ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 506/2018

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII -a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, anularea Deciziei nr. 15/27.01.2015 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/13.03.2014 emisă de Administrația sectorului 5 a Finanțelor Publice, obligarea organelor fiscale la soluționarea contestației formulate.

1.2. Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 3042 din data de 17 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 și a Agenției Naționale de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, fiind anulată decizia nr. 15 din data de 27 ianuarie 2015 emisă de ANAF - DGSC și obligate organele fiscale la soluționarea contestației formulate de reclamante.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs pârâții Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-pentru Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), prin care au solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată ca netemeinică și nelegală, invocând, în drept, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Prin recursul formulat, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a formulat următoarele critici:

În mod greșit a admis instanța de fond acțiunea formulată, a anulat decizia nr. 15/27.01.2015 emisă de ANAF-DGSC și a obligat organul de soluționare a contestației la soluționarea contestației administrative, reținând că aceasta este nelegală, în ceea ce privește măsura suspendării, "câtă vreme nu a existat o sesizare conformă procedurii instituite de art. 108 din O.G. nr. 92/2003".

Susține că din documentele de la dosarul cauzei, documente avute in vedere și de organul de soluționare a contestației administrative, rezultă că în speța a fost întocmit procesul-verbal nr. x de care reclamanta a luat la cunoștință prin semnarea și ștampilarea acestuia, proces-verbal care, împreuna cu RIF nr. x/13.08.2014, decizia de impunere nr. x/13.08.2014 și alte documente au stat la baza sesizării penale nr. 137478/09.1.2014 și, implicit la baza formulării și a completării sesizării penale 138140/08.12.2014.

Organul de soluționare a contestației a suspendat soluționarea contestației in baza art. 214 alin. (1), lit. a) și alin. (3) și art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât intre stabilirea obligațiilor bugetare constatate suplimentar și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite exista o strânsa legătură, soluționarea cauzei pe cale administrativa depinzând de constatările organelor de urmărire penala.

In ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, reiterează cele doua condiții cumulative, arătând că prima condiție impusa de textul de lege, care este îndeplinita, se referă la faptul ca organul fiscal să fi formulat o sesizarea penală cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni de către reclamantă.

Sub acest aspect, arată că, urmare verificării efectuate, pentru documentele prezentate a existat suspiciunea că au fost întocmite și introduse în circuitul economic fără a avea o bază reală și legală sau că aceste documente nu sunt conforme cu realitate deoarece prezintă o serie de inadvertențe, organele de inspecție fiscală au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul București Sesizarea penală nr. 137478/09.10.2014, precum și completarea la sesizarea penală nr. 13814008.12.2014, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1lit. b) și lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu modificările și completările ulterioare.

A doua condiție impusă de textul de lege se referă la faptul că aceste infracțiuni, pentru care s-a formulat sesizarea penală, să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează sa fie dată in procedura administrativă.

Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.08.2014, care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/13.08.2014 și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependență constă în faptul că în cauză există suspiciuni de evaziune fiscală, în condițiile în care, în urma verificărilor efectuate, organele de inspecție fiscală au constatat că în speță se ridică problema realității și legalității operațiunilor efectuate de societate, cu consecința diminuării impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului, având în vedere și faptul că atât ca urmare a verificării efectuate la societate, cât și din procesele-verbale de control încrucișat încheiate la o serie de furnizori ai societății, există suspiciuni referitoare la faptul că aceste documente au fost introduse în circuitul economic fără a avea o bază legală sau reală.

Mai mult, subliniază că în susținerea contestației administrative, reclamanta a depus documente care nu au fost prezentate în timpul inspecției fiscale, cum ar fi: contracte de leasing, contracte încheiate cu diverși prestatori de servicii, situații de lucrări, facturi.

Analizând documentele depuse, cu ocazia întocmirii dosarului contestației, organele de inspecție fiscală au constatat o serie de inadvertențe, cum ar fi faptul că ștampila de pe contracte și documentele justificative anexate nu coincide cu ștampila de pe facturile anexate.

