ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5140/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 02 februarie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, au solicitat:

- suspendarea executării Ordinelor nr. 15/2015 și nr. 3/2010, emise de pârâtă, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare a acestor acte administrative;

- anularea Ordinelor nr. 15/2015 și nr. 3/2010, emise de pârâtă;

- obligarea pârâtei la emiterea unor acte administrative care să prevadă stabilirea prețurilor la energia electrică și la energia termică produse în centrale de cogenerare de înaltă eficiență, prin alocarea costurilor de producție real efectuate între cele două forme de energie;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2.1. Prin sentința civilă nr. 1848 din 01 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active, a admis excepția lipsei de interes și a respins, în consecință, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

2.2. Prin sentința civilă nr. 2508 din 07 septembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, având ca obiect completare, îndreptare și lămurire dispozitiv sentință civilă nr. 1848/01.06.2016.

Împotriva sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, precum și împotriva sentinței civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București.

3.1. Recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016 a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Recurenții-reclamanți au susținut că cele două argumente pentru care prima instanță a admis excepția lipsei de interes nu au fost invocate de intimata-pârâtă în susținerea acestei excepții, ci în motivarea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților. Instanța de fond nu a dispus recalificarea apărărilor formulate de pârâtă, astfel încât există o vădită contradicție între soluția dată asupra excepției lipsei de interes și cea pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, care a fost respinsă.

De altfel, arată reclamanții, intimata-pârâtă nu a invocat prin întâmpinare, în mod formal, excepția lipsei de interes, ci doar prin concluziile orale, susținute la termenul de judecată din 25.05.2016.

Recurenții-reclamanți au învederat că legitimitatea procesuală și interesul procesual sunt justificate de faptul că ordinele atacate, care reglementează mecanismul de calcul al prețurilor energiei termice și electrice produse în cogenerare, vatămă atât drepturile și interesele legitime ale reclamanților, cât și cele ale consumatorilor de energie termică. Reclamanții au interesul de a înlătura mecanismul nelegal de calcul, cu consecința diminuării prețului final de livrare a energiei termice și asigurarea pentru viitor a serviciului public de termoficare către consumatorul final. În acest context, referirile intimatei-pârâte la subvențiile acordate de Municipiul București către populație sunt lipsite de relevanță, întrucât anularea mecanismului nelegal de calcul a prețului energiei termice va influența și cuantumul subvenției, protejând, astfel, bugetul unității administrativ teritoriale.

Totodată, recurenții-reclamanți au arătat că au atacat în instanță și H.G. nr. 1215/2009, în baza căreia au fost emise metodologiile de calcul, precum și actele subsecvente, respectiv Ordinele ANRE nr. 152/2015 și nr. 153/2015, precum și Decizia ANRE nr. 2399/2015. În cadrul acestor litigii, intimata-pârâtă a susținut faptul că prețurile aprobate prin aceste acte administrative sunt stabilite pe baza mecanismului reglementat de Ordinele ANRE nr. 3/2010 și nr. 15/2015, emise, la rândul lor, în baza H.G. nr. 1215/2009, aspect de natură a justifica interesul procesual al reclamanților în susținerea prezentei acțiuni.

În ceea ce privește argumentul instanței de fond, referitor la faptul că dispozițiile ordinelor atacate nu fac altceva decât să reia prevederile H.G. nr. 1215/2009, recurenții-reclamanți au susținut încălcarea prevederilor art. 4, art. 6, art. 19 și art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 1215/2009, din a căror aplicare rezultă că prevederile hotărârii de guvern nu sunt suficiente, prin ele însele, pentru stabilirea mecanismului de calcul și ajustare a prețului energiei termice și electrice. Principiul de bază al stabilirii prețului energiei termice și electrice se regăsește în cuprinsul H.G. nr. 1215/2009, însă metodologiile de aplicare a acestor principii și stabilirea concretă a metodelor de calcul sunt în competența exclusivă a Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei ("ANRE"), care o exercită prin emiterea de acte administrative cu caracter normativ, precum cele două ordine contestate în cauză.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că, în măsura în care instanța de judecată aprecia că nu poate pronunța o soluție legală și temeinică pe fondul litigiului, în raport de prevederile H.G. nr. 1215/2009, soluția corectă o reprezenta aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv suspendarea soluționării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, având ca obiect anularea cestei hotărâri de guvern.

