ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1763/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, la data de 29 iunie 2011, reclamanta SC C.S.E. SRL (SC P.M. SRL absorbită) în contradictoriu cu pârâta SC Z.R. SRL a solicitat tribunalului ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de execuție lucrări din 6 ianuarie 2004, încheiat de SC A.E. SRL, în calitate de beneficiar, cu SC Z.R. SRL, în calitate de executant, ca urmare a neexecutării și/sau executării necorespunzătoare de către pârâta SC Z.R. SRL a obligațiilor contractuale asumate; obligarea pârâtei la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării și/sau executării necorespunzătoare de către SC Z.R.

SRL, a obligațiilor contractuale asumate, estimat provizoriu la data prezentei la suma de 33.835 dolari S.U.A., conform cursului Băncii Naționale a României de la data efectuării plății; obligarea pârâtei la plata penalităților contractuale de întârziere, de 0,15% pe zi lucrătoare de întârziere, respectiv la suma de 32.479 RON, de la data de 19 august 2010 până în prezent, precum și în continuare, până la data plății efective și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 2524 din 20 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția lipsei de obiect și excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiate, s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta SC C.S.E.

SRL (SC P.M. SRL absorbită), în contradictoriu cu pârâta SC Z.R. SRL și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată. În argumentarea acestei soluții tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere contractul de cesiune de drepturi din data de 24 iunie 2010 încheiat între SC SC A.E.

SRL și reclamanta care a avut ca obiect transmiterea tuturor drepturilor prezente și viitoare împotriva pârâtei, rezultată din contractul de execuție, cesiune ce a fost notificată pârâtei la data de 5 iulie 2010. În ceea ce privește excepția lipsei de obiect a capătului de cerere privind rezilierea contractului de execuție, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, observând că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe răspunderea contractuală a pârâtei în temeiul contractului de execuție, raportat la obligațiile asumate cu privire la cauza acestuia, astfel că, o cererea care are ca obiect rezilierea unui contract nu are cum să fie lipsita de obiect.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul doi de acțiune, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată reținând că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, data din decembrie 2009 este data la care beneficiarul lucrării a luat cunoștință de refuzul pârâtei de a efectua lucrările solicitate și în raport de care se calculează termenul de prescripție. Pe fond, tribunalul a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile contractuale, reținând, în esență, că scopul lucrării a fost, pe de o parte, acela de eliminare a pericolului de eroziune produs de apa lacului Snagov și, pe de altă parte, consolidarea malului. S-a constatat că din probatoriul administrat, în cauză a rezultat că, până în prezent, malul protejat prin lucrările efectuate de pârâta SC Z.R.

SRL nu s-a erodat și nici nu s-a prăbușit, neexistând, nici în prezent, acest risc. În ceea ce privește neremedierea de către pârâtă a deficiențelor lucrării, tribunalul a reținut că, deficiențele la care se referă beneficiarul lucrărilor nu sunt decât tasări preconizate expres de proiectant prin proiectul tehnic însușit de reclamantă, în care sunt precizate expres unele fenomene ce pot apare în timp, cum este și cazul tasărilor, fenomene ce fac parte din comportamentul în timp al lucrării, ce nu afectează structura de rezistență și care nu reprezintă defecțiuni ale lucrării, ci fac parte din lucrările de întreținere ce trebuie aplicate unei construcții în timpul exploatării. S-a reținut că de altfel, pârâta SC Z.R.

SRL a oferit reclamantei soluția tehnică necesară remedierii situației create prin înlăturarea de către reclamantă a vegetației din zona de protecție, însă aceasta a refuzat intervenția pârâtei. Constatând că lucrările nu prezintă deficiențe calitative și nici vicii ascunse, iar pârâtă nu răspunde pentru urmările deciziei reclamantei de a înlătura vegetația din zona de protecție și refuzul acesteia de a efectua lucrările de mentenanță necesare și utile, tribunalul a reținut că, în cauză, nu există nicio faptă ilicită, sub forma încălcării de către pârâta SC Z.R. SRL a vreunei obligații dintre cele ce îi incumbă contractual. Cu privire la prejudiciu, constatând că nu există deficiențe sau vicii ale lucrărilor, tribunalul a apreciat că nu există nici costuri ale lucrărilor de remediere, prejudiciul nefiind cert.

