ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3156/2015

Decizia nr. 3156/20

15

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Sesizarea instanței de fond

Prin cererea adresată Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând instanței să se dispună anularea raportului de evaluare din 14 februarie 2013 și să se constate inexistența stării sale de incompatibilitate.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 138 din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului A.

Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut că prin raportul de evaluare din 14 februarie 2013 pârâta A.N.I. a constatat că reclamantul A. se află în stare de incompatibilitate începând cu 17 iulie 2012 și până în prezent pentru că a exercitat concomitent funcția de Primar al comunei Uda, județul Argeș, cu funcția de administrator al SC B. SRL și cu calitatea de persoană fizică autorizată sub denumirea C. PFA, iar acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A.

Ca motive de recurs au fost invocare următoarele:

I. Hotărârea pronunțată de instanța de fond cuprinde motive contradictorii și motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

a) instanța de fond a respins acțiunea reținând motive contradictorii.

În dovedirea susținerilor reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, proba testimonială fiind respinsă de instanță pe considerentul că „nu are relevanță dovedirea exercitării sau neexercitării efective a unei fapte obiective de comerț”.

Deși administrarea probei se impunea pentru a dovedi, între altele, că „terții intimați cunoșteau această împrejurare”, instanța de fond a apreciat nerelevantă proba, iar, pe de altă parte, a reținut că „terții nu sunt consiliul local, ci întreaga comunitate locală” și astfel, în mod nelegal s-a reținut că nu este îndeplinită condiția cuprinsă în prevederile legale menționate în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26 din 05 noiembrie 1990 privind registrul comerțului.

Instanța a reținut ca este fără efecte renunțarea la calitatea de administrator, în condițiile neînregistrării în O.R.C., dar a dat efect renunțării la calitatea de asociat a reclamantului, deși art. 203 din Legea nr. 31/1990 prevede că: „(1) Transmiterea părților sociale trebuie înscrisă în registrul comerțului și în registrul de asociați al societății. (2) Transmiterea are efect față de terți numai din momentul înscrierii ei în registrul comerțului”.

Or, nici sesizarea nu era înregistrată la O.R.C. și nu putea să-și producă efecte conform rațiunii instanței, însă, instanța de fond a reținut că „a procedat în sensul desemnării altui administrator la data de 14 septembrie 2012, când, în pofida faptului că cesionase părțile sociale și, deci, nu mai avea calitatea de asociat și dreptul de a numi administrator, fiind străin de SC B. SRL a emis decizia nr. 1, prin care a admis revocarea sa din funcția de administrator social și numirea în această funcție a numitei (…)”.

b) hotărârea atacată cuprinde și motive străine de natura pricinii.

În hotărârea atacată s-a reținut că „cesiunea nu a fost menționată nici până în prezent în registrul comerțului și că în ceea ce privește cesiunea și efectele acesteia, atâta vreme cât aceasta nu a fost înregistrată în registrul comerțului, ea este un act juridic opozabil doar părților care au încheiat-o și persoanelor cărora le-au prezentat-o în mod voit și cu titlu particular”.

Atâta timp cât incompatibilitatea se referă la calitatea de administrator și nu la cea de asociat la societăți cu capital privat, calitatea de asociat nu face obiectul cauzei, iar neînregistrarea cesiunii în registrul comerțului nu poate fi reținută ca și o culpă în sarcina recurentului-reclamant.

II. Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

a) în mod greșit a reținut instanța de fond că reclamantul deținea funcția de administrator la data sesizării sale.

Deși instanța de fond a reținut că „intenția reclamantului era de a nu renunța la funcția de administrator”, renunțarea nu numai că a fost expresă și comunicată terților, dar, așa cum rezultă din demisia formulată de reclamant, acesta, pe deplin, conștient de obligația impusă de lege, a renunțat (în mod valabil) la calitatea de administrator al societății B. SRL.

Așadar, în drept, s-a înlăturat starea de incompatibilitate iar din totalitatea înscrisurilor primite/emise de societatea B. SRL rezultă că reclamantul nu-și mai exercita funcția de administrator.

Hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și în art. 5 din Legea nr. 26 din 05 noiembrie 1990 privind registrul comerțului.

Terții, fie că erau reprezentați de instituția care a generat starea de incompatibilitate (Primăria comunei Uda, județul Argeș), fie de persoanele cu care societatea la care reclamantul a deținut calitatea de administrator, erau în deplină cunoștință de cauză, luând act de încetarea atribuțiilor conferite de această calitate a reclamantului.

b) și în ceea ce privește calitatea de comerciant persoana fizică, hotărârea este criticabilă sub aspectul aplicării normelor de drept material.

C. civ. arată că sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere și constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri ori în prestarea de servicii, indiferent dacă au sau nu un scop lucrativ, dar faptul că reclamantul și-a asumat obligații în sensul exploatării unei întreprinderi nu echivalează cu exploatarea acesteia.

Nu există nici un element din care să rezulte că C. PFA a desfășurat activitate agricolă pentru obținerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani și care să fi fost destinate vânzării ori schimbului pe piețele organizate sau unor beneficiari determinați ori determinabili, în scopul obținerii unui profit.

Din interpretarea actelor normative, doctrina juridică a dedus condițiile care trebuie îndeplinite pentru a dobândi calitatea de comerciant.

Prima condiție constă în săvârșirea de fapte de comerț (obiective) ca profesiune, în nume propriu.

Practica a decis într-o situație ca prin noțiunea de comerciant, în sensul legii, urmează a se înțelege numai acela care face fapte de comerț având comerțul ca o profesie obișnuită, atunci când este vorba de persoane fizice.

În doctrină s-a reținut că nu este suficientă simpla intenție de a deveni comerciant, iar împrejurarea că o persoană are o firmă în registrul comerțul nu îi conferă acestuia calitatea de comerciant.

Exercițiul activităților trebuie să fie permanent, sistematic, săvârșit ca profesie.

Pentru ca exercițiul faptelor de comerț să ducă la dobândirea calității de comerciant pentru a avea o „profesie obișnuită” nu este suficientă, întâmplătoare și discontinuă, ci o activitate ce se atribuie din punct de vedere economic și social noțiunii de profesie.

Tot în doctrină s-a apreciat că săvârșirea faptelor de comerț cu caracter profesional se face în scopul obținerii de profit, cu toate că această condiție nu este consacrată in terminis, ea trebuie subsumată noțiunii de profesie avută în vedere de legiuitor, deoarece nu este de conceput desfășurarea unei activități comerciale fără intenția de a realiza un profit.

Caracterul profesional sau accidental al săvârșirii faptelor de comerț este considerată o chestiune de fapt care, în caz de litigiu, poate fi dovedită cu orice mijloace de probă admise de lege.

Un alt argument este dat tot de prevederile legale care stabilesc, în privința agricultorilor, că aceștia nu au obligația de a se înmatricula în registrul comerțului, iar în doctrină s-a apreciat că doar în măsura în care un agricultor ar săvârși fapte de comerț, acesta devine comerciant (profesionist).

Instanța de fond a reținut că înmatricularea le dă agricultorilor calitatea de comerciant, în ciuda abordării diferite a doctrinei.

III. Al treilea motiv de nelegalitate constă în faptul că hotărârea recurată a fost pronunțată de instanță cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Legiuitorul a stabilit în C. proc. civ. situațiile în care proba cu martori este admisibilă.

Instanța de fond a soluționat cauza reținând că reclamantul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 3 C. civ., dar a apreciat că proba cu martori este inadmisibilă pentru argumente ce nu au relevanță în dovedirea exercitării sau neexercitării a unei fapte obiective de comerț, câtă vreme pârâta a constatat starea de incompatibilitate independent de exercitarea în fapt a unor astfel de acte.

S-a solicitat casarea hotărârii întrucât instanța a săvârșit un exces de putere, pronunțând hotărârea cu depășirea prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege, pentru că a realizat o incursiune a autorității judecătorești în sfera activității autorității legislative așa cum este aceasta consacrată de Constituție.

În art. 255 C. proc. civ. s-au stabilit condițiile pentru admisibilitatea unei probe, iar dacă legiuitorul ar fi stabilit că limitele analizării unui act administrativ se raportează doar la ceea ce a stat la baza emiterii sale, ar fi interzis orice alt mijloc de probă în materia contenciosului, astfel că instanța s-a subrogat puterii legislative, adăugând la lege.

Ca urmare a depășirii atribuțiilor puterii judecătorești de către judecătorul fondului, reclamantului i-au fost prejudiciate drepturile fundamentale consacrate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin încheierea din 13 februarie 2014 a fost admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. și s-a fixat termen de judecată a recursului, cu citarea părților, la 26 septembrie 2014.

La termenul din 26 septembrie 2014 a fost admisă cererea recurentului A. și a fost sesizată Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. art. 87 alin. (1) lit. d) și g), art. 91 alin. (1), (3), (4), (5) și (6) din Legea nr. 161/2003 și art. 25 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr. 176/2000.

Prin Decizia nr. 93 din 03 martie 2015 a Curții Constituționale a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) și g), art. 91 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 161/2003 și art. 25 din Legea nr. 176/2010 sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Prin aceeași decizie a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 91 alin. (5) și (6) din Legea nr. 161/2003.

Ca urmare a cererilor formulate de recurentul A., prin încheierea din 22 mai 2015 au fost respinse cererile de sesizare a CJUE și a ÎCCJ pentru dezlegarea unor probleme de drept.

A fost administrată proba cu înscrisuri la cererea recurentului.

Soluția instanței de recurs

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat dar pentru următoarele considerente:

Instanța a fost învestită cu acțiunea reclamantului de anulare a raportului de evaluare din 14 februarie 2013 emis de Agenția Națională de Integritate, raport prin care s-a constatat că acesta se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 17 iulie 2012 și până în prezent, perioadă în care exercita funcția de primar al comunei Uda, jud. Argeș, concomitent cu funcția de administrator la SC B. SRL și persoană fizică autorizată C. PFA, conform art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în excitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și a mediului de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Instanța de fond a respins acțiunea reclamantului și a menținut raportul de evaluare întocmit de A.N.I.

Conform art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003: „Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;

g) calitatea de comerciant persoană fizică”.

În raportul de evaluare întocmit de A.N.I. s-a reținut starea de incompatibilitatea a reclamantului care, în calitate de primar, deținea și calitatea de administrator și asociat unic al SC B. SRL, dar și de persoană fizică autorizată.

I. Primul motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, este nefondat.

Faptul că instanța de fond a respins solicitarea de administrare a probei cu martori nu înseamnă motivare contradictorie față de considerentele instanței de fond potrivit cărora terții ar fi întreaga comunitate locală, deoarece starea de incompatibilitate se stabilește în raport de deținerea calităților care atrag starea de incompatibilitate și nu în funcție de dovada executării sau nu a unor fapte obiective de comerț.

Referitor la eventualele motive contradictorii sau străine de natura pricinii, reținute de instanța de fond în ceea ce privește calitatea de administrator și asociat unic la SC B. SRL ale reclamantului, acestea vor fi analizate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Al doilea motiv de recurs vizează nelegalitatea hotărârii pentru că ar fi dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material – motiv prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Așa cum s-a arătat anterior, în raportul de evaluare s-a reținut starea de incompatibilitate în raport de deținerea funcției de administrator la SC B. SRL și a calității de persoană fizică autorizată.

a) recurentul susține că, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul deținea funcția de administrator la data sesizării și a considerat că demisia nu reprezintă o renunțare la funcția deținută.

Așa cum a reținut și instanța de fond, reclamantul a depus la dosar înscrisul olograf „Demisie” datat 01 iulie 2012 și înregistrat la Consiliul Local al comunei Uda, județul Argeș la 06 iulie 2012, prin care a solicitat să se ia act de încetarea calității sale de administrator al SC B. SRL.

Instanța de fond a motivat pe larg de ce demisia din funcția de administrator al SC B. înregistrată numai la Consiliul Local al comunei Uda, județul Argeș, nu reprezintă o renunțare la funcție în sensul art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, iar față de aceste considerente recurentul s-a limitat, în cadrul recursului să invoce eventuale motive contradictorii sau străine de natura pricinii și să susțină că renunțarea a fost expresă și comunicată terților.

Criticile recurentului sunt însă nefondate.

Deși a invocat dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind regimul comerțului, se poate observa că nu există critici față de susținerile instanței de fond ce vizau neînregistrarea demisiei din funcția de administrator la societatea comercială, la cesionarea părților sociale la 23 iulie 2012 și la desemnarea unui nou administrator la 14 septembrie 2012, după ce reclamantul își cesionase părțile sociale, singura mențiune a recurentului se referă la demisia înregistrată la Consiliul Local al comunei Uda, județul Argeș, or, instanța de fond a prezentat argumentele pentru care o asemenea înregistrare nu este suficientă pentru a se putea aprecia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru renunțarea la calitatea ce atrăgea incompatibilitatea cu funcția de primar.

Astfel, instanța de fond a arătat că demisia trebuia depusă la societatea comercială care i-a încredințat funcția de administrator, dar intenția reclamantului de a nu renunța la funcția de administrator ar rezulta și din faptul că a desemnat un administrator la 14 septembrie 2012 când a emis o decizie prin care a decis revocarea lui din funcția de administrator și numirea în această funcție a altei persoane.

Nu se poate considera că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/1993, așa cum susține recurentul.

În condițiile în care recurentul-reclamant a înregistrat demisia din funcția de administrator al societății comerciale numai la Consiliul Local al comunei Uda, județul Argeș, dar nu a făcut dovada că a înregistrat, în termenul prevăzut de lege această demisie și la societatea comercială, nu se poate considera că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție.

Este adevărat că formalitățile cerute de lege societăților comerciale și legea privind registrul comerțului, pot avea durată mai mare de termenul de 15 zile cerut de Legea nr. 161/2003, dar era important ca recurentul-reclamant să facă dovada că demisia din funcția de administrator a înregistrat-o la societatea comercială și nu numai la autoritatea publică – Consiliul Local al comunei Uda, județul Argeș.

