ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4961/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4961/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

și procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 21695/3/CA/2010

reclamanta

C.A.E.

a chemat în

judecată, în calitate de pârât,

Guvernul României

solicitând obligarea

pârâtului la emiterea unei hotărâri prin care să se îndrepte eroarea materială

pentru a se face mențiunea corectă atât a descrierii construcției, și a

suprafeței de teren liber, respectiv 94 mp curte, cu o construcție la sol de

101 mp, privind imobilul din București, sect. 1.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că este concesionara terenului vecin, de la nr. 7,

concesiune efectuată cu avizul expres al

RA A.P.P.S.

prin răspunsul dat P.M.B. nr. 692 din

24 ianuarie 2005.

Terenul de la nr. 7 a

fost neutilizat, Statul Român neîncasând nimic de la nimeni, timp de 68 ani,

iar P.M.B. a fost un bun administrator, încasând de la reclamantă o sumă

considerabilă pentru buget.

S-a mai arătat că RA

A.P.P.S. a fost invitată de P.M.B., la punerea în posesie a reclamantei, în

anul 2007, dar acesta nu s-a prezentat și nu a invocat nicio excepție cu ocazia

înscrierii în cartea funciară sau cu ocazia obținerii autorizației de

construire de către reclamantă, aceasta notificând-o în vederea îndreptării

erorii materiale cu privire la suprafața de teren de 200 mp din București,

care este deja intrat în circuitul civil.

S-a mai susținut că

în H.G. nr. 533/2002 descrie eronat suprafața liberă de teren curte, de 291 mp,

în loc de 94 mp, precum și construcția, în sensul că menționează greșit garajul

pe lângă casă, deși este în realitate la demisol, iar ulterior, H.G. nr. 60/2005

și H.G. nr. 265/2005 rețin în totalitate aceste erori materiale, motiv pentru

care se apreciază de către reclamantă că instanța trebuie să rețină cronologia

perpetuării greșelilor materiale și în consecință, să dispună rectificarea lor,

în condițiile în care imobilul de la nr. 5 nu s-a putut înscrie în cartea

funciară, întrucât terenul se suprapunea peste terenul de la nr. 7, concesionat

de reclamantă.

Guvernul

României a formulat întâmpinare, prin care

a invocat excepția necompetenței materiale și

excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată.

Reclamanta a depus o

cerere precizatoare, prin care a solicitat:

I

. să se constate ca a

îndeplinit procedura plângerii prealabile prev. de L.554/2004, prin executor

judecătoresc S.I., primind la acesta răspuns negativ de la Guvernul României prin documentul cu nr. 15 A/2142/ CA din 7 aprilie 2010,

II. să se constate ca

imobilul, proprietatea Statului Roman, aflat in A.P.P.S. situat in București,

Sect. 1, pe o suprafața de 195 mp teren, are o clădire de 101 mp, rezultand

terenul liber, respectiv curte, in suprafața de 94 mp., clădirea fiind compusa

P+2E+M, conform cu ( actele anexate ):

- să se constate că

imobilul din București sect. 1 a fost predat RA A.P.P.S.-uIui pe baza unui

tabel-ciorna nesemnat-nestampilat, dar cu multe greșeli materiale. Predarea s-a

făcut fara consultarea documentației existente, fara nicio verificare tehnica,

fapt pentru care greșelile din tabelul - ciorna au ajuns in H G . nr. 39 din 30

ianuarie 1996 la pozitia nr. 44 ; apoi in H.G. nr. 533 din din 7.iunie 2002 la

poziția nr. 54 ; mai departe in H.G. nr. 60 din 2005, in Anexa 3, la poziția 36 ; ajungând in H.G nr. 265/2005 (de modificare si completare a H.G.. Nr.

60/2005), in anexa 5 - fosta anexa 3, poziția 3. Aceste hotărâri au preluat si

au perpetuat greșelile, neverificand nimic de la un act normativ la altul;

- să se constate că în

hotărârile de guvern de mai sus, proprietatea Statului Roman, administrată de RA

A.P.P.S., de la adresa de mai sus, este reținută eronat ca fiind in suprafața

de 291,78 mp, în loc de 195 mp, deci cu un plus de 86,78 mp fata de realitate,

iar cu acest plus încalcă parcela, inscrisa in C.F. cu 200 mp, proprietatea

Statului Român, în administrarea P.M.B., reclamanta fiind concesionar . Parcela

are o suprafața de 200 mp, în prezent construiți in totalitate, conform autorizației

de construire nr. 2/1/P/43990 din 7 ianuarie 2008 eliberată de Primăria Sect.

