ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3919/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de față;

În baza actelor dosarului, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 41 din data de 15 februarie 2013 a Tribunalului Ialomița,

pronunțată în Dosarul nr. 4472/98/2012, s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) - art.

76 lit. d) C. pen. cu referire la art. 320

1

C. pen. a fost condamnat

inculpatul B.G.R. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus

suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii, pe o perioadă de 2

ani și 6 luni, termen de încercare prev. de art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359 C. proc. pen. i

s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen., pe durata

executării pedepsei închisorii i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen.

pe durata suspendării executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea

pedepsei accesorii.

A fost admisă, în parte, acțiunea

civilă formulată de Statul Român - prin A.N.A.F. - reprezentat de D.G.F.P.

Ialomița.

În temeiul art. 14 și 346 C. proc.

pen., art. 998 și următoarele C. civ. a fost obligat inculpatul B.R.G. la

215.471 lei din care T.V.A.-129.283 lei și 86.188 lei impozit pe profit plus

dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data controlului 07

iunie 2012 până la data achitării integrale a debitului potrivit art. 119 și

următoarele C. proc. fisc.

În temeiul dispozitivului prezentei

sentințe către O.N.R.C.

S-a dispus scoaterea din cauză a

părții responsabile civilmente SC B.R.G.D. SRL Munteni Buzău, aceasta fiind

radiată de la O.R.C.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 28 ianuarie 2011,

inculpatul B.G.R. a înființat SC B.R.G.D. SRL Munteni Buzău, societate în care

inculpatul figura ca asociat unic și administrator, iar obiectul principal de

activitate al firmei a fost comerțul cu ridicata al combustibililor solizi,

lichizi și gazoși, precum și a produselor derivate.

În anul 2011, existând indicii cu

privire la faptul că operațiunile comerciale efectuate de inculpatul B.G.R. nu

au fost evidențiate în totalitate în contabilitatea firmei ori s-au înregistrat

facturi fictive, s-a dispus efectuarea unei verificări din partea Gărzii

Financiare, secția Ialomița.

Prin procesul-verbal încheiat la 05

martie 2012, Garda Financiară, secția Ialomița, reține că, societatea administrată

de către inculpat a înregistrat în mod nejustificat în evidența contabilă un

număr de 127 facturi fiscale emise de SC N.M.O.I. SRL și SC E. SRL pentru

prestări de servicii, lucru ce a condus la evidențierea unor cheltuieli nereale

de 538.678 lei și T.V.A. de 129.283 lei precum și impozit pe profit de 86.188

lei. Contravaloarea acestor facturi apare ca fiind achitată cu numerar

emițându-se chitanțe de încasare.

De asemenea, s-a mai constatat că, în

perioada mai - iunie 2011, societatea achiziționa cantitatea de 448.840 kg

păcură de la SC M.P.S. SRL Brașov, valoarea fiind de 338.688 lei, societatea

vânzătoare emițând un număr de 20 facturi fiscale. Inițial, întrucât nu a putut

fi contactat administratorul societății din Brașov respectiv B.A. și societatea

nefuncționând la se.diul declarat, s-a apreciat că, livrările de păcură fac

parte din categoria uleiurilor minerale întrucât nu s-a putu stabili calitatea

produsului, uleiuri ce ar fi fost comercializate în afara antrepozitului

fiscal, situația în care SC B.N.R.G.D. SRL trebuia să plătească acciză în

cuantum de 739.142 lei și T.V.A. aferent accizei de 242.946 lei.

Pe parcursul urmăririi penale, în

legătură cu faptele pentru care a fost acuzat, inculpatul B.G.R. a relatat

faptul că persoana care a inițiat și desfășurat activitatea infracțională ar fi

învinuitul R.F.M., acesta fiind cel care i-ar fi propus înființarea societății

și s-a ocupat efectiv în fapt de desfășurarea tranzacțiilor comerciale, motiv

pentru care s-a început urmărirea penală în cauză și față de R.F.M. pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit b) și c) din

Legea nr. 241/20057.

