ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 490/2014

cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeș a solicitat anularea Încheierii nr. 94 din

1 iunie 2012, emisă de Curtea de Conturi a României, a Deciziei nr. 9 din 20

martie 2012, emisă de Camera de Conturi Argeș, precum și a actelor care au stat

la baza acesteia.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că prin încheierea de mai sus, s-a respins contestația

pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, prin care s-a

stabilit că a plătit nelegal drepturi de natură salarială personalului

contractual, dispunându-se recuperarea acestora împreună cu despăgubirile

civile calculate conform art. 1531 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 1536 C.

civ.

A arătat că acordarea

drepturilor salariale avute în vedere s-a făcut legal, în baza sentinței civile

nr. 122 din 14 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă și

irevocabilă, prin care s-a menținut Hotărârea Consiliului local nr. 38/2010,

prin care s-a aprobat plata indemnizației de hrană, prevăzută în contractul

colectiv de muncă și acordul de muncă încheiate la nivelul Primăriei, S.P.L.,

Creșei, Casei de cultură și Muzeului.

În cauză a formulat

cerere de intervenție în interes propriu Sindicatul S.I.G.O.C.O.M. Curtea de

Argeș, care a solicitat ca și reclamantul, pentru aceleași motive invocate de

către acesta, anularea actelor administrative menționate mai sus.

instanței de fond

Prin sentința nr.

305/F/Cont din 5 septembrie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul

S.P.G.C. Curtea de Argeș și cererea de intervenție în nume propriu formulată de

Sindicatul S.I.G.O.C.O.M. Curtea de Argeș și, în consecință, a anulat Încheierea

nr. 94 din 1 iunie 2012, Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 și actele care au

stat la baza acesteia.

Pentru a hotărî

astfel, instanța fondului a reținut, în esență, că reclamantul a făcut dovada

că a efectuat cheltuielile privind drepturile salariale către personalul

bugetar în baza contractului colectiv de muncă, înregistrat la autoritatea

publică competentă, act juridic care prin necontestarea sa a dobândit putere de

lege pentru părțile contractante și a căror respectare în condițiile nedeclarării

nulității acestora este garantată de art. 41 alin. (5) din Constituția

României.

A mai reținut că

asupra legalității acordării drepturilor în discuție s-a pronunțat deja o

instanță prin hotărâre judecătorească irevocabilă a cărei ignorare ar încălca

regulile statului de drept.

exercitată

Împotriva sentinței nr.

305/F/Cont din 5 septembrie 2012 a formulat recurs, în termenul legal, pârâta

Curtea de Conturi a României, solicitând modificarea în întregime a acesteia în

sensul respingerii cererii reclamantei, precum și a cererii de intervenție în

interes propriu, și menținerea actelor contestate ca temeinice și legale,

pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304¹ C.

proc. civ.

Recurenta a susținut

că instanța de fond nu a ținut cont de prevederile legale de strictă aplicare

care reglementau salarizarea personalului bugetar în perioada verificată, anume

art. 24 alin. (2)

1

și art. 48 alin. (2) din Legea nr. 330/2009,

Legea nr. 329/2009 coroborat cu art. 5 alin. (4) și art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010,

ale art. 25 din H.G. nr. 833/2007, ale art. 12 alin. (3) din Legea nr. 130/1996,

ale Legii nr. 273/2006, ale art. 14 alin. (3) și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

154/1998 și ale art. 3 alin. (4) și (5) din O.G. nr. 10/2008.

A susținut că actele

contestate au fost legal și temeinic emise, raportat la prevederile legale care

reglementează acordarea drepturilor salariale și a altor drepturi pentru

personalul bugetar, funcționari publici și personal contractual, că nu sunt

permise derogări sau adăugiri la dispozițiile legale prin contractele colective

de muncă și că, în speță, autoritatea publică a acordat drepturi salariale în

afara cadrului legal.

de control judiciar.

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs de

ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., și anume „când

hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe”, față de care va

admite recursul și va casa sentința instanței de fond.

Situația de fapt

supusă analizei instanței de contencios administrativ în prezenta cauză,

potrivit susținerilor reclamantei și înscrisurilor aflate la dosar, poate fi

rezumată astfel:

1.

În urma efectuării acțiunii de audit financiar de

către organele competente ale autorității publice pârâte, privind contul

anual de execuție bugetară pentru anul 2011 la

reclamantul S.P.G.C.

Curtea de Argeș

, s-a fost constatat, prin procesul verbal

de constatare din 24 februarie 2012, faptul că s-au plătit nelegal drepturi de

natură salarială în suma estimată de 242.600 lei, reprezentând indemnizație de

hrană acordată necuvenit personalului contractual din cadrul S.P.G.C. Curtea de

Argeș în anul 2011

;

proces-verbal și a R.A.F., Camera de Conturi a Județului Argeș a emis Decizia nr.

9 din 20 martie 2012, prin care s-au dispus măsuri în vederea stabilirii

întinderii prejudiciului și recuperării acestuia.

înregistrată sub nr. 426 din 03 aprilie 2012, S.P.G.C. Curtea de Argeș a

contestat Decizia nr. 9 din 20 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Argeș;

94 din 01 iunie 2012, Curtea de Conturi a României a respins contestația

formulată de către reclamant, apreciind că decizia contestată a fost legal și

temeinic emisă.

reclamantul S.P.G.C. Curtea de Argeș a solicitat instanței de contencios

administrativ anularea Încheierii nr. 94 din 1 iunie 2012, emisă de Curtea de

Conturi a României, a Deciziei nr. 9 din 20 martie 2012, emisă de Camera de

Conturi Argeș, precum și a actelor care au stat la baza acesteia

.

Atât petitul cererii

reclamantului, cât și criticile formulate de acesta, față de succesiunea

actelor emise în speță, îndreptățesc concluzia că ceea ce se contestă, în

cadrul prezentei acțiuni în contencios administrativ este, în esență, actul

prin care se dispun măsuri cu privire la entitatea verificată, în speță Decizia

nr. 9 din 20 martie 2012 emisă de Camera de Conturi Argeș, act circumscris

prevederilor art. 37 raportat la art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi.

Se mai constată că,

de asemenea, încheierea nr. 94 din 01 iunie 2011 a fost emisă de către Comisia

de soluționare a contestațiilor constituită în cadrul Camerei de Conturi a

României.

În conformitate cu

prevederile art. 37 „În situația în care, în urma verificărilor efectuate pe

parcursul execuției bugetului la persoanele juridice prevăzute la art. 23 și

24, rezultă fapte prin care au fost constatate prejudicii sau abateri cu

caracter financiar, valorificarea constatărilor se face potrivit prevederilor

art. 33”.

Art. 33 alin. (3) prevede

- „În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și

regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii

entității publice auditate această stare de fapt, stabilirea întinderii prejudiciului

și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a

conducerii entității audiate”.

Actele emise în

temeiul acestor dispoziții legale sunt acte administrative în sensul art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, procedura de contestare a acestora fiind

cea prevăzută de Legea nr. 94/1992 coroborată cu Legea nr. 554/2004.

Legea nr. 94/1992 nu

conține norme derogatorii de la regulile generale de determinare a competenței

materiale a instanțelor de contencios administrativ, astfel cum sunt

reglementate în art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevede: „

Litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Având ca

reper textul de lege precitat, rezultă că au fost stabilite două criterii

pentru determinarea competenței materiale a instanțelor de contencios

administrativ: a) criteriul poziției în sistemul autorităților publice a

emitentului actului; b) criteriul valoric în cauzele fiscale (500.000 lei -

valoarea impozitului, taxei,contribuției datoriei vamale care face obiectul actului

administrativ contestat).

Cum în speța de față

nu se contestă acte administrative care să privească plata taxelor,

impozitelor, contribuțiilor sau datoriilor vamale, rezultă că este aplicabil

criteriul poziției în sistemul autorităților publice a autorității emitente a

actelor al căror conținut se contestă, și anume Camera de Conturi Argeș.

În aceste condiții,

competența soluționării acțiunii reclamantului, vizând anularea actelor

administrative emise de Camera de Conturi Argeș, revine tribunalului, iar nu

curții de apel.

În ceea ce privește

determinarea instanței de contencios administrativ competente teritorial,

Înalta Curte constată că atât reclamantul, cât și pârâta au sediile în județul Argeș,

ca urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Gorj.

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

și ale art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre soluționare

instanței competente, Tribunalul Argeș, secția de contencios administrativ și

fiscal, urmând a respinge, față de soluția astfel pronunțată, cererea

intimaților-pârâți de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 305/F/Cont din

5 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată. Trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Argeș, secția

de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 februarie 2014.