fost corect

plătită sau în evidența contabilă s-a trecut un stoc de marfă fără suport, în

sensul unuia mult peste stocul realizat efectiv, situație în care obligațiile

bugetare achitate de către reclamantă, în raport de acest element, constituie o

plată nedatorată.

Atâta vreme cât, printr-o hotărâre

irevocabilă s-a statuat în sensul că înscrierile în contabilitate privind

stocul de marfă au fost corecte, iar faptul că ele nu au fost identificate

ulterior, constituie lipsă în gestiune, instanța de fond a apreciat că acest

aspect a fost deja dezlegat și el nu mai poate fi supus verificării

judecătorești în actualul cadru procesual.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamanta SC G.A. SRL, susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- în mod greșit instanța de fond a admis

excepția autorității lucrului judecat în prezenta cauză, în raport de Decizia nr.

1752 din 23 martie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, deoarece această decizie a fost atacată

pe calea revizuirii, în cadrul Dosarului nr. 3099/1/2010 aflat pe rolul aceleiași

instanțe. În dosarul de revizuire, prin încheierea de ședință din data de 30

noiembrie 2010 s-a dispus admiterea în principiu a cererii de revizuire,

reținându-se că sunt îndeplinite toate condițiile speciale de admisibilitate

cerute pentru promovarea acestei căi de atac și s-a acordat termen pentru soluționarea

pe fond a revizuirii la 8 martie 2011. Astfel, excepția autorității de lucru

judecat ar rămâne fără obiect în ipoteza admiterii acestei cereri de revizuire

îndreptate împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie 2010;

- în speță nu sunt întrunite elementele

cerute cumulativ de art. 1201 C. civ. pentru existența autorității de lucru

judecat, respectiv identitatea de părți, obiect și cauză între prezentul dosar

și dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 1752 din 23 martie 2010 (decizia

față de care s-a reținut existența autorității de lucru judecat). Obiectul dosarului

soluționat prin decizia menționată l-au constituit obligațiile suplimentare

reprezentând taxa pe valoarea adăugată și accesorii pentru perioada 1 aprilie

2005 - 31 decembrie 2006, pe când în cadrul prezentului dosar s-a solicitat restituirea

sume de 1,2 milioane lei, reprezentând impozit pe profit plătit în plus pentru

întreaga perioadă 2002 - 2006.

Criticile formulate de recurentă se

încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La termenul din 16 octombrie 2014 recurenta a

depus la dosar Decizia nr. 1771 din 3 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 526/46/2009.

Analizând actele și lucrările dosarului de

fond, precum și motivele de recurs invocate, ce se încadrează, din punct de

vedere procedural în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis, însă numai pentru

următoarele considerente:

Împotriva Deciziei nr. 1752 din 30 martie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, în raport de care instanța de fond a reținut existența

autorității de lucru judecat în prezenta cauză, s-a formulat cerere de

revizuire ce a fost admisă prin Decizia nr. 2337 din 19 aprilie 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

fiind schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că a fost admis recursul

declarat de pârâte împotriva sentinței civile nr. 159 din 7 octombrie 2009 a Curții

de Apel Pitești și a fost casată sentința atacată cu trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe. În urma rejudecării fondului, prin sentința

civilă nr. 298/F/Cont din 21 august 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de

reclamanta SC G.A. SRL (fostă SC A.C.O. SA) în contradictoriu cu pârâții M.F.P.

prin A.N.A.F. - D.G.S.C. și M.F.P. prin A.N.A.F. - D.G.F.P. Argeș, a anulat Decizia

nr. 87 din 17 martie 2009 a M.F.P. - A.N.A.F. - D.G.F.P. și Decizia de impunere

nr. 156 din 7 noiembrie 2007 cu privire la impozit pe profit pe profit,

accesorii, T.V.A. și accesorii și a obligat pârâtele să plătească reclamantei

11.880 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

pârâta D.G.R.F.P. (în calitate de succesoare a D.G.F.P. Argeș) în nume propriu

și în numele A.N.A.F., recurs ce a fost respins ca nefondat, fiind menținută ca

legală și temeinică sentința atacată.

Față de desființarea Deciziei nr. 1752 din 30

martie 2010 Înalta Curte costată că autoritatea de lucru judecat reținută de

instanța de fond nu mai subzistă.

Totodată, instanța de control judiciar reține

că nu există identitate de obiect între Dosarul nr. 526/46/2009* și prezenta

cauză, în sensul că în primul litigiu s-a solicitat anularea Deciziei de

impunere ce a vizat obligațiile fiscale ale societății privind T.V.A. pentru

perioada 1 aprilie 2005 - 31 decembrie 2006 și accesorii (anulare act

administrativ fiscal), în timp ce în prezentul litigiu obiectul acțiunii îl

constituie restituirea unei sume reprezentând impozit pe profit pretins a fi

fost plătit în plus pentru perioada 2002 - 200 (obligarea la emiterea unui act

administrativ fiscal de rambursare a unor sume de bani).

În raport de prevederile art. 120

1

C. civ. și de considerentele expuse, autoritatea de lucru judecat nu poate fi

reținută. Acest lucru nu înseamnă, însă, de plano, că cele statuate în cadrul Dosarului

nr. 526/46/2009 nu au valoare probatorie în prezentul dosar.

Pentru motivele arătate în prezentul recurs

urmează a fi admis, cu referire la art. 312 alin. (1), (2), (3) și (5) C. proc.

civ., dispunându-se casarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță, pentru analizarea altor aspecte ce țin de admisibilitatea

sau temeinicia cererii, excepția autorității de lucru judecat fiind

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC G.A. SRL

(fostă SC A.C.O. SA) împotriva Deciziei nr. 276/F/Cont din 2 decembrie 2010 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

octombrie 2014.