Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.06.2015
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1766/2015

HOTĂRÂRE
25.06.2015
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1766/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 80 din 16 ianuarie 2015 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a constatat nul recursul declarat de reclamanții C.S.D. și Ș.G. împotriva deciziei civile nr. 69R din 10 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, reținându-se, în esență, că recurenții-reclamanți prin criticile formulate relevă nemulțumirea lor față de modul de soluționare a apelului, critici ce nu corespund exigențelor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Împotriva acestei decizii C.S.D. și Ș.G. au formulat contestație în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 317 pct. 2 C. proc.

civ. În susținerea motivului invocat, contestatorii au arătat, în esență, că în mod greșit s-a stabilit că recursul nu este motivat în fapt și în drept întrucât așa cum rezultă din cererea de declarare și motivare a recursului, au fost respectate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar și art. 302 1 lit. c), întrucât au arătat foarte clar că instanța de apel a aplicat în mod greșit art. 1246 C. civ. Contestatorii susțin că pretinderea de către instanță a faptului că recursul este o cale extraordinară de atac reprezintă o modificare a C. proc. civ. de către o autoritate a statului decât cea stabilită de Constituția României să creeze drept. Contestatorii consideră că art. 302 1 lit. c) C. proc.

civ. nu conține vreo dispoziție imperativă la forma concretă în care se realizează exprimarea motivelor de recurs și dezvoltarea acestora. În opinia contestatorilor completul a procedat practic la modificarea prin completare a art. 302 1 alin. (1) lit. c), ceea ce reprezintă, potrivit art. 317 pct. 2 C. proc. civ. o încălcare a dispoziției de ordine publică cu privire la competența prevăzută de art. 317 pct. 2 C. proc. civ., contestatorii considerând că au de a face cu o depășire a competențelor constituționale și legale ale autorității judecătorești. Pentru aceste motive contestatorii au solicitat admiterea contestației în anulare și desființarea în tot a deciziei nr. 80 din 16 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă.

Contestația în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condițiile strict reglementate de art. 317-318 C. proc. civ. contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în dispozițiile legale menționate, neputându-se invoca în susținerea ei critici pentru care partea a avut posibilitatea exercitării căilor de atac de reformare a hotărârii; totodată, poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor strict indicate de textul legal.

Potrivit dispozițiilor art. 317 C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motive care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Raportat la motivul prevăzut de art. 317 C. proc. civ. se constată că acesta nu a fost motivat și argumentat în concret. Fiind în fața unei căi extraordinare de atac care impune o verificare numai a motivelor expres prevăzute procedural, fără caracter devolutiv, instanța nu se poate substitui părții pentru o examinare a unor argumente posibile.

Susținerea contestatorilor privind calificarea căii de atac a recursului și limitându-se doar la a-și exprima nemulțumirile cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., considerând că instanța de recurs a modificat și completat dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. nu poate constitui un motiv de retractare a deciziei contestate. În raport de dispozițiile art. 317 C. proc. civ. se reține că soluția Înaltei Curți prin care s-a constatat nulitatea recursului a avut în vedere prevederile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Motivele invocate de contestatori nu se încadrează însă în niciuna din ipotezele prevăzute de textul art. 317 C. proc. civ..

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte va respinge contestație în anulare ca nefondată.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii C.S.D. și Ș.G. împotriva deciziei nr. 80 din 16 ianuarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2015.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-06-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 895/2015
tele deciziei contestate rezultă că instanța de recurs a reținut invocarea încălcării prevederilor art. 1269 din noul C. civ., critică ce a fost formulată doar prin memoriul de recurs redactat de avocat și neînsușit de parte. În continuare,
ÎCCJ 2015-02-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2015
. a operat direct în faza deliberărilor asupra fondului recursului, această operațiune nefiind adusă la cunoștința părților și deci nefiind pusă în discuția contradictorie a acestora. În opinia contestatorului omisiunea instanței de a se pr
ÎCCJ 2015-04-30
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1195/2015
Decizia nr. 1195/2015 Asupra contestației în anulare de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3634 din data de 19 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a const
ÎCCJ 2015-05-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1205/2015
prin acest act normativ sunt de competența Tribunalului București. Prin urmare, instanța de recurs a reținut cu privire la căile de atac că acestea sunt cele prevăzute în C. proc. civ. în vigoare la data adoptării Legii nr. 214/2008, apelul
ÎCCJ 2015-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 531/2015
ției dreptului material la acțiune având în vedere că soluția instanței de apel de anulare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare s-a făcut numai cu privire la aspectul prescripției. Din analiza dispozițiilor art. 318 teza a II-a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă