ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: I. Motive de casare invocate Petenta U.N.N.P. din România, în temeiul art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a declarat recurs (apel recalificat de Înalta Curte, ca recurs, prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului) împotriva încheierii de ședință din 7 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5030/2/2013, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de petenta U.N.N.P. din România în cauza privind pe reclamanta A.N.C.P.I. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

Recurenta arată că a formulat cererea de intervenție în considerarea pct. 5 din decizia nr. 7/2013, potrivit căruia: „În vederea înlăturării abaterii consemnate la pct. 5 din decizie, ordonatorul de credite al A.N.C.P.I. va lua măsurile legale necesare care să conducă la: a) calcularea, încasarea și virarea la bugetul statului, potrivit prevederilor O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, a dobânzilor și penalităților de întârziere datorate pentru nerespectarea, în perioada 9 iulie 2010-28 aprilie 2013, a termenelor legale de plată către bugetul statului a sumelor ce constituie venituri, încasate de notarii publici în numele și pe chitanțele A.N.C.P.I., dar virate cu întârziere în contul A.N.C.P.I., urmare a prevederilor nelegale incluse în protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I.

și U.N.N.P., aprobat prin Ordinul nr. 309/2009 al directorului general al A.N.C.P.I., publicat în Monitorul Oficial al României nr. 475/09.07.2010; b) corelarea conținutului protocolului de colaborare între A.N.C.P.I. și U.N.N.P. cu prevederile actelor normative în vigoare”. Totodată, se arată că auditorii Curții de Conturi au reținut „nerespectarea de către conducerea A.N.C.P.I. a prevederilor legale cu privire la realizarea veniturilor cuvenite bugetului de stat, prin includerea în protocolul încheiat cu conducerea U.N.N.P., prin care s-a convenit ca notarii publici să încaseze contravaloarea serviciilor prestate de A.N.C.P.I., a unor prevederi referitoare la termenele de încasare a acestor venituri cuvenite bugetului de stat, altele decât cele prevăzute în actele normative în vigoare”.

Recurenta arată că protocolul nu a fost declarat nelegal de către instanțele judecătorești, că notarii publici au prestat activitatea respectivă în mod voluntar și gratuit, iar modificarea Legii nr. 7/1996, anterioară controlului efectuat, consfințește uzanțele și reia dispozițiile cuprinse în protocol. Recurenta invocă dreptul de acces liber la justiție și susține că justifică în cauză un interes legitim, ca măsură de protecție juridică indirectă, iar cererea de intervenție vizează solicitarea de anulare a deciziei din 24 mai 2013, în partea prin care au fost constatate și au fost dispuse mai multe măsuri în sarcina A.N.C.P.I., care se referă și la aspecte care privesc activitatea notarilor publici.

Se arată că interesul intervenției este în concordanță cu obiectele urmărite de U.N.N.P., definite de art. 2 din Statut, prin evitarea producerii unor prejudicii notarilor publici, membri ai U.N.N.P., perturbarea și chiar blocarea activității acestora. Totodată, recurenta susține că intervenția principală este un mijloc de apărare preventiv, iar cererea formulată este admisibilă, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 61 C. proc. civ. II. Analiza motivelor de casare 1. Circumstanțele cauzei 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A.N.P.C.I., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea încheierii nr. 55/2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României și a măsurilor II.1, II.3 și II.5 din decizia din 24 mai 2013 emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi a României.

1.2. În cauză, U.N.N.P. a formulat cerere de intervenție principală, solicitând anularea parțială a deciziei din 24 mai 2013 și constatarea că notarii publici, membri ai U.N.N.P., au respectat Protocolul de colaborare încheiat între A.N.C.P.I. și U.N.N.P. din România privind modul de efectuare a operațiunilor de publicitate imobiliară, în aplicarea Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Ordinul nr. 309/2010 al directorului general al A.N.C.P.I. În drept, U.N.N.P. a invocat prevederile art. 61 și urm. C. proc. civ., Statutul U.N.N.P., Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995, Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996 și Protocolul de colaborare aprobat prin Ordinul nr. 309/2010 al directorului general al A.N.C.P.I.

