ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.11.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2014

HOTĂRÂRE
06.11.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții

D.M., R.M., S.O.I., T.S., Z.C., J.C., reprezentati de F.N.S.-A.P.I.A. au

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României,

suspendarea aplicării unei dispoziții a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010,

emise de pârâtă.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut, în esență, că auditorii publici externi din cadrul

Curții de Conturi a României, au efectuat în perioada 10 mai 2010 - 02 iulie 2010,

auditul situațiilor financiare aferente activităților efectuate în anul 2009 de

către aparatul central al A.P.I.A.

Prin procesul-verbal

de constatare din 06 iulie 2010, pârâta a reținut, în sarcina A.P.I.A., abateri

de la legalitate și regularitate, printre care și aceea că în perioada

iulie-decembrie 2009 au fost efectuate plăți nelegale, prin majorarea nelegală

a salariilor de bază cu 75%, pentru o anumită categorie de personal, fără a fi

prevăzute în fișele posturilor atribuții specifice gestionării asistenței

financiare nerambursabile comunitare.

În consecință, pârâta

a dispus în sarcina Agenției intrarea în legalitate, în sensul că "se vor

lua măsuri pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale,

ca urmare a majorării salariului de bază/al unor salariați cu până la 75%

(94.207 lei)".

În concluzie,

reclamanții au apreciat că, în cauză, există un caz bine justificat care să

determine suspendarea efectelor deciziei contestate.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe

capătul de cerere privind anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 emisă de

Curtea de Conturi, contestația formulată împotriva acestei decizii, inclusiv cu

privire la punctul 5, fiind respinsă prin Încheierea din 12 octombrie 2010, iar

pe fond a solicitat respingerea cererii, fiind neîntemeiată.

În esență, a arătat

că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

privind existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.

Prin sentința nr.

1282 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins cererea

pentru lipsa calității procesuale active, hotărârea a fost atacată cu recurs,

iar prin Decizia nr. 3671 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și

Justiție a casat această sentință, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 9828/2/2011*.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după

casare, prin sentința nr. 1622 din 17 mai 2013, a respins cererea formulată de

reclamanți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cererea de chemare în

judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,

potrivit cu care suspendarea executării actului administrativ se dispune până

la pronunțarea instanței de fond, iar prin sentința civilă nr. 7211 din 30

noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis în parte cererea

reclamantului și a anulat parțial punctul 3 din Decizia nr. 8 din 17 august 2010

în ce privește luarea de măsuri de recuperare de la salariați a sumei de

216.361,5 lei și parțial pct. 5 și 6.

Pe de altă parte,

prima instanță a reținut că, în cauză, este îndeplinită condiția existenței

unui caz bine justificat prin aceea că angajații reclamantei de la D.P.A.P.A.

precum și D.A.S.C.S. se încadrează în categoria celor care au atribuții legate

de gestionarea asistenței financiare comunitare, astfel încât aceștia au

dreptul la majorarea cu 75% a salariilor, însă, în cerere, nu se argumentează

în ce constă paguba iminentă.

Or, recuperarea

cheltuielilor de personal rezultate din majorarea salariului de baza cu până la

75% nu produce prin ea însăși o pagubă iminentă, caz în care reclamanta trebuia

să probeze în ce fel recuperarea acestei sume are drept consecințe un

prejudiciu material viitor și previzibil.

exercitată

Împotriva sentinței

nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curții de Apel București au formulat recurs G.M.,

C.S., H.L., Ș.O.I., T.S., Z.C. și J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A.

În motivarea căii de

atac, recurenții susțin netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate,

susținând, în esență, următoarele critici:

În mod eronat

instanța de fond a reținut că acțiunea în fond a fost soluționată prin sentința

nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, deoarece nu a fost parte în cauza în care s-a

pronunțat această hotărâre judecătorească.

Referitor la

îndeplinirea condiției pagubei iminente, instanța de fond nu a ținut seama de

probele depuse la dosar.