De asemenea, inculpatul a mai arătat

că l-a cunoscut pe numitul I.L.C. prin intermediul învinuitului R.F.M. iar

acestuia îi dădea banii care erau scoși din bancă de către el.

Organele de poliție s-au deplasat la

locul indicat de către inculpatul B.G. ca fiind locuința numitului I.L.C., însă

acesta nu a fost găsit, în luna octombrie 2012, fiind găsită soția acestuia,

numita I.L., care a relatat că soțul ei este plecat în Spania de peste un an de

zile.

Învinuitul R.F.M. pe parcursul

urmăririi penale a confirmat faptul că, îl cunoaște pe B.R.G., că l-a ajutat în

completarea unor documente fiscale și bancare, însă susține că, nu a avut niciun

fel de implicare în derularea tranzacțiilor comerciale ale societății

administrate de învinuitul B.G.R. Acesta a fost administrator la SC M. SRL

Buzău, societate ce a efectuat operațiuni comerciale cu SC B.R.G.D. SRL Munteni

Buzău, reprezentând achiziții de păcură, păcură pe care apoi la rândul său a

vândut-o altei societăți comerciale, lucru confirmat de cercetările efectuate.

În timpul urmăririi penale s-a reușit

contactarea telefonică a numitei B.A., administrator la SC M.P. SRL Brașov,

care a relatat că într-adevăr a vândut păcură către SC B.R.G.D. SRL, păcură ce

o achiziționase de la SC T. SA Pitești, unde s-a achitat acciza aferentă.

Din declarațiile informative depuse de

organele fiscale de SC T. SA Pitești și SC M.P. SRL Brașov pentru semestrul 1/2011,

rezultă că într-adevăr s-au efectuat operațiunile comerciale de

vânzare-cumpărare de păcură. Pe baza acestor date s-a efectuat de către Garda

Financiară, secția Ialomița, o nouă verificare (proces-verbal din 07 iunie

2012), consemnându-se că, prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea

infracțională a inculpatului B.G.R. este de 215.471 lei, din care, T.V.A.

129.283 lei, iar impozitul pe profit este de 86.188 lei. Acest prejudiciu a

rezultat ca urmare a înregistrării de cheltuieli nereale în cuantum de 538.678

lei cheltuieli ce provin din înregistrarea facturilor emise de SC N.O.I. SRL și

SC E. SRL. Aceste facturi sunt fictive, în realitate cele 'două societăți

neefectuând nici un fel de prestare de serviciu către SC B.R.G.D. SRL.

Fictivitatea facturilor a rezultat din

faptul că, nu există documente de prestări servicii încheiate de SC B.R.G.D.

SRL cu cele două societăți din care să rezulte natura serviciilor prestate. De

asemenea nu a existat nici un fel de situații de lucrări, procesele verbale de

recepție, rapoarte de lucru din care să reiasă cer servicii s-au prestat de

către cele două societăți. Plata facturilor s-a făcut numerar din casierie, în

facturi menționându-se că plata s-a făcut numerar iar valoarea fiecărei facturi

fiind de 4.999,68 lei, în cazul tuturor celor 127 facturi emise (sub 5.000

lei). Achitarea facturilor s-a făcut în perioada lunilor :august-martie, trei

bănci de către inculpatul B.G.R.

Prima instanță a mai avut în vedere că

poziția avută de inculpatul B.G.R. pe parcursul urmăririi penale a fost de

negare a faptei ce i se reține în sarcină susținând că, în fapt, operațiunile

comerciale efectuate pe firma sa au fost făcute de către învinuitul R.M.F.

Ținând cont însă de probele

administrate în cauză, instanța de fond a reținut că răspunderea penală pentru

faptele comise aparține în totalitate inculpatului B.G.R., pentru următoarele

considerente: acesta este administratorul societății în același timp fiind și

asociatul unic, răspunderea potrivit legii pentru întreaga activitate a

societății revenindu-i lui; mare parte a documentelor contabile (facturi,

chitanțe), au fost scrise de către inculpatul B.G.R.; inculpatul B.G.R. este

cel care a predat toate documentele financiare ale firmei spre înregistrare

Serviciului Contabilitate, inclusiv facturile emise de SC N.O.I. SRL și SC E.