Al doilea argument al instanței de fond, referitor la faptul că dispozițiile ordinelor atacate nu stabilesc prețul concret al energiei termice pentru fiecare producător de energie termică în cogenerare, este străin de excepția soluționată și de fondul cauzei, în opinia recurenților-reclamanți, fiind nesocotite dispozițiile art. 42 alin. (2), art. 48, art. 50 și art. 54 alin. (1) din Ordinul nr. 15/2015. Actul administrativ individual la care instanța de fond a făcut trimitere, respectiv Decizia ANRE nr. 2399/26.11.2015, a fost emis de intimata-pârâtă în baza Ordinului nr. 15/2015, astfel încât, în lipsa anulării acestui ordin, intimata-pârâră ar putea emite noi decizii individuale anuale, perpetuând problema litigioasă ce face obiectul cauzei.

În consecință, au arătat recurenții-reclamanți, admiterea acțiunii le-ar aduce un folos imediat, prin aceea că intimata-pârâtă ar fi obligată să emită noi reglementări subsecvente pentru stabilirea prețurilor energiei termice și electrice în cogenerare, cu respectarea prevederilor legale și a principiilor de drept a căror încălcare a fost invocată în cererea de chemare în judecată.

3.2. Recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016 a fost întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., reclamanții solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de completare, lămurire și îndreptare a hotărârii.

Reclamanții au susținut că sentința recurată nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a hotărârii cu soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității, critică circumscrisă cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs încadrat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au criticat argumentul instanței de fond referitor la principiul unicității căii de atac a recursului, prevăzut de art. 460 alin. (1) C. proc. civ., pe care s-a întemeiat soluția de respingere a cererii de completare a hotărârii cu soluția pronunțată asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate.

Au arătat că cererea de chemare în judecată cuprinde două petite distincte, unul privitor la suspendarea executării actelor administrative atacate, întemeiat pe prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, supus termenului de recurs de 5 zile de la comunicare, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, iar cel de-al doilea privește cererea de anulare a actelor administrative contestate, fiind întemeiat pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 și este supus termenului de recurs de 15 zile, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cele două petite sunt distincte, iar între ele nu există un raport de accesorietate. Prin urmare, sentința prin care s-a soluționat fondul cauzei trebuia să prevadă termene de atac diferite pentru fiecare pretenție a reclamanților în parte.

Chiar în cazul în care s-ar aplica principiul unicității căii de atac, au apreciat recurenții-reclamanți că instanța de fond avea obligația de a se pronunța distinct pe fiecare capăt de cerere în parte, or, în speță, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, iar indicarea unui termen unic pentru exercitarea căii de atac nu semnifică pronunțarea asupra tuturor aspectelor deduse judecății.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de suspendare, invocată de pârâta ANRE, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a respins, în mod neîntemeiat, cererea de completare sau, în subsidiar, de îndreptare a hotărârii, deși excepția a fost pusă în discuția părților și a rămas nesoluționată. Având în vedere natura excepției inadmisibilității, reclamanții au considerat că aceasta trebuia soluționată cu prioritate față de excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes.

Totodată, recurenții-reclamanți au apreciat a fi greșită și soluția de respingere a cererii de lămurire a hotărârii, apreciind că în cauză erau întrunite condițiile prevăzute de art. 443 C. proc. civ.. Lămurirea dispozitivului hotărârii era necesară din perspectiva excepțiilor invocate de intimata-pârâtă și a argumentelor expuse în susținerea acestora, având în vedere că instanța de fond a admis excepția lipsei de interes, care nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, soluție pe care a întemeiat-o pe argumentele expuse în susținerea excepției lipsei calității procesuale active.

Prin întâmpinările înregistrate la dosarul cauzei la data de 22 noiembrie 2016, intimata-pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, susținând, în esență, apărările formulate în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

II.1. Examinând cererea de suspendare a judecării recursului, Înalta Curte o va respinge, reținând că motivele expuse în susținerea cererii privesc fondul cauzei, neputând influența soluția pronunțată asupra recursurilor deduse judecății.

