ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1883/2015

Asupra cauzei de față, constata următoarele: La data de 12 martie 2015, prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, reclamanta D.E.E. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 267 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Prin motivele de recurs, aceasta a arătat că este beneficiară a Legii nr. 118/1990, urmare a strămutării pe motive politice, iar prin Sentința nr. 1420 din 24 iulie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1652/2002, a fost recunoscut faptul că beneficiază de vechimea în muncă pentru perioada de la 10 octombrie 1960, până la 14 iunie 1963, respectiv 2 ani, 8 luni și 4 zile.

Mal arată că a fost admisă, în recurs, contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziei nr. 436 din 20 august 2013, de recuperare a sumei de 1.808 lei, încasată necuvenit în perioada 01 septembrie 2010-31 august 2013, ca urmare a recunoașterii vechimii în muncă pentru perioada în care a fost strămutată, iar ulterior, prin decizia pronunțată în soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate în recurs, a fost respinsă acțiunea reclamantei. De asemenea, prin adresa nr. 32406 din 6 mai 2015, emisă de intimată, i s-a pus în vedere reclamantei să restituie suma de 1.808 lei. Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ea inadmisibil, pentru următoarele considerente: Litigiul de față are ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Astfel, prin cererea formulată la data de 6 septembrie 2013, înregistrată Ia Tribunalul Buzău, sub nr. 4648/114/2013, reclamanta D.E.E. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii, în calitate de pârâtă, solicitând anularea Deciziei nr. 436 din 20 august 2013, emisă de pârâtă, de recuperare a sumei de 1808 lei, încasată necuvenit în perioada 01 septembrie 2010-31 august 2013, fiindu-i diminuat cu aproape 3 ani vechimea în muncă, prin înlăturarea perioadei de domiciliu obligatoriu, din anii 1960 - 1963, la Odorheiul Secuiesc, Regiunea Mureș Autonomă Maghiară și obligată la restituirea sumei de 1.808 lei.

A mai arătat că, prin Sentința nr. 1420 din 24 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, a fost admisă contestația împotriva Deciziei nr. 148730 din 1 august 2006, prin care a fost înlăturată perioada de aproape 3 ani de vechime, iar Decretul-lege nr. 118/1990 nu este abrogat și beneficiază legal de toate drepturile prevăzute, fără să i se poată lua vechimea de peste 38 de ani în muncă. Prin Sentința civilă nr. 1347 din 18 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4648/114/2013, Tribunalul Buzău, secția a I-a civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În sinteză, instanța a reținut că urmare a cererii de pensionare, înregistrată sub nr. 6005 din 15 octombrie 1998, Oficiul de Pensii a emis Decizia nr. 148730 din 07 ianuarie 1999 prin care a stabilit dreptul reclamantei la pensie de asigurări sociale și pensie suplimentară, începând cu 01 ianuarie 1999, pentru o vechime totală în muncă de 35 ani, 3 luni și 18 zile, întregită la 35 ani. în temeiul Legii nr. 19/2000, după examinarea actelor din Dosarul de pensie nr. 56444 din 11 decembrie 2002, pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău a emis Decizia nr. 148730 din 16 decembrie 2002 de recalculare a drepturilor reclamantei, stabilind pensie de asigurări sociale și indemnizație în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990, reținând un stagiu de cotizare de 37 ani, 11 luni și 22 zile.

în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, prin Decizia nr. 148730 din 01 august 2006, pârâta a recalculat drepturile de pensie cuvenite reclamantei, pentru un stagiu de cotizare de 37 ani, 11 luni și 22 zile. Prin Decizia de revizuire nr. 148730 din 14 august 2013, Casa Județeană de Pensii Buzău a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite reclamantei D.E.E., diminuând cuantumul pensiei, ca urmare a considerării stagiului de cotizare de 35 ani, 3 luni și 18 zile. S-a menționat în decizie ca nu s-a mai luat în considerare perioada strămutării (Decretul-lege nr. 118/1990). S-a mai reținut că obiectul litigiului de față îl reprezintă contestația împotriva Deciziei nr. 436 din 20 septembrie 2013, emisă de intimată, de recuperare a sumei 1.808 lei, încasată necuvenit în perioada 01 septembrie 2010-31 august 2013, Iară să se facă dovada contestării Deciziei de revizuire nr. 148730 din 14 august 2013, care a stat la baza emiterii deciziei de recuperare.

Prin Decizia civilă nr. 816 din 11 septembrie 2014, Cartea de Apel Ploiești, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantă și, în consecință, a schimbat în tot Sentința civilă nr. 1347 din 18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Buzău, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei contestate.

Instanța de apel a stabilit că, deși prima instanța a reținut corect că reclamanta nu a contestat decizia de revizuire prin care i s-a diminuat stagiul de cotizare, ulterior pronunțării sentinței apelate, Comisia pentru soluționarea cererilor privind acordarea unor drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 a admis cererea reclamantei, în sensul stabilirii calității de beneficiar a acestui act normativ, cu menținerea indemnizației și recunoașterea vechimii în muncă pentru perioada 10 octombrie 1960-14 iunie 3963, respectiv de 2 ani, 8 luni și 4 zile, drepturile acordându-se de la data de 01 noiembrie 2013, urmând a fi plătite prin Casa Județeană de Pensii Buzău. Prin Decizia civilă nr. 267 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de apel Ploiești, secția I civilă, a fost admisă cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 816 pronunțată la data de 11 septembrie 2014, formulată depărată și în consecință a fost.

schimbată în tot Decizia nr. 816 din 11 septembrie 2014 a Curții de Apei Ploiești în sensul respingerii apelului, ca nefondat, decizie definitivă. Instanța de revizuire a reținut că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 5 C. proc. civ., deoarece Decizia nr. 1 din 15 ianuarie 2014, de recunoaștere a vechimii în muncă în perioada de strămutare - 10 octombrie 1960 - 14 iunie 1963, a fost contestată de Casa județeană de Pensii Buzău, fiind anulată în primă instanță prin Sentința nr. 916 din 05 iunie 2014 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4874 din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești. Împotriva aceste decizii a declarat recurs intimata D.E.E. Înalta Curte reține că potrivit art. 513 alin. (5) C. proc.

civ., „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.” De asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs”. În temeiul art. 483 alin. (2) teza a II-a Cod de procedură civilă „de asemenea, nu sunt supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”. Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă publicată în M. Of.

din data de 12 februarie 2013, prevede că „în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale”. Față dispozițiile legale mai sus-menționate, fiind vorba despre un litigiu de asigurări sociale, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 267 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apei Ploiești în soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului. Principiul legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc.

civ., presupune că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. În raport cu dispozițiile legale anterior menționate, decizia nr. 267 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului. Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ raportat la art. 493 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta D.E.E. împotriva Deciziei civile nr. 267 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2015.