SRL; B.G.R. este cel care avea semnătura în bancă și care a scos numerar din

bancă în perioada mai-iunie 2011 suma totală de 673.262 lei.

Totodată, instanța de fond a apreciat

că probele administrate pe parcursul urmăririi penale nu dovedesc în niciun mod

participarea învinuitului R.M.F. și nici a numitului I.L.C. la comiterea unor

fapte de natură penală.

Prima instanță a apreciat că în drept,

fapta inculpatului de a înregistra în evidența contabilă a societății pe care o

administra, cheltuieli fictive constând în facturi fictive prin care s-ar fi

efectuat de două societăți prestări servicii, lucru ce a dus la prejudicierea

bugetului consolidat al statului cu suma de 215.471 lei constituie infracțiunea

de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege enunțate în ședință publică,

în baza cărora inculpatul urmează a fi condamnat.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni

s-a aplicat inculpatului o pedeapsă la individualizarea căreia s-au avut în

vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol sociale

concret al faptelor, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală, urmările acestora și persoana

inculpatului, astfel încât să se realizeze eficient scopul pedepsei prevăzută

de art. 52 C. pen. Stabilirea limitelor de pedeapsă s-a făcut ținând seama de

incidența prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. Fiind o

cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzută de lege pentru

infracțiunile săvârșite, incidența prev. de art. 320

1

alin. (1) și

(7) C. proc. pen., s-a regăsit și în dispozitivul hotărârii.

Având în vedere pericolul social

concret al faptei săvârșite, precum și persoana inculpatului care nu are

antecedente penale, are o caracterizare bună la locul de muncă și a recunoscut

comiterea faptei, s-au reținut în favoarea acestuia circumsțante atenuante,

conform art 74 lit. a) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că se

impune ca pedeapsa să fie coborâtă potrivit art. 76 lit. d) C. pen. sub limita

minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Față de circumstanțele atenuante

reținute în cauză, instanța de fond a apreciat că se impune coborârea pedepsei

principale la un cuantum de 6 luni închisoare, rezonabil pentru atingerea

scopului educativ, preventiv și coercitiv al pedepsei. Instanța a apreciat că

această coborâre a minimului pedepsei este suficientă.

În ceea ce privește modalitatea de

executare a pedepsei în raport de criteriile anterior menționate și apreciind

că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără privarea de libertate a

inculpatului, instanța a dispus, în temeiul art. 81 C. pen. suspendarea

condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani

la care a fost adăugată durata pedepsei ce a fost aplicată inculpatului prin

prezenta, termen stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen. i s-a

atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

Totodată, instanța de fond a avut în

vedere că, aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată, atât

în baza articolelor 71 și 64 C. pen., cât și prin prisma Convenției Europene a

Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței C.E.D.O.

care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 20 din

Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării

acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994. Astfel, raportat la

cauzele Calmanovici c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii

Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), instanța nu a aplicat în mod automat,

ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza I, ci a

analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta s-a impus față de natura

infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

În plus, față de jurisprudența Curții

în materie, instanța de fond a avut în vedere și Decizia nr. 74 din 5 noiembrie

2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în

interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că dispozițiile art. 71 C.

pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că,

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I și c) C. pen.

nu s-a făcut, în mod automat, prin efectul legii, ci s-a supus aprecierii

instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen.

Astfel, natura faptei săvârșite

determină instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii

dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate

democratică, nu ar fi proporțională și justificată, motiv pentru care, în baza

art. 71 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional C.E.D.O., s-a interzis

inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen.,

instanța de fond a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării

condiționate a executării pedepsei.

A fost admisă, în parte, acțiunea

civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.P. reprezentată de D.G.F.P.

