ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2827/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Urmare rejudecării dispusă de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 732/A din 13 decembrie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 813 din 13 aprilie 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului V.F., ca neîntemeiată. A respins cererea principală formulată de reclamant și cererile de intervenție în interes propriu formulate de T.I., T.G.M., T.A.M., T.I., T.E., M.F., M.M., M.C., M.C. și M.E., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului București, R.V., P.G.M., P.G., N.L., SC C.B.R. SRL și SC C.B.I. SRL, actuala SC V.I.

SRL, ca neîntemeiate. A respins cererea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat, asupra excepției lipsei calității procesuale active, că reclamantul justifică un interes în promovarea acțiunii și are calitate procesuală activă în cauză, deoarece ocupă, în calitate de chiriaș, un apartament din imobilul care a fost restituit, prin Dispoziția nr. 6546/2010, pârâtelor R.V., P.G.M. și N.L., care, ulterior, au vândut imobilul pârâtei SC C.B.R. SRL, care, la rându-i l-a înstrăinat pârâtei SC C.B.I. SRL, aceasta din urmă, printr-o acțiune separată, solicitând evacuarea reclamantului din apartament.

Pornind de la temeiurile de drept incidente, respectiv art. 11 alin. (1) și art. 17 din Legea nr. 10/2001, tribunalul a apreciat că dispoziția atacată a fost corect emisă de Primăria municipiului București, observându-se că reclamantul și intervenienții nu sunt titularii unui drept de preemțiune întrucât imobilul în litigiu nu face parte din cele prevăzute în anexa nr. 2 lita și b la legea specială de reparație, astfel încât nu se poate aplica sancțiunea nulității absolute. Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 6/A din 9 ianuarie 2013, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant și intervenienți împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei ultime decizii au declarat recursuri reclamantul și intervenienții. Reclamantul V.F. și intervenienții T.I., T.E., T.I., T.A.M. și T.G.M. au depus, la 29 ianuarie 2013, declarații de recurs, neraotivate. Ulterior, la 16 iulie 2013, s-au depus motivele de recurs de către reclamant, intewenienții T.I., T.E., T.I., T.A.M., T.G.M. și intervenienții M.F., M.M., M.C., M.C., M.E. Prin Decizia nr. 29 din 15 ianuarie 2014, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a constatat nule recursurile declarate de reclamantul V.F. și de intervenienții T.I., T.G.M., T.A.M., T.I. și T.E. împotriva Deciziei nr. 6/A din 9 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

A respins, ca tardiv, recursul declarat de intervenienții M.F., M.M., M.C., M.C. și M.E. împotriva aceleiași decizii. Pentru a decide astfel, referitor la recursurile declarate de reclamantul V.F. și intervenienții T.I., T.E., T.I., T.A.M. și T.G.M., Înalta Curte a reținut următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motiveie de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă ia motivele de ordine publică. Or, în speță, au fost depuse la 29 ianuarie 2013, declarații de recurs, înainte de comunicarea deciziei atacate, nemotivate, care cuprind precizarea că motivele vor fi formulate în termen legal, după comunicarea hotărârii. Cum decizia atacată a fost comunicată recurenților la 25 iunie 2013, după cum rezultă din dovezile de primire, termenul de depunere a motivelor de recurs, prevăzut de art. 301 și art. 303 C. proc. civ. și calculat potrivit art. 101 din cod, se împlinea la data de 11 iulie 2013. Instanța de recurs a constatat că motivele de recurs au fost predate la poștă în data 16 iulie 2013, după cum rezultă din ștampila aplicată pe plic (fila 74 dosar recurs), după împlinirea termenului legal.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, instanța de recurs a constatat nulitatea căilor de atac exercitate în asemenea condiții procedurale, nefiind posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate. Cu privire la recursul declarat de intervenienții M.F., M.M., M.C., M.C. și M.E., Înalta Curte a reținut că este tardiv în considerarea argumentelor ce succed. Așa cum rezultă din actele dosarului, respectiv din dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflate la filele 126, 127, 128, 129, 131, 138, 139, 140, 145 și 146 ale Dosarului nr. 6699/2/2012 al Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, decizia atacată, pronunțată în apel, a fost comunicată recurenților la data de 25 iunie 2013. Potrivit art. 301 C. proc.

civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Înalta Curte a reținut că termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. Or, în speță, motivele de recurs au fost depuse la poșta la data de 16 iulie 2013, după cum rezultă din ștampila aplicată pe plic (fila 74 dosar recurs), după expirarea termenului de 15 zile de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea la 11 iulie 2013. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul a fost respins, ca tardiv declarat.

La data de 31 ianuarie 2014, T.I., T.G.M., T.A.M., T.I. și T.E. au formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 29 din 15 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6699/2/2012. In motivarea contestației în anulare, contestatorii, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., au susținut, în esență, că dezlegarea dată pricinii de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât recursurile au fost declarate și motivate „în parte" imediat după pronunțarea deciziei instanței de apel iar formularea motivelor de recurs, în completare, s-a făcut cu respectarea termenului legal, instanța, în calculul termenului de recurs trebuind să aibă în vedere dispozițiile art. 101 și 102 C. proc.

civ. Contestatorii au mai susținut că incidente sunt și dispozițiile art. 317 C. proc. civ. întrucât instanța de recurs a respins recursul, fără să fi fost judecat pe fond. Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed. Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. - invocat de contestatori ca temei de drept, contestația în anulare specială poate fi promovată în două situații: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. În jurisprudență au fost considerate greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ. teza I respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a recursului, ca netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate. Greșelile la care se referă art. 318 C. proc. civ. teza I vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului că la dosar există chitanța de plată a taxei de timbru, ori recipisa de expediere a recursului prin poștă, înăuntrul termenului legal ori dovada că a fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, respectiv greșeli cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

În speța, contestatorii au susținut că soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale întrucât recursurile au fost declarate și motivate „în parte" imediat după pronunțarea deciziei instanței de apel iar completarea motivelor de recurs s-a făcut cu respectarea termenului legal, instanța, trebuind să aibă în vedere, în calculul termenului de recurs, dispozițiile art. 101 și 102 C. proc. civ. Or, invocarea generică a săvârșirii „greșelii materiale" în dezlegarea pricinii de către instanța de recurs precum și a dispozițiilor art. 101 și 102 C. proc.

civ., rară a arăta în mod concret în ce anume constă respectiva greșeală materială, fără a face referire la vreun alt înscris în afara celui avut în vedere de instanță pentru a constata că motivele de recurs au fost formulate după împlinirea termenului de recurs (respectiv plicul cu care motivele de recurs au fost predate la poștă în data 16 iulie 2013, care rezultă din ștampila aplicată pe plic, depus la fila 74 dosar recurs), relevă doar nemulțumirea contestatorilor cu privire la soluția pronunțată, fără a oferi temeiuri care să conducă instanța învestită cu judecata contestației în anulare la concluzia că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale de retractare și nicidecum o cale de reformare a unei decizii irevocabile, pronunțate de o instanță de judecată, ceea ce înseamnă ca nu se poate formula contestație în anulare pentru a „provoca" rejudecarea cauzei, sub pretextul săvârșirii, de către instanța de recurs a unei „greșeli materiale", fără a fi însă indicate, în mod concret, acele argumente și elemente în baza cărora se poate concluziona că, într-adevăr, instanța de recurs a dat o dezlegare greșită pricinii, ca urmare a omiterii sau confundării unor date materiale din dosarul cauzei. Totodată, arătând că hotărârea instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", textul art. 318 teza a II-a C. proc.

civ. are în vedere acele situații în care partea, prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar instanța, din greșeală, a analizat doar parte dintre acestea. În atare situație, partea este îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să obțină răspuns și ia motivul/motivele de casare ori de modificare pe care instanța de recurs a omis a ie examina prin decizia pronunțată. În speță, contestatorii au susținut că instanța de recurs a respins recursul, fără să fi fost judecat pe fond, și că, astfel, ar fi incidente dispozițiile art. 317 C. proc.

civ. Or, potrivit art. 317 C. proc. civ. „hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului." În fapt, criticiie contestatorilor vizează ipoteza reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., pentru că acest text de lege se referă situația în care instanța de recurs omite, din greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare dar, în cauză, textul de lege nu este incident deoarece instanța de recurs nu a putut păși la examinarea nieiunuia din motivele de recurs întrucât au fost formulate abia după împlinirea termenului de recurs, cu nerespectarea dispozițiilor art. 301 și art. 303 C. proc.

civ., excepțiile nulității și tardivității recursurilor impunându-se a fi soluționate cu prioritate. Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de T.I., T.G.M., T.A.M., T.I. și T.E. împotriva Deciziei nr. 29 din 15 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6699/2/2012. Irevocabilă, Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2014.