ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2076/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul cererii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18 iulie 2013, reclamanta A.N.C.P.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat suspendarea executării măsurilor II.3, II.1 și I.5 dispuse prin Decizia nr. 17 din 24 mai 2013 a Curții de Conturi. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, potrivit art. 9 din Legea nr. 7/1996, notarii publici pot încasa la data încheierii actului notarial tarifele pentru serviciile care urmează a fi prestate de A.N.C.P.I. (înscrierea în cartea funciară). Conform procedurii stabilite prin Protocolul încheiat între A.N.C.P.I.

și notarii publici, aprobat prin O.D.G.A.N.C.P.I. nr. 309/2010, notarii publici au obligația de a vira sumele încasate în contul A.N.C.P.I. până în data de 25 a lunii următoare. Prin Decizia nr. 17/2013, Curtea de Conturi a considerat că prin această dispoziție sunt încălcate prev. O.M.F. nr. 3.156/2009, producându-se un prejudiciu bugetului de stat. Măsura dispusă referindu-se la calcularea de dobânzi și penalități pentru nevirarea de către notarii publici în termenul prevăzut de O.M.F. nr. 3.156/2009 a tarifelor încasate pentru serviciile prestate de către A.N.C.P.I., este evident că termenul de realizare a măsurii este nerealist, peste 75% din veniturile A.N.C.P.I. fiind realizate prin intermediul notarilor publici, organizați în peste 2.200 de birouri notariale, care efectuează încasări pentru A.N.C.P.I.

A mai arătat reclamanta că încasarea tarifelor de către notarii publici a degrevat activitatea A.N.C.P.I. (o degrevare necesară în raport cu numărul redus al personalului) și a adus beneficii și celor care apelează la serviciile A.N.C.P.I. A susținut că decizia menționată a devenit executorie în urma respingerii contestației A.N.C.P.I. prin Încheierea nr. 55/2013 a Curții de Conturi. Punerea în executare a măsurilor dispuse până la termenul impus - 31 august 2013 este imposibil de realizat și ar produce consecințe deosebit de grave pentru A.N.C.P.I. și pentru beneficiarii serviciilor A.N.C.P.I., putând produce un prejudiciu însemnat și bugetului de stat. Prin întâmpinare, pârâta C.C.R. a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea efectelor Deciziei nr. 17/2013.

Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 2.946 din data de 4 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta A.N.C.P.I., în contradictoriu cu pârâta C.C.R.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, deși se referă la trei dintre măsurile dispuse prin Decizie, în motivarea cererii de suspendare, reclamanta se raportează exclusiv la măsura I.5, și anume la calcularea, încasarea și virarea la bugetul de stat a dobânzilor și penalităților de întârziere datorate pentru nerespectarea în perioada 9 iulie 2010 - 28 aprilie 2013 a termenelor legale de plată către bugetul statului a sumelor ce constituie venituri, încasate de notarii publici în numele și pe chitanțele A.N.C.P.I., virate cu întârziere în contul A.N.C.P.I., urmare a prevederilor nelegale incluse în protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. și U.N.N.P.R., aprobat prin Ordinul D.G.

al A.N.C.P.I. nr. 309/2009. Această măsură dispusă de Curtea de Conturi a fost motivată pe împrejurarea că prin protocolul menționat s-a stabilit posibilitatea ca sumele încasate de notarii publici reprezentând tarife colectate în numele A.N.C.P.I. să fie virate în contul A.N.C.P.I. în perioada 20 - 25 a lunii următoare celei în care au fost încasate, cu încălcarea prevederilor pct. 2 al art. 61 și art. 7 din Legea nr. 329/2009 coroborate cu prev. O.M.F. nr. 3.156/2009, potrivit cărora sumele colectate se virează în conturile corespunzătoare de venituri ale bugetului de stat în termen de cel mult două zile lucrătoare de la încasare. Curtea de Conturi a mai reținut că numai începând cu data de 23 aprilie 2013 s-a creat de către legiuitor posibilitatea ca tarifele încasate de notarii publici să fie virate până la data de 25 a lunii următoare în contul A.N.C.P.I., conform modificărilor aduse art. 9 alin. (4) din Legea nr. 7/1997, prin Legea nr. 127/2013.

Prin cererea de suspendare, reclamanta nu a indicat care este cazul bine justificat, în sensul definit de art. 14 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, care să determine temporizarea efectelor actului administrativ, nefiind arătate împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității măsurii I.5 din Decizia nr. 17 din 24 mai 2013. Reclamanta s-a referit exclusiv la perturbarea gravă pe care punerea în aplicare a măsurii dispusă la pct. I.5 din decizie ar produce-o în activitatea instituției. Pe de altă parte, cât privește suspendarea cerută a măsurilor II.1 și II.3 din decizie, cererea introductivă este complet nemotivată.

Condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului fiind cumulative, în raport de constatarea că nu este invocat un caz bine justificat, Curtea a constatat că, fără să mai fie necesară analiza condiției pagubei iminente, se impune respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată. Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A.N.C.P.I., considerând că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, auditorii Curții de Conturi neavând competență în a analiza Ordinul directorului general nr. 309/2010. De asemenea, s-a arătat că decizia emisă de pârâtă se fundamentează pe o interpretare excesivă și abuzivă a prevederilor legale.

S-a susținut în motivele de recurs că este necontestată și îndeplinirea condiției pagubei iminente prin punerea în executare a unui act administrativ asupra căruia există o îndoială în privința legalității. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din 26 noiembrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin Încheierea din 9 februarie 2015, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul recurentei ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14 și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. Dispozițiile mai sus citate prevăd obligația îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1), întrucât cele două condiții se determină reciproc, neputându-se vorbi despre un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține faptul că reclamanta prezintă cazul bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii cu privire la nelegalitatea actului administrativ atacat, fiind arătate împrejurări legate de starea de fapt și de drept, iar Înalta Curte reține că toate aceste situații arătate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură a argumenta cazul bine justificat. Înalta Curte a constatat că întotdeauna cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Or, prin sentința recurată, instanța a făcut o analiză teoretică a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut că nu sunt incidente aspecte ale cazului bine justificat în raport cu natura măsurii dispuse de autoritatea publică. În jurisprudența sa constantă, secția de contencios, administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept, care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare). Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând că nu există motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.C.P.I. împotriva Sentinței nr. 2.946 din 4 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 mai 2015. Procesat de GGC - N