Mai mult, deși susține că și-a dat demisia din funcția de administrator încă din 02 iulie 2012, după cesionarea părților sociale deținute de reclamant la SC B. SRL în favoarea numitei D., la 14 septembrie 2012 aceasta a emis o decizie prin care a decis revocarea sa din funcția de administrator social și numirea în această funcție a numitei D.

b) hotărârea ar fi criticabilă și în ceea ce privește reținerea calității de comerciant persoană fizică.

În privința acestor critici se constată că se referă la noțiunea de „profesionist” și exploatarea unei întreprinderi potrivit C. civ. și că nu ar fi îndeplinite condițiile cerute de lege referitoare la exploatarea unei întreprinderi.

În actul contestat în prezenta cauză s-a reținut că reclamantul a deținut funcția de primar și de persoană fizică autorizată, începând cu data de 17 iulie 2012.

O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale definește în art. 2 lit. i), persoana fizică autorizată ca persoană ce desfășoară orice formă de activitate economică permisă de lege, folosind în principal forța sa de muncă; iar în art. 2 lit. g) – întreprinderea individuală este considerată întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

În același timp, în art. 6 alin. (1) din același act normativ se prevede că orice activitate economică desfășurată permanent, ocazional sau temporar în România de persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrate și autorizate.

Chiar dacă recurentul a invocat prevederile din C. civ. referitoare la comerciant, susținerile sale sunt nefondate întrucât chiar în Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului C. civ., în art. 8, se prevede că noțiunea de „profesionist” prevăzută de art. 3 include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.”.

În art. 6 alin. (1) din aceeași lege s-a stabilit că: „În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege”, iar art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, la momentul începerii activității PFA prevedea obligativitatea înmatriculării în registrul comerțului nu numai a comercianților, ci și a persoanelor fizice sau juridice prevăzute în mod expres de lege, care înainte de începerea comerțului, avea obligația să ceară înmatricularea.

De altfel, practica Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți este constantă în a considera legale rapoartele de evaluare întocmite de A.N.I. și care se referă la incompatibilitatea dintre funcția de primar/viceprimar și persoană fizică autorizată (a se vedea decizia nr. 804 din 24 februarie 2015, decizia nr. 3382 din 23 septembrie 2014 și decizia nr. 274 din 28 ianuarie 2015).

Toate acestea dovedesc că raportul de evaluare ce se referă la incompatibilitatea dintre funcția de primar cu cea de persoană fizică autorizată a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, întrucât nu a renunțat la una dintre funcții în temeiul prevăzut de lege.

În ceea ce privește desfășurarea de activități a PFA, se poate observa că legea nu condiționează stabilirea stării de incompatibilitate de acestea, ci de deținerea calității, fapt necontestat de recurent.

Mai mult, chiar recurentul, în punctul de vedere pe care l-a înaintat A.N.I., la 08 ianuarie 2013, recunoaște că deținerea calității de persoană fizică autorizată a fost una dintre condițiile obligatorii de accesare de fonduri europene prin FEADR, acesta fiind beneficiarul unei finanțări nerambursabile pe o durată de 5 ani, începând cu anul 2012.

III. Al treilea motiv de recurs – cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. – se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanța de fond.

În cadrul motivului de recurs recurentul apreciază că depășirea atribuțiilor puterii judecătorești s-a făcut de către instanța de fond prin respingerea ca inadmisibilă a probei cu martori, probă solicitată de acesta.

Pentru a fi incident acest motiv de recurs și pentru a se considera că au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești este necesar a se dovedi că instanța de judecată a săvârșit un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face, a aplicat norme juridice abrogate sau o lege înainte de intrarea ei în vigoare, a criticat prevederile legale și le-a tăgăduit valoarea lor, a creat norme juridice pe care le-a aplicat la speța respectivă.

În raport cu motivul invocat de recurent se constată că acesta nu vizează o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, deoarece judecătorul este cel care apreciază pertinența și concludența unor probe ce se solicită a fi administrate, iar faptul că instanța de fond a considerat proba cu martori ca fiind neconcludentă nu înseamnă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, ci chiar o manifestare a acestor atribuții.

Prin această soluție de respingere ca neconcludentă a probei cu martori, instanța de fond nu s-a subrogat puterii legislative și nici nu a adăugat la lege, așa cum susține recurentul, ci și-a exercitat rolul de judecător și a stabilit dacă o probă este sau nu concludentă, chiar dacă ea este admisibilă, în principiu, potrivit legii.

O probă poate fi admisibilă, potrivit legii, dar ea poate fi respinsă ca fiind neconcludentă pentru că ar viza împrejurări care nu sunt de natură să ducă la rezolvarea/soluționarea cauzei respective.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală, fiind pronunțată cu respectarea legii, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 138/F-CONT din 29 mai 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2015.