Având în vedere aceste aspecte, organele de inspecție fiscală au întocmit completarea la sesizarea penală nr. 138140/08.12.2014, prin care au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul București toate documentele depuse de societate în susținerea contestației, urmând ca această instituție să analizeze dacă aceste documente sunt conforme cu realitatea.

Reamintește că orice artificiu, care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavând conținut economic, va fi ignorat și situația anterioară artificiului respectiv va fi restabilită (CEJ - Cauza 255/2002 Halifax & alții).

Practica judiciară a calificat operațiunile fictive ca fiind operațiuni care "constau în disimularea realității prin crearea aparenței existenței unei operațiuni care în fapt nu există. In acest sens, operațiunea fictivă poate să constea, printre altele, și în cheltuieli care nu au existat în realitate sau care sunt mai mari decât cele reale ori cheltuieli pentru care nu există documente justificative, dar care sunt înregistrate în documentele legale. înalta Curte a precizat că înregistrarea operațiunilor fictive se poate realiza, fie prin întocmirea de documente justificative privind o operațiune fictivă, urmată de înscrierea în documentele legale a documentului justificativ întocmit care cuprinde o operațiune fictivă, fie prin înscrierea în documentele legale a unei operațiuni fictive pentru care nu există document justificativ", astfel cum se precizează în considerentele Decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 pronunțată în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, descriere care se circumscrie speței.

In ceea ce privește dreptul de deducere, Curtea Europeană de Justiție a statuat în mod repetat că pentru a putea stabili existența acestui drept în temeiul unor livrări de bunuri sau servicii, este necesar să se verifice dacă acestea au fost efectiv realizate sau prestate și dacă bunurile sau serviciile în cauză au fost utilizate în scopul operațiunilor taxabile.

In consecință, autoritățile și instanțele naționale sunt în măsură să refuze acordarea dreptului de deducere dacă se stabiliește, în raport cu elementele obiective, că acest drept este invocat fraudulos sau abuziv (a se vedea Hotărârea Fini H. - C 32/03; Kittel și Recolta Recycling - C 439/04 și C 440/04; Mahageben și David C 80/11 și C 142/11, precum și Bonik - C 285/11)

Consideră că justa înțelegere a prevederilor legale invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, suspendarea soluționării având natura de a preîntâmpina emiterea unor hotărâri contradictorii.

Hotărâtoare în emiterea unei decizii de soluționare a contestației sunt cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, în speță există suspiciuni de evaziune fiscală, or a nu lua în considerare aceste cercetări ar putea conduce la o contrarietate între hotărârea penală și cea civilă, cu toate consecințele care ar decurge din această situație.

In consecința, prin decizia emisa de ANAF, în mod corect, s-a dispus suspendarea procedurii administrative, având in vedere ca faptele constatate prin raportul de inspecție și decizia de impunere fac obiectul unei sesizări penale, urmând ca organele de cercetare penală sa se pronunțe asupra existentei sau inexistentei elementelor constitutive ale infracțiunilor cu care au fost sesizate.

Organul de soluționare a contestației a apreciat ca nu se poate investi cu soluționare pe fond a contestației administrative înainte de a se finaliza latura penala a cauzei, având in vedere in acest sens principiul potrivit căruia "penalul tine in loc civilul", precum și faptul ca operațiunile efectuate de reclamanta (ce fac obiectul sesizării penale) au implicații fiscale pentru care se ridica însasi problema realității și legalității acestora.

Nu in ultimul rând, amintește că Curtea Constituționala, prin Decizia nr. 449/26.10.2004, prin care a respins excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 183 alin. 1lit. a) din Codul de procedură fiscală - actualul art. 214 alin. 1lit. a) (temei al suspendării procedurii soluționării contestației) s-a pronunțat in sensul ca "întâietatea rezolvării acțiunii penale este neîndoielnic justificata și consacrata ca atare și de prevederile art. 19 alin. (2) din C. proc. pen.,scopul suspendării constituindu-l tocmai verificarea existentei sau inexistentei infracțiunii cu privire la care instanța are unele indicii".

In concluzie, in considerarea motivelor de fapt și de drept mai sus expuse, solicită admiterea recursului declarat, cu consecință respingerii acțiunii ca neîntemeiaă.

