Decizia nr. 1348/2017 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. București (denumită în continuare „A.") a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. (denumită în continuare „B.") și Societatea C. București SA, în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei nr. 2827 din 17 decembrie 2014, emisă de Șeful Departamentului pentru Eficiență Energetică din cadrul autorității pârâte, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la motivele de nelegalitate ale acestei decizii.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1313 din 11 mai 2015, a admis, în parte excepția lipsei de interes. Totodată, a admis, în parte, cererea principală formulată de reclamantă și cererea de intervenție formulată de Municipiul București prin Primarul General, în interesul reclamantei, dispunând, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea parțială a executării Deciziei nr. 2827 din 17 decembrie 2014, sub aspectul aplicării pentru anul 2015 a diferenței de prețuri, față de valoarea aprobată pentru 2014, pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015, din centralele CET București Sud, Vest, CET Progresu și Grozăvești, aparținând SC C. București SA, exclusiv pentru energia termică destinată populației (casnic), până la pronunțarea instanței de fond. Prin aceeași sentință a respins, ca lipsită de interes, cererea de suspendare a executării pct. 1 și 2 din această decizie și, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării art. 3 lit. b) din aceeași decizie. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că autoritatea publică emitentă a deciziei în cauză a motivat în mod exclusiv formal actul administrativ a cărui suspendare se solicită, luând în considerare faptul că o serie de reglementări interne și europene, menționate pe larg în cadrul acțiunii introductive și al cererii de intervenție accesorie, care impun obligația pârâtei de a proceda la aprobarea unor prețuri în acord cu principiul transparenței structurii și principiul protecției consumatorilor finali ai acestei energii termice obținută de către pârâta SC C. București SA, principii care formal nu rezultă din conținutul deciziei în cauză și al documentației care a stat la baza emiterii acestuia-atașată de către pârâta B.-, considerente față de care s-a reținut concluzia că a fost dovedită existența unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei în cauză cu privire la punctul 3, fiind întrunită condiția cazului bine justificat. S-a mai reținut că este întrunită și condiția pagubei iminente, având în vedere efectele concrete ale punerii în executare a acesteia sub aspectul majorării prețurilor aferente energiei termice livrată în București sub formă de apă fierbinte, în special pentru consumatorii casnici, dar și asupra relației comerciale existente între reclamantă și intervenienta accesorie, în contextul contractului încheiat între reclamantă și pârâta SC C. București SA și a datoriilor de notorietate enunțate de către intervenientă față de producătorul energiei termice, pârâta SC C. București SA, pretins a fi fost generate tocmai de lipsa unei transparențe a modului de stabilire a prețurilor de livrare a acestei energii termice distribuită de către reclamantă către consumatorii casnici și subvenționată parțial de către intervenientă, fiind evidente consecințele patrimoniale directe față de acestea, în măsura în care actul în cauză ar fi executat imediat, cu posibile consecințe asupra acoperirii noilor valori și a sistării prestării serviciului public de alimentare cu energie termică, incluzând și apa caldă pentru consumul casnic, aspecte care nu au fost contestate de către pârâți.

Căile de atac exercitate Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta A. București, pârâtele B. și Societatea C. București SA, precum și intervenientul Municipiul București. 3.1 Recurenta-pârâtă B.i a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând pricina în fond, respingerea acțiunii formulate. În motivarea căii de atac, recurenta B. a arătat, în esență, următoarele: - hotărârea recurată, în segmentul rezervat considerentelor deliberative, conține exclusiv criticile intimatei-reclamante, instanța fondului neluând în considerare cvasitotal apărările subscrisei B., prin raportare la susținerile A. - cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în Legea nr. 121/2014 coroborat cu H.G. nr. 1215/2009, judecătorul fondului a apreciat că „Decizia este emisă de către o persoană care nu are competența necesară în acest sens potrivit legii, Șefului Departamentului pentru Eficiență Energetică din cadrul B. nu îi puteau fi delegate atribuții privind fixarea prețurilor”. - Decizia nr. 2827, contrar reținerilor judecătorului de fond, a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, fiind adoptat de către membrii Comitetului de Reglementare al B. în unanimitate, așa cum de altfel este menționat în cuprinsul procesului-verbal „Membrii Comitetului de Reglementare au adoptat în unanimitate”. - Decizia nr. 2827 este motivată întrucât atât doctrina cât și jurisprudența în materie au consacrat faptul că motivarea actului administrativ unilateral se poate face și prin documente ce fac corp comun cu acestea, în cauză B. a depus la dosarul fondului Referatul de aprobare a deciziei. - Cu privire la îndeplinirea procedurii de consultare publică prevăzută de O.U.G. nr. 33/2007, se învederează că judecătorul fondului, cu interpretarea greșită a legii, a apreciat că în cauză nu a fost îndeplinită procedura de consultare publică. Legea nr. 52/2003 stabilește regulile procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților administrației publice centrale în procesul de elaborare a actelor normative, iar autoritățile publice au obligația de transparență, de a informa și de a supune dezbaterii publice doar proiectele de acte normative de interes general și nu și a actelor individuale. - intimata-reclamantă nu a depus dovezi în susținerea pretinsei pagube, contrar practicii constante a Înaltei Curți. 3.2. Prin recursul formulat, reclamanta A. București a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea, în parte, a sentinței atacate, în sensul de a se dispune și suspendarea punctului 3 lit. b) din decizia atacată. În motivarea căii de atac formulate, recurenta A. a arătat, în esență, următoarele: - cum prețurile stabilite prin decizia atacată au crescut în mod nejustificat atât pentru populație cu 10,22%, cât și pentru consumatorii non casnici cu 1,91% față de cele stabilite pentru anul 2014, nu se poate considera că numai pentru pct. 3 lit. a) din Decizie autoritatea emitentă era ținută să motiveze raționamentul de oportunitate și necesitate pentru care se impune emiterea Deciziei (în fapt și în drept), iar pentru pct. 3 lit. b) nu mai este necesar. - deși instanța de fond reține și constată în motivare că în cauză a fost dovedită existența unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei în cauză și a fost întrunită condiția cazului bine justificat, că sub aspectul susținerilor privind existența unei pagube iminente sunt întrunite condițiile pentru a fi luată măsura suspendării executării, în final, în mod greșit, admite în parte cererea de suspendare doar pentru pct. 3 lit. a) din Decizie. 3.3 Prin recursul formulat, pârâta Societatea C. București SA a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat, în principal, admiterea recursului în sensul casării sentinței și respingerea acțiunii ca inadmisibilă în condițiile admiterii excepției inadmisibilității, și în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea recursului în sensul casării în parte a sentinței, în ceea ce privește suspendarea art. 3 lit. a) din Decizia nr. 2827 din 17 decembrie 2014, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, următoarele: - se apreciază că dispozițiile O.U.G. nr. 330/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012 instituie un contencios administrativ special, derogator de la dispozițiile Legii nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, apare în mod evident că cererea reclamantei de suspendare a Deciziei B. nr. 2827/2014 este inadmisibilă, iar soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții ca neîntemeiată eludează dispozițiile imperative ale art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007. - instanța de fond a apreciat în mod eronat faptul că sunt întrunite cerințele legale cu privire la existența unui caz bine justificat pentru a determina o îndoială serioasă asupra legalității deciziei a cărei suspendare se solicită, cu privire la art. 3 lit. a) din Decizia B. nr. 2827/2014. - Decizia atacată este un act administrativ individual, care privește în primul rând activități ale ELCEN reglementate de B., aceasta neavând caracter normativ care să justifice publicarea în M. Of. după cum a susținut fără temei, reclamanta. - instanța de fond constată în mod eronat că sunt îndeplinite cerințele condiției pagubei iminente, dimpotrivă efectele suspendării deciziei sunt mai degrabă păgubitoare pentru ELCEN, întrucât nu există un preț reglementat al energiei termice pentru anul 2015. 3.4 Prin recursul formulat, intervenientul Municipiul București a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârii atacate, și pe fond admiterea cererii de suspendare în integralitate. În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, următoarele: - admiterea excepției lipsei de interes a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale în parte din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După cum se poate observa din cuprinsul Deciziei contestate, aceasta nu conține o motivare concretă (în fapt și în drept) a măsurii dispuse, lipsind cu desăvârșire raționamentele pentru care s-a impus necesitatea emiterii sale, în forma respectivă. - din conținutul Deciziei contestate, nu rezultă modalitatea în care B. și/sau ELCEN au decis să aloce costurile de producție a energiei electrice și termice în raport de consumul de gaze naturale aferent acestei producții. - hotărârea recurată este nelegală în parte deoarece s-a dispus suspendarea prețului la energia termică exclusiv în ceea ce privește consumatorii casnici, în contextul în care și consumatorii non casnici sunt afectați de creșterea de preț. - hotărârea recurată este nelegală în parte, deoarece s-a dispus suspendarea prețului „sub aspectul aplicării pentru anul 2015 a diferenței de prețuri față de valoarea aprobată pentru anul 2014, pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015”, deși nu a existat o cerere reconvențională și/sau o apărare concretă a părții direct interesate să formuleze o astfel de apărare.

