ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței
de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții
G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A. (M.), V.I.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M.,
G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., V.I., V.A., D.D., B.E.V.,
D.M., R.M., S.O.I., T.S., Z.C., J.C., reprezentati de F.N.S.-A.P.I.A. au
solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României,
suspendarea aplicării unei dispoziții a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010,
emise de pârâtă.
În motivarea cererii,
reclamanții au susținut, în esență, că auditorii publici externi din cadrul
Curții de Conturi a României, au efectuat în perioada 10 mai 2010 - 02 iulie 2010,
auditul situațiilor financiare aferente activităților efectuate în anul 2009 de
către aparatul central al A.P.I.A.
Prin procesul-verbal
de constatare din 06 iulie 2010, pârâta a reținut, în sarcina A.P.I.A., abateri
de la legalitate și regularitate, printre care și aceea că în perioada
iulie-decembrie 2009 au fost efectuate plăți nelegale, prin majorarea nelegală
a salariilor de bază cu 75%, pentru o anumită categorie de personal, fără a fi
prevăzute în fișele posturilor atribuții specifice gestionării asistenței
financiare nerambursabile comunitare.
În consecință, pârâta
a dispus în sarcina Agenției intrarea în legalitate, în sensul că "se vor
lua măsuri pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale,
ca urmare a majorării salariului de bază/al unor salariați cu până la 75%
(94.207 lei)".
În concluzie,
reclamanții au apreciat că, în cauză, există un caz bine justificat care să
determine suspendarea efectelor deciziei contestate.
Prin întâmpinare,
pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe
capătul de cerere privind anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 emisă de
Curtea de Conturi, contestația formulată împotriva acestei decizii, inclusiv cu
privire la punctul 5, fiind respinsă prin Încheierea din 12 octombrie 2010, iar
pe fond a solicitat respingerea cererii, fiind neîntemeiată.
În esență, a arătat
că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004
privind existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube.
Prin sentința nr.
1282 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins cererea
pentru lipsa calității procesuale active, hotărârea a fost atacată cu recurs,
iar prin Decizia nr. 3671 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și
Justiție a casat această sentință, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare
la aceeași instanță.
Cauza a fost
reînregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 9828/2/2011*.
Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după
casare, prin sentința nr. 1622 din 17 mai 2013, a respins cererea formulată de
reclamanți, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Cererea de chemare în
judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,
potrivit cu care suspendarea executării actului administrativ se dispune până
la pronunțarea instanței de fond, iar prin sentința civilă nr. 7211 din 30
noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis în parte cererea
reclamantului și a anulat parțial punctul 3 din Decizia nr. 8 din 17 august 2010
în ce privește luarea de măsuri de recuperare de la salariați a sumei de
216.361,5 lei și parțial pct. 5 și 6.
Pe de altă parte,
prima instanță a reținut că, în cauză, este îndeplinită condiția existenței
unui caz bine justificat prin aceea că angajații reclamantei de la D.P.A.P.A.
precum și D.A.S.C.S. se încadrează în categoria celor care au atribuții legate
de gestionarea asistenței financiare comunitare, astfel încât aceștia au
dreptul la majorarea cu 75% a salariilor, însă, în cerere, nu se argumentează
în ce constă paguba iminentă.
Or, recuperarea
cheltuielilor de personal rezultate din majorarea salariului de baza cu până la
75% nu produce prin ea însăși o pagubă iminentă, caz în care reclamanta trebuia
să probeze în ce fel recuperarea acestei sume are drept consecințe un
prejudiciu material viitor și previzibil.
Calea de atac
exercitată
Împotriva sentinței
nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curții de Apel București au formulat recurs G.M.,
B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D.,
G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R.,
C.S., H.L., Ș.O.I., T.S., Z.C. și J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A.
În motivarea căii de
atac, recurenții susțin netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate,
susținând, în esență, următoarele critici:
În mod eronat
instanța de fond a reținut că acțiunea în fond a fost soluționată prin sentința
nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, deoarece nu a fost parte în cauza în care s-a
pronunțat această hotărâre judecătorească.