1.3.2. Prin recursul formulat, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București a formulat critici analoage celor invocate de pârâta ANAF, reiterând apărările formulate prin întimpinarea înregistrată în prima instanță cu referire la obligațiile fiscale stabilite suplimentar, neregularitățile în aplicarea normelor de drept fiscal constatate în activitatea societății A. S.R.L. de către organele de control fiscal, precum și analiza în ceea ce privește condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, amintind și de jurisprudența națională și europeană conturată în legătură aplicarea acestei norme juridice.

1.4. Apărările intimatei.

Prin întâmpinarea formulată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului pârâtelor ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, formulând următoarele apărări:

Prin sentința atacată s-a dispus admiterea contestației formulate de către reclamantă și anularea Deciziei nr. 15/27.01.2015, emisă de către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, obligând organele fiscale la soluționarea contestației formulate.

Pentru a se pronunța astfel, în mod corect, prima instanță a reținut că, în cauză, plângerea penală s-a formulat în absența procesului-verbal la care se referă art. 108 alin. (2) Codul de procedură fiscală, astfel că decizia emisă de către intimată este nelegală în ceea ce privește suspendarea, câtă vreme nu a existat o sesizare conformă procedurii instituite de legiuitor și câtă vreme aceasta s-a efectuat fără respectarea dreptului persoanei vizate de a-și face apărările pe care le considera necesare.

Pentru îndeplinirea cumulativă a condițiilor stabilite de art. 214 alin. (1), lit. a) Codul de procedură fiscală, în ce privește sesizarea organelor în drept, este obligatoriu ca, anterior, organele de control să fi întocmit procesul-verbal la care face referire art. 108 alin. (2) din același act normativ.

Potrivit acestei norme juridice, organele fiscale, constatând existența unor indicii de săvârșire a unor infracțiuni au obligația de a întocmi proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului.

În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal, în toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

În cauză, raportul de inspecție a fost încheiat la 13.08.2014, reclamanta a depus contestație la 12.11.2014, iar plângerea penală s-a formulat la 09.10.2014, în absența procesului-verbal la care se referă art. 108 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

Organele fiscale nu au respectat procedura prevăzută de lege în caz de sesizare a organelor de urmărire penală, motiv pentru care măsura la care se referă lit. a) din art. 214 nu poate fi considerată ca fiind legală.

Au procedat în acest sens pentru a crea un motiv de suspendare a soluționării pe fond a contestației și pentru a limita societății accesul liber la justiție, întrucât în situația în care cererea s-ar fi soluționată pe fond, societatea ar fi avut prilejul ca în fața instanței de judecată, să își apere drepturile în alte condiții.

În motivarea recursului, recurenta A.N.A.F. susține faptul că, în speță, a fost întocmit procesul-verbal nr. x adus la cunoștința reclamantei, proces-verbal care împreună cu RIF din 2014 și decizia de impunere din 2014 au stat la baza sesizării penale.

Potrivit art. 108 alin. (1) Codul de procedură fiscală, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale. Așadar, procesul-verbal prevăzut la alin. (2) din același articol se întocmește cu "ocazia inspecției fiscale" și nu într-o acțiune separată anterioară (în speță cu doi ani în urmă) sau ulterioară acesteia.

Contrar celor susținute de recurente, din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă că organul de control a întocmit procesul-verbal conform dispozițiilor art. 108 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Recurenta nu a respectat procedura prevăzută de lege în caz de sesizare a organelor de urmărire penală, motiv pentru care sesizarea respectivă nu îi poate fi opozabilă și fiind un act procedural cu efecte vătămătoare este anulabil, conform art. 175 C. proc. civ.

Mai mult, acest proces-verbal, chiar dacă ar fi fost întocmit, nu a fost niciodată comunicat societății, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 45 Codul de procedură fiscală nu îi poate fi opozabil.

Față de cele prezentate, prima instanță în mod firesc și cu respectarea legii a apreciat că decizia nr. 15/27.01.2015 emisă de către recurentă este nelegală, întrucât în cauză nu a existat o sesizare conformă procedurii instituite de legiuitor și totodată nu s-a respectat dreptul la apărare al societății, consacrat prin legea fundamentală.

