ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Motive de casare invocate

Petenta U.N.N.P. din

România, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a declarat recurs (apel

recalificat de Înalta Curte, ca recurs, prin raportul asupra admisibilității în

principiu a recursului) împotriva încheierii de ședință din 7 martie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5030/2/2013, prin care a fost respinsă,

ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de petenta U.N.N.P.

din România în cauza privind pe reclamanta A.N.C.P.I. în contradictoriu cu

pârâta Curtea de Conturi a României.

Recurenta arată că a

formulat cererea de intervenție în considerarea pct. 5 din decizia nr. 7/2013,

potrivit căruia:

„În vederea înlăturării

abaterii consemnate la pct. 5 din decizie, ordonatorul de credite al A.N.C.P.I.

va lua măsurile legale necesare care să conducă la:

a) calcularea,

încasarea și virarea la bugetul statului, potrivit prevederilor O.G. nr.

92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, a

dobânzilor și penalităților de întârziere datorate pentru nerespectarea, în

perioada 9 iulie 2010-28 aprilie 2013, a termenelor legale de plată către

bugetul statului a sumelor ce constituie venituri, încasate de notarii publici

în numele și pe chitanțele A.N.C.P.I., dar virate cu întârziere în contul A.N.C.P.I.,

urmare a prevederilor nelegale incluse în protocolul de colaborare încheiat

între A.N.C.P.I. și U.N.N.P., aprobat prin Ordinul nr. 309/2009 al directorului

general al A.N.C.P.I., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 475/09.07.2010;

b) corelarea conținutului

protocolului de colaborare între A.N.C.P.I. și U.N.N.P. cu prevederile actelor normative

în vigoare”.

Totodată, se arată că

auditorii Curții de Conturi au reținut „nerespectarea de către conducerea A.N.C.P.I.

a prevederilor legale cu privire la realizarea veniturilor cuvenite bugetului de

stat, prin includerea în protocolul încheiat cu conducerea U.N.N.P., prin care s-a

convenit ca notarii publici să încaseze contravaloarea serviciilor prestate de A.N.C.P.I.,

a unor prevederi referitoare la termenele de încasare a acestor venituri cuvenite

bugetului de stat, altele decât cele prevăzute în actele normative în vigoare”.

Recurenta arată că protocolul

nu a fost declarat nelegal de către instanțele judecătorești, că notarii publici

au prestat activitatea respectivă în mod voluntar și gratuit, iar modificarea Legii

nr. 7/1996, anterioară controlului efectuat, consfințește uzanțele și reia dispozițiile

cuprinse în protocol.

Recurenta invocă dreptul

de acces liber la justiție și susține că justifică în cauză un interes legitim,

ca măsură de protecție juridică indirectă, iar cererea de intervenție vizează solicitarea

de anulare a deciziei din 24 mai 2013, în partea prin care au fost constatate și

au fost dispuse mai multe măsuri în sarcina A.N.C.P.I., care se referă și la aspecte

care privesc activitatea notarilor publici.

Se arată că interesul

intervenției este în concordanță cu obiectele urmărite de U.N.N.P., definite de

art. 2 din Statut, prin evitarea producerii unor prejudicii notarilor publici, membri

ai U.N.N.P., perturbarea și chiar blocarea activității acestora.

Totodată, recurenta susține

că intervenția principală este un mijloc de apărare preventiv, iar cererea formulată

este admisibilă, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ.

II. Analiza motivelor

de casare

1.1. Prin cererea de chemare

în judecată, reclamanta A.N.P.C.I., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi

a României, a solicitat anularea încheierii nr. 55/2013 emisă de Comisia de soluționare

a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a măsurilor II.1, II.3

și II.5 din decizia din 24 mai 2013 emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi

a României.

1.2. În cauză, U.N.N.P.

a formulat cerere de intervenție principală, solicitând anularea parțială a deciziei

din 24 mai 2013 și constatarea că notarii publici, membri ai U.N.N.P., au respectat

Protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. și U.N.N.P. din România privind

modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii

cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, aprobat prin Ordinul nr. 309/2010 al directorului general

al A.N.C.P.I.

În drept, U.N.N.P. a invocat

prevederile art. 61 și urm. C. proc. civ., Statutul U.N.N.P., Legea notarilor publici

și a activității notariale nr. 36/1995, Legea cadastrului și a publicității imobiliare

nr. 7/1996 și Protocolul de colaborare aprobat prin Ordinul nr. 309/2010 al directorului

general al A.N.C.P.I.