1, Bucuresti – prin Primar;

III. să fie obligat

pârâtul Guvernul României sa emită o hotărâre de guvern prin care sa se îndrepte

eroarea materială, urmând a se face mențiunea corecta atât a descrierii

construcției, cat si a suprafeței de teren liber, respectiv 94 mp - curte, cu o

construcție la sol de 101 mp, privind imobilul din , sect 1, București;

În motivare,

reclamanta a mai adăugat că îi este utila hotărârea pentru a consfinți adevărul

privind starea reala (de fapt si de drept) a imobilului din București, fata de

imobilul vecin, prin dispunerea si obligarea Guvernului României de a îndrepta

erorile strecurate in hotărârile sale. Astfel voi fi protejata contra

arbitrarului, contra șicanelor si proceselor nedrepte care îi ocupa ani din

viata, prin invocarea respectivelor H.G.-uri eronate.

La 21 octombrie 2010,

a intervenit în proces RA A.P.P.S., în interesul pârâtului Guvernul României.

Prin Sentința nr. 133

din 14 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IX-a- contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale, declinând

competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal

2.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr.

6239 din 28 octombrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității, a

respins capetele I și II de cerere, ca inadmisibile, a admis capătul III de

cerere, a obligat pe pârât să emită o hotărâre de guvern în care să menționeze

că suprafața imobilului din București, este de 195,15 mp. și a admis cererea de

intervenție accesorie formulată de RA A.P.P.S.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2005, persoana

vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un

act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea

prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin.

(1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă,

pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei

cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate

adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat

într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin

refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare

a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau

protejarea dreptului sau interesului legitim."

Din interpretarea

acestui text, dar și a art. 18 din Legea nr. 554/2004, rezultă că printr-o

cerere în materia contenciosului administrativ, reclamantul poate solicita

anularea în tot sau în parte a actului administrativ, repararea pagubei

cauzate, reparații pentru daune morale, obligarea autorității publice la

emiterea unui act administrativ sau la eliberarea unui alt înscris sau să

efectueze o anumită operațiune.

De aceea, capătul de

cerere prin care reclamanta solicita ca instanța să constate că a fost îndeplinită

procedura prealabila, nu a fost primit de instanță, fiind inadmisibil. În

condițiile Legii contenciosului administrative, aceasta constatare reprezintă o

conditie absolut necesara promovarii unei acțiuni în contencios, în caz contrar

aceasta urmând a fi respinsă ca prematură, după ce instanta verifica

indeplinirea aceastei proceduri. Astfel, procedura prealabilă, conform art. 7

din Legea nr. 544/2004 presupune ca "Înainte de a se adresa instanței de

contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.”

Capetele de cerere

privind constatările privitoare la situația actuala a imobilului, compunerea

lui, felul in care a fost preluat si erorile din H.G. sunt constatari de fapt,

ce nu pot forma aobiectul unei acțiuni în contencios administrativ, ci doar

motive care să ducă la admiterea unei acțiuni.

Dată fiind strânsa corelație

dintre cererea principală și cererea de interventie în interesul Guvernului

României, în baza art. 49 și 56 C. proc. civ., Curtea a admis cererea de

intervenție.

În ce privește

capătul III de cerere, obligarea pârâtei la emiterea unei H.G. în care să

menționeze că suprafața imobilului din București, este de 195,15 mp., Curtea,

în baza înscrisurilor depuse, inclusiv a expertizei tehnice topografice

efectuate în Dosarul nr. 12482/299/2008 al Judecătoriei Sect. 1, a considerat că suprafața imobilului din București, este de 195,15 mp.

Pe de alta parte,

menționarea unei suprafețe de 291, 78 mp pentru acest imobil în: H.G. nr. 39

din 30 ianuarie 1996 la poziția nr. 44, H.G. nr. 533/2002 la poziția nr. 54,

H.G. nr. 60/2005, în Anexa 3, la poziția 36, H.G nr. 265/2005 (de modificare si

completare a H.G. nr. 60/2005), în anexa 5 - fosta anexă 3, poziția 3, în loc

de 195,15 mp, nu este o eroare materială, astfel încât rectificarea acesteia să

se facă în temeiul art. 71 din Legea nr. 24/2000, republicată, respectiv de art.

