ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 804/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecata

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 1

martie 2013, reclamantul P.L.E. a chemat în judecată pe pârâta Agenția

Națională de Integritate pentru a se dispune anularea Raportului de evaluare

din data de 4 februarie 2013, prin care a fost declarat în stare de

incompatibilitate.

Soluția instanței de

fond

Prin Sentința nr.

129/F - CONT din data de 22 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantul P.L.E., împotriva pârâtei Agenția Națională

de Integritate.

Prin Încheierea de

ședință din data de 3 iulie 2013 s-a admis în parte cererea de îndreptare a

erorii materiale formulată de petentul P.L.E. și s-a dispus îndreptarea

erorilor materiale și adăugarea omisiunilor vădite strecurate în Sentința nr.

129/F-CONT din 22 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, în sensul că se vor trece codul

numeric personal al petentului, X1, și domiciliul acestuia, comuna V., sat V.,

județul Argeș, pentru intimată se vor trece datele de identificare, respectiv

Certificat de înregistrare fiscală X2 din 30 noiembrie 2007, CUI X3, Cont

bancar X4 deschis la A., având ca reprezentant legal pe președintele H.G.,

pârâta a emis Raportul de evaluare la data de 14 februarie 2013, și nu la data

de 14 decembrie 2013, în loc de cuvântul "pan" se va trece

"plan", pronunțarea soluției s-a făcut în anul 2013, în loc de 2012,

soluția se poate ataca cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, iar

recursul se va depune la Curtea de Apel Pitești.

Recursul

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond, reclamantul P.L.E. a formulat recurs,

solicitând în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinței atacate și anularea actului

de constatare a stării de incompatibilitate, respectiv Raportul de evaluare din

14 februarie 2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8

C. proc. civ. recurentul-reclamant a susținut în esență că prima instanță a

aplicat greșit actele normative în vigoare, statuând în sensul că starea de

incompatibilitate intervine în cazul desfășurării a două activități paralele,

respectiv cea de primar și cea de administrator al unei societăți comerciale

fără a avea în vedere faptul că, în speță, calitatea de asociat și, pe cale de

consecință și cea de administrator a încetat înainte de dobândirea calității de

primar.

De asemenea, a

susținut recurentul că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală pentru că

instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosar,

care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii.

Recurentul-reclamant

a criticat hotărârea instanței de fond susținând că soluția de respingere a

acțiunii formulate se bazează pe o interpretare rigidă și trunchiată a

dispozițiilor legale aplicabile și că aceasta nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.

În acest sens

recurentul a susținut că prin hotărârea atacată s-a reținut că în perioada 27

iulie 2010 - 15 octombrie 2010 reclamantul s-ar fi aflat în stare de

incompatibilitate fără a avea în vedere că acesta a dobândit efectiv funcția de

primar, odată cu rămânerea definitivă și irevocabilă, prin nerecurare a

hotărârii Judecătoriei Câmpulung și la momentul depunerii jurământului de către

noul primar ales.

Totodată, recurentul

a susținut că prima instanță nu a cunoscut faptul că, în speță, ne aflăm

într-un caz de ultraactivitate a Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea

și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, care începând cu data de 20

iunie 2010 ar fi trebuit să-și înceteze efectele ca urmare a Deciziei nr. 415

din 14 aprilie 2010 a Curții Constituționale.

Referitor la

incompatibilitatea prevăzută la art. 87 alin. (1) lit. d), recurentul a

susținut că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a

dispozițiilor art. 83, art. 95 și art. 99 din Legea nr. 161/2003 în sensul că

perioada de 60 de zile se aplică doar situațiilor existente la data intrării în

vigoare a legii, ceea ce contravine principiului neretroactivității legii,

principiu statuat de Constituție.

Privitor la

încălcarea dispozițiilor art. 87 lit. g) din Legea nr. 161 din 2003,

recurentul-reclamant a susținut că instanța a aplicat în mod greșit actele

normative în vigoare, statuând că recurentul se afla în stare de

incompatibilitate desfășurând activități economice în cadrul PFA P.L.E. fiind

în același timp și primar, fără a lua în considerare că acesta nu a avut

intenția de a desfășura acte sau fapte de comerț și prin urmare nu a avut

calitatea de comerciant.

A susținut recurentul

că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală întrucât instanța nu s-a

pronunțat asupra înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și aceasta nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, ignorând faptul că, astfel cum a rezultat din

probatoriul administrat în cauză, reclamantul nu a desfășurat de la începutul

mandatului său niciun act sau fapt de comerț în legătură cu PFA P.L.E.

