ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4548/2014

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 429 din 30 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.Î.F., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele aspecte: Reclamanta A.N.Î.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea dispozițiilor cuprinse la pct. I. 1, 2, 3 și pct. II. 1, 2, 3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă. S-a reținut că urmare a acțiunii de control privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului în perioada 2010 – 2011 efectuată la A.N.Î.F.

- R.A., al cărei patrimoniu a fost preluat de A.N.Î.F., a fost emisă Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 de către Departamentul III din cadrul C.C. Împotriva măsurilor dispuse prin decizia menționată, A.N.Î.F. a formulat contestație înregistrată la C.C. sub nr. 97.037 din 11 mai 2012 și respinsă prin Încheierea nr. 54 din 28 iunie 2012 a Curții de Conturi. S-a constatat că reclamanta nu a adus critici pertinente actelor contestate, iar demersurile invocate de către aceasta sunt ulterioare constatărilor făcute de auditorii publici externi cu ocazia efectuării controlului. Mai mult, situațiile menționate de reclamantă se datorează culpei acesteia, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale în materie.

Totodată, s-a reținut că delimitarea suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, cu respectarea normelor cadastrului general și a prevederilor normelor privind zonele de protecție pentru diferitele categorii de lucrări de îmbunătățiri funciare este prevăzută de dispozițiile art. 3 din Ordinul M.A.P.A.M. nr. 65/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de întocmire a cadastrului amenajărilor de îmbunătățiri funciare, precum și de prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996 și art. 1 din Legea nr. 18/1991, formele în vigoare la data efectuării controlului. Prin urmare, s-a apreciat că pârâta a constatat nerespectarea de către reclamantă a reglementărilor menționate, dispunând măsuri pentru intrarea în legalitate, iar aspectele invocate de către reclamantă nu sunt de natură a conduce la nelegalitatea acestor măsuri.

S-a constatat că susținerile reclamantei în sensul că achitarea cu întârziere a obligațiilor către bugetele publice s-a datorat primirii cu întârziere a fondurilor bănești de la bugetul de stat, nu sunt probate, nefiind depuse documente justificative în acest sens. Cu privire la modul de calcul al dobânzilor și penalităților de întârziere calculate potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003, s-a reținut că în Raportul de control nr. 12664 din 30 martie 2012 s-a menționat faptul că suma de 722.224 lei reprezintă valoarea estimată a abaterii, nefiind astfel stabilită o sumă exactă.

Urmare a acestei constatări, se impunea refacerea calculelor și stabilirea exactă și reală a sumelor cuvenite bugetelor publice și totodată, astfel cum au stabilit și auditorii publici externi din cadrul C.C., reclamantei îi revenea răspunderea pentru corectitudinea efectuării calculelor, înregistrărilor și decontărilor față de bugetul de stat, iar realitatea și legalitatea acestor operațiuni pot face obiectul unor eventuale controale ulterioare ale C.C. Cu privire la susținerile reclamantei conform cărora în lunile în care a rezultat TVA de recuperat nu a fost luată în considerare reducerea obligațiilor fiscale principale, s-a constatat că acestea nu fac obiectul prezentei cauze, neputându-se imputa C.C.

necunoașterea cu exactitate de către reclamantă a TVA de plată și/sau de recuperat. S-a apreciat ca este nefondată susținerea reclamantei în sensul că în mod eronat pârâta a constatat nerespectarea prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Conform dispozițiilor legale menționate, „(2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, prețul poate fi ajustat în următoarele situații: a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autoritățile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunțarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului; b) pe piață au apărut anumite condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul contractului.

În mod corect organele de control au reținut că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, nu avea dreptul de a ajusta prețul contractelor cu SC A. SA și SC C. SA, conform prevederilor legale menționate.

Mai mult, chiar și în situația în care ar fi fost posibilă ajustarea prețului contractului, reclamanta nu a prezentat auditorilor publici externi informații cu privire la condițiile care au dus la modificarea prețurilor la elementele constitutive ale ofertei, deoarece aceste condiții/împrejurări nu sunt definite și prezentate de către executant, respectiv, SC A. SA și SC C. SA Prin neprecizarea acestor condiții/împrejurări, executantul nu a prezentat reclamantei evidențe satisfăcătoare și disponibile pentru verificare și nu a transmis o situație de plată pentru costul de procurare și livrare a echipamentelor și materialelor utilizate în execuția lucrărilor din contractul încheiat cu reclamanta, însoțite de documente justificative și cu dovada efectuării plății.

Afirmațiile reclamantei potrivit cărora constatările efectuate depășesc competențele stabilite de lege pentru C.C., nu au putut fi primite, întrucât potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea C.C., republicată, „C.C. exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.” De asemenea, conform pct. 40 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități: „Prin verificările sale la entitățile și persoanele prevăzute la pct. 39, C.C. urmărește, conform prevederilor legale, următoarele obiective: […] legalitatea angajării, lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice”.

În fine, s-a constatat că în ceea ce privește cheltuielile nejustificate efectuate de către reclamantă, acestea nu au legătură cu atribuțiile A.N.R.M.A.P., care urmărește respectarea, în exclusivitate, a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, iar în cazul nerespectării dispozițiilor ordonanței, această instituție aplică amenzi în cazurile prevăzute de art. 293 și 294, fără a avea atribuții cu privire la stabilirea cheltuielilor nelegale efectuate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A.N.Î.F., susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente: - referitor la punctul I.1 din decizia organului de control hotărârea instanței de fond este neîntemeiată, rezultând din probele dosarului că s-au întreprins toate demersurile în justiție pentru recuperarea sumelor de 163.166,70 lei și de 99.592,94 lei, reprezentând creanțe neîncasate de la clienți pentru care au fost închise procedurile de faliment și, drept urmare, nu există persoane responsabile de neîncasarea acestor creanțe. Instanța de fond nu a avut în vedere demersurile întreprinse în justiție pentru recuperarea sumelor datorate de către debitorii: SC M.I.

