ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

18 iulie 2013, reclamanta A.N.C.P.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a

solicitat suspendarea executării măsurilor II.3, II.1 și I.5 dispuse prin

Decizia nr. 17 din 24 mai 2013 a Curții de Conturi.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 7/1996, notarii publici

pot încasa la data încheierii actului notarial tarifele pentru serviciile care

urmează a fi prestate de A.N.C.P.I. (înscrierea în cartea funciară).

Conform procedurii

stabilite prin Protocolul încheiat între A.N.C.P.I. și notarii publici, aprobat

prin O.D.G.A.N.C.P.I. nr. 309/2010, notarii publici au obligația de a vira

sumele încasate în contul A.N.C.P.I. până în data de 25 a lunii următoare. Prin

Decizia nr. 17/2013, Curtea de Conturi a considerat că prin această dispoziție

sunt încălcate prev. O.M.F. nr. 3.156/2009, producându-se un prejudiciu bugetului

de stat. Măsura dispusă referindu-se la calcularea de dobânzi și penalități

pentru nevirarea de către notarii publici în termenul prevăzut de O.M.F. nr.

3.156/2009 a tarifelor încasate pentru serviciile prestate de către A.N.C.P.I.,

este evident că termenul de realizare a măsurii este nerealist, peste 75% din

veniturile A.N.C.P.I. fiind realizate prin intermediul notarilor publici,

organizați în peste 2.200 de birouri notariale, care efectuează încasări pentru

A.N.C.P.I.

A mai arătat

reclamanta că încasarea tarifelor de către notarii publici a degrevat

activitatea A.N.C.P.I. (o degrevare necesară în raport cu numărul redus al

personalului) și a adus beneficii și celor care apelează la serviciile

A.N.C.P.I.

A susținut că decizia

menționată a devenit executorie în urma respingerii contestației A.N.C.P.I.

prin Încheierea nr. 55/2013 a Curții de Conturi.

Punerea în executare

a măsurilor dispuse până la termenul impus - 31 august 2013 este imposibil de

realizat și ar produce consecințe deosebit de grave pentru A.N.C.P.I. și pentru

beneficiarii serviciilor A.N.C.P.I., putând produce un prejudiciu însemnat și

bugetului de stat.

Prin întâmpinare,

pârâta C.C.R. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu

sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

pentru a se dispune suspendarea efectelor Deciziei nr. 17/2013.

Hotărârea instanței

de fond

Prin Sentința nr.

2.946 din data de 4 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ

formulată de reclamanta A.N.C.P.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.R.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că, deși se referă la trei dintre

măsurile dispuse prin Decizie, în motivarea cererii de suspendare, reclamanta

se raportează exclusiv la măsura I.5, și anume la calcularea, încasarea și

virarea la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților de întârziere datorate

pentru nerespectarea în perioada 9 iulie 2010 - 28 aprilie 2013 a termenelor

legale de plată către bugetul statului a sumelor ce constituie venituri,

încasate de notarii publici în numele și pe chitanțele A.N.C.P.I., virate cu

întârziere în contul A.N.C.P.I., urmare a prevederilor nelegale incluse în

protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. și U.N.N.P.R., aprobat prin

Ordinul D.G. al A.N.C.P.I. nr. 309/2009.

Această măsură

dispusă de Curtea de Conturi a fost motivată pe împrejurarea că prin protocolul

menționat s-a stabilit posibilitatea ca sumele încasate de notarii publici

reprezentând tarife colectate în numele A.N.C.P.I. să fie virate în contul

A.N.C.P.I. în perioada 20 - 25 a lunii următoare celei în care au fost

încasate, cu încălcarea prevederilor pct. 2 al art. 61 și art. 7 din Legea nr.

329/2009 coroborate cu prev. O.M.F. nr. 3.156/2009, potrivit cărora sumele

colectate se virează în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de

stat în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare.

Curtea de Conturi a

mai reținut că numai începând cu data de 23 aprilie 2013 s-a creat de către

legiuitor posibilitatea ca tarifele încasate de notarii publici să fie virate

până la data de 25 a lunii următoare în contul A.N.C.P.I., conform modificărilor

aduse art. 9 alin. (4) din Legea nr. 7/1997, prin Legea nr. 127/2013.

Prin cererea de

suspendare, reclamanta nu a indicat care este cazul bine justificat, în sensul

definit de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr.

554/2004, care să determine temporizarea efectelor actului administrativ,

nefiind arătate împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității măsurii I.5 din

Decizia nr. 17 din 24 mai 2013.

Reclamanta s-a

referit exclusiv la perturbarea gravă pe care punerea în aplicare a măsurii

dispusă la pct. I.5 din decizie ar produce-o în activitatea instituției.

Pe de altă parte, cât

privește suspendarea cerută a măsurilor II.1 și II.3 din decizie, cererea introductivă

este complet nemotivată.

Condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului fiind

cumulative, în raport de constatarea că nu este invocat un caz bine justificat,

Curtea a constatat că, fără să mai fie necesară analiza condiției pagubei

iminente, se impune respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

Calea de atac

exercitată

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A.N.C.P.I.,

considerând că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu este

îndeplinită condiția cazului bine justificat, auditorii Curții de Conturi

neavând competență în a analiza Ordinul directorului general nr. 309/2010.

De asemenea, s-a

arătat că decizia emisă de pârâtă se fundamentează pe o interpretare excesivă

și abuzivă a prevederilor legale.

S-a susținut în

motivele de recurs că este necontestată și îndeplinirea condiției pagubei

iminente prin punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia

există o îndoială în privința legalității.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de

soluționare a recursului

Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat

în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din

26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc.

civ.

Părțile nu au depus

puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din 9

februarie 2015, completul filtru a constatat, în raport de conținutul

raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de

admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentei ca

fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a

fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele și

soluția Înaltei Curți asupra recursului

Prin Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a

executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din

lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ

indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a

respectivului act administrativ.

În conformitate cu

prevederile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr.

554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi

solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea

adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului

atacat.

Dispozițiile mai sus

citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art.

14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se

vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul

bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la

nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de

starea de fapt și de drept, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații

arătate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine

justificat.

Înalta Curte a

constatat că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei

pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze,

fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de

partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a

prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube,

în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința

recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării

executării actului administrativ și a reținut că nu sunt incidente aspecte ale

cazului bine justificat în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea

publică.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios, administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept, care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel de împrejurări

vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială

serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de

Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ

necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul

unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute

ca obligații bugetare suplimentare).

Or, în cauză, în

sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau

de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine

justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta

Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul

administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce

presupun o analiză în fond a situației de fapt și a dispozițiilor legale

incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat examinare ce excede

procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14

din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 496 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ori potrivit art. 488 din

Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.C.P.I. împotriva Sentinței nr. 2.946 din 4 octombrie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 19 mai 2015.

Procesat de GGC - N