ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1883/2015

Asupra

cauzei de față, constata următoarele:

La data de 12 martie

2015, prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție,

reclamanta D.E.E. a declarat recurs

împotriva Deciziei civile nr. 267 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea

de Apel Ploiești, secția I civilă.

Prin

motivele de recurs, aceasta a arătat că este beneficiară a Legii nr. 118/1990,

urmare a strămutării pe motive politice, iar prin Sentința nr. 1420 din 24

iulie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1652/2002, a fost recunoscut faptul că

beneficiază de vechimea în muncă pentru perioada de la 10 octombrie 1960, până

la 14 iunie 1963, respectiv 2 ani, 8 luni și 4 zile.

Mal

arată că a fost admisă, în recurs, contestația pe care a formulat-o împotriva Deciziei

nr. 436 din 20 august 2013, de recuperare a sumei de 1.808 lei,

încasată necuvenit în perioada 01 septembrie 2010-31

august 2013, ca urmare a recunoașterii

vechimii în muncă pentru perioada

în care a fost strămutată, iar ulterior, prin decizia pronunțată în

soluționarea cererii de revizuire a hotărârii pronunțate în recurs, a fost

respinsă acțiunea reclamantei. De asemenea, prin adresa nr. 32406 din 6 mai 2015,

emisă de intimată, i s-a pus în vedere reclamantei să restituie suma de 1.808

lei.

Analizând

recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ea inadmisibil, pentru

următoarele considerente:

Litigiul

de față are ca obiect drepturi de asigurări sociale.

Astfel, prin

cererea formulată la data de 6 septembrie 2013, înregistrată Ia Tribunalul

Buzău, sub nr. 4648/114/2013, reclamanta D.E.E. a chemat în judecată Casa

Județeană de Pensii, în calitate de pârâtă,

solicitând

anularea Deciziei nr. 436 din 20 august 2013, emisă de pârâtă, de recuperare a

sumei

de 1808 lei, încasată necuvenit în perioada 01 septembrie 2010-31 august 2013,

fiindu-i diminuat cu aproape 3 ani vechimea în

muncă, prin înlăturarea perioadei

de domiciliu obligatoriu, din anii

1960 - 1963, la Odorheiul Secuiesc, Regiunea Mureș Autonomă Maghiară și

obligată la restituirea sumei de 1.808 lei.

A mai

arătat că, prin Sentința nr. 1420 din 24 iulie 2002 a Tribunalului Buzău, a

fost admisă contestația împotriva Deciziei nr. 148730 din 1 august 2006, prin

care a fost înlăturată perioada de aproape 3 ani de vechime, iar Decretul-lege nr.

118/1990 nu este abrogat și beneficiază legal de toate drepturile prevăzute,

fără să i se poată lua vechimea de peste 38 de ani în muncă.

Prin Sentința

civilă nr. 1347 din 18 decembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4648/114/2013,

Tribunalul Buzău,

secția a

I-a civilă, complet specializat în conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantă.

În sinteză,

instanța a reținut că urmare a cererii de pensionare, înregistrată sub nr. 6005

din 15 octombrie 1998, Oficiul de Pensii a emis Decizia nr. 148730 din 07

ianuarie 1999 prin care a stabilit dreptul reclamantei la pensie de asigurări

sociale și pensie suplimentară, începând cu 01 ianuarie 1999, pentru o vechime

totală în muncă de 35 ani, 3 luni și 18 zile, întregită la 35 ani. în temeiul

Legii nr. 19/2000, după examinarea actelor din Dosarul de pensie nr. 56444 din 11

decembrie 2002, pârâta Casa Județeană de Pensii Buzău a emis Decizia nr. 148730

din 16 decembrie 2002 de recalculare a drepturilor reclamantei, stabilind

pensie de asigurări sociale și indemnizație în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990,

reținând un stagiu de cotizare de 37 ani, 11 luni și 22 zile. în temeiul O.U.G.

nr. 4/2005, prin Decizia nr. 148730 din 01 august 2006, pârâta a recalculat

drepturile de pensie cuvenite reclamantei, pentru un stagiu de cotizare de 37

ani, 11 luni și 22 zile. Prin Decizia de revizuire nr. 148730 din 14 august 2013,

Casa Județeană de Pensii Buzău a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite

reclamantei D.E.E., diminuând cuantumul pensiei, ca urmare a considerării

stagiului de cotizare de 35 ani, 3 luni și 18 zile. S-a menționat în decizie ca

nu s-a mai luat în considerare perioada strămutării (Decretul-lege nr. 118/1990).

