ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1771/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, sub nr. 5183/63/2010,

la data de 16 aprilie 2010, reclamanta C.C.F. C.F.R. SA București a chemat în

judecată pârâtul S.I., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

exproprierea terenului în suprafață de 275 mp, situat în Calafat, județul Dolj,

tarlaua 96, parcela 158B, și stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate

pentru imobilul supus exproprierii.

Prin sentința civilă nr. 308 din 13 mai 2011 a

Tribunalului Dolj s-a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și s-a

admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâți.

S-a dispus exproprierea terenului în suprafață de 275

mp, situat în Calafat, parcela 96, tarlaua 104/2, aflată în proprietatea

pârâților și a fost obligată reclamanta să achite pârâților suma de 4.125 lei,

cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pârâții sunt proprietarii suprafeței de teren de 275 mp

situat în extravilanul orașului Calafat, parcela 96, tarlaua 104/2, în calitate

de moștenitori ai autorului P.A., așa cum rezultă din titlul de proprietate din

1995 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor și certificatul de calitate de moștenitor din 28 octombrie  2010

emis de B.N.P. D.F.

Prin H.G. nr. 390 din 01 aprilie 2009

s-a aprobat realizarea lucrării de utilitate publică de interes național

„Infrastructură feroviară de acces la podul de peste Dunăre de la Calafat-Vidin”

și s-a declanșat procedura de expropriere a imobilelor proprietate privată,

situate pe amplasamentul lucrării declarate de utilitate publică.

S-a reținut că, printre imobilele

afectate de lucrările ce se vor realiza pe amplasamentul lucrării declarate de

utilitate publică se află și imobilul-teren, proprietate a pârâților.

Terenul deținut în proprietate de

pârâți este prevăzut în Anexa nr. 2 la H.G. nr. 390/2009, în tabelul ce

cuprinde imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de

utilitate publică de interes național.

S-a constatat că au fost

îndeplinite condițiile prevăzute de Legea nr. 407/2005, expropriatorul

întocmind documentația prevăzută de art. 3 din Lege și formulând notificarea

prevăzută de art. 5 alin. (2) lit. b), amplasamentul lucrării de utilitate

publică fiind aprobat prin H.G. nr. 736/2009.

Instanța de judecată a fost

sesizată în aplicarea art. 8 din Legea nr. 407/2005, precum și a dispozițiilor

Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, dat

fiind că pârâții notificați de expropriator nu s-au prezentat la lucrările

comisiei de expropriere în vederea negocierii despăgubirii.

Din expertiza efectuată în cauză a

rezultat că pârâților li se cuvine o despăgubire în cuantum de 4.125 lei,

reprezentând valoarea de circulație a terenului supus exproprierii.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții, care a fost respins ca nefondat prin decizia

nr. 18 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova,

secția I civilă.

În considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că,

procedura exproprierii prevăzută de Legea nr. 407/2005, în vigoare la data promovării

acțiunii, în prezent abrogată prin Legea nr. 255/2010, face trimitere la

normele considerate cu caracter general în materie de expropriere ale Legii nr.

33/1994, în ceea ce privește stabilirea cuantumului despăgubirilor ce se cuvin

persoanei expropriate, aceleași dispoziții fiind reluate cu exactitate și în

noua lege.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirile

se calculează în raport de prețul pe piața imobiliară, stabilit, în caz de

contestație, de o comisie formată din trei experți.

În cauză, tribunalul a dispus administrarea probei cu

expertiză prin încheierea de ședință de la 9 iulie 2010, a stabilit obiectivele

expertizei și a dispus citarea pârâților cu mențiunea de a indica numele și

adresa unui expert autorizat care să facă parte din comisia de evaluare.