Contrar susținerilor recurentei, arătă că a pus la dispoziția organelor fiscale atât cu ocazia controlului cât și odată cu contestația formulată, documentele justificative prevăzute de lege ale operațiunilor efectuate.

Organele fiscale au acționat în totală contradicție cu propriile susțineri. Pe de o parte, acestea au considerat că realitatea tranzacțiilor trebuie stabilită de către organele de cercetare penală, iar pe de altă parte, au procedat la încheierea inspecției fiscale, la emiterea actelor de impunere și chiar la executarea silită a subscrisei.

Apreciază ca fiind legală și temeinică hotărârea primei instanțe, printr-o soluție contrară s-ar accepta incidența art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. fiscală în cazul oricărei sesizări neconforme a organelor penale, cu consecința amânării nepermise a soluției în procedura administrativă.

Față de motivele de fapt și de drept invocate, solicită respingerea recursului ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu

II. Procedura de soluționare a recursului

2.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 octombrie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 15 ianuarie 2018 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este nefondat.

3.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Recurenta pârâtă ANAF, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., critică hotărârea primei instanțe sub aspectul aplicării dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală., afirmând că prima instanță a reținut în mod greșit că în absența procesului-verbal la care se referă art. 108 din O.G. nr. 92/2003 nu a existat o sesizare a organelor de cercetare penală conformă procedurii instituite de lege, fapt ce atrage nelegalitatea deciziei privind suspendarea soluționării contestației, arătând că în speță a fost întocmit procesul-verbal nr. x, act de care reclamanta intimată a luat cunoștință prin semnarea și ștampilarea acestuia.

Recurenta pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice, în motivarea recursului declarat, a reiterat apărările formulate prin întimpinarea înregistrată în prima instanță, relatând neregularitățile constatate în activitatea societății A. S.R.L. de către organele de control fiscal în aplicarea normelor de drept fiscal, precum și în ceea ce privește condițiile de aplicare a dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, amintind și de jurisprudența națională și europeană conturată în legătură aplicarea acestei norme juridice în contextul stabilirii unor obligații fiscale suplimentare, ca o consecință a identificării unor operațiuni nereale evidențiate în contabilitatea contribuabilului.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 15/27.01.2015, emisă de ANAF Direcția de soluționare a contestațiilor, învestită cu soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/13.08.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/13.08.2014, pentru suma de 9.133.452 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA stabilit suplimentar, precum și accesoriile aferente, s-a decis suspendarea soluționării contestației pentru întreaga valoare a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar.

Pentru măsura dispusă, organul de soluționare a contestației a apreciat că atunci când există indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, măsura suspendării poate interveni dacă constatarea activității infracționale ar avea înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Cu referire la existența interdependenței între soluționarea contestației și constatarea săvârșirii unor infracțiuni, s-a evidențiat că cea dintâi urmează să stabilească operațiunile impozabile sub aspectul realității prestării acestora, iar organele de drept care urmează să stabilească existența unor infracțiuni se vor pronunța tocmai cu privire la realitatea acestor operațiuni, constatare care determină modul de soluționare a contestației administrative, având în vedere faptul că în situația în care serviciile nu au fost prestate în realitate acestea nu pot fi în folosul operațiunilor taxabile, și prin urmare nu pot da drept de deducere.

Apreciind că, între stabilirea obligațiilor fiscale pe baza argumentelor și faptelor reținute prin RIF și decizia de impunere, pe de o parte, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite, pe de altă parte, există o strânsă interdependență, de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, motiv pentru care, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, s-a decis suspendarea soluționării contestației administrative până la soluționarea definitivă a cauzei penale, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalității deciziei nr. 15/27.01.2015, emisă de ANAF Direcția de soluționare a contestațiilor, prin care intimata-pârâtă a dispus măsura suspendării soluționării contestației administrative.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursurile sunt nefondate.

