ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4548/2014

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 429 din 30 ianuarie

2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a  contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.N.Î.F., în contradictoriu cu

pârâta C.C.R., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut, în esență, următoarele aspecte:

Reclamanta

A.N.Î.F. în contradictoriu cu pârâta C.C.R.,

a solicitat anularea dispozițiilor cuprinse la pct. I. 1, 2, 3 și pct. II. 1,

2, 3 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012 emisă de pârâtă.

S-a reținut că urmare a acțiunii de control

privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și

privat al statului în perioada 2010 – 2011 efectuată la A.N.Î.F. - R.A., al

cărei patrimoniu a fost preluat de A.N.Î.F., a fost emisă Decizia nr. 4 din 24

aprilie 2012 de către Departamentul III din cadrul C.C.

Împotriva măsurilor dispuse prin decizia

menționată, A.N.Î.F. a formulat contestație înregistrată la C.C. sub nr. 97.037

din 11 mai 2012 și respinsă prin Încheierea nr. 54 din 28 iunie 2012 a Curții

de Conturi.

S-a constatat că reclamanta nu a adus critici

pertinente actelor contestate, iar demersurile invocate de către aceasta sunt

ulterioare constatărilor făcute de auditorii publici externi cu ocazia

efectuării controlului. Mai mult, situațiile menționate de reclamantă se

datorează culpei acesteia, ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale în

materie.

Totodată, s-a reținut că delimitarea

suprafețelor de teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, cu respectarea

normelor cadastrului general și a prevederilor normelor privind zonele de

protecție pentru diferitele categorii de lucrări de îmbunătățiri funciare este

prevăzută de dispozițiile art. 3 din Ordinul M.A.P.A.M. nr. 65/2004 pentru

aprobarea Normelor metodologice de întocmire a cadastrului amenajărilor de

îmbunătățiri funciare, precum și de prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996 și art.

1 din Legea nr. 18/1991, formele în vigoare la data efectuării controlului.

Prin urmare, s-a apreciat că pârâta a

constatat nerespectarea de către reclamantă a reglementărilor menționate,

dispunând măsuri pentru intrarea în legalitate, iar aspectele invocate de către

reclamantă nu sunt de natură a conduce la nelegalitatea acestor măsuri.

S-a constatat că susținerile reclamantei în

sensul că achitarea cu întârziere a obligațiilor către bugetele publice s-a

datorat primirii cu întârziere a fondurilor bănești de la bugetul de stat, nu

sunt probate, nefiind depuse documente justificative în acest sens.

Cu privire la modul de calcul al dobânzilor

și penalităților de întârziere calculate potrivit art. 120 din O.G. nr. 92/2003,

s-a reținut că în Raportul de control nr. 12664 din 30 martie 2012 s-a

menționat faptul că suma de 722.224 lei reprezintă valoarea estimată a

abaterii, nefiind astfel stabilită o sumă exactă.

Urmare a acestei constatări, se impunea

refacerea calculelor și stabilirea exactă și reală a sumelor cuvenite bugetelor

publice și totodată, astfel cum au stabilit și auditorii publici externi din

cadrul C.C., reclamantei îi revenea răspunderea pentru corectitudinea

efectuării calculelor, înregistrărilor și decontărilor față de bugetul de stat,

iar realitatea și legalitatea acestor operațiuni pot face obiectul unor

eventuale controale ulterioare ale C.C.

Cu privire la susținerile reclamantei conform

cărora în lunile în care a rezultat TVA de recuperat nu a fost luată în

considerare reducerea obligațiilor fiscale principale, s-a constatat că acestea

nu fac obiectul prezentei cauze, neputându-se imputa C.C. necunoașterea cu exactitate

de către reclamantă a TVA de plată și/sau de recuperat.

S-a apreciat ca este nefondată susținerea

reclamantei în sensul că în mod eronat pârâta a constatat nerespectarea

prevederilor art. 97 din H.G. nr. 925/2006.

Conform dispozițiilor legale menționate, „(2)

Pe parcursul îndeplinirii contractului, prețul poate fi ajustat în următoarele

situații: a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor

tehnice sau au fost emise de către autoritățile locale acte administrative care

au ca obiect instituirea, modificarea sau renunțarea la anumite taxe/impozite

locale, al căror efect se reflectă în creșterea/diminuarea costurilor pe baza

cărora s-a fundamentat prețul contractului; b) pe piață au apărut anumite

condiții, în urma cărora s-a constatat creșterea/diminuarea indicilor de preț

pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în

creșterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat prețul

contractului.