59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, cu modificările și

completările ulterioare.

Ar fi fost o greșeală

materială, printre altele, dacă pârâtul și intervenienta recunoșteau că

suprafața terenului din București, este de 195,15 mp și nu de 291, 78 mp, dar

din greșeală s-ar fi trecut 291,78 mp. Dar nu este așa, Pârâtul și

intervenienta consideră că suprafața terenului este trecută corect,

contestându-se dreptul reclamantei de a folosi diferența de teren.

exercitate în cauză

Împotriva acestei

hotărâri, au declarat recurs pârâtul Guvernul României și intervenienta RA

A.P.P.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în ceea ce

privește admiterea celui de-al III- lea capăt de cerere din acțiunea

reclamantei.

3.1. Recurentul - pârât

Guvernul României a invocat, în drept, prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ., arătând, în esență, că prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a formulat o propunere de reglementare, care nu se încadrează în

obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, potrivit art. 1 și

8 din Legea nr. 554/2004, și că reclamanta, care invocă doar un drept de

concesiune asupra imobilului, nu se poate substitui titularului dreptului de

proprietate în demersurile privind rectificarea suprafeței imobilului din

sect. 1, București, aflat în domeniul public al Statului și în

administrarea RA A.P.P.S., figurând în anexele H.G. nr. 39/1996, H.G. nr. 533/2002

și ulterior H.G. nr. 262/2005.

În subsidiar, pentru

ipoteza menținerii obligației stabilite în sarcina sa, recurentul-pârât

a solicitat stabilirea unui termen de executare mai îndelungat, arătând că

termenul de 30 de zile prevăzut în art. 24 din Legea nr. 554/2004 este

insuficient pentru derularea procedurii pe care o presupune inițierea

și aprobarea unui proiect de H.G., conform Legii nr. 24/2000 și H.G. nr.

561/2009.

3.2. Recurenta - intervenientă

RA A.P.P.S. și-a motivat calea de atac în temeiul art. 304 pct. 6, 9 și art.

304

1

C. proc. civ.

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ., a arătat că reclamanta a

învestit instanța cu o cerere de indreptare a erorii materiale referitoare

la suprafața imobilului din sect. 1, București, aflat în

administrarea RA A.P.P.S., singura analiză pe care o putea face curtea de apel

fiind aceea a aplicabilității, în cauză, a prevederilor art. 71 din Legea nr.

24/2000 și a art. 59 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, cu

modificările și completările ulterioare. Cu toate acestea, instanța a

schimbat sensul cererii și i-a acordat o finalitate juridică la care

reclamanta nu era îndreptățită, aceasta neputându-se substitui titularului

dreptului de proprietate în demersurile efectuate prin acțiunea dedusă

judecății.

Cu privire la motivul

de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul -  pârât a

arătat că, potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta dorea anumite

constatări de fapt care ar fi putut face eventual obiectul unei acțiuni

civile, fiind inadmisibilă pe calea contenciosului administrativ, în raport cu

prevederile art. 8 alin (1) din Legea nr. 554/2004.

intimatei

Intimata – reclamantă

a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., solicitând

suspendarea judecării cauzei până la soluționarea litigiului civil ce

formează obiectul Dosarului nr. 12482/299/2008, aflat pe rolul Tribunalului

București. Cu privire la recursurile formulate, a arătat că Statul Român

este proprietarul ambelor loturi situate în București sect. 1 neexistând

niciun interes legitim care să se opună restabilirii corectitudinii

suprafețelor de teren.

Ulterior, intimata - reclamantă

a arătat că nu mai insistă în suspendarea cauzei, Dosarul nr. 12482/299/2008

fiind soluționat, la data de 26 octombrie 2012.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru

motivele ce vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Din înscrisurile

administrate la dosarul de fond, rezultă că intimata - reclamantă este titulara

unui drept de concesiune asupra terenului de 200 mp, situat în București,

sector 1, aflat în proprietatea Statului Român și în administrarea P.M.B.,

teren pe care a edificat o construcție, în baza unei autorizații de

construire emise de P.M.B.

