ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4198/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A. (M.), V.I.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., V.I., V.A., D.D., B.E.V., D.M., R.M., S.O.I., T.S., Z.C., J.C., reprezentati de F.N.S.-A.P.I.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea aplicării unei dispoziții a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010, emise de pârâtă. În motivarea cererii, reclamanții au susținut, în esență, că auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României, au efectuat în perioada 10 mai 2010 - 02 iulie 2010, auditul situațiilor financiare aferente activităților efectuate în anul 2009 de către aparatul central al A.P.I.A.

Prin procesul-verbal de constatare din 06 iulie 2010, pârâta a reținut, în sarcina A.P.I.A., abateri de la legalitate și regularitate, printre care și aceea că în perioada iulie-decembrie 2009 au fost efectuate plăți nelegale, prin majorarea nelegală a salariilor de bază cu 75%, pentru o anumită categorie de personal, fără a fi prevăzute în fișele posturilor atribuții specifice gestionării asistenței financiare nerambursabile comunitare. În consecință, pârâta a dispus în sarcina Agenției intrarea în legalitate, în sensul că "se vor lua măsuri pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, ca urmare a majorării salariului de bază/al unor salariați cu până la 75% (94.207 lei)". În concluzie, reclamanții au apreciat că, în cauză, există un caz bine justificat care să determine suspendarea efectelor deciziei contestate.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe capătul de cerere privind anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 emisă de Curtea de Conturi, contestația formulată împotriva acestei decizii, inclusiv cu privire la punctul 5, fiind respinsă prin Încheierea din 12 octombrie 2010, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, fiind neîntemeiată. În esență, a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind existența cazului bine justificat și iminența producerii unei pagube. Prin sentința nr. 1282 din 24 februarie 2012, Curtea de Apel București a respins cererea pentru lipsa calității procesuale active, hotărârea a fost atacată cu recurs, iar prin Decizia nr. 3671 din 21 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această sentință, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 9828/2/2011*. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fond după casare, prin sentința nr. 1622 din 17 mai 2013, a respins cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care suspendarea executării actului administrativ se dispune până la pronunțarea instanței de fond, iar prin sentința civilă nr. 7211 din 30 noiembrie 2011 Curtea de Apel București a admis în parte cererea reclamantului și a anulat parțial punctul 3 din Decizia nr. 8 din 17 august 2010 în ce privește luarea de măsuri de recuperare de la salariați a sumei de 216.361,5 lei și parțial pct. 5 și 6. Pe de altă parte, prima instanță a reținut că, în cauză, este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat prin aceea că angajații reclamantei de la D.P.A.P.A.

precum și D.A.S.C.S. se încadrează în categoria celor care au atribuții legate de gestionarea asistenței financiare comunitare, astfel încât aceștia au dreptul la majorarea cu 75% a salariilor, însă, în cerere, nu se argumentează în ce constă paguba iminentă. Or, recuperarea cheltuielilor de personal rezultate din majorarea salariului de baza cu până la 75% nu produce prin ea însăși o pagubă iminentă, caz în care reclamanta trebuia să probeze în ce fel recuperarea acestei sume are drept consecințe un prejudiciu material viitor și previzibil. 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curții de Apel București au formulat recurs G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., Ș.O.I., T.S., Z.C.

și J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A. În motivarea căii de atac, recurenții susțin netemeinicia și nelegalitatea sentinței atacate, susținând, în esență, următoarele critici: În mod eronat instanța de fond a reținut că acțiunea în fond a fost soluționată prin sentința nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, deoarece nu a fost parte în cauza în care s-a pronunțat această hotărâre judecătorească. Referitor la îndeplinirea condiției pagubei iminente, instanța de fond nu a ținut seama de probele depuse la dosar. Se susține că deși prin sentința nr. 7211/2011 s-a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 a Curții de Conturi, respectiv a dispoziției de la pct. 5, Curtea de Conturi a solicitat ulterior conducerii A.P.I.A.

recuperarea, prin impunerea sumelor bănești plătite cu titlu de majorări salariale funcționarilor din cadrul A.P.I.A., fiind emisă Decizia nr. 344 din 28 martie 2013. Astfel, punerea în executare a măsurii de la pct. 5 din decizia Curții de Conturi conduce evident la un prejudiciu material viitor și sigur. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat, apreciază că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Necontestat este faptul că recurenții-reclamanți au solicitat suspendarea aplicării pct. 5 din dispozitivul Deciziei nr. 8 din 17 august 2010 referitor la măsurile pentru recuperarea cheltuielilor de personal suplimentare nelegale, invocând ca temei legal dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, necontestat este că prin sentința nr. 7211 din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea A.P.I.A. și a anulat parțial Decizia nr. 8 din 17 august 2010, inclusiv în ceea ce privește pct. 5, parțial, referitor la recuperarea unor cheltuieli de personal, respectiv pentru personalul de la D.P.A.P.A. și D.A.S.C.S., cu referire la majorarea salariului de bază cu până la 75%, cât și în ceea ce privește acordarea nelegală unui salariat a sporului de 20%. Este adevărat că dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 1622/2013 a avut ca părți A.P.I.A. - în calitate de reclamantă și Curtea de Conturi în calitate de pârâtă. Necontestat este că această sentință nu este irevocabilă.

Este evident că acțiunea în anulare a vizat aceeași Decizie nr. 8/2010, emisă de pârâta Curtea de Conturi, inclusiv pct. 5, care face și obiectul prezentei cauze unde se solicită suspendarea aplicării acestuia. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate”.

Dispozițiile legale menționate anterior prevăd suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea aceluiași act administrativ care formează și obiectul cererii de suspendare. Acțiunea privind anularea pct. 5 din Decizia nr. 8/2010 a fost soluționată de o instanță de fond, neavând relevanță faptul că reclamanții prin F.N.S.- A.P.I.A., au fost sau nu parte în cauză. În acest context, al pronunțării instanței de fond asupra acțiunii în anulare, în mod corect prima instanță a reținut că nu poate fi admisă cererea de suspendare în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care limitează în timp efectele suspendării, chiar dacă a reținut îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat.

Pe de altă parte, în mod corect s-a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente, astfel cum această noțiune este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004. Atât la fond cât și în recurs, reclamanții-recurenți nu au dovedit îndeplinirea acestei condiții. Aceștia nu au administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanței în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituții juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrative prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiției prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată prin simpla susținere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004. Mai mult, chiar recurenții-reclamanți au susținut că actul care conduce la imputarea sumelor este Decizia nr. 344 din 28 martie 2013, acesta producând, în fapt, diminuarea veniturilor acestora.

În concluzie, față de toate considerentele expuse, criticile sunt nefondate, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cât și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de G.M., B.C., C.I., I.A., C.C.V., C.P.A., I.V.N., C.D.O., M.D.M., C.P.F., V.M., G.D., G.C., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., I.A., M.A., B.D., Z.P., O.R., C.S., H.L., Ș.O.I., T.S., Z.C. și J.C. prin F.N.S. din A.P.I.A. împotriva sentinței nr. 1622 din 17 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2014.