Ialomița, potrivit art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 și următoarele C.

civ., art. 119 și următoarele C. proc. fisc.

Statul Român prin A.N.A.F. reprezentat

de D.G.F.P. Ialomița s-a constituit parte civilă prin adresa din 21 noiembrie

2012 cu suma de 1.197.559 lei reprezentând: T.V.A. - 129.283 lei, impozit pe

profit - 86.188 lei, acciza datorată - 793.142 lei și T.V.A. la acciză -

242.946 lei.

Inculpatul a fost trimis în judecată

și condamnat numai referitor la prejudiciul de 215.471 lei din care T.V.A. -

129.283 lei și impozit pe profit - 86.188 lei, așa cum rezultă din

procesul-verbal din 07 iunie 2012 încheiat de Garda Financiară, secția Ialomița

filele 28-30.

Inculpatul a fost obligat în acest

sens la prejudiciul în cuantum de 215.471 lei din care T.V.A. - 129.283 lei și

86.188 lei impozit pe profit, plus dobânzile și penalitățile de întârziere

calculate de la data controlului 07 iunie 2012 până la data achitării integrale

a debitului, potrivit art. 119 și următoarele C. proc. fisc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel A.N.F.P. - D.G.F.P. Ialomița criticând-o pentru nelegalitate.

În motivarea apelului, partea civilă a

susținut că, în ceea ce privește SC B.R.G.D. SRL, prin administrator B.R.G., a

fost întocmit procesul-verbal de verificare din data 05 martie 2012 de către

Garda Financiară, secția Ialomița, iar în urma acestui control s-a constatat că

societatea datorează un prejudiciu total estimat în sumă de 1.197.559.

Totodată, A.N.F.P. - D.G.F.P. Ialomița

a mai menționat că s-a constituit parte civilă, cu suma reprezentând

contravaloarea dobânzilor și penalităților de întârziere calculate până la

achitarea integrală a debitului inclusiv, conform art. 119 și urm. C. proc.

fisc. și a solicitat obligarea în solidar a învinuitului B.R.G. și a părții

responsabile civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata sumelor menționate,

reprezentând prejudiciu cauzat bugetului de stat și instituirea de măsuri

asigurătorii în conformitate cu art. 163 C. proc. pen.

S-a menționat că Garda Financiară,

secția Ialomița prin adresa din 05 martie 2012 a solicitat Activității de

Control Ialomița să se efectueze inspecția fiscală pentru stabilirea în

totalitate a obligațiilor fiscale datorate de societate. Ulterior, A.I.F.

Ialomița a înaintat D.J.A.O.V. adresa din 06 iunie 2012 solicitând efectuarea

unui control prin care să se stabilească acciza datorată bugetului de stat de

către SC B.R.G.D. SRL, întrucât competența le aparține, dar până la această

dată nu s-a primit nici un răspuns pentru a se putea actualiza prejudiciul

cauzat bugetului de stat.

Față de aceste considerente, s-a

solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței de fond, în sensul

obligării inculpatului la plata sumei de 1.197.559 lei către partea civilă

D.G.F.P. Ialomița pentru A.N.A.F. ca reprezentant al Statului Român.

Prin Decizia penală nr. 120/A din 15

aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a fost admis

apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. - D.G.F.P. Ialomița împotriva

sentinței penale nr. 41 din 15 februarie 2013 a Tribunalului Ialomița.

A fost desființată, în parte, sentința

penală apelată și rejudecând, în fond:

A fost instituită măsura asiguratorie

a sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aparținând

inculpatului B.G.R., până la concurența sumei de 215.471 lei.

Au fost menținute celelalte dispoziții

ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare în apel au

rămas în sarcina statului, onorariul cuvenit avocatului din oficiu, în sumă de

200 lei, urrnînd a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

Examinând hotărârea atacată, prin

prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C.

proc. pen., instanța de apel a constatat apelul ca fondat, în considerarea

următoarelor argumente:

S-a reținut că rechizitoriul este

actul procedural în care se consemnează dispozițiile de trimitere în judecată a

inculpatului, instanța de judecată fiind sesizată cu judecarea numai a faptei

și a persoanei cuprinse în actul de sesizare, în conformitate cu dispozițiile

art. 317 C. proc. pen.