Referitor la penalitățile de întârziere solicitate de reclamantă, tribunalul a constatat că acestea, de asemenea, nu sunt datorate, reținând că dispozițiile art. 7.1. lit. a) din contract nu privesc și remedierea unor deficiențe și vicii inexistente. În concluzie, având în vedere lipsa unei fapte ilicite, a unei încălcări a obligațiilor asumate contractual și lipsa unui prejudiciu cert, tribunalul a constatat că, în cauză, nu poate exista un raport de cauzalitate de natură să atragă răspunderea civilă contractuală a pârâtei SC Z.R. SRL. În temeiul art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 5.000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia nr. 1258/2014 din 15 decembrie 2014 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamantă SC C.S.E. SRL și de către pârâtă SC Z.R. SRL. În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, în ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC Z.R. SRL, că, în mod corect instanța de fond a reținut că societatea are calitate procesuală activă în cauză, întrucât contractul de cesiune de drepturi din data de 24 iunie 2010 încheiat între SC A.E. SRL și reclamanta a avut ca obiect transmiterea de către SC A.E. SRL în favoarea SC C.S.E. SRL a tuturor drepturilor sale prezente și viitoare împotriva SC Z.R. SRL rezultat din contractul de execuție.

Instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a respins excepția lipsei de obiect a primului capăt de cerere întrucât rezilierea contractului presupune desființarea efectelor contractului pentru viitor, ori în cauză, contractul din 6 ianuarie 2004 a încetat de drept la momentul finalizării lucrărilor și recepția acestora, respectiv 29 aprilie 2004, astfel cum rezultă din procesul-verbal de recepție calitativă la terminarea lucrărilor din 29 aprilie 2004. În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța de apel a reținut că temeiul acțiunii introductive îl reprezintă răspunderea contractuală, respectiv dispozițiile art. 969 C. civ., iar potrivit contractului de execuție, SC Z.R.

SRL și-a asumat o serie de obligații, printre care cele stipulate în art. 2.1; 4.1; 6.2 și 6.4: S-a constatat că data la care beneficiarul lucrării a luat cunoștință de neexecutarea obligațiilor contractuale de către SC Z.R. SRL și în raport cu care se calculează termenul de prescripție este decembrie 2009, așa cum reiese din înscrisurile depuse la dosar. În perioada anterioară introducerii cererii introductive, reclamanta a încercat soluționarea pe cale amiabilă a diferendului, solicitând SC Z.R. SRL să-și respecte obligațiile contractuale asumate și să remedieze situația creată.

Instanța de apel a apreciat că întrucât temeiul acțiuni îl reprezintă răspunderea contractuală și nu răspunderea pentru vicii, în cauză este aplicabil termenul general de prescripție de 3 ani, termen ce curge de la data la care beneficiarul Lucrării a luat cunoștință de neexecutarea obligației contractuale, respectiv decembrie 2009. Față de aceste împrejurări și cum acțiunea a fost introdusă la 26 iunie 2011, instanța de apel a constatat că în mod corect instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. În ceea ce privește apelul declarat de SC C.S.E.

SRL, instanța de apel a reținut, în esență, că din înscrisurile depuse în cauză rezultă că lucrările au fost însușite sub semnătură de beneficiar, atât în timpul execuției (fișe de foraj, fișe de injecție, fișe de ancoră pasivă), cât și la momentul finalizării lucrărilor, procesul-verbal de recepție calitativă la terminarea lucrării din 29 aprilie 2004, rezultând că nicio probă dintre cele administrate în cauză nu a venit să sprijine susținerile reclamantei ci, din contră. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de apel a reținut că pentru a putea atrage răspunderea civilă reclamantul trebuie să demonstreze existența unui prejudiciu cert, însă reclamanta nu a indicat vreun prejudiciu cert pe care l-ar fi suferit ci, din contră, a recunoscut că nu a întreprins lucrări de remediere dar că prejudiciul său reiese din „imposibilitatea de a folosi lucrarea conform scopului pentru care a fost contractată”.

Cât privește penalitățile de întârziere solicitate ca parte a „prejudiciului” reclamantei, instanța de apel Ie-a respins întrucât „deficiențele” la care se referă reclamanta nu sunt vicii ale lucrării, ci efecte ale lipsei de mentenanță și comportării normale în timp a lucrării, iar nu fapte culpabile ale pârâtei menite să atragă răspunderea pentru remediere. În ceea ce privește legătura de cauzalitate, instanța de apel a constatat că în cauză, nu există nicio obligație a pârâtei care să nu fi fost integral și la termen executată, astfel încât nu există o faptă ilicită și, pe cale de consecință, în absența unei fapte ilicite, nu se poate reține vreo legătură de cauzalitate cu un prejudiciu încercat de beneficiarul lucrării.

Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.S.E. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În susținerea pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta, redând fragmente din considerentele deciziei recurate, a susținut, în esență, că din modul de redactare a hotărârii rezultă existența unei contradicții „în cauză nu există nici o obligație a pârâtei care să nu fi fost integral și la termen executată, astfel încât să existe o faptă ilicită” și că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată, pentru că SC Z.R. SRL și-ar fi încălcat obligațiile contractuale stabilite în sarcina sa. În ce privește argumentarea pct. 8 al art. 304 C. proc.

civ., recurenta a arătat, în esență, că din interpretarea sistematică și gramaticală a art. 2.1 din contractul de execuție rezultă cu claritate cauza juridică a încheierii contractului de execuție, respectiv aceea a executării unor lucrări adecvate din perspectiva atingerii scopului contractului de execuție și anume „lucrări de protecție mal Snagov”, actul juridic fiind cât se poate de clar în ceea ce privește scopul pentru care a fost încheiat, or, instanța de apel a procedat într-o manieră contrară, denaturându-i înțelesul vădit lămurit. Din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta, făcând o prezentare a prevederilor contractuale și legale aplicabile, precum și a condițiilor privind răspunderea civilă contractuală, a susținut că instanța de apel a reținut în mod greșit că nu ar fi întrunite condițiile antrenării răspunderii contractuale a SC Z.R.

SRL. De asemenea, recurenta susține că, fapta ilicită a SC Z.R. SRL constă în executarea lucrării în baza unei soluții tehnice care nu corespunde scopului pentru care a fost contractată, respectiv eliminarea pericolului de eroziune produs de apa lacului Snagov și consolidarea malului, iar concluzia instanței de apel este eronată, întrucât Curtea de Apel București a pornit de la premisa greșită a însușirii, de către beneficiarul final al lucrării, a proiectului. Recurenta mai susține că, reținerea instanței de apel a pretinsei însușiri a proiectului lucrării de către beneficiarul acesteia, este greșită, întrucât, prin semnarea contractului de execuție s-a prevăzut ca obiect al contractului executarea unei lucrări în baza unei soluții tehnice alese de executant în vederea realizării unui anumit scop, declarat și urmărit de părți.

În opinia recurentei, instanța de apel, în mod greșit, a reținut că prejudiciul nu este cert, întrucât independent de efectuarea remediilor de societate până la data formulării prezentei acțiuni, prejudiciul există, acesta fiind generat de imposibilitatea de a folosi lucrarea conform scopului pentru care a fost contractată, prejudiciul suferit fiind cert. Totodată, susține recurenta, instanța de apel a reținut în mod greșit că nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a SC Z.R. SRL și prejudiciul suferit de societate, întrucât între faptele ilicite, concretizate prin neexecutarea și/sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate și prejudiciul cauzat Societății, există un evident raport de cauzalitate.

Faptul că soluția tehnică în temeiul căreia a fost realizată Lucrarea nu este aptă a servi scopului pentru care a fost contractată, susține recurenta, nu înlătură răspunderea SC Z.R. SRL față de societate pentru prejudiciul suferit, deoarece SC Z.R. SRL răspunde față de societate atât pentru soluția tehnică aleasă, cât și pentru executarea în sine a lucrării. În consecință, susține recurenta, rezultă faptul că atât proiectul, cât și lucrarea au fost executate de către SC Z.R. SRL cu nerespectarea dispozițiilor contractuale și prevederilor tehnice de specialitate, ceea ce impune angajarea răspunderii contractuale a SC Z.R. SRL, în calitate de specialist în domeniu, pentru toate prejudiciile cauzate societății.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a deciziei recurate în sensul rezilierii contractului de execuție din 6 ianuarie 2014; obligării intimatei la plata contravalorii prejudiciului suferit de societate estimat la 33.835 dolari S.U.A., conform cursului Băncii Naționale a României de la data efectuării plății; a penalităților contractuale de întârziere, de 0,15% pe zi lucrătoare de întârziere, de la data de 19 august 2012 până în prezent, precum și în continuare, până la data plății efective și la plata cheltuielilor de judecată. Intimata pârâtă SC Z.R. SRL, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând recursul reclamantei SC C.S.E. SRL prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere „când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”. Din perspectiva acestui motiv recurenta consideră că există contradicții, „în cauză nu există nici o obligație a pârâtei care să nu fi fost integral și la termen executată, astfel încât să existe o faptă ilicită” și că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată, pentru că SC Z.R.

SRL și-ar fi încălcat obligațiile contractuale stabilite în sarcina sa. Din analiza deciziei recurate se constată că în expunerea raționamentului logico-juridic pentru fundamentarea soluției pronunțate, instanța de apel a considerat necesar să clarifice natura acțiunii reclamantei, sens în care a expus, într-un mod sistematic și deloc contradictoriu, în partea finală a paginii 17 și începutul paginii 18 a deciziei, aspecte ale situației de fapt și nu considerentele care au format opinia instanței în sensul că acțiunea este una în atragerea răspunderii contractuale, iar nu una prin care se reclamă vicii ale lucrării. Astfel încât, se constată că între considerentele deciziei recurate nu există contradicții ce ar putea fi încadrate în motivul de recurs invocat, iar acest motiv de recurs va fi respins ca nefondat.

Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărârii se poate cere atunci când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Prin acest motiv de recurs recurenta a susținut că instanța de apel a denaturat înțelesul contractului de execuție în ceea ce privește scopul pentru care a fost încheiat potrivit art. 2.1 din contract. Contrar susținerilor recurentei, în cauză, se constată că, instanța de apel în analiza contractului de execuție a statuat în mod corect că potrivit art. 2.1 din contract, obiectul contractului a fost „realizarea proiectului „Lucrări de protecție mal lac Snagov” elaborat de SC P.I.

SRL, noiembrie 2003”, iar nu în considerarea vreunui scop în care fusese elaborat proiectul asumat de beneficiarul lucrărilor și încredințat pârâtei spre execuție. Așa cum reiese din considerentele hotărârii recurate și analiza obiectului contractului, se contată că, prin încheierea contractului din 6 ianuarie 2004 pârâta SC Z.R. SRL s-a obligat să execute lucrările din proiectul tehnic intitulat „Lucrări de protecție mal lac Snagov” atașat contractului ca anexa 1. Întreaga alegație a recurentei referitoare la interpretarea sistematică și gramaticală a art. 2.1 din contract privind cauza juridică a încheierii contractului din perspectiva atingerii scopului conform temei de proiectare, va fi înlăturată, întrucât principiul de interpretare a contractelor conform căruia trebuie să se acorde prioritate voinței reale și nu sensului literal al cuvintelor, invocat în alți termeni în argumentarea recursului, a fost respectat.

Astfel, așa cum corect a reținut instanța de apel, scopul lucrării solicitate de reclamantă prin acțiune, a fost, acela de eliminare a pericolului de eroziune produs de apa lacului Snagov și, pe de altă parte, consolidarea malului. Totodată, se constată că instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale, sub aspectul interpretării clauzelor stabilite de părți dându-le înțelesul și finalitatea urmărită la încheierea convenției supuse spre analiză. Din acest punct de vedere trebuie reținut că natura raporturilor juridice a fost determinată ținând seama de contractul de execuție din 1 ianuarie 2012 și de clauzele acestuia și că actului dedus judecății nu i-a fost dată o altă calificare.

În privința clauzelor contractului și a interpretării lor recurenta nu a demonstrat că instanța s-a substituit părților contractante modificând prin interpretare aceste clauze și că astfel au fost încălcate dispozițiile art. 969 C. proc. civ., fapt pentru care și acest motiv va fi înlăturat. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel nu a reținut faptul că în cauză ar fi întrunite condițiile antrenării răspunderii civile contractuale a SC Z.R.

SRL. Susținerile recurentei sunt nefondate. Doctrina a statuat că elementele răspunderii civile contractuale sunt: existența unei fapte ilicite prin care se încalcă o anumită obligație aducându-se prin aceasta atingere a unui drept subiectiv, săvârșirea cu vinovăție a acestei fapte existența unui prejudiciu patrimonial și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu. Or, în urma analizei probatoriului administrat instanța de apel a constatat în mod corect că în cauză nu s-a demonstrat culpa pârâtei pentru atragerea răspunderii civile contractuale.

Alegațiile recurentei referitoare la presupusa premisă greșită a instanței de apel privind însușirea de către beneficiarul final al lucrării, a proiectului; aspectele privind beneficiarul soluției tehnice care a stat la baza realizării lucrării, criticile referitoare la neconformitățile lucrării și ale proiectului, precum și reiterarea argumentelor privind prejudiciul și legătura de cauzalitate între presupusa faptă ilicită a SC Z.R. SRL și prejudiciul suferit de societate, vor fi înlăturate, întrucât recurenta prin invocarea acestor argumente tinde, în realitate, la reanalizarea fondului cauzei în această etapă procesuală a recursului. Față de cele arătate rezultă fără echivoc că prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta tinde la o reanalizare a situației de fapt și a probatoriilor administrate, ceea ce în această etapă procesuală nu este permis, având în vedere că prin recurs se urmărește verificarea legalității hotărârii, iar nu reanalizarea situației de fapt. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. Constatând culpa procesuală a recurentei în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă, Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și va obliga recurenta reclamantă SC C.S.E. SRL la plata către intimata pârâtă SC Z.R. SRL a sumei de 5.558,92 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar, respectiv factura din 23 iunie 2015 și extrasul de cont.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.S.E. SRL împotriva deciziei nr. 1258/2014 din 15 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă. Obligă recurenta reclamantă SC C.S.E. SRL la plata sumei de 5.558,92 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC Z.R. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2015.