ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 849/2017

Deliberând, constată următoarele:

1.1 Obiectul litigiului dedus judecății

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea următoarelor acte administrativ-fiscale:

- Decizia de impunere nr. 1977 din 8 iunie 2010 emisă de Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București, prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina Biroului Notarilor Publici B.;

- Decizia nr. 278 din 22 mai 2012, emisă de Ministerul Finanțelor Publice -A.N.A.F. - Administrația Finanțelor Publice a sectorului 5 București și comunicată biroului notarial la data de 31 mai 2012, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de Biroul Notarilor Publici B..

Reclamantul a învederat că a formulat acțiunea în nume personal deoarece Biroul Notarilor Publici B. a fost desființat prin Ordinul ministrului justiției nr. 2.543/C din 25 iulie 2012.

1.2 Primul ciclu procesual; hotărârea primei instanțe și decizia pronunțată în recurs

Prin Sentința nr. 2627 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamantul A..

Prin Decizia nr. 2496 din 16 iunie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva acestei sentințe, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că instanța de fond a înlăturat concluziile raportului de expertiză considerând că expertul și-a depășit mandatul și a dat dezlegări unor probleme de drept, însă a omis a se pronunța pe cuantumul sumei datorate de reclamantul recurent în contextul înscrisurilor depuse de acesta, care atestă îndeplinirea obligațiilor de plată, contabilizate de expert, menținând ca sume de plată doar sumele de 2.783 RON și respectiv de 70 RON - conform graficului de plăți.

Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind baza de calcul (adică obligațiile principale) a sumelor reprezentând obligațiile de plată accesorii, în raport cu plățile efectuate, dovedite de reclamant și arătate și de expert, astfel încât este nevoie ca acesta să dezlege printr-o expertiză sau valorificând situațiile, graficele efectuate deja de expert, ce sume au fost plătite și ce sume poartă accesorii pentru neplata lor.

1.3 Soluția pronunțată de instanța de fond în al doilea ciclu procesual

Prin Sentința civilă nr. 1875 din 1 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., a anulat în parte Decizia de impunere nr. 1977 din 8 iunie 2010 și Decizia nr. 278 din 22 mai 2012 (prin care a fost soluționată contestația administrativă prealabilă) emise de pârâtă și comunicate reclamantului la data de 6 martie 2012 și respectiv 31 mai 2012, a obligat reclamantul la plata sumei de 2.783 și respectiv 70 RON către pârâtă și a obligat pârâta la 1.000 RON reprezentând onorariu expert către reclamant.

PENTru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că cele două decizii sunt nelegale deoarece decizia de impunere stabilește obligații accesorii fără să ia în considerare dovezile de plată a obligațiilor principale.

Luând în considerare expertiza contabilă efectuată în cauză, instanța a reținut că obligația de plată a Biroul Notarilor Publici B. se reduce la 2.783 RON, reprezentând dobândă pentru plata cu întârziere a obligației principale de 3.163 RON, la care se adaugă 70 RON reprezentând dobândă pentru plata cu întârziere a obligației principale de 163.658 RON.

Împotriva Sentinței civile nr. 1875 din 1 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice.

Invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (2010), recurenta susține că sentința a fost dată cu încălcarea sau aplicare greșită a normelor de drept material incidente în cauză deoarece omite să ia în considerare că în perioada 2006 - 2010, deși biroul notarial a funcționat sub diferite denumiri și cu diferiți asociați, a reprezentat de fapt un singur contribuabil deoarece a avut un singur număr de identificare fiscală.

Așa fiind, plățile luate în considerare de expertul judiciar și, implicit, de prima instanță, au fost imputate asupra unor obligații fiscale mai vechi, neexecutate, consecința fiind aceea că obligațiile fiscale ale Biroului Notarilor Publici B. au fost corect stabilite prin decizia de impunere contestată.

De asemenea, susține că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată este nelegală deoarece nu este în culpă procesuală.

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de recurs invocat în cauză, raportat la actele și lucrările dosarului precum și la dispozițiile legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că sentința recurată este legală pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Cu privire la temeiul de drept al recursului, se impune observația că recurenta și-a întemeiat criticile pe dispozițiile noului C. proc. civ. (2010), în condițiile în care, raportat la data sesizării instanței de fond în primul ciclu procesual (acțiunea a fost depusă la poștă la data de 23 noiembrie 2012, cf. plic fila 12 dosar CAB, primul ciclu procesual), incident este vechiul C. proc. civ. (1865).

Totuși, motivul de casare invocat de recurentă, respectiv art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ., poate fi recalificat în motivul de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

În consecință, criticile recurentei vor fi analizate în aceste limite.

Recursul este neîntemeiat.

Astfel, Curtea de Apel București s-a conformat deciziei pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție în primul ciclu procesual și a plecat de la premisa că dovezile de plată făcute de reclamant trebuie luate în considerare.

Într-adevăr, în cuprinsul deciziei pronunțate în primul ciclu procesual se arată expres că înscrisurilor depuse de reclamant "atestă îndeplinirea obligațiilor de plată, contabilizate de expert, menținând ca sume de plată doar sumele de 2.783 RON și respectiv de 70 RON - conform graficului de plăți" iar casarea a fost dispusă deoarece prima instanță "nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere privind baza de calcul (adică obligațiile principale) a sumelor reprezentând obligațiile de plată accesorii, în raport cu plățile efectuate, dovedite de reclamant și arătate și de expert."

Or, de data aceasta prima instanță s-a pronunțat și, bazându-se pe raportul de expertiză efectuat în cauză, a stabilit că reclamantul a făcut dovada plății obligațiilor principale, obligațiile accesorii fiind rezultatul plății cu întârziere.

Starea de fapt reținută de instanța de fond în baza raportului de expertiză nu poate fi pusă în discuție în limitele motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865).

În consecință, în temeiul art. în temeiul art. 312 C. proc. civ. (1865) raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice împotriva Sentinței civile nr. 1875 din 1 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2017.

Procesat de GGC - LM