Se susține că deși

prin sentința nr. 7211/2011 s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 8 din

17 august 2010 a Curții de Conturi, respectiv a dispoziției de la pct. 5,

Curtea de Conturi a solicitat ulterior conducerii A.P.I.A. recuperarea, prin

impunerea sumelor bănești plătite cu titlu de majorări salariale funcționarilor

din cadrul A.P.I.A., fiind emisă Decizia nr. 344 din 28 martie 2013.

Astfel, punerea în

executare a măsurii de la pct. 5 din decizia Curții de Conturi conduce evident

la un prejudiciu material viitor și sigur.

de recurs

Înalta Curte,

analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat pentru considerentele

ce urmează a fi expuse.

Necontestat este

faptul că recurenții-reclamanți au solicitat suspendarea aplicării pct. 5 din

dispozitivul Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 referitor la măsurile pentru recuperarea

cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, invocând ca temei legal

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea,

necontestat este că prin sentința nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de

Apel București a admis în parte acțiunea A.P.I.A. și a anulat parțial Decizia nr.

8 din 17 august 2010, inclusiv în ceea ce privește pct. 5, parțial, referitor

la recuperarea unor cheltuieli de personal, respectiv pentru personalul de la D.P.A.P.A.

și D.A.S.C.S., cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75%, cât

și în ceea ce privește acordarea nelegală unui salariat a sporului de 20%.

Este adevărat că

dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 1622/2013 a avut ca părți A.P.I.A. -

în calitate de reclamantă și Curtea de Conturi în calitate de pârâtă. Necontestat

este că această sentință nu este irevocabilă.

Este evident că acțiunea

în anulare a vizat aceeași Decizie nr. 8/2010, emisă de pârâta Curtea de

Conturi, inclusiv pct. 5, care face și obiectul prezentei cauze unde se

solicită suspendarea aplicării acestuia.

Potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis

actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana

vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,

suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Dispozițiile legale

menționate anterior prevăd suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea

aceluiași act administrativ care formează și obiectul cererii de

suspendare.

Acțiunea privind

anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 a fost soluționată de o instanță de fond,

neavând relevanță faptul că reclamanții prin F.N.S.- A.P.I.A., au fost sau nu

parte în cauză.

În acest context, al

pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare, în mod corect prima

instanță a reținut că nu poate fi admisă cererea de suspendare în condițiile art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care limitează în timp efectele

suspendării, chiar dacă a reținut îndeplinită condiția referitoare la cazul

bine justificat.

Pe de altă parte, în

mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției referitoare la

prevenirea unei pagube iminente, astfel cum această noțiune este definită de art.

2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Atât la fond cât și

în recurs, reclamanții-recurenți nu au dovedit îndeplinirea acestei condiții.

Aceștia nu au

administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în

sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior

în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie

caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ,

conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei

instituții juridice.

Mai mult, în cazul

actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata

unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu

este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective

conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel

s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea

actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni

caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor

administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

Mai mult, chiar

recurenții-reclamanți au susținut că actul care conduce la imputarea sumelor

este Decizia nr. 344 din 28 martie 2013, acesta producând, în fapt, diminuarea

veniturilor acestora.

În concluzie, față de

toate considerentele expuse, criticile sunt nefondate, astfel că Înalta Curte,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cât și art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca

nefondat.

Respinge recursul

declarat de G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F.,

Z.P., O.R., C.S., H.L., Ș.O.I., T.S., Z.C. și J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A.

împotriva sentinței nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4399/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Soluția primei instanțe Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 aprilie 2010 pe rolul Curții de Apel Bucu
ÎCCJ 2010-11-18
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5089/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3384 din 20 octombrie 2009, a admis acțiunea form
ÎCCJ 2014-01-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 384/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2011, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fisca
ÎCCJ 2010-11-30
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5317/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții N.V., C.Ș., S.G., G.M., D.T.
ÎCCJ 2016-03-10
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 711/2016
sesizate de Curtea de Conturi cu privire la existența unor contradicții între datele transmise de casele teritoriale, contul de execuție - venituri sau bilanțul contestat de A. și datele pe care le deține C. Este obligatoriu ca cele două ev
Sursă