Or, prin actul de sesizare a instanței

s-a dispus trimiterea în judecată a intimatului inculpat B.G.R. pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în

aceea că, acesta a înregistrat, în evidența contabilă a societății pe care o

administra, cheltuieli fictive constând în facturi fictive prin care s-ar fi

efectuat prestări servicii de către două societăți comerciale, situație ce a

dus la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 215.471 lei.

Astfel, potrivit procesului-verbal din

data de 07 iunie 2012 încheiat de Garda Financiară Ialomița a rezultat că

prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracțională a

inculpatului B.G.R. este de 215.471 lei, din cate T.V.A. 129.283 lei și impozit

pe profit de 86.188 lei. Acest prejudiciu a rezultat urmare a înregistrării de

cheltuieli nereale în cuantum de 538.678 lei, cheltuieli ce provin din

înregistrarea facturilor emise de SC N.O.I. SRL și SC E. SRL.

În consecință, instanța de prim

control judiciar a constatat că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a

dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 215.471 lei, din care T.V.A. -

129.283 lei și 86.188 lei impozit pe profit, plus penalitățile de întărziere

calculate de la data controlului, 07 iunie 2012 - până la data achitării

integrale a debitului, potrivit art. 119 și următoarele C. proc. fisc.

În ceea ce privește solicitarea

apelantei părți civile de obligare, în solidar, a inculpatului și a părții

responsabile civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata prejudiciului infracțional,

instanța de apel a apreciat că aceasta este nefondată, având în vedere că

această societate comercială a fost radiată de la O.R.C. la data de 18 ianuarie

2013, conform referatului depus la fila nr. 40 din dosarul instanței de fond.

Instanța de prim control judiciar a

constatat fondat apelul declarat în considerarea unui singur aspect și anume, a

faptului că, prin declarația de constituire ca parte civilă, A.N.A.F. -

D.G.F.P. Ialomița a solicitat și instituirea de măsuri asigurătorii, în

conformitate cu ort. 163 C. proc. pen.

Or, potrivit art. 163 alin. (5) C.

proc. pen., măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei se pot lua la

cererea părții civile sau din oficiu.

Instanța de apel a avut în vedere că

potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o

infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este

obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs partea civilă A.N.A.F.- D.G.F.P. Ialomița.

Prin motivele de recurs expuse chiar

în cuprinsul cererii de recurs, depuse la dosar la data de 30 aprilie 2013,

partea civilă a criticat hotărârile pronunțate de instanța de fond și de

instanța de apel, pentru nelegalitate, prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor pronunțate în cauză și în rejudecare, obligarea inculpatului

B.G.R., în solidar cu partea responsabila civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata

sumei de 1.197.559 lei.

În motivarea cererii de recurs, partea

civilă a susținut că, prin hotărârea pronunțată, instanța de apel. a făcut o

greșită aplicare a legii în ceea ce privește stabilirea valorii prejudiciului

cauzat bugetului de stat prin activitatea infracțională desfășurată de

inculpat, având în vedere că, A.N.A.F.- D.G.F.P. Ialomița s-a constituit parte

civila cu suma de 1.197.559 lei, reprezentând următoarele: T.V.A.-129.283 lei;

impozit pe profit 86.188 lei; acciza datorată-739.142 lei; T.V.A. la acciza -

242.946 lei; (total 197.559 lei). Instanța de apel a admis apelul, dispunând

mstituirea de măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile și imobile

aparținând inculpatului până la concurența sumei de 215.471 lei și nu până la

concurența întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat, care cuprinde atât

paguba efectivă, cât și beneficiul nerealizat, adică dobânzile și penalitățile

calculate până la achitarea integrală a debitului inclusiv.