La data de 17 septembrie 2010 au fost desemnați

experții numiți de instanță și reclamant, constatându-se că pârâții nu au

desemnat un expert, potrivit legii. Prin notele de ședință depuse la dosar la

15 octombrie 2010, pârâții au solicitat respingerea cererii reclamantei de a fi

numită o comisie de evaluare și au insistat în constatarea nulității cererii de

chemare în judecată. Au adus argumente privind solicitarea de a se calcula

despăgubirile de 25 euro/metru pătrat.

Deși pârâții au fost convocați de experți, nu s-au

prezentat la efectuarea lucrării și pe parcursul soluționării acțiunii nu au

arătat că doresc să fie numit un expert din partea lor.

De asemenea, s-a constatat că nici în apel nu s-au

adus critici privind formarea comisiei de evaluare, pe concluziile căreia s-a

întemeiat soluția primei instanțe.

Procesul civil este guvernat de principiul

disponibilității, părțile având posibilitatea de a alege modul în care înțeleg

să își valorifice drepturile, atât în prima fază a procesului, cât și în căile

de atac.

În materia exproprierii, așa cum era reglementată prin

Legea nr. 407/2005, un act de dispoziție al pârâtului îl reprezintă achiesarea la

probele administrate de instanță, la cererea reclamantului, fără a uza de

dreptul de a numi propriul expert pentru evaluarea terenurilor.

Dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994

prevăd că, în cazul în care titularul dreptului de proprietate nu se prezintă,

deși legal citat, instanța va putea hotărî în lipsă.

Având în vedere aceste dispoziții și atitudinea

procesuală a pârâților, s-a reținut că, în mod corect tribunalul a avut în

vedere la stabilirea despăgubirilor expertiza realizată de cei doi experți, iar

nu expertiza executată în luna ianuarie 2009, cum se susține prin motivele de

apel.

Potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994,

valoarea despăgubirilor se stabilește potrivit valorii reale a imobilului

expropriat, stabilită potrivit prețului de vânzare, instanța orientându-se după

prețurile practicate pe piața imobiliară și cele stabilite prin expertiza

actualizată de Camera Notarilor Publici, potrivit art. 771 alin. (5) din C. fisc.

Experții au stabilit un preț de vânzare al terenurilor

în zonă de 15 lei/mp, folosind metoda comparației, prin selectarea unor

comparabile, având în vedere prețurile oferite pe internet.

Instanța a mai reținut că actele depuse în apel fac

dovada că pentru terenuri învecinate cu cel al pârâților s-au negociat cu

proprietarii despăgubiri cu valoare mai mică decât cea stabilită de prima

instanță. De pildă, pentru terenul din tarlaua 96, parcela 105 s-a negociat o

despăgubire de 12 lei/mp.

Prin urmare, s-a constatat că solicitarea pârâților de

a se reține o sumă mai mare pentru despăgubiri contravine probelor

administrate, întrucât valoarea terenului trebuie stabilită potrivit prețurilor

actuale, despăgubirile acordate titularului dreptului de proprietate afectat

prin expropriere reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de acesta,

respectiv scăderea valorii patrimoniului său prin imposibilitatea utilizării

imobilului.

Referitor la susținerile pârâților apelanți privind

temeinicia expertizei realizate de prima instanță, s-a apreciat că acestea nu

sunt fondate, cât timp experții au argumentat punctul lor de vedere, au indicat

modul în care s-a stabilit prețul, arătând că au avut în vedere zona în care se

găsește terenul, categoria acestuia, dotările, rețelele de transport, calitatea

geotehnică a terenului.

Instanța de apel a reținut că niciuna dintre probele

administrate nu este în conformitate cu solicitările pârâților, în sensul că pentru

terenurile din aceeași categorie nu s-au stabilit despăgubiri în cuantumul

pretins, astfel că s-a apreciat ca nefondată critica vizând cuantumul

despăgubirilor acordate.