Apărările intimaților A. București și Municipiul București au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor promovate de B. și ELCEN. Societatea C. București SA a formulat întâmpinare la recursurile formulate de A. și Municipiul București solicitând respingerea acestora.

Procedura de examinare a recursului în completul de filtru Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 16 iunie 2016, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., pronunțând în acest sens Încheierea de admitere în principiu din data de 20 octombrie 2016.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale ce au incidență în cauză, Înalta Curte reține următoarele: Instanța de fond a fost investită cu soluționarea cererii reclamantei A. București prin care a chemat în judecată pârâta B.i, pentru a se dispune suspendarea executării Deciziei nr. 2827 din 17 decembrie 2014 emisă de Șeful Departamentului pentru Eficiență Energetică din cadrul B. până la data pronunțării instanței de fond asupra cererii de anulare a acestei decizii. În baza art. 161 din Legea nr. 554/2004 a fost introdusă în cauză, ca pârâtă, Societatea C. București SA, iar Municipiul București a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul A. București. Prin decizia a cărei suspendare se solicită, la art. 1 a fost aprobată valoarea bonusului pentru cantitatea de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficiență și livrată în SEN în anul 2015 de CET Progresu, Grozăvești, București SUD, VEST, la art. 2.1, a fost aprobat prețul energiei electrice care se va lua în considerare exclusiv la analiza costurilor și veniturilor aferente activității de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență în anul 2015 care beneficiază de schema de sprijin, iar la pct. 2.2 al acestei decizii au fost aprobate prețurile energiei termice care va fi luat în considerare exclusiv la analiza costurilor și veniturilor aferente activității de producere a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență în anul 2015 care beneficiază de schema de sprijin. Totodată la pct. 3 din aceeași deciziei pârâta a aprobat prețurile pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015 de centralele termice menționate anterior aparținând pârâtei SC C. București SA, fiind stabilite valori distincte pentru consumatorii casnici - 159,98 RON/MWh, iar pentru consumatorii non-casnici - 186,32 RON/MWh. Instanța de fond a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A. și cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de Municipiul București și temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a suspendat parțial executarea Deciziei emisă sub nr. 2827 din 17 decembrie 2014, sub aspectul aplicării pentru anul 2015 a diferenței de prețuri, față de valoarea aprobată pentru 2014, pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015, din centralele CET București Sud, Vest, CET Progresu și Grozăvești, aparținând SC C. București SA, exclusiv pentru energia termică destinată populației (casnic), până la pronunțarea instanței de fond. A fost respinsă ca lipsită de interes cererea de suspendare a executării pct. 1 și 2 din această decizie și ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării art. 3 lit. b) din aceeași decizie. Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs toate părțile din cauză. 1. Pârâta B. a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, rejudecând pricina în fond, respingerea acțiunii formulate. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deși aparent am fi în prezența unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a o face înțeleasă și acceptată de părți, dar și pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Este însă important de reținut că judecătorul este obligat să motiveze soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părților care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluția este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument. În cauza de față se constată că hotărârea primei instanțe este motivată atât în fapt cât și în drept, astfel încât motivul invocat nu este incident. Cel de-al doilea motiv de recurs invocat de recurentă este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și are în vedere situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față, aceste motive nu sunt incidente prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale. Astfel, critica recurentei se referă la interpretarea greșită a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ sub aspectul condițiilor ce se cer a fi îndeplinite pentru suspendarea actului administrativ: cazul bine justificat și paguba iminentă. Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. Aceste dispoziții reglementează un caz de suspendare la cerere, dispusă de instanța de judecată, pe parcursul etapei procedurii prealabile (recursul grațios sau recursul ierarhic). Suspendarea actelor administrative reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Legiuitorul național a fost obligat să găsească criterii pertinente pentru suspendarea executării actelor administrative până la clarificarea exactă a gradului de conformare a acestora cu normele juridice aplicabile în speță. Măsura cu caracter provizoriu anterior individualizată determină punerea în balanță a interesului social cu cel personal, preeminența unuia dintre ele fiind subsumată principiului legalității. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității activității administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, prin actele depuse, reclamanta a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actului a cărei suspendare se solicită. Deci, există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. În ceea ce privește cazul bine justificat, chiar dacă instanța de fond a analizat unele aspecte ce vizează, de fapt, nelegalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, iar în motivele de recurs au fost formulate critici în privința celor reținute de instanța de fond (decizia este emisă de către o persoană care are competența necesară, a fost emisă cu respectarea prevederilor art. 5 din O.U.G. nr. 33/2007, este motivată prin referatul de aprobare și a fost îndeplinită procedura de consultare publică prevăzută de O.U.G. nr. 33/2007), totuși, având în vedere obiectul cererii (suspendarea executării actului administrativ) nu se impune a fi analizate aceste critici, ci se vor face aprecieri cu caracter general în ceea ce privește dovedirea cazului bine justificat. Astfel, aspectele reținute de instanța de fond pot fi considerate argumente ce dovedesc această condiție pentru care se poate dispune suspendarea excepției unui act administrativ. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului. Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8/13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare. Aceeași Recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei. Referitor la prevenirea pagubei iminente, așa cum a reținut și instanța de fond, având în vedere că este pusă în discuție perturbarea unui serviciu public și această condiție este îndeplinită. Serviciul public este definit de art. 2 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 554/2004 ca fiind activitatea organizată sau, după caz, autorizată de o autoritate publică în scopul satisfacerii unui interes legitim public, iar interesul legitim public, astfel cum prevede art. 2 alin. (1) lit. r) din același act normativ sesizează, între altele și satisfacerea nevoilor comunitare. În speță, este de necontestat că prin emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită este influențat prețul de distribuție al energiei termice, care este un serviciu public în sensul legii contenciosului administrativ. În afară de aceste argumente, se impune a fi făcută precizarea că soluția de menținere a suspendării executării Deciziei nr. 2827 din 17 decembrie 2014 emisă de B. se impune și din alte considerente. Astfel, prin Sentința civilă nr. 797 din 20 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2015 s-a dispus, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării aceleiași decizii emisă de B. privind aprobarea bonusului pentru energia electrică produsă în cogenerare și livrată în ELCEN și a prețurilor reglementate pentru energia termică livrată în anul 2015 din centralele CET București - Sud, CET București Vest, CET Progresu și CET Grozăvești, sentință definitivă prin Decizia nr. 172 din 26 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. În raport de această soluție, nu s-ar putea dispune o altă măsură decât cea dispusă deja în alte cauze pentru că s-ar ajunge la situația în care prețurile energiei termice pentru anul 2015, până la soluționarea acțiunii în anulare a deciziilor emise de B., să fie stabilite diferit. Așa cum s-a subliniat în hotărârea CEDO, cauza Beian, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr. 24846/94 și 34165/96 la 34173/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII) și că în loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr. 48553/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și Păduraru paragraful 98, în cazul în care s-ar pronunța soluții contrare în spețe identice. 