În această calitate,

considerându-se vătămată în dreptul său de concesiune, intimata-reclamantă a

supus controlului instanței de contencios administrativ refuzul Guvernului

României de a emite o hotărâre de guvern în care să menționeze

suprafața corectă, de 195 mp, a terenului învecinat, aflat în proprietatea

Statului Român și în administrarea RA A.P.P.S., înscris în anexa 5,

poziția 35, a HG nr. 265/2005,

privind schimbarea regimului juridic al unor

imobile și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind

organizarea și funcționarea RA A.P.P.S.

, cu suprafața de 291,78 mp. În

esență, intimata - reclamantă a arătat că suprafața menționată

în H.G. nr. 265/2005, prin perpetuarea unor erori preluate în hotărâri de

guvern succesive, nu corespunde situației faptice din teren, în realitate

imobilul fiind compus din teren în suprafață de 195 mp și clădire de

101 mp, diferența de aprox. 95 mp încălcând lotul de 200 mp, pentru care

are contract de concesiune.

Susținerile

intimatei - reclamante au suport probator în expertiza în specialitatea

topografie-topometrie, efectuată în Dosarul nr. 12482/299/2008, având ca obiect

o cerere de rectificare carte funciară, expertiză care a identificat loturile

de teren conform vechii parcelări a Parcului J. și a constatat că lotul (

fosta parcelă 12 din Parcul J. are suprafața de 195,15 mp.

De altfel, niciunul

dintre recurenți nu a contestat situația de fapt, criticile vizând

aspecte procedurale, referitoare la calea urmată de intimata - reclamantă

pentru protejarea drepturilor sale.

Cu referire concretă

la motivele de recurs formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art.

8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ”Persoana vătămată într-un drept recunoscut

de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral,

nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit

niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în

tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații

pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios

administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes

legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de

soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite

operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului

sau interesului legitim.”

Împrejurarea că

intimata - reclamantă nu este titulara unui drept de proprietate nu exclude

incidența prevederii legale citate, partea acționând în contencios

administrativ pentru protejarea dreptului său de concesiune.

Totodată, Înalta

Curte constată, contrar susținerilor Guvernului României, că demersul

procesual al intimatei - reclamante nu vizează o propunere de reglementare,

care să depășească limitele obiectului acțiunii în contencios

administrativ, ci refuzul rezolvării unei cereri referitoare la emiterea unui

act administrativ individual, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i)

și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiune circumscrisă tezei

penultime a art. 8 alin. (1) din aceeași lege.

Este

adevărat că, în cuprinsul capătului III de cerere, intimata - reclamantă a

solicitat emiterea unei hotărâri de guvern prin care ”să se îndrepte eroarea

materială” privind suprafața imobilului menționat, dar soluția

pronunțată nu este susceptibilă de critici prin prisma art. 304 pct. 6 C.

proc. civ. ( ”instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu

s-a cerut” ), pentru că, în raport cu prevederile art. 84 și 129 C. proc.

civ., instanța nu este legată de sensul literal al termenilor

folosiți, ci poate califica acțiunea potrivit scopului real urmărit

de parte. Este exact ceea ce a făcut, în speță, judecătorul fondului, care

a interpretat cererea reclamantei prin prisma temeiurilor invocate,

circumscriind-o obiectului acțiunii în contencios administrativ și

adoptând o măsură adecvată pentru restabilirea dreptului lezat, în limitele art.

18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 (”

Instanța, soluționând cererea la care se

referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte,

actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act

administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită

operațiune administrativă.”)

De asemenea, în

sentință au fost explicate convingător motivele pentru care instanța

a considerat că în dispută nu este o simplă eroare materială, care să urmeze

calea prevăzută în art. 71 din Legea nr. 24/2000 și art. 59 din

Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009, însăși conduita procesuală a

recurenților din prezenta cauză fiind de natură să excludă această interpretare.

În fine, legat de

termenul de executare a obligației stabilite prin dispozitiv, Înalta Curte

constată că, în raport cu obiectul măsurii dispuse și cu

circumstanțele cauzei, luând în considerare istoricul raporturilor

litigioase dintre părți și probele administrate cu privire la

suprafețele de teren, nu se impune stabilirea unui termen diferit de cel

statuat prin art. 24 din Legea nr. 554/2004.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art.

304 pct. 6 și 9 ori 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Guvernul României și de RA A.P.P.S. împotriva Sentinței civile nr.

6239 din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 noiembrie 2012.