În ceea ce privește

recursul recurentului-reclamant împotriva Încheierii de soluționare a cererii

de îndreptare a erorii materiale din Camera de Consiliu din data de 3 iulie

2013, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și

pct. 8 C. proc. civ., susținând în esență că instanța de fond a încălcat norma

de drept material aplicabilă în sensul că a menționat în dispozitivul hotărârii

că aceasta poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile (potrivit normei

cu caracter general - Noul Cod de procedură), contrar normei speciale,

respectiv Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevede un

termen de 15 zile.

Totodată, recurentul

a criticat hotărârea atacată susținând că deși instanța a admis în parte

cererea, nu arată în dispozitiv capătul de cerere care a fost respins.

Intimata Agenția

Națională de Integritate a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursului formulat de recurentul-reclamant și menținerea ca

temeinică și legală a Sentinței civile nr. 129/2013 pronunțată de Curtea de

Apel Pitești în Dosarul nr. 1080/46/2013.

Examinând sentința și

încheierea atacată, în raport de motivele invocate, de dispozițiile legale

incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile formulate în cauză

sunt nefondate pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentul-reclamant

P.L.E. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ pe calea prevăzută de dispozițiile art. 22 din Legea nr.

176/2010, Raportul de evaluare din 14 februarie 2013 prin care A.N.I. a reținut

că acesta, în calitate de primar al comunei V., județul Argeș, s-a aflat în

stare de incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010

întrucât a deținut concomitent cu funcția de primar și funcția de administrator

al SC P.F.T. SRL, cât și începând cu data de 1 iulie 2011, întrucât deține

funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Verificând elementele

stării de incompatibilitate, prima instanță a respins ca nefondată contestația

reclamantului reținând temeinicia și legalitatea raportului de evaluare atacat,

constatând în baza probatoriului administrat în cauză că reclamantul a încălcat

în exercitarea mandatelor de primar 2010 - 2012 și 2012 - 2016, interdicțiile

prevăzute de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) și g) din Legea nr.

161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea

demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea

și sancționarea corupției, cât și faptul că nu a respectat dispozițiile art. 91

alin. (3) teza I din același act normativ.

Criticile

recurentului-reclamant formulate în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1)

pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora instanța de fond ar fi

interpretat greșit prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003, iar hotărârea ar

conține motive contradictorii și străine de natura pricinii, sunt nefondate.

Potrivit

dispozițiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 "Funcția de primar

și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București,

președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:

d) funcția de

președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator,

membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice altă funcție de

conducere ori de execuție la societățile comerciale (...)

g) calitatea de

comerciant persoană fizică".

Din perspectiva

acestor prevederi legale, dar și a probatoriului administrat în cauză, Înalta

Curte constată că în mod corect prin sentința atacată a fost respinsă acțiunea

recurentului-reclamant, menținându-se raportul de evaluare contestat,

apreciindu-se corect, pe situația de fapt, că acesta și-a încetat activitatea

în calitate de administrator și asociat la SC P.F.T. SRL la data de 22

octombrie 2010 respectiv la data înregistrării la Registrul Comerțului.

Nu pot fi primite

susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora acesta nu mai avea calitatea

de asociat în cadrul firmei respective de la data încheierii Contractului de

cesiune părți sociale din 15 octombrie 2009, întrucât retragerea sa din funcția

de administrator ar fi trebuit confirmată printr-o decizie înregistrată în

registrul de ședințe și deliberări al societății, cu menționarea numelui noului

administrator, cât și a specimenului de semnătură al acestuia în baza căreia să

se solicite publicarea în M. Of. și înregistrarea în Registrul Comerțului de pe

lângă Tribunalul Argeș.

În speță,

recurentul-reclamant a prezentat Hotărârea din 15 octombrie 2010, la data de 21

octombrie 2008, când a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de

pe lângă Tribunalul Argeș, fiind admisă cererea de înregistrare a mențiunilor

prin Rezoluția din 22 octombrie 2010.

Astfel fiind,

instanța de control judiciar constată că în mod corect atât prin raportul de

evaluare contestat, cât și de instanța de fond prin sentința atacată,

recurentul-reclamant s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 27

iulie 2010 - 15 octombrie 2010 (conform Sentinței civile nr. 1197 din 27 iulie

2010 de validare în funcția de primar și Certificatul de Mențiuni emis de

O.N.R.C.).

Nu pot fi primite,

fiind nefondate, criticile recurentului-reclamant cu privire la

ultraactivitatea Legii nr. 144/2007 și retroactivitatea Legii nr. 176/2010,

prin sentința atacată, judecătorul fondului reținând în mod corect că termenul

de 60 de zile prevăzut de art. 83, art. 95 și 99 din Legea nr. 161/2003 se

aplică persoanelor care au devenit incompatibile ca urmare a intrării în

vigoare a legii anterior menționate.