Referitor la
îndeplinirea condiției pagubei iminente, instanța de fond nu a ținut seama de
probele depuse la dosar.
Se susține că deși
prin sentința nr. 7211/2011 s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 8 din
17 august 2010 a Curții de Conturi, respectiv a dispoziției de la pct. 5,
Curtea de Conturi a solicitat ulterior conducerii A.P.I.A. recuperarea, prin
impunerea sumelor bănești plătite cu titlu de majorări salariale funcționarilor
din cadrul A.P.I.A., fiind emisă Decizia nr. 344 din 28 martie 2013.
Astfel, punerea în
executare a măsurii de la pct. 5 din decizia Curții de Conturi conduce evident
la un prejudiciu material viitor și sigur.
Soluția instanței
de recurs
Înalta Curte,
analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat pentru considerentele
ce urmează a fi expuse.
Necontestat este
faptul că recurenții-reclamanți au solicitat suspendarea aplicării pct. 5 din
dispozitivul Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 referitor la măsurile pentru recuperarea
cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, invocând ca temei legal
dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea,
necontestat este că prin sentința nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de
Apel București a admis în parte acțiunea A.P.I.A. și a anulat parțial Decizia nr.
8 din 17 august 2010, inclusiv în ceea ce privește pct. 5, parțial, referitor
la recuperarea unor cheltuieli de personal, respectiv pentru personalul de la D.P.A.P.A.
și D.A.S.C.S., cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75%, cât
și în ceea ce privește acordarea nelegală unui salariat a sporului de 20%.
Este adevărat că
dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 1622/2013 a avut ca părți A.P.I.A. -
în calitate de reclamantă și Curtea de Conturi în calitate de pârâtă. Necontestat
este că această sentință nu este irevocabilă.
Este evident că acțiunea
în anulare a vizat aceeași Decizie nr. 8/2010, emisă de pârâta Curtea de
Conturi, inclusiv pct. 5, care face și obiectul prezentei cauze unde se
solicită suspendarea aplicării acestuia.
Potrivit art. 14 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și
pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis
actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară
instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ
unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana
vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile,
suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.
Dispozițiile legale
menționate anterior prevăd suspendarea executării actului administrativ
unilateral până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea
aceluiași act administrativ care formează și obiectul cererii de
suspendare.
Acțiunea privind
anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 a fost soluționată de o instanță de fond,
neavând relevanță faptul că reclamanții prin F.N.S.- A.P.I.A., au fost sau nu
parte în cauză.
În acest context, al
pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare, în mod corect prima
instanță a reținut că nu poate fi admisă cererea de suspendare în condițiile art.
14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care limitează în timp efectele
suspendării, chiar dacă a reținut îndeplinită condiția referitoare la cazul
bine justificat.
Pe de altă parte, în
mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției referitoare la
prevenirea unei pagube iminente, astfel cum această noțiune este definită de art.
2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.
Atât la fond cât și
în recurs, reclamanții-recurenți nu au dovedit îndeplinirea acestei condiții.
Aceștia nu au
administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în
sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior
în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie
caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ,
conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei
instituții juridice.
Mai mult, în cazul
actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata
unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu
este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective
conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel
s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea
actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni
caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor
administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.
Mai mult, chiar
recurenții-reclamanți au susținut că actul care conduce la imputarea sumelor
este Decizia nr. 344 din 28 martie 2013, acesta producând, în fapt, diminuarea
veniturilor acestora.
În concluzie, față de
toate considerentele expuse, criticile sunt nefondate, astfel că Înalta Curte,
în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cât și art. 20 din
Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca
nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F.,
V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., I.A., M.A., B.D.,
Z.P., O.R., C.S., H.L., Ș.O.I., T.S., Z.C. și J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A.
împotriva sentinței nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.