Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2015
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2015

HOTĂRÂRE
24.02.2015
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Cererea de chemare în judecata Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2013, reclamantul P.L.E. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate pentru a se dispune anularea Raportului de evaluare din data de 4 februarie 2013, prin care a fost declarat în stare de incompatibilitate. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 129/F - CONT din data de 22 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul P.L.E., împotriva pârâtei Agenția Națională de Integritate.

Prin Încheierea de ședință din data de 3 iulie 2013 s-a admis în parte cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de petentul P.L.E.

și s-a dispus îndreptarea erorilor materiale și adăugarea omisiunilor vădite strecurate în Sentința nr. 129/F-CONT din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că se vor trece codul numeric personal al petentului, X1, și domiciliul acestuia, comuna V., sat V., județul Argeș, pentru intimată se vor trece datele de identificare, respectiv Certificat de înregistrare fiscală X2 din 30 noiembrie 2007, CUI X3, Cont bancar X4 deschis la A., având ca reprezentant legal pe președintele H.G., pârâta a emis Raportul de evaluare la data de 14 februarie 2013, și nu la data de 14 decembrie 2013, în loc de cuvântul "pan" se va trece "plan", pronunțarea soluției s-a făcut în anul 2013, în loc de 2012, soluția se poate ataca cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, iar recursul se va depune la Curtea de Apel Pitești.

Recursul Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul P.L.E. a formulat recurs, solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate și anularea actului de constatare a stării de incompatibilitate, respectiv Raportul de evaluare din 14 februarie 2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate. În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut în esență că prima instanță a aplicat greșit actele normative în vigoare, statuând în sensul că starea de incompatibilitate intervine în cazul desfășurării a două activități paralele, respectiv cea de primar și cea de administrator al unei societăți comerciale fără a avea în vedere faptul că, în speță, calitatea de asociat și, pe cale de consecință și cea de administrator a încetat înainte de dobândirea calității de primar.

De asemenea, a susținut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală pentru că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosar, care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii. Recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanței de fond susținând că soluția de respingere a acțiunii formulate se bazează pe o interpretare rigidă și trunchiată a dispozițiilor legale aplicabile și că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. În acest sens recurentul a susținut că prin hotărârea atacată s-a reținut că în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010 reclamantul s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate fără a avea în vedere că acesta a dobândit efectiv funcția de primar, odată cu rămânerea definitivă și irevocabilă, prin nerecurare a hotărârii Judecătoriei Câmpulung și la momentul depunerii jurământului de către noul primar ales.

Totodată, recurentul a susținut că prima instanță nu a cunoscut faptul că, în speță, ne aflăm într-un caz de ultraactivitate a Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, care începând cu data de 20 iunie 2010 ar fi trebuit să-și înceteze efectele ca urmare a Deciziei nr. 415 din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale. Referitor la incompatibilitatea prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. d), recurentul a susținut că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 83, art. 95 și art. 99 din Legea nr. 161/2003 în sensul că perioada de 60 de zile se aplică doar situațiilor existente la data intrării în vigoare a legii, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii, principiu statuat de Constituție.

Privitor la încălcarea dispozițiilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161 din 2003, recurentul-reclamant a susținut că instanța a aplicat în mod greșit actele normative în vigoare, statuând că recurentul se afla în stare de incompatibilitate desfășurând activități economice în cadrul PFA P.L.E. fiind în același timp și primar, fără a lua în considerare că acesta nu a avut intenția de a desfășura acte sau fapte de comerț și prin urmare nu a avut calitatea de comerciant. A susținut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ignorând faptul că, astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a desfășurat de la începutul mandatului său niciun act sau fapt de comerț în legătură cu PFA P.L.E.

În ceea ce privește recursul recurentului-reclamant împotriva Încheierii de soluționare a cererii de îndreptare a erorii materiale din Camera de Consiliu din data de 3 iulie 2013, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de fond a încălcat norma de drept material aplicabilă în sensul că a menționat în dispozitivul hotărârii că aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile (potrivit normei cu caracter general - Noul Cod de procedură), contrar normei speciale, respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede un termen de 15 zile. Totodată, recurentul a criticat hotărârea atacată susținând că deși instanța a admis în parte cererea, nu arată în dispozitiv capătul de cerere care a fost respins.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant și menținerea ca temeinică și legală a Sentinței civile nr. 129/2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. 1080/46/2013. Examinând sentința și încheierea atacată, în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare. Recurentul-reclamant P.L.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ pe calea prevăzută de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare din 14 februarie 2013 prin care A.N.I.

a reținut că acesta, în calitate de primar al comunei V., județul Argeș, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010 întrucât a deținut concomitent cu funcția de primar și funcția de administrator al SC P.F.T. SRL, cât și începând cu data de 1 iulie 2011, întrucât deține funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Verificând elementele stării de incompatibilitate, prima instanță a respins ca nefondată contestația reclamantului reținând temeinicia și legalitatea raportului de evaluare atacat, constatând în baza probatoriului administrat în cauză că reclamantul a încălcat în exercitarea mandatelor de primar 2010 - 2012 și 2012 - 2016, interdicțiile prevăzute de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cât și faptul că nu a respectat dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din același act normativ. Criticile recurentului-reclamant formulate în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc.

civ. potrivit cărora instanța de fond ar fi interpretat greșit prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003, iar hotărârea ar conține motive contradictorii și străine de natura pricinii, sunt nefondate.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu: d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale (...) g) calitatea de comerciant persoană fizică". Din perspectiva acestor prevederi legale, dar și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că în mod corect prin sentința atacată a fost respinsă acțiunea recurentului-reclamant, menținându-se raportul de evaluare contestat, apreciindu-se corect, pe situația de fapt, că acesta și-a încetat activitatea în calitate de administrator și asociat la SC P.F.T.

SRL la data de 22 octombrie 2010 respectiv la data înregistrării la Registrul Comerțului. Nu pot fi primite susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora acesta nu mai avea calitatea de asociat în cadrul firmei respective de la data încheierii Contractului de cesiune părți sociale din 15 octombrie 2009, întrucât retragerea sa din funcția de administrator ar fi trebuit confirmată printr-o decizie înregistrată în registrul de ședințe și deliberări al societății, cu menționarea numelui noului administrator, cât și a specimenului de semnătură al acestuia în baza căreia să se solicite publicarea în M. Of. și înregistrarea în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș.

În speță, recurentul-reclamant a prezentat Hotărârea din 15 octombrie 2010, la data de 21 octombrie 2008, când a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, fiind admisă cererea de înregistrare a mențiunilor prin Rezoluția din 22 octombrie 2010. Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că în mod corect atât prin raportul de evaluare contestat, cât și de instanța de fond prin sentința atacată, recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010 (conform Sentinței civile nr. 1197 din 27 iulie 2010 de validare în funcția de primar și Certificatul de Mențiuni emis de O.N.R.C.).

Nu pot fi primite, fiind nefondate, criticile recurentului-reclamant cu privire la ultraactivitatea Legii nr. 144/2007 și retroactivitatea Legii nr. 176/2010, prin sentința atacată, judecătorul fondului reținând în mod corect că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 83, art. 95 și 99 din Legea nr. 161/2003 se aplică persoanelor care au devenit incompatibile ca urmare a intrării în vigoare a legii anterior menționate.

În ceea ce privește termenul în care alesul local poate renunța la funcția deținută și care atrage starea de incompatibilitate, Înalta Curte constată că acesta este termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003, care reglementează două situații distincte, stabilind termene diferite în care persoana care deține funcții incompatibile poate opta pentru una din acestea, fără ca cele două termene să se poată cumula și da naștere unui nou termen de 75 de zile, astfel cum în mod greșit susține recurentul-reclamant. În ceea ce privește criticile formulate de recurent în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate, instanța de fond pronunțând sentința atacată în baza interpretării corecte a probatoriului administrat în cauză și a normelor de drept substanțial incidente.

Nefondate sunt și criticile formulate de recurent cu privire la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, de instanța de fond, întrucât incompatibilitatea prevăzută de aceste dispoziții nu se referă doar la desfășurarea de activități în cadrul PFA, cum în mod neîntemeiat susține acesta, ci în primul rând la deținerea acestei calități. În speță, a fost dovedită existența calității de comerciant persoană fizică atât prin înmatricularea în registrul comerțului, cât și prin obținerea de finanțare pe care recurentul-reclamant a primit-o prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală. Ori finanțarea respectivă nu putea fi acordată decât pe baza unui plan de dezvoltare pentru exploatația agricolă și cu condiția ca beneficiarul să fie înregistrat ca și comerciant, fiind obligat ca în primii 3 ani de activitate să înregistreze o creștere de 20% a producției agricole destinate comercializării.

Astfel fiind, în mod corect a apreciat și reținut judecătorul fondului că în speță recurentul-reclamant are calitatea de comerciant persoană fizică, iar prin deținerea concomitentă a acestei calități, cât și a funcției de primar, se află în stare de incompatibilitate, conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a renunțat în termenul prevăzut de dispozițiile art. 91 alin. (3) din același act normativ la una din funcțiile incompatibile. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală reținând în mod corect că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010, deținând concomitent atât funcția de primar al comunei V. jud. Argeș, cât și funcția de administrator de la SC P.F.T.

SRL, cât și începând cu data de 1 iulie 2011, deținând aceeași funcție de primar, cât și calitatea de comerciant persoană fizică. În ceea ce privește recursul formulat de recurent împotriva Încheierii din camera de consiliu din 3 iulie 2013 prin care a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii materiale din Sentința nr. 129/F-Cont din 2 mai 2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate, respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant, potrivit cărora instanța de fond ar fi dat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că menționarea eronată a termenului de recurs de 30 de zile pentru formularea recursului prevăzut de legea generală și nu a termenului de 15 zile prevăzut de legea specială, reprezintă o simplă eroare materială, care nu atrage incidența în cauză a motivului de recurs invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. De altfel, în respectarea principiului fundamental al legalității consacrat prin prevederile art. 7 C. proc. civ., art. 457 alin. (1) C. proc. civ.

prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. În astfel de cazuri, este obligația instanței de control judiciar de a proceda la aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.

În același mod se procedează și în situația în care s-a trecut greșit în hotărâre durata termenului de exercitare a căii de atac sau momentul de la care acesta începe să curgă. Nefondate sunt și celelalte critici formulate de recurentul-reclamant în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța de fond nu a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Astfel fiind, Înalta Curte constatând că atât sentința atacată cât și încheierea din camera de consiliu sunt legale și temeinice, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursurile formulate ca nefondate.

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.L.E. împotriva Sentinței nr. 129 din 22 mai 2013 și Încheierii din 3 iulie 2013 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2015. Procesat de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2770/2015
Decizia nr. 2.770/2015 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, la data de 1 martie 2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe p
ÎCCJ 2015-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2015
Decizia nr. 1435/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2015-11-13
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3604/2015
Decizia nr. 3604/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2014-09-23
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3382/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 5 martie 2013, reclaman
ÎCCJ 2018-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1212/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș, secția a II-a contencios administrativ și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă