ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4961/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în primă instanță Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 21695/3/CA/2010 reclamanta C.A.E. a chemat în judecată, în calitate de pârât, Guvernul României solicitând obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se îndrepte eroarea materială pentru a se face mențiunea corectă atât a descrierii construcției, și a suprafeței de teren liber, respectiv 94 mp curte, cu o construcție la sol de 101 mp, privind imobilul din București, sect. 1. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este concesionara terenului vecin, de la nr. 7, concesiune efectuată cu avizul expres al RA A.P.P.S.

prin răspunsul dat P.M.B. nr. 692 din 24 ianuarie 2005. Terenul de la nr. 7 a fost neutilizat, Statul Român neîncasând nimic de la nimeni, timp de 68 ani, iar P.M.B. a fost un bun administrator, încasând de la reclamantă o sumă considerabilă pentru buget. S-a mai arătat că RA A.P.P.S. a fost invitată de P.M.B., la punerea în posesie a reclamantei, în anul 2007, dar acesta nu s-a prezentat și nu a invocat nicio excepție cu ocazia înscrierii în cartea funciară sau cu ocazia obținerii autorizației de construire de către reclamantă, aceasta notificând-o în vederea îndreptării erorii materiale cu privire la suprafața de teren de 200 mp din București, care este deja intrat în circuitul civil. S-a mai susținut că în H.G.

nr. 533/2002 descrie eronat suprafața liberă de teren curte, de 291 mp, în loc de 94 mp, precum și construcția, în sensul că menționează greșit garajul pe lângă casă, deși este în realitate la demisol, iar ulterior, H.G. nr. 60/2005 și H.G. nr. 265/2005 rețin în totalitate aceste erori materiale, motiv pentru care se apreciază de către reclamantă că instanța trebuie să rețină cronologia perpetuării greșelilor materiale și în consecință, să dispună rectificarea lor, în condițiile în care imobilul de la nr. 5 nu s-a putut înscrie în cartea funciară, întrucât terenul se suprapunea peste terenul de la nr. 7, concesionat de reclamantă. Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus o cerere precizatoare, prin care a solicitat: I . să se constate ca a îndeplinit procedura plângerii prealabile prev. de L.554/2004, prin executor judecătoresc S.I., primind la acesta răspuns negativ de la Guvernul României prin documentul cu nr. 15 A/2142/ CA din 7 aprilie 2010, II. să se constate ca imobilul, proprietatea Statului Roman, aflat in A.P.P.S. situat in București, Sect. 1, pe o suprafața de 195 mp teren, are o clădire de 101 mp, rezultand terenul liber, respectiv curte, in suprafața de 94 mp., clădirea fiind compusa P+2E+M, conform cu ( actele anexate ): - să se constate că imobilul din București sect. 1 a fost predat RA A.P.P.S.-uIui pe baza unui tabel-ciorna nesemnat-nestampilat, dar cu multe greșeli materiale.

Predarea s-a făcut fara consultarea documentației existente, fara nicio verificare tehnica, fapt pentru care greșelile din tabelul - ciorna au ajuns in H G . nr. 39 din 30 ianuarie 1996 la pozitia nr. 44 ; apoi in H.G. nr. 533 din din 7.iunie 2002 la poziția nr. 54 ; mai departe in H.G. nr. 60 din 2005, in Anexa 3, la poziția 36 ; ajungând in H.G nr. 265/2005 (de modificare si completare a H.G.. Nr. 60/2005), in anexa 5 - fosta anexa 3, poziția 3. Aceste hotărâri au preluat si au perpetuat greșelile, neverificand nimic de la un act normativ la altul; - să se constate că în hotărârile de guvern de mai sus, proprietatea Statului Roman, administrată de RA A.P.P.S., de la adresa de mai sus, este reținută eronat ca fiind in suprafața de 291,78 mp, în loc de 195 mp, deci cu un plus de 86,78 mp fata de realitate, iar cu acest plus încalcă parcela, inscrisa in C.F.

cu 200 mp, proprietatea Statului Român, în administrarea P.M.B., reclamanta fiind concesionar . Parcela are o suprafața de 200 mp, în prezent construiți in totalitate, conform autorizației de construire nr. 2/1/P/43990 din 7 ianuarie 2008 eliberată de Primăria Sect. 1, Bucuresti – prin Primar; III. să fie obligat pârâtul Guvernul României sa emită o hotărâre de guvern prin care sa se îndrepte eroarea materială, urmând a se face mențiunea corecta atât a descrierii construcției, cat si a suprafeței de teren liber, respectiv 94 mp - curte, cu o construcție la sol de 101 mp, privind imobilul din , sect 1, București; În motivare, reclamanta a mai adăugat că îi este utila hotărârea pentru a consfinți adevărul privind starea reala (de fapt si de drept) a imobilului din București, fata de imobilul vecin, prin dispunerea si obligarea Guvernului României de a îndrepta erorile strecurate in hotărârile sale.

Astfel voi fi protejata contra arbitrarului, contra șicanelor si proceselor nedrepte care îi ocupa ani din viata, prin invocarea respectivelor H.G.-uri eronate. La 21 octombrie 2010, a intervenit în proces RA A.P.P.S., în interesul pârâtului Guvernul României. Prin Sentința nr. 133 din 14 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a- contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, declinând competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 6239 din 28 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, a respins capetele I și II de cerere, ca inadmisibile, a admis capătul III de cerere, a obligat pe pârât să emită o hotărâre de guvern în care să menționeze că suprafața imobilului din București, este de 195,15 mp.

și a admis cererea de intervenție accesorie formulată de RA A.P.P.S. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2005, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim." Din interpretarea acestui text, dar și a art. 18 din Legea nr. 554/2004, rezultă că printr-o cerere în materia contenciosului administrativ, reclamantul poate solicita anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei cauzate, reparații pentru daune morale, obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau la eliberarea unui alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune.

De aceea, capătul de cerere prin care reclamanta solicita ca instanța să constate că a fost îndeplinită procedura prealabila, nu a fost primit de instanță, fiind inadmisibil. În condițiile Legii contenciosului administrative, aceasta constatare reprezintă o conditie absolut necesara promovarii unei acțiuni în contencios, în caz contrar aceasta urmând a fi respinsă ca prematură, după ce instanta verifica indeplinirea aceastei proceduri.

Astfel, procedura prealabilă, conform art. 7 din Legea nr. 544/2004 presupune ca "Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.” Capetele de cerere privind constatările privitoare la situația actuala a imobilului, compunerea lui, felul in care a fost preluat si erorile din H.G. sunt constatari de fapt, ce nu pot forma aobiectul unei acțiuni în contencios administrativ, ci doar motive care să ducă la admiterea unei acțiuni.

Dată fiind strânsa corelație dintre cererea principală și cererea de interventie în interesul Guvernului României, în baza art. 49 și 56 C. proc. civ., Curtea a admis cererea de intervenție. În ce privește capătul III de cerere, obligarea pârâtei la emiterea unei H.G. în care să menționeze că suprafața imobilului din București, este de 195,15 mp., Curtea, în baza înscrisurilor depuse, inclusiv a expertizei tehnice topografice efectuate în Dosarul nr. 12482/299/2008 al Judecătoriei Sect. 1, a considerat că suprafața imobilului din București, este de 195,15 mp. Pe de alta parte, menționarea unei suprafețe de 291, 78 mp pentru acest imobil în: H.G. nr. 39 din 30 ianuarie 1996 la poziția nr. 44, H.G.

nr. 533/2002 la poziția nr. 54, H.G. nr. 60/2005, în Anexa 3, la poziția 36, H.G nr. 265/2005 (de modificare si completare a H.G. nr. 60/2005), în anexa 5 - fosta anexă 3, poziția 3, în loc de 195,15 mp, nu este o eroare materială, astfel încât rectificarea acesteia să se facă în temeiul art. 71 din Legea nr. 24/2000, republicată, respectiv de art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, cu modificările și completările ulterioare. Ar fi fost o greșeală materială, printre altele, dacă pârâtul și intervenienta recunoșteau că suprafața terenului din București, este de 195,15 mp și nu de 291, 78 mp, dar din greșeală s-ar fi trecut 291,78 mp. Dar nu este așa, Pârâtul și intervenienta consideră că suprafața terenului este trecută corect, contestându-se dreptul reclamantei de a folosi diferența de teren.

3. Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenienta RA A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce privește admiterea celui de-al III- lea capăt de cerere din acțiunea reclamantei. 3.1. Recurentul - pârât Guvernul României a invocat, în drept, prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ., arătând, în esență, că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a formulat o propunere de reglementare, care nu se încadrează în obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, potrivit art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, și că reclamanta, care invocă doar un drept de concesiune asupra imobilului, nu se poate substitui titularului dreptului de proprietate în demersurile privind rectificarea suprafeței imobilului din sect.

1, București, aflat în domeniul public al Statului și în administrarea RA A.P.P.S., figurând în anexele H.G. nr. 39/1996, H.G. nr. 533/2002 și ulterior H.G. nr. 262/2005. În subsidiar, pentru ipoteza menținerii obligației stabilite în sarcina sa, recurentul-pârât a solicitat stabilirea unui termen de executare mai îndelungat, arătând că termenul de 30 de zile prevăzut în art. 24 din Legea nr. 554/2004 este insuficient pentru derularea procedurii pe care o presupune inițierea și aprobarea unui proiect de H.G., conform Legii nr. 24/2000 și H.G. nr. 561/2009. 3.2. Recurenta - intervenientă RA A.P.P.S. și-a motivat calea de atac în temeiul art. 304 pct. 6, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Cu privire la motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., a arătat că reclamanta a învestit instanța cu o cerere de indreptare a erorii materiale referitoare la suprafața imobilului din sect. 1, București, aflat în administrarea RA A.P.P.S., singura analiză pe care o putea face curtea de apel fiind aceea a aplicabilității, în cauză, a prevederilor art. 71 din Legea nr. 24/2000 și a art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, cu modificările și completările ulterioare. Cu toate acestea, instanța a schimbat sensul cererii și i-a acordat o finalitate juridică la care reclamanta nu era îndreptățită, aceasta neputându-se substitui titularului dreptului de proprietate în demersurile efectuate prin acțiunea dedusă judecății. Cu privire la motivul de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurentul - pârât a arătat că, potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta dorea anumite constatări de fapt care ar fi putut face eventual obiectul unei acțiuni civile, fiind inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ, în raport cu prevederile art. 8 alin (1) din Legea nr. 554/2004. 4. Apărările intimatei Intimata – reclamantă a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând suspendarea judecării cauzei până la soluționarea litigiului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 12482/299/2008, aflat pe rolul Tribunalului București. Cu privire la recursurile formulate, a arătat că Statul Român este proprietarul ambelor loturi situate în București sect.