1.3. Prin încheierea de ședință din 7 martie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 5030/2/2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție principală formulată de petenta U.N.N.P. din România în cauza privind pe reclamanta A.N.C.P.I. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, reținând, în esență, următoarele: - în raport cu dispozițiile art. 61 C. proc. civ., în raport cu motivele expuse în cererea de intervenție, rezultă că petenta nu are un interes legitim în cauză. Interesul legitim, în sens de interes juridic, implică posibilitatea părții interveniente de a evita un eventual raport juridic litigios declanșat împotriva sa de una dintre părțile din proces, ceea nu este cazul speței; - acțiunea promovată de reclamanta A.N.C.P.I.

are ca temei legal prevederile Legii nr. 554/2004, iar U.N.N.P. din România nu are calitatea de persoană vătămata, acesta nespecificând care sunt drepturile sale prevăzute de lege și încălcate de Curtea de Conturi prin actele administrative a căror anulare se solicită; - prin decizia din 24 mai 2013, Curtea de Conturi a dispus, în sarcina reclamantei obligația aducerii la îndeplinire a unui număr de 13 măsuri pentru înlăturarea abaterilor de la legalitate constatate cu ocazia efectuării auditului financiar; - este de subliniat faptul că, așa cum rezultă din conținutul măsurilor dispuse prin decizie, acest act administrativ emis de Curtea de Conturi a României nu dă naștere la raporturi juridice între Curtea de Conturi și U.N.N.P.

din România, ci între Curtea de Conturi și A.N.C.P.I., în calitatea sa de entitate verificată, reprezentată prin organele sale de conducere; - în actele administrative atacate pe calea acțiunii ce face obiectul cauzei, Curtea de Conturi a României nu a instituit în ceea ce o privește pe U.N.N.P. din România obligația de a restitui sume de bani, astfel încât nu poate fi pusă în discuție existența vreunui prejudiciu cauzat acestora; - în raport cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată, reclamanta, în calitate de entitate verificată, este singura responsabilă de modul concret în care va înțelege să pună în aplicare măsurile din decizie.

2. Considerentele Înaltei Curți Înalta Curte reține că motivul de recurs invocat de recurenta-pârâtă nu este întemeiat, iar prima instanță, prin hotărârea atacată, în raport cu circumstanțele de fapt ale litigiului, a realizat o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept aplicabile. După cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor cauzei, recurenta U.N.N.P. a formulat cerere de intervenție principală invocând dispozițiile art. 61 C. proc. civ., conform cărora: „Art. 61. - (1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta.

(3) Intervenția este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.” În sensul dispozițiilor citate, rezultă că, prin cererea de intervenție principală, intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. Cererea de intervenție principală a fost formulată de U.N.N.P. în cadrul unui litigiu având ca obiect acțiunea în contencios administrativ formulată de A.N.C.P.I. prin care se solicită anularea, în parte, a deciziei emise de Curtea de Conturi a României ca urmare a misiunii de audit financiar asupra contului de execuție pe anul 2012 la A.N.C.P.I., precum și a încheierii prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei respective.

Or, în materia contenciosului administrativ, sunt aplicabile cu prioritate dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile C. civ. și cu cele ale C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.” Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este legală și temeinică, întrucât, în raport cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în speță, prevederile art. 61 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt compatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

În cauză, prima instanță în mod corect a reținut că U.N.N.P. nu justifică un drept sau un interes legitim în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004 de natură a fundamenta admisibilitatea cererii de intervenție principală, astfel cum a fost formulată. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că actul administrativ, ce formează obiectul cauzei, prin care au fost constatate abateri de la legalitate și au fost stabilite măsuri în sarcina A.N.C.P.I. nu dă naștere, nu modifică și nu stinge raporturi juridice în privința U.N.N.P., astfel că U.N.N.P., în calitate de intervenient, nu poate pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta. De altfel, prin măsura de la pct. 5 din decizie, expusă la pct. I din prezenta hotărâre, sunt stabilite obligații în sarcina A.N.C.P.I., iar nu în sarcina U.N.N.P.

Eventualele consecințe pe care le poate produce în privința membrilor U.N.N.P. punerea în aplicare de către A.N.C.P.I. a măsurii respective fac obiectul unor raporturi juridice distincte de prezentul litigiu, în care intervenienta nu justifică pentru sine, în tot sau în parte, un drept sau un interes legitim în sensul dispozițiilor Legii nr. 554/2004. Pentru considerentele arătate, constatând că nu este întemeiat motivul de recurs invocat în cauză, iar încheierea pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de U.N.N.P. din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de U.N.N.P. din România împotriva încheierii de ședință din 7 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 mai 2015.