2. Pârâta ELCEN a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând critici atât cu privire la inadmisibilitatea cererii de suspendare cât și cu privire la fondul cauzei, susținându-se neîndeplinirea condițiilor cazului bine justificat și a pagubei iminente. Sub aspectul inadmisibilității acțiunii recurenta a arătat că dispozițiile O.U.G. nr. 330/2007 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012 instituie un contencios administrativ special, derogator de la dispozițiile Legii nr. 554/2004 și, pe cale de consecință, apare în mod evident că cererea reclamantei de suspendare a Deciziei B. nr. 2827/2014 este inadmisibilă, iar soluția instanței de fond de respingere a acestei excepții ca neîntemeiată eludează dispozițiile imperative ale art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007. Potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, ordinele și deciziile prevăzute la alin. (1) sunt obligatorii pentru părți până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile contrare, dacă nu au fost revocate de emitent. Aceste acte de dispoziție ale B. se referă la activitatea de reglementare. Or, această dispoziție legală nu este de natură să îngrădească accesul liber la justiție al părților pretins vătămate prin emiterea sa pentru a putea solicita, în condițiile legii, suspendarea actului administrativ, reclamantul având dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale potrivit art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. CEDO, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în cauza Golder c. Marii Britanii (4451/1970), a motivat că este de neconceput ca art. 6 parag. 1 din Convenție să descrie în amănunt garanțiile procedurale acordate părților și să nu protejeze, mai întâi, singurul lucru de care trebuie să beneficieze în realitate: accesul la o instanță, pentru că echitatea, publicitatea și celeritatea nu reprezintă interes în lipsa unui proces. Nefondată este și critica privind neîndeplinirea condițiilor suspendării actului administrativ (cazul bine justificat și paguba iminentă) pentru considerentele exprimate mai sus la analiza recursului formulat de pârâta B., susținerile ambelor recurente vizând aceleași aspecte. 3. În recursul formulat reclamanta A. a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând în esență faptul că prima instanță a suspendat efectele Deciziei nr. 2827 din 17 decembrie 2014 emisă de B. numai cu privire la consumatorii casnici, nu și pentru consumatorii non casnici, deși s-a reținut existența unei îndoieli serioase asupra legalității acestei decizii. Prin cele arătate mai sus, Înalta Curte a reținut îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege (art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ): existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru suspendarea Deciziei nr. 2827/17 decembrie 2014 sub aspectul aplicării pentru anul 2015 a diferenței de prețuri, față de valoarea aprobată pentru 2014, pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015, din centralele CET București Sud, Vest, CET Progresu și Grozăvești, aparținând SC C. București SA, exclusiv pentru energia termică destinată populației (casnic), până la pronunțarea instanței de fond. În ceea ce-i privește pe consumatorii non casnici - art. 3 lit. b) din aceeași decizie - chiar dacă instanța de control judiciar ar aprecia îndeplinite condițiile suspendării actului administrativ și în cazul acestora, o astfel de măsură nu ar mai fi utilă părților întrucât prin Sentința civilă nr. 797 din 30 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost suspendat integral art. 3 din aceeași decizie, hotărârea fiind definitivă prin Decizia nr. 172 din 26 ianuarie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 4. Prin recursul formulat, intervenientul Municipiul București a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. După cum am arătat mai sus, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Se observă din considerentele sentinței aflate în control judiciar că prima instanță a procedat la o analiză pertinentă a probelor administrate și a motivat soluția dată fiecărui capăt de cerere, astfel încât motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident. Este nefondată și critica privind suspendarea în parte a actului administrativ, doar cu privire la consumatorii casnici, neimpunându-se reformarea hotărârii primei instanțe pentru considerentele precedente. A mai criticat recurenta faptul că s-a dispus suspendarea prețului „sub aspectul aplicării pentru anul 2015 a diferenței de prețuri față de valoarea aprobată pentru anul 2014, pentru energia termică livrată sub formă de apă fierbinte în anul 2015”, deși nu a existat o cerere reconvențională și/sau o apărare concretă a părții direct interesate să formuleze o astfel de apărare. Susținerea este nefondată având în vedere că nu era necesară o cerere reconvențională sau o solicitare a părților adverse în acest sens, această măsură fiind o consecință firească a suspendării efectelor deciziei de majorare a prețurilor pentru anul 2015. În aceste condiții apare ca nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. București prin lichidator judiciar ... SPRL, B., Societatea C. București SA prin administrator judiciar KPMG … SPRL și Municipiul București prin Primarul General împotriva Sentinței nr. 1313 din 11 mai 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.