Intimata-pârâtă a arătat că suspendarea soluționării este întemeiată având în vedere că organul de soluționare, la momentul pronunțării soluției de suspendare, nu a avut la dispoziție toate elementele pentru a stabili legalitatea determinării de către organele de inspecție fiscală a obligațiilor fiscale, elemente care se referă la realitatea operațiunilor derulate, respectiv la existența faptică a operațiunilor consemnate în documente fiscale și înregistrate în evidențele contabile și fiscale care, în opinia organelor de inspecție fiscală, au condus la diminuarea nejustificată a obligațiilor fiscale.

Potrivit mențiunilor înscrise în Raportul de inspecție fiscală nr. x/13.08.2014 inspecția fiscală s-a desfășurat de la data de 03.12.2012 până la data de 07.08.2014.

Recurentele pârâte au transmis Parchetului de pe lângă Tribunalul București sesizările penale nr. 137478/09.10.2014 și 138140/08.12.2014

Deși acestea au afirmat în motivarea cererii de recurs că a fost întocmit procesul-verbal nr. x, de care reclamanta a luat la cunoștință prin semnarea și ștampilarea acestuia, proces-verbal care, împreuna cu RIF nr. x/13.08.2014, decizia de impunere nr. x/13.08.2014 și alte documente au stat la baza sesizării penale nr. 137478/09.1.2014 și, implicit la baza formulării și a completării sesizării penale 138140/08.12.2014, nu au depus nicio dovadă în susținerea acestei afirmații nici în primă instanță și nici în recurs.

În temeiul prevederilor alin. (2) al art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în situațiile în care organele fiscale sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, au obligația de a întocmi un proces-verbal semnat de organul de inspecție și de către contribuabilul supus inspecției, cu sau fără explicații ori obiecțiuni din partea contribuabilului. În cazul în care cel supus controlului refuză să semneze procesul-verbal, organul de inspecție fiscală va consemna despre aceasta în procesul-verbal. În toate cazurile procesul-verbal va fi comunicat contribuabilului.

Instanța de control judiciar împărtășește concluzia primei instanțe, potrivit căreia măsura suspendării, reglementată de dispozițiile art. 214 lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală poate fi luată în mod legal numai în situația în care organul fiscal și-a îndeplinit obligația expres prevăzută de dispozițiile art. 108 alin. (2) din același act normativ, de a întocmi un proces-verbal semnat atât de organul de inspecție cât și de către contribuabilul supus inspecției, asigurând acestuia posibilitatea să-și prezinte explicațiile și obiecțiunile, ca o garanție a respectării dreptului la apărare.

Astfel, pentru a verifica legalitatea măsurii suspendării soluționării contestației administrative de către organul de soluționare a contestației, potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, anterior verificării îndeplinirii condițiilor cumulative cu referire la sesizarea organelor de cercetare penală, respectiv existența indiciilor privind săvârșirea unei infracțiuni și constatarea dacă săvârșirea infracțiunii are înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, instanța de contencios administrativ trebuie să constate dacă în prealabil au fost respectate dispozițiile imperative ale art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Dovada îndeplinirii obligației impuse de art. 108 alin. (2) din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală nu s-a efectuat nici în etapa recursului, cu toate că dispozițiile art. 492 C. proc. civ. permit administrarea probei cu înscrisuri și în recurs. Așa fiind, instanța de control judiciar apreciază că hotărârea primei instanțe, de admitere a contestației formulate și anularea deciziei de soluționare a contestației nr. 15/27.01.2015 este legală, actul atacat fiind emis cu încălcarea unor norme procedurale a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în temeiul art. 2 alin. (3) din O.G.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu art. 175 C. proc. civ., întrucât vătămarea cauzată nu poate fi înlăturată în alt fel.

Nerespectarea dreptului contribuabilului de a fi informat în cursul inspecției fiscale, drept prevăzut de dispozițiile art. 107 și 108 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ca o componentă a dreptului la apărare al acestuia, a fost instituit pentru a asigura protecția acestuia de abuzurile organelor de inspecție fiscală și respectarea principiilor generale de conduită în administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte nu poate reține încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept substanțial, care să atragă incidența motivului de recurs prevăzut de art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5 și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor împotriva sentinței civile nr. 3042 din 17 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a -VIII-a contencios administrativ și fiscal ca, nefondate.

Definitivă.Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2018.