ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2827/2014

Asupra contestației în anulare de

față, constată următoarele:

Urmare

rejudecării dispusă de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 732/A din 13 decembrie

2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 813 din 13

aprilie 2012 a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului V.F., ca neîntemeiată. A respins cererea principală formulată de

reclamant și cererile de intervenție în interes propriu formulate de T.I.,

T.G.M., T.A.M., T.I., T.E., M.F., M.M., M.C., M.C. și M.E., în contradictoriu

cu pârâții Primăria municipiului București, R.V., P.G.M., P.G., N.L., SC C.B.R.

SRL și SC C.B.I. SRL, actuala SC V.I. SRL, ca neîntemeiate. A respins cererea

de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecata, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a constatat, asupra excepției lipsei calității procesuale active, că

reclamantul justifică un interes în promovarea acțiunii și are calitate

procesuală activă în cauză, deoarece ocupă, în calitate de chiriaș, un

apartament din imobilul care a fost restituit, prin Dispoziția nr. 6546/2010,

pârâtelor R.V., P.G.M. și N.L., care, ulterior, au vândut imobilul pârâtei SC

C.B.R. SRL, care, la rându-i l-a înstrăinat pârâtei SC C.B.I. SRL, aceasta din

urmă, printr-o acțiune separată, solicitând evacuarea reclamantului din

apartament.

Pornind de la temeiurile de drept

incidente, respectiv art. 11 alin. (1) și art. 17 din Legea nr. 10/2001,

tribunalul a apreciat că dispoziția atacată a fost corect emisă de Primăria

municipiului București, observându-se că reclamantul și intervenienții nu sunt

titularii unui drept de preemțiune întrucât imobilul în litigiu nu face parte

din cele prevăzute în anexa nr. 2 lita și b la legea specială de reparație,

astfel încât nu se poate aplica sancțiunea nulității absolute.

Soluția primei instanțe a fost

menținută de Curtea de Apel București, secția a lll-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, prin Decizia nr. 6/A din 9 ianuarie 2013, prin care s-a

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant și intervenienți împotriva

sentinței tribunalului.

Împotriva acestei ultime decizii au

declarat recursuri reclamantul și intervenienții.

Reclamantul V.F. și intervenienții

T.I., T.E., T.I., T.A.M. și T.G.M. au depus, la 29 ianuarie 2013, declarații de

recurs, neraotivate.

Ulterior, la 16 iulie 2013, s-au depus

motivele de recurs de către reclamant, intewenienții T.I., T.E., T.I., T.A.M.,

T.G.M. și intervenienții M.F., M.M., M.C., M.C., M.E.

Prin Decizia nr. 29 din 15 ianuarie

2014, irevocabilă, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a

constatat nule recursurile declarate de reclamantul V.F. și de intervenienții

T.I., T.G.M., T.A.M., T.I. și T.E. împotriva Deciziei nr. 6/A din 9 ianuarie

2013 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

A respins, ca tardiv, recursul

declarat de intervenienții M.F., M.M., M.C., M.C. și M.E. împotriva aceleiași

decizii.

Pentru a decide astfel, referitor la

recursurile declarate de reclamantul V.F. și intervenienții T.I., T.E., T.I.,

T.A.M. și T.G.M., Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 302

1

alin.

(1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art.

303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, motiveie de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ.,

iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost

motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care

se referă ia motivele de ordine publică.

Or, în speță, au fost depuse la 29

ianuarie 2013, declarații de recurs, înainte de comunicarea deciziei atacate,

nemotivate, care cuprind precizarea că motivele vor fi formulate în termen

legal, după comunicarea hotărârii.

Cum decizia atacată a fost comunicată

recurenților la 25 iunie 2013, după cum rezultă din dovezile de primire,

termenul de depunere a motivelor de recurs, prevăzut de art. 301 și art. 303 C.

proc. civ. și calculat potrivit art. 101 din cod, se împlinea la data de 11

iulie 2013.

Instanța de recurs a constatat că

motivele de recurs au fost predate la poștă în data 16 iulie 2013, după cum

rezultă din ștampila aplicată pe plic (fila 74 dosar recurs), după împlinirea

termenului legal.

Prin urmare, văzând dispozițiile art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum și pe cele ale art. 306

alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod și cum nu au fost

identificate motive de ordine publică, instanța de recurs a constatat nulitatea

căilor de atac exercitate în asemenea condiții procedurale, nefiind posibilă

examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

Cu privire la recursul declarat de

intervenienții M.F., M.M., M.C., M.C. și M.E., Înalta Curte a reținut că este

tardiv în considerarea argumentelor ce succed.

Așa cum rezultă din actele dosarului,

respectiv din dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflate la

filele 126, 127, 128, 129, 131, 138, 139, 140, 145 și 146 ale Dosarului nr. 6699/2/2012

al Curții de Apel București, secția a Ill-a civilă și pentru cauze cu minori și

de familie, decizia atacată, pronunțată în apel, a fost comunicată recurenților

la data de 25 iunie 2013.

Potrivit art. 301 C. proc. civ.,

termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune altfel.

Înalta Curte a reținut că termenul de

recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea

din dreptul de a exercita calea de atac.

Or, în speță, motivele de recurs au

fost depuse la poșta la data de 16 iulie 2013, după cum rezultă din ștampila

aplicată pe plic (fila 74 dosar recurs), după expirarea termenului de 15 zile

de la comunicarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art.

101 C. proc. civ. și care se împlinea la 11 iulie 2013.

Pentru cele ce preced, reținând

sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea

în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de

atac), recursul a fost respins, ca tardiv declarat.