În mod corect organele de control au reținut

că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, nu avea dreptul de a

ajusta prețul contractelor cu SC A. SA și SC C. SA, conform prevederilor legale

menționate.

Mai mult, chiar și în situația în care ar fi

fost posibilă ajustarea prețului contractului, reclamanta nu a prezentat

auditorilor publici externi informații cu privire la condițiile care au dus la

modificarea prețurilor la elementele constitutive ale ofertei, deoarece aceste

condiții/împrejurări nu sunt definite și prezentate de către executant,

respectiv, SC A. SA și SC C. SA

Prin neprecizarea acestor

condiții/împrejurări, executantul nu a prezentat reclamantei evidențe

satisfăcătoare și disponibile pentru verificare și nu a transmis o situație de

plată pentru costul de procurare și livrare a echipamentelor și materialelor

utilizate în execuția lucrărilor din contractul încheiat cu reclamanta,

însoțite de documente justificative și cu dovada efectuării plății.

Afirmațiile reclamantei potrivit cărora

constatările efectuate depășesc competențele stabilite de lege pentru C.C., nu

au putut fi primite, întrucât potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea C.C., republicată, „C.C. exercită controlul

asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare

ale statului și ale sectorului public.”

De asemenea, conform pct. 40 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice C.C., precum și

valorificarea actelor rezultate din aceste activități: „Prin verificările sale

la entitățile și persoanele prevăzute la pct. 39, C.C. urmărește, conform

prevederilor legale, următoarele obiective: […] legalitatea angajării,

lichidării, ordonanțării și plății cheltuielilor din fonduri publice”.

În fine, s-a constatat că în ceea ce privește

cheltuielile nejustificate efectuate de către reclamantă, acestea nu au

legătură cu atribuțiile A.N.R.M.A.P., care urmărește respectarea, în

exclusivitate, a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, iar în cazul nerespectării

dispozițiilor ordonanței, această instituție aplică amenzi în cazurile

prevăzute de art. 293 și 294, fără a avea atribuții cu privire la stabilirea

cheltuielilor nelegale efectuate de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamanta A.N.Î.F., susținând că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- referitor la punctul I.1 din decizia

organului de control hotărârea instanței de fond este neîntemeiată, rezultând

din probele dosarului că s-au întreprins toate demersurile în justiție pentru

recuperarea sumelor de 163.166,70 lei și de 99.592,94 lei, reprezentând creanțe

neîncasate de la clienți pentru care au fost închise procedurile de faliment și,

drept urmare, nu există persoane responsabile de neîncasarea acestor creanțe. Instanța

de fond nu a avut în vedere demersurile întreprinse în justiție pentru

recuperarea sumelor datorate de către debitorii: SC M.I. SRL Brăila, SC D. SRL,

SC S.T. SRL, SC S.I. SRL, SC D.A. SRL și SC D. SRL

- în mod greșit s-a reținut, cu privire la pct.

I.2 al Deciziei nr. 4 din 24 aprilie 2012, că A.N.I.F. – RA nu a luat măsurile care

se impun pentru a actualiza, la data încheierii exercițiilor financiare,

inventarierile efectuate în lunile octombrie ale anilor 2010 și 2011. În acest

sens instituția a emis Decizia nr. 401 din 22 martie 2012 pentru efectuarea

inventarierii și reevaluării patrimoniului public și privat al statului

administrat de A.N.I.F., iar inventarierea și reevaluarea patrimoniului s-a

desfășurat în perioada 2 mai 2012 – 29 iunie 2012;

- măsura prevăzută la pct. I.3 din Decizia nr.

4 din 24 aprilie 2012, de a se efectua delimitarea  tuturor suprafețelor de

teren ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare și stabilirea limitelor

amenajărilor de îmbunătățire funciare până la data de 31 decembrie 2012, este

nelegală, deoarece în bugetul anual până în prezent, nu au existat fondurile

necesare pentru acoperirea acestor cheltuieli;

- referitor la măsura prevăzută la punctul

II.1 din Decizia nr. 4 din 24 aprilie 2012, instanța de fond nu a analizat

apărările instituției în sensul că achitarea cu întârziere a obligațiilor către

bugetele publice s-a datorat primirii cu întârziere a fondurilor bănești de la

bugetul de stat. De exemplu, în lunile în care a rezultat TVA de recuperat cum

ar fi luna martie 2010, nu a  fost luată în considerarea reducerea obligațiilor

fiscale principale, așa cum este prevăzută în procedura de soluționare a deconturilor

cu sumă negativă de TVA, respectând ordinea de stingere a creanțelor bugetare,

conform art. 115 – 117 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu modificările și

completările ulterioare;