SRL Brăila, SC D. SRL, SC S.T. SRL, SC S.I. SRL, SC D.A. SRL și SC D. SRL - în mod greșit s-a reținut, cu privire la pct. I.2 al Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2012, că A.N.I.F.

– RA nu a luat măsurile care se impun pentru a actualiza, la data încheierii exercițiilor financiare, inventarierile efectuate în lunile octombrie ale anilor 2010 și 2011. În acest sens instituția a emis Decizia nr. 401 din 22 martie 2012 pentru efectuarea inventarierii și reevaluării patrimoniului public și privat al statului administrat de A.N.I.F., iar inventarierea și reevaluarea patrimoniului s-a desfășurat în perioada 2 mai 2012 – 29 iunie 2012; - măsura prevăzută la pct. I.3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, de a se efectua delimitarea tuturor suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare și stabilirea limitelor amenajărilor de îmbunătățire funciare până la data de 31 decembrie 2012, este nelegală, deoarece în bugetul anual până în prezent, nu au existat fondurile necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli; - referitor la măsura prevăzută la punctul II.1 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, instanța de fond nu a analizat apărările instituției în sensul că achitarea cu întârziere a obligațiilor către bugetele publice s-a datorat primirii cu întârziere a fondurilor bănești de la bugetul de stat.

De exemplu, în lunile în care a rezultat TVA de recuperat cum ar fi luna martie 2010, nu a fost luată în considerarea reducerea obligațiilor fiscale principale, așa cum este prevăzută în procedura de soluționare a deconturilor cu sumă negativă de TVA, respectând ordinea de stingere a creanțelor bugetare, conform art. 115 – 117 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - referitor la punctul II.2 al actului de control, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că ajustarea prețului unor contracte încheiate cu executanții de lucrări ar fi fost nelegală, fiind încălcate prevederile art. 97 din H.G. nr. 925/2006, modificată.

Astfel, nu s-a ținut seama de datele din Buletinul statistic de prețuri al I.N.S., în perioada anilor 2008 – 2010, care au justificat ajustarea prețului contractului nr. 08 noiembrie 252/2008 și deprecierea puternică a leului în raport cu euro în perioada noiembrie 2008 – martie 2009; - referitor la punctul II.3 al actului de control, instanța de fond a reținut în mod greșit că pârâta C.C.R. avea competența de a aprecia legalitatea unei proceduri de achiziție publică pentru servicii de reparare, întreținere și asigurare cu piese de schimb pentru echipamentele de tehnică de calcul din dotarea A.N.I.F. - R.A. Astfel, în mod nelegal s-a considerat ca fiind legală măsura recuperării sumei de 3.323,64 lei, plătită pentru aceste servicii.

Recurenta și-a încadrat în drept, din punct de vedere procedural, criticile formulate, în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În interesul recurentei au făcut cerere de intervenție accesorie intervenientele SC U. SA și SC A. SA, în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (3) C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, însă numai pentru următoarele motive: Potrivit art. 261 alin. (1) hotărârea judecătorească va cuprinde, între altele, „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților” (pct. 5 al articolului menționat).

În speță, recurenta - reclamantă a formulat o serie de apărări ce nu au fost analizate de instanța de fond, hotărârea judecătorească preluând exclusiv apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării și a actelor administrative atacate. Astfel, hotărârea atacată nu face referire la demersurile judiciare invocate de reclamanta – recurentă în legătură cu debitoarele L.C. SRL, M.I., D. SRL, S.T. SRL, S.I. SRL, D.A. SRL, D. SRL Totodată, nu au fost analizate apărările privitoare la termenul legal în care trebuie realizată inventarierea și reevaluarea patrimoniului instituției, precum și cele privitoare la obligațiile acesteia în legătură cu asigurarea fondurilor bănești necesare delimitării suprafețelor ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare.

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra erorilor de calcul invocate de reclamantă în legătură cu accesoriile rezultate din întârzierea la plată a unor obligații către bugetul de stat, de exemplu: luarea în calcul a 2 zile de întârziere în loc de una singură în cazul accesoriilor aferente obligațiilor lunilor martie și august 2010; reducerea obligațiilor fiscale cu TVA de recuperat în perioadele invocate de reclamantă, cu referire la art. 115 – art. 117 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În privința ajustărilor de preț ale unor contracte de execuție lucrări, instanța de fond nu a făcut referire, în concret, la împrejurările și probatoriile invocate de reclamantă și încadrarea acestora în textele de lege aplicabile.

În legătură cu această măsură au formulat cereri de intervenție accesorie SC A. SA și SC U., justificând un interes în sensul că au fost acționate în judecată de reclamanta – recurentă pentru pretenții, ca urmare a recuperării cheltuielilor rezultate din ajustarea prețului contractelor încheiate cu acestea. Alăturat cererilor de intervenție au fost depuse înscrisuri doveditoare noi. În raport de considerentele menționate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (5) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dispunându-se casarea cu trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca aceasta să se pronunțe motivat inclusiv asupra apărărilor expuse mai sus.

Cu referire la art. 49 alin. (3) C. proc. civ., cererile de intervenție de intervenție accesorie în favoarea recurentei urmează a fi admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.Î.F. împotriva sentinței civile nr. 429 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite cererile de intervenție formulate de SC U. SA și SC A. SA Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2014.