1.3. Prin încheierea de

ședință din 7 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5030/2/2013, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă,

cererea de intervenție principală formulată de petenta U.N.N.P. din România în cauza

privind pe reclamanta A.N.C.P.I. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a

României, reținând, în esență, următoarele:

- în raport cu dispozițiile

art. 61 C. proc. civ., în raport cu motivele expuse în cererea de intervenție, rezultă

că petenta nu are un interes legitim în cauză. Interesul legitim, în sens de interes

juridic, implică posibilitatea părții interveniente de a evita un eventual raport

juridic litigios declanșat împotriva sa de una dintre părțile din proces, ceea nu

este cazul speței;

- acțiunea promovată de

reclamanta A.N.C.P.I. are ca temei legal prevederile Legii nr. 554/2004, iar U.N.N.P.

din România nu are calitatea de persoană vătămata, acesta nespecificând care sunt

drepturile sale prevăzute de lege și încălcate de Curtea de Conturi prin actele

administrative a căror anulare se solicită;

- prin decizia din 24

mai 2013, Curtea de Conturi a dispus, în sarcina reclamantei obligația aducerii

la îndeplinire a unui număr de 13 măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate

constatate cu ocazia efectuării auditului financiar;

- este de subliniat faptul

că, așa cum rezultă din conținutul măsurilor dispuse prin decizie, acest act administrativ

emis de Curtea de Conturi a României nu dă naștere la raporturi juridice între Curtea

de Conturi și U.N.N.P. din România, ci între Curtea de Conturi și A.N.C.P.I., în

calitatea sa de entitate verificată, reprezentată prin organele sale de conducere;

- în actele administrative

atacate pe calea acțiunii ce face obiectul cauzei, Curtea de Conturi a României

nu a instituit în ceea ce o privește pe U.N.N.P. din România obligația de a restitui

sume de bani, astfel încât nu poate fi pusă în discuție existența vreunui prejudiciu

cauzat acestora;

- în raport cu prevederile

art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

de Conturi a României, republicată, reclamanta, în calitate de entitate verificată,

este singura responsabilă de modul concret în care va înțelege să pună în aplicare

măsurile din decizie.

Curți

Înalta Curte reține că

motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă nu este întemeiat, iar prima instanță,

prin hotărârea atacată, în raport cu circumstanțele de fapt ale litigiului, a realizat

o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept aplicabile.

După cum rezultă din expunerea

rezumativă a lucrărilor cauzei, recurenta U.N.N.P. a formulat cerere de intervenție

principală invocând dispozițiile art. 61 C. proc. civ., conform cărora:

„Art. 61. - (1) Oricine

are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare.

(2) Intervenția este principală,

când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății

sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenția este accesorie,

când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.”

În sensul dispozițiilor

citate, rezultă că, prin cererea de intervenție principală, intervenientul pretinde

pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat

de acesta.

Cererea de intervenție

principală a fost formulată de U.N.N.P. în cadrul unui litigiu având ca obiect acțiunea

în contencios administrativ formulată de A.N.C.P.I. prin care se solicită anularea,

în parte, a deciziei emise de Curtea de Conturi a României ca urmare a misiunii

de audit financiar asupra contului de execuție pe anul 2012 la A.N.C.P.I., precum

și a încheierii prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei respective.

Or, în materia contenciosului

administrativ, sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile art. 28 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Dispozițiile prezentei

legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în

măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre

autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele

lor legitime, pe de altă parte.”

Înalta Curte reține că

soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât, în raport cu dispozițiile

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță, prevederile art. 61 alin. (2)

C. proc. civ. nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile

publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor

legitime, pe de altă parte.

În cauză, prima instanță

în mod corect a reținut că U.N.N.P. nu justifică un drept sau un interes legitim

în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 de natură a fundamenta admisibilitatea

cererii de intervenție principală, astfel cum a fost formulată.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că actul administrativ, ce formează obiectul cauzei, prin care au fost

constatate abateri de la legalitate și au fost stabilite măsuri în sarcina A.N.C.P.I.

nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice în privința U.N.N.P.,

astfel că U.N.N.P., în calitate de intervenient, nu poate pretinde pentru sine,

în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

De altfel, prin măsura

de la pct. 5 din decizie, expusă la pct. I din prezenta hotărâre, sunt stabilite

obligații în sarcina A.N.C.P.I., iar nu în sarcina U.N.N.P. Eventualele consecințe

pe care le poate produce în privința membrilor U.N.N.P. punerea în aplicare de către

A.N.C.P.I. a măsurii respective fac obiectul unor raporturi juridice distincte de

prezentul litigiu, în care intervenienta nu justifică pentru sine, în tot sau în

parte, un drept sau un interes legitim în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004.

Pentru considerentele

arătate, constatând că nu este întemeiat motivul de recurs invocat în cauză, iar

încheierea pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, Înalta Curte,

în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

U.N.N.P. din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de U.N.N.P. din România împotriva încheierii de ședință din 7 martie 2014 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 14 mai 2015.