Cât privește suprafața de teren supusă exproprierii,

s-a constatat că, potrivit art. 3 și 4 din Legea nr. 407/2005, expropriatorul

întocmește o documentație tehnico-economică în conformitate cu prevederile legii

cadastrului și a publicității imobiliare, pe baza căreia se aprobă prin

hotărâre de Guvern amplasamentul lucrării, declanșarea procedurii de

expropriere a imobilelor cuprinse în amplasament, suma globală estimată a

despăgubirilor, termenul în care aceasta se virează într-un cont bancar deschis

pe numele expropriatorului și sursa de finanțare.

Art. 4 alin. (3) din lege dă posibilitatea modificării

amplasamentului lucrării în situația în care aceasta se impune ca urmare a

definitivării proiectului tehnic sau a detaliilor de execuție, iar

expropriatorul va proceda la regularizarea datelor de identificare a imobilelor

supuse exproprierii.

Ca urmare, suprafețele de teren înscrise inițial în

hotărârea de guvern ca fiind supuse exproprierii pot fi modificate ulterior,

ceea ce s-a întâmplat în cauză.

Instanța de apel a reținut că solicitarea apelanților

pârâți de a fi supusă procedurii o suprafață mai mare apare astfel ca

nefondată, cât timp exproprierea este o modalitate de scoatere a imobilului din

proprietatea unei persoane, cu caracter restrictiv, nefiind permisă schimbarea

regimului juridic al terenurilor peste limitele impuse de necesitatea

efectuării unor lucrări de utilitate publică.

Mai mult, transferul de proprietate are loc, potrivit art.

13 din legea specială la data când se plătesc despăgubirile, ceea ce înseamnă

că până la această dată sunt posibile modificări ale suprafeței inițial apreciate

ca fiind afectată de lucrarea ce urmează a fi executată.

De asemenea, s-a reținut că și criticile vizând

neregularitatea introducerii acțiunii sunt nefondate. Asupra excepției instanța

fondului s-a pronunțat, arătând că nu este întemeiată, că nu s-a indicat în

concret motivul de nulitate.

Astfel, prin cererea inițială a fost chemat în

judecată un pârât, reclamanta neavând evidența moștenitorilor persoanei care

apărea ca titular al dreptului de proprietate. La prima zi de înfățișare,

potrivit art. 132 C. proc. civ., reclamanta a modificat cadrul procesual sub

aspectul persoanelor chemate în judecată, dispozițiile legale conferindu-i

acest drept.

La data de 1 iunie 2009 reclamanta a notificat pe

autorul reclamanților, P.I.A., fiindu-i aduse la cunoștință adoptarea H.G. nr. 390/2009

și fiind propusă ca despăgubire suma de 4.470 lei. Notificarea a fost primită

de o persoană care nu avea calitatea de moștenitor, dar a acționat ca

împuternicit al pârâților, acesta a purtat negocierile cu reclamanta, iar

faptul că ulterior s-a dovedit că alte persoane sunt moștenitorii titularului

dreptului de proprietate nu atrage nulitatea procedurii.

A mai reținut instanța de apel că nu este lovită de

nulitate sentința pentru că în partea sa expozitivă s-a scris greșit, o singură

dată, numele autorului și poziția din hotărârea de guvern, în condițiile în

care analiza temeiniciei pretențiilor reclamantei și a normelor de drept

incidente s-a făcut cu referire la adevărații proprietari, ale căror drepturi

nu sunt afectate de eroarea materială.

Cererea de chemare în judecată și cea de precizare a

acțiunii sunt semnate de reprezentanți ai societății reclamante, în apel s-a

făcut dovada că prin Dispoziția nr. 21 din 21 aprilie 2005 directorul companiei

a delegat o parte din atribuțiile sale de reprezentare altor salariați, aceștia

fiind competenți să redacteze și să semneze acțiuni în justiție, împuternicirea

fiind valabilă chiar dacă directorul este la serviciu.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal,

pârâții I.D., P.M. și P.A. - decedată în cursul

soluționării recursului, calitatea sa procesuală fiind preluată de ceilalți doi

recurenți, în calitate de moștenitori ai acesteia.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții - pârâți au reiterat

solicitarea din apel privind obligarea intimatei - reclamante, prin

reprezentanți, să depună înscrisurile indicate de către aceștia, precum și o

serie de acte administrative și precizări scrise, apreciind că aceste

înscrisuri sunt importante în clarificarea și soluționarea prezentei cauze.

