ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 325/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 325/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin decizia nr. 1536 din 6 mai 2014 pronunțată în Dosarul nr. 553/59/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins ca inadmisibil recursul formulat de SC M.I. SRL Lugoj împotriva deciziei nr. 1255 din 9 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuenta SC M.I. SRL în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., va cerceta cu prioritate excepția lipsei capacității procesuale de folosință a revizuentei, invocată din oficiu.
Capacitatea procesuală de folosință constă în aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații în plan procesual, aceasta încetând la data încetării persoanei juridice însăși. C. proc. civ., Cartea II procedura contencioasă, Titlul I Părțile, art. 41 prevede că „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate să fie parte în judecată”. Per a contrario, persoanele care nu au folosința drepturilor civile nu pot sta în judecată și nici nu pot exercita vreun drept la acțiune. Persoanele juridice dobândesc capacitatea de folosință în momentul înregistrării lor și o pierd odată cu dizolvarea și radierea (art. 40 1 Decretul nr. 31/1954). Efectul esențial al dizolvării este lichidarea persoanei juridice, la finalizarea căreia persoana juridică a încetat, moment în care încetează atât capacitatea de folosință, cât și capacitatea de exercițiu.
Capacitatea procesuală de exercițiu constă în aptitudinea persoanei juridice de a-și valorifica singură drepturile procedurale și de a-și îndeplini singură obligațiile procedurale, deci de a sta în judecată. În speța de față, revizuienta a fost radiată din Registrul Comerțului la data de 12 ianuarie 2013, conform rezoluției din 2 ianuarie 2013 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Timiș, dată de la care și-a încetat existența cu consecința pierderii folosinței, și subsecvent exercițiului, oricăror drepturi, inclusiv cele procesuale. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 43 alin. (1) C. proc. civ., va anula cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.I.
SRL Lugoj, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează cererea de revizuire formulată de revizuenta SC M.I. SRL Lugoj împotriva deciziei nr. 1536 din 6 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, ca fiind formulată de o persoană fără capacitate procesuală de folosință. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 3 februarie 2015.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.