- referitor la punctul II.2 al actului de

control, instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că ajustarea prețului

unor contracte încheiate cu executanții de lucrări ar fi fost nelegală, fiind

încălcate prevederile art. 97 din H.G. nr. 925/2006, modificată. Astfel, nu s-a

ținut seama de datele din Buletinul statistic de prețuri al I.N.S., în perioada

anilor 2008 – 2010, care au justificat ajustarea prețului contractului nr. 08

noiembrie 252/2008 și deprecierea puternică a leului în raport cu euro în

perioada noiembrie 2008 – martie 2009;

- referitor la punctul II.3 al actului de

control, instanța de fond a  reținut în mod greșit că pârâta C.C.R. avea

competența de a aprecia legalitatea unei proceduri de achiziție publică pentru

servicii de reparare, întreținere și asigurare cu piese de schimb pentru

echipamentele de tehnică de calcul din dotarea A.N.I.F. - R.A. Astfel, în mod

nelegal s-a considerat ca fiind legală măsura recuperării sumei de 3.323,64

lei, plătită pentru aceste servicii.

Recurenta și-a încadrat în drept, din punct

de vedere procedural, criticile formulate, în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În interesul recurentei au făcut cerere de

intervenție accesorie intervenientele SC U. SA și SC A. SA, în conformitate cu

prevederile art. 49 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului de

fond, precum și recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul este

întemeiat, însă numai pentru următoarele motive:

Potrivit art. 261 alin. (1) hotărârea

judecătorească va cuprinde, între altele, „motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”

(pct. 5 al articolului menționat).

În speță, recurenta - reclamantă a formulat o

serie de apărări ce nu au fost analizate de instanța de fond, hotărârea

judecătorească preluând exclusiv apărările pârâtei din cuprinsul întâmpinării

și a actelor administrative atacate.

Astfel, hotărârea atacată nu face referire la

demersurile judiciare invocate de reclamanta – recurentă în legătură cu

debitoarele L.C. SRL, M.I., D. SRL, S.T. SRL, S.I. SRL, D.A. SRL, D. SRL

Totodată, nu au fost analizate apărările

privitoare la termenul legal în care trebuie realizată inventarierea și

reevaluarea patrimoniului instituției, precum și cele privitoare la obligațiile

acesteia în legătură cu asigurarea fondurilor bănești necesare delimitării

suprafețelor ocupate cu lucrări de îmbunătățiri funciare.

De asemenea, instanța de fond nu s-a

pronunțat asupra erorilor de calcul invocate de reclamantă în legătură cu accesoriile

rezultate din întârzierea la plată a unor obligații către bugetul de stat, de

exemplu: luarea în calcul a 2 zile de întârziere în loc de una singură în cazul

accesoriilor aferente obligațiilor lunilor martie și august 2010; reducerea

obligațiilor fiscale cu TVA de recuperat în perioadele invocate de reclamantă,

cu referire la art. 115 – art. 117 din O.G. nr. 92/2003, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

În privința ajustărilor de preț ale unor

contracte de execuție lucrări, instanța de fond nu a făcut referire, în

concret, la împrejurările și probatoriile invocate de reclamantă și încadrarea

acestora în textele de lege aplicabile.

În legătură cu această măsură au formulat

cereri de intervenție accesorie SC A. SA și SC U., justificând un interes în

sensul că au fost acționate în judecată de reclamanta – recurentă pentru

pretenții, ca urmare a  recuperării cheltuielilor rezultate din ajustarea prețului

contractelor încheiate cu acestea. Alăturat cererilor de intervenție au fost

depuse înscrisuri doveditoare noi.

În raport de considerentele menționate,

Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, în baza art. 312 alin. (1), (2)

și (5) cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., dispunându-se casarea cu

trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru ca aceasta să se

pronunțe motivat inclusiv asupra apărărilor expuse mai sus.

Cu referire la art. 49 alin. (3) C. proc.

civ., cererile de intervenție de intervenție accesorie în favoarea recurentei

urmează a  fi admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.Î.F. împotriva

sentinței civile nr. 429 din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Admite cererile de intervenție formulate de

SC U. SA și SC A. SA

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

noiembrie 2014.