În ceea ce privește

termenul în care alesul local poate renunța la funcția deținută și care atrage

starea de incompatibilitate, Înalta Curte constată că acesta este termenul de

15 zile prevăzut de dispozițiile art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr.

161/2003, care reglementează două situații distincte, stabilind termene

diferite în care persoana care deține funcții incompatibile poate opta pentru

una din acestea, fără ca cele două termene să se poată cumula și da naștere

unui nou termen de 75 de zile, astfel cum în mod greșit susține recurentul-reclamant.

În ceea ce privește

criticile formulate de recurent în temeiul motivului de recurs prevăzut de art.

488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate,

instanța de fond pronunțând sentința atacată în baza interpretării corecte a

probatoriului administrat în cauză și a normelor de drept substanțial

incidente.

Nefondate sunt și

criticile formulate de recurent cu privire la greșita interpretare și aplicare

a dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, de instanța

de fond, întrucât incompatibilitatea prevăzută de aceste dispoziții nu se

referă doar la desfășurarea de activități în cadrul PFA, cum în mod neîntemeiat

susține acesta, ci în primul rând la deținerea acestei calități.

În speță, a fost dovedită

existența calității de comerciant persoană fizică atât prin înmatricularea în

registrul comerțului, cât și prin obținerea de finanțare pe care

recurentul-reclamant a primit-o prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare

Rurală.

Ori finanțarea respectivă

nu putea fi acordată decât pe baza unui plan de dezvoltare pentru exploatația

agricolă și cu condiția ca beneficiarul să fie înregistrat ca și comerciant,

fiind obligat ca în primii 3 ani de activitate să înregistreze o creștere de

20% a producției agricole destinate comercializării.

Astfel fiind, în mod

corect a apreciat și reținut judecătorul fondului că în speță

recurentul-reclamant are calitatea de comerciant persoană fizică, iar prin

deținerea concomitentă a acestei calități, cât și a funcției de primar, se află

în stare de incompatibilitate, conform dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g)

din Legea nr. 161/2003, întrucât nu a renunțat în termenul prevăzut de

dispozițiile art. 91 alin. (3) din același act normativ la una din funcțiile

incompatibile.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală

reținând în mod corect că recurentul-reclamant s-a aflat în stare de

incompatibilitate în perioada 27 iulie 2010 - 15 octombrie 2010, deținând

concomitent atât funcția de primar al comunei V. jud. Argeș, cât și funcția de

administrator de la SC P.F.T. SRL, cât și începând cu data de 1 iulie 2011,

deținând aceeași funcție de primar, cât și calitatea de comerciant persoană

fizică.

În ceea ce privește

recursul formulat de recurent împotriva Încheierii din camera de consiliu din 3

iulie 2013 prin care a fost admisă în parte cererea de îndreptare a erorii

materiale din Sentința nr. 129/F-Cont din 2 mai 2013, Înalta Curte constată că

acesta este nefondat, în cauză nefiind incidente motivele de recurs invocate,

respectiv cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce

privește susținerile recurentului-reclamant, potrivit cărora instanța de fond

ar fi dat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept

material, Înalta Curte constată că menționarea eronată a termenului de recurs

de 30 de zile pentru formularea recursului prevăzut de legea generală și nu a

termenului de 15 zile prevăzut de legea specială, reprezintă o simplă eroare

materială, care nu atrage incidența în cauză a motivului de recurs invocat,

respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

De altfel, în

respectarea principiului fundamental al legalității consacrat prin prevederile

art. 7 C. proc. civ., art. 457 alin. (1) C. proc. civ. prevede că hotărârea

judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în

condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din

dispozitivul ei, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că mențiunea

inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra

acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac

prevăzută de lege.

În astfel de cazuri,

este obligația instanței de control judiciar de a proceda la aplicarea

dispozițiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ., conform cărora judecătorul dă

sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății,

chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuția

părților calificarea juridică exactă. În același mod se procedează și în

situația în care s-a trecut greșit în hotărâre durata termenului de exercitare

a căii de atac sau momentul de la care acesta începe să curgă.

Nefondate sunt și

celelalte critici formulate de recurentul-reclamant în temeiul motivului de

recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât instanța

de fond nu a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage

sancțiunea nulității.

Astfel fiind, Înalta

Curte constatând că atât sentința atacată cât și încheierea din camera de

consiliu sunt legale și temeinice, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge recursurile formulate ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.L.E. împotriva Sentinței nr. 129 din 22 mai 2013 și Încheierii

din 3 iulie 2013 ale Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 februarie 2015.

Procesat

de GGC - AZ