1 neexistând niciun interes legitim care să se opună restabilirii corectitudinii suprafețelor de teren. Ulterior, intimata - reclamantă a arătat că nu mai insistă în suspendarea cauzei, Dosarul nr. 12482/299/2008 fiind soluționat, la data de 26 octombrie 2012. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Din înscrisurile administrate la dosarul de fond, rezultă că intimata - reclamantă este titulara unui drept de concesiune asupra terenului de 200 mp, situat în București, sector 1, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea P.M.B., teren pe care a edificat o construcție, în baza unei autorizații de construire emise de P.M.B.

În această calitate, considerându-se vătămată în dreptul său de concesiune, intimata-reclamantă a supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul Guvernului României de a emite o hotărâre de guvern în care să menționeze suprafața corectă, de 195 mp, a terenului învecinat, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea RA A.P.P.S., înscris în anexa 5, poziția 35, a HG nr. 265/2005, privind schimbarea regimului juridic al unor imobile și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea RA A.P.P.S. , cu suprafața de 291,78 mp. În esență, intimata - reclamantă a arătat că suprafața menționată în H.G. nr. 265/2005, prin perpetuarea unor erori preluate în hotărâri de guvern succesive, nu corespunde situației faptice din teren, în realitate imobilul fiind compus din teren în suprafață de 195 mp și clădire de 101 mp, diferența de aprox.

95 mp încălcând lotul de 200 mp, pentru care are contract de concesiune. Susținerile intimatei - reclamante au suport probator în expertiza în specialitatea topografie-topometrie, efectuată în Dosarul nr. 12482/299/2008, având ca obiect o cerere de rectificare carte funciară, expertiză care a identificat loturile de teren conform vechii parcelări a Parcului J. și a constatat că lotul ( fosta parcelă 12 din Parcul J. are suprafața de 195,15 mp. De altfel, niciunul dintre recurenți nu a contestat situația de fapt, criticile vizând aspecte procedurale, referitoare la calea urmată de intimata - reclamantă pentru protejarea drepturilor sale.

Cu referire concretă la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ”Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.” Împrejurarea că intimata - reclamantă nu este titulara unui drept de proprietate nu exclude incidența prevederii legale citate, partea acționând în contencios administrativ pentru protejarea dreptului său de concesiune.

Totodată, Înalta Curte constată, contrar susținerilor Guvernului României, că demersul procesual al intimatei - reclamante nu vizează o propunere de reglementare, care să depășească limitele obiectului acțiunii în contencios administrativ, ci refuzul rezolvării unei cereri referitoare la emiterea unui act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiune circumscrisă tezei penultime a art. 8 alin. (1) din aceeași lege. Este adevărat că, în cuprinsul capătului III de cerere, intimata - reclamantă a solicitat emiterea unei hotărâri de guvern prin care ”să se îndrepte eroarea materială” privind suprafața imobilului menționat, dar soluția pronunțată nu este susceptibilă de critici prin prisma art. 304 pct. 6 C. proc.

civ. ( ”instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut” ), pentru că, în raport cu prevederile art. 84 și 129 C. proc. civ., instanța nu este legată de sensul literal al termenilor folosiți, ci poate califica acțiunea potrivit scopului real urmărit de parte.

Este exact ceea ce a făcut, în speță, judecătorul fondului, care a interpretat cererea reclamantei prin prisma temeiurilor invocate, circumscriind-o obiectului acțiunii în contencios administrativ și adoptând o măsură adecvată pentru restabilirea dreptului lezat, în limitele art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (” Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.”) De asemenea, în sentință au fost explicate convingător motivele pentru care instanța a considerat că în dispută nu este o simplă eroare materială, care să urmeze calea prevăzută în art. 71 din Legea nr. 24/2000 și art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G.

nr. 561/2009, însăși conduita procesuală a recurenților din prezenta cauză fiind de natură să excludă această interpretare. În fine, legat de termenul de executare a obligației stabilite prin dispozitiv, Înalta Curte constată că, în raport cu obiectul măsurii dispuse și cu circumstanțele cauzei, luând în considerare istoricul raporturilor litigioase dintre părți și probele administrate cu privire la suprafețele de teren, nu se impune stabilirea unui termen diferit de cel statuat prin art. 24 din Legea nr. 554/2004. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., nefiind identificate motive de reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 6 și 9 ori 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Guvernul României și de RA A.P.P.S. împotriva Sentinței civile nr. 6239 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.