Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.06.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2277/2008

HOTĂRÂRE
24.06.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2277/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1372 din 4 aprilie 2006, Tribunalul București, secția comercială, a respins cererea formulată de reclamantele V.P. și B.V. în contradictor cu pârâta SC B.G. SRL, ca neîntemeiată având ca obiect obligarea la sistarea activității de rotiserie și preparare a cărnii în punctul de lucru din București, sector 2 reținând ca nedovedite elementele răspunderii civile delictuale. Curtea de Apel București, secția V-a comercială, prin Decizia nr. 561 din 19 noiembrie 2007 a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea reclamantelor și a obligat-o pe pârâtă la sistarea activității de rotiserie și preparare a cărnii în punctul de lucru menționat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a procedat la reaprecierea probelor cu luarea în considerare a expertizei tehnice de instalații administrată în această fază procesuală. Drept urmare, instanța a constatat că intimata se face vinovată de vicierea aerului din apartamentul apelantelor fiind dovedit că datorită viciilor de proiectare și executare noxele pătrund în plafonul fals al spațiului de lucru și de aici în toate ghenele de instalații existente. În contra deciziei menționate a declarat recurs pârâta SC B.G. SRL în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, se invocă: - greșita reținere în motivare a existenței unui probatoriu cu înscrisuri care să susțină ipoteza vicierii aerului din apartamentele reclamanților; - raportul de expertiză efectuat în apel contravine celui efectuat la instanța de fond și aceasta conține multe inexactități; - a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză pe care le și expune iar acestea au fost respinse de instanță; - raportul de expertiză efectuat în apel nu poate fi considerat ca singură probă ci al trebuie coroborat cu celelalte probe. Din evocarea criticilor formulate Înalta Curte constată că indicarea motivelor de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 este una formală devreme ce în conținut se antamează numai situația de fapt și administrarea și aprecierea probelor.

Cum potrivit art. 304 C. proc. civ. partea introductivă controlul instanței de recurs are ca obiect numai legalitatea deciziei atacate și cum, contrar art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate, Înalta Curte făcând aplicarea sancțiunii prevăzută de acest text de lege va constata nulă cererea de recurs astfel formulată.

D E C I D E Constată nulă cererea de recurs formulată de pârâta SC B.G. SRL București împotriva Deciziei nr. 561 din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, conform art. 302 lit. c) C. proc. civ. Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimații - reclamanți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-01
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 487/2007
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 722 din 30 iunie 2004 a Tribunalului Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a fost respinsă acțiunea reclamanților V
ÎCCJ 2010-12-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4443/2010
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 9955 din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost res
ÎCCJ 2009-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2927/2009
360537 din 17 noiembrie 2008. Argumentele apelantei reclamante legate de situația angajaților societății ca efect al încetării activității, nu pot justifica continuarea unei activități desfășurate cu nerespectarea prevederilor legale. Împot
ÎCCJ 2008-05-14
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1629/2008
, deși inițial invocase și art. 1352 C. civ., ca temei de drept, acțiunea reclamantei ar fi prescrisă, întrucât potrivit art. 1359 C. civ., coroborat cu art. 5 din Decretul nr. 167/1958, acțiunea se prescrie în termen de 6 luni de la data p
ÎCCJ 2005-03-31
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2270/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC P.F. SRL București a chemat-o în judecată pe pârâta SC S.H. SRL București, solicitând instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronun
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă