ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 156/2016

Decizia nr. 156/2016 Deliberând, asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 06 martie 2014, pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 1091 din 25 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. xxx/3/2013.

"Prin Decizia civilă nr. 3817 din 12 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulata de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 1091 din data de 25 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIl-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. xxx/3/2013, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului București. Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuentul A., înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 iunie 2014. Prin încheierea din 05 noiembrie 2014, judecata recursului a fost suspendată, în baza dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 din C. proc.

civ., pentru lipsa părților. La data de 02 decembrie 2015, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepției de perimare a recursului. Analizând această excepție, Înalta Curte constată că este întemeiata, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă. Așadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație decurgând din lipsa de diligentă a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde, după suspendarea judecății recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 05 noiembrie 2014, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății recursului. Astfel, din verificarea actelor dosarului reiese că, timp de un an și 1 lună, perioadă care a trecut de Ia momentul suspendării judecății, pricina a rămas în nelucrare, întrucât niciuna dintre părțile implicate în proces, nu a înțeles să ceară continuarea judecății.

Reținând, așadar, întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată că, potrivit aceluiași text de lege, perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (3) teza I C. proc. civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează să perime cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 3817 din 12 iunie 2014 a Curții de Apel Bucureșii, secția a VIl-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2016.