S-a mai

reținut că obiectul litigiului de față îl reprezintă contestația împotriva Deciziei

nr. 436 din 20 septembrie 2013, emisă de intimată, de recuperare a sumei 1.808

lei, încasată necuvenit în perioada 01 septembrie 2010-31 august 2013, Iară să

se facă dovada contestării Deciziei de revizuire nr.

148730 din 14 august 2013, care a stat la baza emiterii deciziei de

recuperare.

Prin Decizia

civilă nr. 816 din 11 septembrie 2014, Cartea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a admis apelul declarat

de reclamantă și, în consecință, a schimbat în tot Sentința civilă nr. 1347 din

18 decembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Buzău, în sensul admiterii acțiunii

și anulării deciziei contestate.

Instanța

de apel a stabilit că, deși prima instanța a reținut corect că reclamanta nu a

contestat decizia de revizuire prin care i s-a diminuat stagiul de cotizare,

ulterior pronunțării sentinței apelate, Comisia pentru soluționarea cererilor

privind acordarea unor drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 a admis

cererea reclamantei, în sensul stabilirii calității de beneficiar a acestui act

normativ, cu menținerea indemnizației și recunoașterea vechimii în muncă pentru

perioada 10 octombrie 1960-14 iunie 3963, respectiv de 2 ani, 8 luni și 4 zile,

drepturile acordându-se de la data de 01 noiembrie 2013, urmând a fi plătite

prin Casa Județeană de Pensii Buzău.

Prin Decizia

civilă nr. 267 din 26 februarie 2015, pronunțată de Curtea de apel Ploiești,

secția I civilă, a fost admisă

cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 816 pronunțată la data de 11

septembrie 2014, formulată depărată și în consecință a fost. schimbată în tot Decizia

nr. 816 din 11 septembrie 2014 a Curții de Apei Ploiești în sensul respingerii

apelului, ca nefondat, decizie definitivă.

Instanța

de revizuire a reținut că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509

pct. 5 C. proc. civ., deoarece Decizia nr. 1 din 15 ianuarie 2014, de

recunoaștere a vechimii în muncă în perioada de strămutare - 10 octombrie 1960

-

14 iunie 1963, a fost contestată de Casa

județeană de Pensii Buzău, fiind anulată în

primă instanță prin Sentința

nr. 916 din 05 iunie 2014 a Tribunalului Buzău, rămasă definitivă prin Decizia nr.

4874 din 16 octombrie 2014 a Curții de Apel Ploiești.

Împotriva

aceste decizii a declarat recurs intimata D.E.E.

Înalta Curte

reține că potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., „Hotărârea dată asupra

revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea

revizuită.”

De

asemenea, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri

definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate

cu recurs”.

În temeiul

art. 483 alin. (2) teza a II-a Cod de procedură civilă „de asemenea, nu sunt

supuse recursului, hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care

legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Art.

XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind noul Cod de procedură civilă publicată în M. Of. din

data de 12 februarie 2013, prevede că „în procesele pornite începând cu data

intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015, nu

sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile privind

conflictele de muncă și de asigurări sociale”.

Față

dispozițiile legale mai sus-menționate, fiind vorba despre un litigiu de

asigurări sociale, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013,

recursul îndreptat împotriva deciziei nr. 267 din 26 februarie 2015, pronunțată

de Curtea de Apei Ploiești în soluționarea cererii de revizuire a hotărârii

pronunțate în apel, este definitivă, nefiind supusă căii de atac a recursului.

Principiul

legalității căilor de atac, înscris în art. 457 C. proc. civ., presupune că o

hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac reglementate

expres de lege. În afară de căile de atac pe care legea le prevede, nu pot fi

folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau

retractarea unei hotărâri judecătorești.

În raport

cu dispozițiile legale anterior menționate, decizia nr. 267 din 26 februarie

2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă

căii de atac a recursului.

Având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ raportat la art.

493 alin.

(1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul

formulat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta D.E.E. împotriva Deciziei civile

nr. 267 din 26 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără

cale de atac.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2015.