Totodată, partea civilă a mai susținut

că în cauză, instanța de apel a făcut o greșită aplicarea legii și cu privire

la faptul că în mod eronat a constatat că inculpatul B.G.R. nu poate fi obligat

în solidar cu partea responsabilă civilmente SC B.R.G.D. SRL la plata

prejudiciului cauzat bugetului de stat, întrucât această societate nu este

radiată, situație confirmată de decizia civilă din 13 martie 2013 a Curții de

Apel București, pronunțată în Dosarul civil nr. 2433/98/2012, prin care a fost

admis recursul creditoarei A.F.P. Slobozia, a fost casată hotărârea de

închidere a procedurii insolvenței și trimisă cauza judecătorului sindic,

pentru continuarea procedurii insolvenței.

Examinând recursul declarat prin

raportare la dispozițiile art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta

este nefondat, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul parțial devolutiv

al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din

același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi

decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi. înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia

dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C.

proc. pen.

Instituind, totodată, o altă limita a

devoluției recursului, art. 385 C. proc. pen. prevede, în alin. (2)

1

,

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de

recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în

scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se

prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de

casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare

din oficiu.

În cauză, se observă că decizia

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

la data de 15 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie

2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în

art. 11 din Lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de

casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv

cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de

judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care,

însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat,

însă, o nouă limitare a devoluției a recursului, cum a fost modificate

substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de

pct. 17 al art. 385 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin

amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar

realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de

atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare

prevăzut în art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat de recurenta

parte civilă, se constată că, într-adevăr, a fost menținut și nu a suferit

nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în noua redactare, a

fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din

oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea acestor

cerințe, se observă, că recurenta parte civilă și-a motivat recursul la data de

30 aprilie 2013 (primul termen de judecata acordat în cauză fiind 11 noiembrie

2013), respectându-și, astfel, obligația ce îi revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen.

Însă, se apreciază că cele criticate

de recurenta parte civilă nu se încadrează în niciun caz prevăzut de art. 385

alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în ce privește critica privind

obligarea în solidar a inculpatului cu partea responsabilă civilmente la plata

prejudiciului se constată că. este nefondată.

Se reține că partea responsabilă

civilmente a fost radiată din data de 18 ianuarie 2013, iar radierea marchează

încetarea deplină a capacității de folosință a societății comerciale, dar cel

mai important lucru este că își pierde capacitatea juridică și nu mai poate sta

în instanță în nume propriu.

Astfel că în mod corect instanța a

respins cererea de obligare în solidar a părții responsabile civilmente cu

inculpatul, la plata prejudiciului.

Cât privește afirmația că prin Decizia

civilă din 13 martie 2013 a Curții de Apel București, pronunțată în Dosarul

civil nr. 2433/98/2012, a fost admis recursul creditoarei A.F.P. Slobozia, a

fost casată hotărârea de închidere a procedurii insolvenței și trimisă cauza

judecătorului sindic, pentru continuarea procedurii insolvenței, se reține că

la dosar nu a fost depusă nicio dovadă în acest sens.

Critica recurentei părți civile

referitoare la cuantumul prejudiciului la care a fost obligat inculpatul

vizează aspecte de netemeinicie sub aspectul modului de soluționare a laturii

civile, în sensul că nu au fost acordate despăgubirile în cuantumul solicitat,

astfel că aprecierea cuantumului daunelor nu poate fi cenzurat prin prisma

niciunui caz de casare astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013.

Drept urmare, Înalta Curte de Casație

și Justiție, în temeiul art. 385

5

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. - prin

D.G.F.P. Ialomița împotriva Deciziei penale nr. 120/A din 15 aprilie 2013 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe intimatul inculpat

B.G.R.

Va obliga recurenta parte civilă la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimatul inculpat, urmează să se avanseze din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de partea civilă A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Ialomița împotriva Deciziei

penale nr. 120/A din 15 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a

penală, privind pe intimatul inculpat B.G.R.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru

intimatul inculpat, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică astăzi, 9 decembrie 2013.