ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2014

1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeș a solicitat anularea Încheierii nr. 94 din 1 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, a Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, emisă de Camera de Conturi Argeș, precum și a actelor care au stat la baza acesteia. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că prin încheierea de mai sus, s-a respins contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, prin care s-a stabilit că a plătit nelegal drepturi de natură salarială personalului contractual, dispunându-se recuperarea acestora împreună cu despăgubirile civile calculate conform art. 1531 alin. (1) și (2) C. civ.

și art. 1536 C. civ. A arătat că acordarea drepturilor salariale avute în vedere s-a făcut legal, în baza sentinței civile nr. 122 din 14 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă și irevocabilă, prin care s-a menținut Hotărârea Consiliului local nr. 38/2010, prin care s-a aprobat plata indemnizației de hrană, prevăzută în contractul colectiv de muncă și acordul de muncă încheiate la nivelul Primăriei, S.P.L., Creșei, Casei de cultură și Muzeului. În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu Sindicatul S.I.G.O.C.O.M. Curtea de Argeș, care a solicitat ca și reclamantul, pentru aceleași motive invocate de către acesta, anularea actelor administrative menționate mai sus.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 305/F/Cont din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeș și cererea de intervenție în nume propriu formulată de Sindicatul S.I.G.O.C.O.M. Curtea de Argeș și, în consecință, a anulat Încheierea nr. 94 din 1 iunie 2012, Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 și actele care au stat la baza acesteia. Pentru a hotărî astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada că a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale către personalul bugetar în baza contractului colectiv de muncă, înregistrat la autoritatea publică competentă, act juridic care prin necontestarea sa a dobândit putere de lege pentru părțile contractante și a căror respectare în condițiile nedeclarării nulității acestora este garantată de art. 41 alin. (5) din Constituția României.

A mai reținut că asupra legalității acordării drepturilor în discuție s-a pronunțat deja o instanță prin hotărâre judecătorească irevocabilă a cărei ignorare ar încălca regulile statului de drept. 3. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 305/F/Cont din 5 septembrie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea în întregime a acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei, precum și a cererii de intervenție în interes propriu, și menținerea actelor contestate ca temeinice și legale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C. proc. civ. Recurenta a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legale de strictă aplicare care reglementau salarizarea personalului bugetar în perioada verificată, anume art. 24 alin. (2) 1 și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, Legea nr. 329/2009 coroborat cu art. 5 alin. (4) și art. 10 din O.U.G.

nr. 1/2010, ale art. 25 din H.G. nr. 833/2007, ale art. 12 alin. (3) din Legea nr. 130/1996, ale Legii nr. 273/2006, ale art. 14 alin. (3) și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 154/1998 și ale art. 3 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 10/2008. A susținut că actele contestate au fost legal și temeinic emise, raportat la prevederile legale care reglementează acordarea drepturilor salariale și a altor drepturi pentru personalul bugetar, funcționari publici și personal contractual, că nu sunt permise derogări sau adăugiri la dispozițiile legale prin contractele colective de muncă și că, în speță, autoritatea publică a acordat drepturi salariale în afara cadrului legal. 4. Soluția instanței de control judiciar.

Examinând actele și înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și anume „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”, față de care va admite recursul și va casa sentința instanței de fond. Situația de fapt supusă analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză, potrivit susținerilor reclamantei și înscrisurilor aflate la dosar, poate fi rezumată astfel: 1. În urma efectuării acțiunii de audit financiar de către organele competente ale autorității publice pârâte, privind contul anual de execuție bugetară pentru anul 2011 la reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeș , s-a fost constatat, prin procesul verbal de constatare din 24 februarie 2012, faptul că s-au plătit nelegal drepturi de natură salarială în suma estimată de 242.600 lei, reprezentând indemnizație de hrană acordată necuvenit personalului contractual din cadrul S.P.G.C.

Curtea de Argeș în anul 2011 ; 2. În baza acestui proces-verbal și a R.A.F., Camera de Conturi a Județului Argeș a emis Decizia nr. 9 din 20 martie 2012, prin care s-au dispus măsuri în vederea stabilirii întinderii prejudiciului și recuperării acestuia. 3. Prin Contestația înregistrată sub nr. 426 din 03 aprilie 2012, S.P.G.C. Curtea de Argeș a contestat Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Argeș; 4. Prin Încheierea nr. 94 din 01 iunie 2012, Curtea de Conturi a României a respins contestația formulată de către reclamant, apreciind că decizia contestată a fost legal și temeinic emisă. 5. În continuare, reclamantul S.P.G.C.

Curtea de Argeș a solicitat instanței de contencios administrativ anularea Încheierii nr. 94 din 1 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, a Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, emisă de Camera de Conturi Argeș, precum și a actelor care au stat la baza acesteia . Atât petitul cererii reclamantului, cât și criticile formulate de acesta, față de succesiunea actelor emise în speță, îndreptățesc concluzia că ceea ce se contestă, în cadrul prezentei acțiuni în contencios administrativ este, în esență, actul prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speță Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Argeș, act circumscris prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Se mai constată că, de asemenea, încheierea nr. 94 din 01 iunie 2011 a fost emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul Camerei de Conturi a României. În conformitate cu prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și 24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor art. 33”. Art. 33 alin. (3) prevede - „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității audiate”.

Actele emise în temeiul acestor dispoziții legale sunt acte administrative în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedura de contestare a acestora fiind cea prevăzută de Legea nr. 94/1992 coroborată cu Legea nr. 554/2004.

Legea nr. 94/1992 nu conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, astfel cum sunt reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „ Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei - valoarea impozitului, taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat). Cum în speța de față nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor, impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil criteriul poziției în sistemul autorităților publice a autorității emitente a actelor al căror conținut se contestă, și anume Camera de Conturi Argeș.

În aceste condiții, competența soluționării acțiunii reclamantului, vizând anularea actelor administrative emise de Camera de Conturi Argeș, revine tribunalului, iar nu curții de apel. În ceea ce privește determinarea instanței de contencios administrativ competente teritorial, Înalta Curte constată că atât reclamantul, cât și pârâta au sediile în județul Argeș, ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Gorj. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre soluționare instanței competente, Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal, urmând a respinge, față de soluția astfel pronunțată, cererea intimaților-pârâți de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 305/F/Cont din 5 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2014.