La data de 31 ianuarie 2014, T.I.,

T.G.M., T.A.M., T.I. și T.E. au formulat contestație în anulare împotriva

Deciziei nr. 29 din 15 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6699/2/2012.

In motivarea contestației în anulare,

contestatorii, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., au susținut, în

esență, că dezlegarea dată pricinii de instanța de recurs este rezultatul unei

greșeli materiale, întrucât recursurile au fost declarate și motivate „în

parte" imediat după pronunțarea deciziei instanței de apel iar formularea

motivelor de recurs, în completare, s-a făcut cu respectarea termenului legal,

instanța, în calculul termenului de recurs trebuind să aibă în vedere

dispozițiile art. 101 și 102 C. proc. civ.

Contestatorii au mai susținut că

incidente sunt și dispozițiile art. 317 C. proc. civ. întrucât instanța de

recurs a respins recursul, fără să fi fost judecat pe fond.

Înalta Curte va respinge contestația

în anulare, ca inadmisibilă, pentru considerentele care succed.

Potrivit dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ. - invocat de contestatori ca temei de drept, contestația în anulare

specială poate fi promovată în două situații: când dezlegarea dată recursului

este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul

ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

În jurisprudență au fost considerate

greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 C. proc. civ. teza I

respingerea greșită a unui recurs ca tardiv, anularea greșită a recursului, ca

netimbrat sau ca declarat de un mandatar fără calitate.

Greșelile la care se referă art. 318

C. proc. civ. teza I vizează aspecte formale ale judecății, care trebuie să fie

evidente și săvârșite de instanță ca urmare a omiterii sau confundării unor

elemente sau date materiale din dosarul cauzei, cum ar fi neobservarea faptului

că la dosar există chitanța de plată a taxei de timbru, ori recipisa de

expediere a recursului prin poștă, înăuntrul termenului legal ori dovada că a

fost formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, respectiv greșeli cu

caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate.

În speța, contestatorii au susținut că

soluția pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei greșeli materiale

întrucât recursurile au fost declarate și motivate „în parte" imediat după

pronunțarea deciziei instanței de apel iar completarea motivelor de recurs s-a

făcut cu respectarea termenului legal, instanța, trebuind să aibă în vedere, în

calculul termenului de recurs, dispozițiile art. 101 și 102 C. proc. civ.

Or, invocarea generică a săvârșirii

„greșelii materiale" în dezlegarea pricinii de către instanța de recurs

precum și a dispozițiilor art. 101 și 102 C. proc. civ., rară a arăta în mod

concret în ce anume constă respectiva greșeală materială, fără a face referire

la vreun alt înscris în afara celui avut în vedere de instanță pentru a

constata că motivele de recurs au fost formulate după împlinirea termenului de

recurs (respectiv plicul cu care motivele de recurs au fost predate la poștă în

data 16 iulie 2013, care rezultă din ștampila aplicată pe plic, depus la fila

74 dosar recurs), relevă doar nemulțumirea contestatorilor cu privire la

soluția pronunțată, fără a oferi temeiuri care să conducă instanța învestită cu

judecata contestației în anulare la concluzia că în cauză ar fi incidente dispozițiile

art. 318 teza I C. proc. civ.

Contestația în anulare este o cale de

retractare și nicidecum o cale de reformare a unei decizii irevocabile,

pronunțate de o instanță de judecată, ceea ce înseamnă ca nu se poate formula

contestație în anulare pentru a „provoca" rejudecarea cauzei, sub

pretextul săvârșirii, de către instanța de recurs a unei „greșeli

materiale", fără a fi însă indicate, în mod concret, acele argumente și

elemente în baza cărora se poate concluziona că, într-adevăr, instanța de recurs

a dat o dezlegare greșită pricinii, ca urmare a omiterii sau confundării unor

date materiale din dosarul cauzei.

Totodată, arătând că hotărârea

instanței de recurs poate fi retractată când instanța „a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare", textul

art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere acele situații în care partea,

prin recursul declarat, fie sub forma enunțiativă, fie prin dezvoltarea

criticilor, a înțeles să invoce mai multe din motivele de recurs prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar instanța, din greșeală, a

analizat doar parte dintre acestea.

În atare situație, partea este

îndreptățită ca, pe calea contestației în anulare, să obțină răspuns și ia

motivul/motivele de casare ori de modificare pe care instanța de recurs a omis

a ie examina prin decizia pronunțată.

În speță, contestatorii au susținut că

instanța de recurs a respins recursul, fără să fi fost judecat pe fond, și că,

astfel, ar fi incidente dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

Or, potrivit art. 317 C. proc. civ.

„hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, când

procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost

îndeplinită potrivit cu cerințele legii sau când hotărârea a fost dată de

judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la

competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului

sau recursului."

În fapt, criticiie contestatorilor

vizează ipoteza reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ., pentru că

acest text de lege se referă situația în care instanța de recurs omite, din

greșeală, să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare dar,

în cauză, textul de lege nu este incident deoarece instanța de recurs nu a

putut păși la examinarea nieiunuia din motivele de recurs întrucât au fost

formulate abia după împlinirea termenului de recurs, cu nerespectarea

dispozițiilor art. 301 și art. 303 C. proc. civ., excepțiile nulității și

tardivității recursurilor impunându-se a fi soluționate cu prioritate.

Având în vedere considerentele expuse,

Înalta Curte va respinge, contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de T.I., T.G.M., T.A.M., T.I. și T.E. împotriva Deciziei

nr. 29 din 15 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, pronunțată în Dosarul nr. 6699/2/2012.

Irevocabilă,

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

22 octombrie 2014.