Astfel, recurenții au arătat că instanțele anterioare, de fond și apel,

nu au solicitat aceste înscrisuri și, mai mult decât atât, funcționari ai

companiei intimate împreună cu directorul general al acesteia refuză în mod

repetat, abuziv și nejustificat, să depună la dosarul cauzei respectivele

înscrisuri și nu au respectat dispoziția instanței de la termenul de judecată

din 24 noiembrie 2011.

Recurenții au învederat că reprezentanții intimatei au depus la dosarul

cauzei, la instanța de apel, pentru termenul din 15 decembrie 2011, note de

ședință întocmite sumar, însoțite de trei sentințe civile și două procese

verbale de stabilire a despăgubirilor, fără însă a depune înscrisurile

solicitate de pârâți, atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței

de apel.

Recurenții au susținut că înscrisurile pe care le-au solicitat nu au

fost depuse pentru ca instanța să nu poată observa abuzurile săvârșite față de

aceștia, chiar din momentul notificării, prin nerespectarea procedurilor de

expropriere, prin falsificarea unor înscrisuri și prin eludarea unor prevederi

din unele acte normative în vigoare.

Recurenții și-au exprimat nemulțumirea față de modul cum s-a soluționat

dosarul la instanța de fond și la instanța de apel, respectiv față de refuzul

repetat al intimatei - reclamante de a depune acele înscrisuri solicitate de

aceștia.

La termenul de judecată din data de 5 iunie 2014

instanța a invocat, din oficiu,

excepția

nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., excepție ce a fost invocată și de intimata - reclamantă, prin

întâmpinarea formulată în cauză.

Analizând recursul declarat prin prisma criticilor

formulate,

Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.,

cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor

fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 alin. (1) C.

proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs,

motivele de recurs sunt prevăzute limitativ în art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar articolul 306 alin. (1) C. proc. civ. prevede că recursul este nul

dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin.

(2), care se referă la motivele de ordine publică.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea

motivului de recurs prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de

art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul

formulării unor critici privind modul de judecată al instanței care a pronunțat

hotărârea atacată, raportat la motivul de recurs invocat.

Față de faptul că nu constituie motiv de recurs orice

nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, instanța de recurs poate

examina numai criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă

încadrarea în art. 304 C. proc. civ.

Or, în speță, nu numai că recurenții nu s-au conformat

exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând

vreunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar nu

au formulat nici critici care să poată fi încadrate, din oficiu, în vreunul

dintre cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă

judecății, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunțate în

apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea, prin raportare la soluția

pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță, în fundamentarea

acesteia.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele

instanței de apel și să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în

recurs, recurenții au nesocotit existența judecății anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are

loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecății fiind

legalitatea hotărârii pronunțată în apel.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către

recurenți constă, practic, într-o înșiruire de afirmații, care, nefiind

structurate din punct de vedere juridic, sunt imposibil de încadrat în vreunul

dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pentru

exercitarea controlului judiciar în recurs.

Or, condiția legală a dezvoltării

motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și

încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Nici criticile formulate de recurentă care vizează situația

de fapt și modul în care instanța de apel a făcut aprecierea probelor

administrate în cauză nu pot fi primite.

Astfel, modul în care instanța de judecată a făcut

aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea

probelor nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304

C. proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Față de cele expuse mai sus, conform art. 306 alin. (1)

C. proc. civ., se va constata nul

recursul

declarat de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâții I.D. și P.M.,

în nume propriu și în calitate de moștenitori ai pârâtei P.A. - decedată, împotriva

Deciziei nr. 18 din 23 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.