Înalta Curte este învestită, în principal, cu soluționarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, prin care Curtea de Apel București a admis excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată. Recursul declarat împotriva sentinței prin care s-a respins cererea de completare, îndreptare și lămurire a sentinței de fond nu este relevant pentru stabilirea incidenței unui caz de suspendare a soluționării cauzei, în raport de prevederile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Pentru a dispune măsura suspendării, instanța de judecată are în vedere legătura dintre obiectul cauzei și existența sau inexistența unui alt drept dedus judecății în altă pricină, pe când cererea de îndreptare, completare sau lămurire a hotărârii vizează aspecte de ordin procedural privitoare la anumite omisiuni sau neclarități din cuprinsul hotărârii.

În raport de motivele cererii de recurs, Înalta Curte reține că instanța de control judiciar este învestită cu examinarea soluției de admitere a excepției lipsei de interes, ceea ce presupune analizarea cerințelor prevăzute de art. 33 din C. proc. civ., prin prisma pretențiilor deduse judecății. În această analiză, instanța de recurs nu procedează la examinarea fondului cauzei, constatând existența sau inexistența unei vătămări a drepturilor ori intereselor legitime ale reclamanților, produse prin actele administrative contestate, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, ci verifică existența unui folos practic, material sau moral, urmărit de reclamanți prin formularea cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de suspendare, recurenții-reclamanți au apreciat că soluționarea cauzei de față depinde de soluția ce va fi pronunțată în dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect cererea de anularea parțială a H.G. nr. 1215/2009. Reclamanții au susținut că legătura dintre cele două cauze este generată de actele administrative supuse contestării în fiecare pricină, Ordinele ANRE nr. 3/2010 și 15/2015, atacate în prezentul litigiu, fiind emise în temeiul H.G. nr. 1215/2009, atacată în dosarul nr. x/2016.

Față de aceste susțineri, Înalta Curte reține că, deși recurenții-reclamanți au invocat o legătură aparent plauzibilă între cele două cauze, acest aspect nu are relevanță pentru tranșarea chestiunii existenței interesului procesual, care trebuie dezlegată prin recursul de față. Eventuala influență pe care soluția pronunțată în dosarul nr. x/2016 o poate avea asupra obiectul prezentei cauze reprezintă un aspect de fond, care poate fi analizat doar în condițiile constatării îndeplinirii tuturor condițiilor pentru exercitarea acțiunii civile, inclusiv a interesului procesual.

În consecință, Înalta Curte apreciază că pricina ce face obiectul dosarului nr. x/2016 nu poate fi avută în vedere la soluționarea recursului declarat împotriva soluției de admitere a excepției lipsei de interes a acțiunii, motiv pentru care se impune respingerea cererii de suspendare a judecării recursului.

II.2. Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București sunt fondate, în următoarele limite și pentru următoarele considerente:

II.2.1. Referitor la recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate criticile reclamanților, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privitoare la existența unor considerente contradictorii în cuprinsul sentinței recurate, din perspectiva întemeierii soluției de admitere a excepției lipsei de interes pe argumentele invocate de pârâtă în susținerea excepției lipsei calității procesuale active, în conexiune cu neinvocarea prin întâmpinare a excepției lipsei de interes.

Analizând întâmpinarea depusă la dosarul instanței de fond de către pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Înalta Curte constată că aceasta a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, precum și excepția inadmisibilității cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate. De asemenea, la data judecării cauzei, cu ocazia formulării concluziilor orale, s-a invocat de către pârâtă și a fost pusă în discuția părților excepția lipsei de interes a acțiunii.

În ceea ce privește argumentele pe care s-au fondat excepțiile procesuale, Înalta Curte constată că pârâta a susținut, cu referire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, atât argumente privitoare la legitimarea procesuală, cât și aspecte privitoare la interesul formulării unei acțiuni. Deși modalitatea de invocare și motivare a excepțiilor procesuale de către pârâtă este criticabilă, acestea nefiind expuse într-o formă riguros procedurală, Înalta Curte constată că obiectul și natura excepțiilor nu comportă discuții, iar neinvocarea formală a excepției lipsei de interes a fost îndreptată prin susținerea orală a acesteia, în ședința publică din 25.05.2016.

Având în vedere faptul că excepția lipsei de interes privește, conform art. 32 C. proc. civ., una dintre condițiile esențiale de exercitare a acțiunii, Înalta Curte apreciază că această excepție putea fi invocată în orice stadiu al pricinii, chiar dacă nu a fost prezentată în mod formal în cuprinsul întâmpinării.

Totodată, este neîntemeiat argumentul recurenților-reclamanți, referitor la necesitatea recalificării, de către instanța de fond, a apărărilor pârâtei, având în vedere că susținerile vizând lipsa interesului procesual se regăsesc în cuprinsul întâmpinării, că excepția a fost invocată, din punct de vedere formal, în ședință publică, iar argumentele pârâtei au fost supuse dezbaterii contradictorii a părților.

În ceea ce privește critica referitoare la caracterul contradictoriu al considerentelor expuse în susținerea soluției recurate, Înalta Curte o apreciază a fi nefondată, reținând că fiecare excepție procesuală (a calității procesuale active și a lipsei de interes a acțiunii) a fost analizată de instanța de fond prin raportare la argumentele expuse în susținerea sa și la dispozițiile legale incidente, reprezentate de prevederile art. 32 și art. 36 C. proc. civ.

De altfel, criticile reclamanților se întemeiază strict pe problema de ordin formal, referitoare la formularea de către pârâtă a unor apărări vizând deopotrivă lipsa legitimității procesuale și lipsa interesului procesual, subsumate unei singure excepții, respectiv excepția lipsei calității procesuale active, aspecte pe care instanța de control judiciar le-a examinat anterior și le-a găsit neîntemeiate.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile din recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce privește criticile de nelegalitate subsumate cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi fondate, apreciind că instanța de fond a pronunțat o soluție greșită cu privire la excepția lipsei de interes.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes, reprezentat de folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește instanța de judecată.

În cauză, folosul practic urmărit de reclamanți se raportează la efectele pe care le-ar putea produce admiterea acțiunii și anularea ordinelor atacate, astfel încât, în stabilirea interesului procesual, este necesar a se face o analiză a actelor administrative contestate, în raport de motivele cererii de chemare în judecată.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiate considerentele instanței de fond, potrivit cărora lipsa interesului rezultă din faptul că dispozițiile art. 6 din Ordinele ANRE nr. 3/2010 și 15/2015 reprezintă o reluare a prevederilor art. 22 alin. (2) din H.G. nr. 1215/2009, întrucât acest argument privește fondul cauzei, făcând obiectul analizei de temeinicie, iar nu al verificării condițiilor de exercitare a acțiunii civile.

Pe de-o parte, cererea în anulare formulată de reclamante vizează toate prevederile din cuprinsul ordinelor atacate, referitoare la formarea prețului aferent atât energiei electrice, cât și energiei termice, nu doar cele ale art. 6 din ordine, privitoare doar la prețul energiei termice, la care se raportează și dispozițiile art. 22 alin. (5) din H.G. nr. 1215/2009.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au contestat Metodologia de stabilire și ajustare a prețurilor pentru energia electrică și termică produsă și livrată din centrale de cogenerare, aprobată prin Ordinele ANRE nr. 3/2010 și nr. 15/2015, invocând, pe lângă aspecte de legalitate privitoare la forma și procedura de adoptare a ordinelor atacate, chestiuni vizând modalitatea efectivă de calcul, apreciată a fi, printre altele, contrară prevederilor H.G. nr. 1215/2009, care stabilesc regulile generale privind formarea prețurilor.

Prin urmare, concordanța ordinelor atacate cu actele normative aflate pe paliere superioare de reglementare nu se analizează din perspectiva interesului procesual, ci reprezintă chiar pretenția concretă dedusă judecății prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte va înlătura și argumentul instanței de fond, care a reținut, în mod greșit, că lipsa interesului procesual este relevat de faptul că stabilirea echivalenței de preț în privința energiei termice produse în centralele de cogenerare este rezultatul prevederilor H.G. nr. 1215/2009, astfel încât anularea Ordinului ANRE nr. 15/2015, emis în temeiul hotărârii de guvern, nu are efect asupra eventualei vătămări produse reclamanților. După cum s-a arătat anterior, acest aspect face obiectul analizei pe fond a cauzei, însă, chiar și în cazul în care s-ar aprecia a fi corect raționamentul instanței de fond, această împrejurare nu este de natură a conduce la ideea inexistenței interesului reclamanților de a acționa împotriva ordinelor atacate.

