ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2862/2016

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate solicitând anularea Raportului de evaluare nr. l2096/G/II/20.03.2014 emis de pârâtă, prin care s-a constatat că în perioada 16.06.2008-15.03.2013 s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut concomitent funcția de primar al comunei Cuca și calitatea de persoană fizică autorizată, încălcând prevederile art. 87 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Totodată a solicitat suspendarea procedurii la Instituția Prefectului.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 120 din 23 septembrie 2014, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a formulat în esență, următoarele critici: - prima instanță nu a motivat soluția de respingere a excepției nulității raportului de evaluare, deși temeiul de drept invocat se referă la o altă situație de fapt decât cea reținută în raport; - a fost încadrată greșit starea de incompatibilitate la art. 87 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 161/2003, întrucât la momentul adoptării Legii nr. 161/2003 era în vigoare C. com., care la art. 7 definea comercianții ca fiind persoanele care săvârșesc acte de comerț, având comerțul ca profesiune obișnuită; - din momentul înființării PFA A. și până la radierea acesteia nu a desfășurat activitate comercială sau acte de comerț.

Procedura derulată în recurs Prin întâmpinare, Agenția Națională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a reiterat considerentele relevante ale sentinței, arătând că motivul de nulitate a raportului este în realitate o simplă eroare materială. Simpla deținere concomitentă a calității de comerciant - persoană fizică autorizată și primar este suficientă pentru reținerea cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Prin încheierea pronunțată de completul de filtru la 12 mai 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de A., stabilindu-se ca soluționarea căii de atac să se realizeze în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ. La termenul de dezbateri asupra recursului, recurentul a depus concluzii scrise prin care a sistematizat problematica litigiului, insistând asupra nulității raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate și asupra modului superficial în care a abordat cauza curtea de apel.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința prin prisma criticilor recurentului și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru casarea acesteia. Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate pe calea reglementată de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. 12096/G/II/20.03.2014, prin care Agenția Națională de Integritate a identificat „elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților (…) pentru perioada 18.06.2008-15.03.2013, întrucât simultan cu funcția de primar al comunei Cuca, jud. Argeș, a deținut și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul A. Persoană Fizică Autorizată, încălcând astfel dispozițiile art. 87 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 161/2003”. Recursul de față reflectă reiterarea motivelor de nelegalitate din cererea de chemare în judecată. Curtea de apel a arătat, în esență, că indicarea greșită a temeiului de drept în raportul de evaluare nu este sancționată cu nulitatea absolută a actului administrativ; în privința fondului cauzei, a punctat că legiuitorul atribuie calitatea de comerciant la simpla înregistrare a PFA la O.R.C., potrivit O.U.G. nr. 44/2008, nefiind relevante veniturile obținute din activitatea derulată în această calitate. Soluția curții de apel este corectă. Răspunzând punctual la motivele de casare, Înalta Curte reține că soluția atacată este corespunzător motivată, cu respectarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ.. Instanța a examinat în concret toate susținerile reclamantului, expunându-și argumentele într-o manieră logică și coerentă, așa încât motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident. Referitor la modul de interpretare și aplicare a cadrului normativ, se observă că în accepțiunea recurentului, indicarea în raportul de evaluare, ca temei legal al situației de incompatibilitate, a dispozițiilor art. 87 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în loc de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din același act normativ, ar atrage nulitatea absolută a actului atacat. Această abordare este lipsită de orice consistență juridică, în discuție fiind, într-adevăr, o simplă eroare materială. Este evident din întregul cuprins al raportului de evaluare că recurentului i s-a reținut cazul de incompatibilitate aplicabil primarilor, la pag. 5 indicându-se expres că „funcția de primar este incompatibilă cu g) calitatea de comerciant persoană fizică”. Mai mult, la pag. 2 a aceluiași raport este indicat corect temeiul legal ca fiind art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Distinct de aceste premise factuale, nulitatea invocată în cauză nu este o nulitate expresă, [cum este cazul, de ex., în situația reglementată de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010], ci o nulitate virtuală pentru a cărei incidență este obligatorie dovedirea vătămării. Or, indiscutabil, o astfel de vătămare nu există, câtă vreme recurentul și-a formulat de la început apărări în cunoștință de cauză, fiindu-i clar motivul de incompatibilitate imputat. Nici în ceea ce privește distincțiile cu care operează recurentul între categoriile comerciant și persoană fizică autorizată, Înalta Curte nu împărtășește opinia acestuia. Potrivit dispozițiilor art. 7 și art. 7 1 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, persoana fizică autorizată este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerțului. De asemenea, împrejurarea că veniturile obținute în cadrul PFA au fost modice sau inexistente ori că PFA a fost constituită „în vederea satisfacerii nevoilor proprii de existență și nu în scopul obținerii unui profit” nu prezintă nicio relevanță din perspectiva reglementării aplicabile care sancționează simpla deținere simultană a celor două calități. Ca urmare, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 C. proc. civ., se va respinge recursul de față, ca nefondat.