ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2016

Decizia nr.

156/2016

Deliberând, asupra recursului de față,

constată următoarele:

La

data de 06 martie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrată

cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 1091 din 25

februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

xxx/3/2013.

"Prin Decizia civilă nr. 3817 din

12 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulata de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1091 din

data de 25 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

în Dosarul nr. xxx/3/2013, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a

Municipiului București.

Împotriva acestei decizii a formulat

recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 23 iunie 2014.

Prin încheierea din 05 noiembrie 2014,

judecata recursului a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1)

pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa părților.

La data de 02 decembrie 2015, Înalta

Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de

perimare a recursului.

Analizând această excepție, Înalta

Curte constată că este întemeiata, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an, în materie civilă.

Așadar, pentru a interveni perimarea

în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află,

trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în

nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția

ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea

judecării cauzei, situație decurgând din lipsa de diligentă a părților, care nu

au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este și situația în speță,

unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct.

2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 05 noiembrie 2014, părțile au

lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun

act de procedură în vederea reluării judecății recursului.

Astfel, din verificarea actelor

dosarului reiese că, timp de un an și 1 lună, perioadă care a trecut de Ia

momentul suspendării judecății, pricina a rămas în nelucrare, întrucât niciuna

dintre părțile implicate în proces, nu a înțeles să ceară continuarea

judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză

a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,

constatând totodată că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de

drept și că potrivit art. 252 alin. (3) teza I C. proc. civ., ea se poate

constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să perime

cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de revizuentul

A. împotriva Deciziei nr. 3817 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Bucureșii,

secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

27 ianuarie 2016.