Conform susținerilor părților și dovezilor existente la dosarul cauzei, reclamanții au formulat acțiune în anulare a H.G. nr. 1215/2009, ce face obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat în recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În acest context, dacă instanța de fond ar fi apreciat că, în lipsa unei soluții de anulare a hotărârii de guvern nu se poate dispune o eventuală anulare a ordinelor contestate în speță, soluția corectă, din punct de vedere procedural, era aceea a suspendării judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016, discuțiile purtate asupra interesului procesual al reclamanților fiind premature.

În aceeași notă argumentativă se înscrie și chestiunea vizând stabilirea prețurilor pentru fiecare producător în parte prin acte administrative individuale, instanța de fond reținând în mod greșit că, în lipsa unei soluții de anulare a deciziei individuale, reclamanții nu justifică un folos practic în anularea ordinelor atacate. Or, instanța de fond nu a luat în considerare faptul că reclamanții au atacat Decizia ANRE nr. 2399/2015, cererea formând obiectul dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, împrejurare de natură a pune în discuție o eventuală suspendare a judecării cauzei, iar nu interesul procesual al reclamanților.

Înalta Curte constată că reclamanții justifică un interes procesual determinat, legitim, născut și actual în susținerea cererii de chemare în judecată, scopul urmărit prin promovarea acțiunii fiind înlăturarea mecanismului de calcul a energiei electrice și termice stabilit prin ordinele atacate, pe care reclamanții îl apreciază a fi nelegal. Reclamanții au susținut că metodologia de calcul contestată stă la baza stabilirii prețului pe care Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, în calitate de distribuitor al agentului termic, îl plătește către producătorul Electrocentrale București și care reprezintă parte din prețul pe care îl plătesc consumatorii și pe care îl subvenționează Municipiul București. În aceste condiții, Înalta Curte constată că reclamanta Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, în calitate de prestatoare a serviciului public de termoficare către consumatorii casnici și comerciali, precum și reclamantul Municipiul București, care suportă din bugetul public valoarea subvenției utilităților, justifică un interes de natură patrimonială în anularea ordinelor atacate și stabilirea unei metodologii diferite de calcul a prețurilor energiei termice și electrice.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată a fi incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., soluția pronunțată asupra excepției lipsei de interes fiind neîntemeiată, sens în care se impune casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

II.2.2. În ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte constată că soluția de admitere a acestei căi de atac se impune față de soluția acordată asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016 și casarea acestei hotărâri.

Prin sentința civilă nr. 2508 din 07 septembrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea de completare, lămurire și îndreptare a hotărârii, formulată de reclamanți cu privire la sentința civilă nr. 1848 din 01 iunie 2016, reținând, în esență, că soluția de respingere a cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate este implicită, în raport de admiterea excepției lipsei de interes a acțiunii, iar nepronunțarea asupra excepției inadmisibilității cererii de suspendare reprezintă un efect al însușirii de către instanță a excepției lipsei de interes a acțiunii în integralitatea sa.

Înalta Curte reține că, în raport de soluția de casare a sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016 și trimitere a cauzei spre rejudecare, instanței de fond îi revine obligația de a relua judecata pricinii, punând în discuție excepțiile nesoluționate, administrând probele pe care le consideră necesare și examinând susținerile și apărările părților cu privire la toate aspectele deduse judecății, inclusiv cu privire la admisibilitatea și temeinicia cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, în raport de ordinea de prioritate stabilită de art. 248 C. proc. civ.. Așadar, aspectele de nelegalitate sesizate de reclamanți prin cererea de recurs, cu privire la omisiunile, erorile sau nelămuririle din cuprinsul sentinței de fond, vor face obiectul analizei instanței de fond, în cadrul rejudecării pricinii.

Pentru aceste considerente, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, prin administrator judiciar A. și administrator special B., va casa sentința civilă nr. 1848 din 01 iunie 2016, precum și sentința civilă nr. 2508 din 07 septembrie 2016 și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecării recursurilor.

Admite recursurile declarate de reclamanții Municipiul București și Regia Autonomă de Distribuție a Energiei Termice București, prin administrator judiciar A. și administrator special B., împotriva sentinței civile nr. 1848 din 01 iunie 2016, precum și împotriva sentinței civile nr. 2508 din 07 septembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentințele recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.